Connect with us

ROMÂNIA

Premierul olandez Mark Rutte, după întrevederea cu Klaus Iohannis: Summitul de la Sibiu s-ar putea să aibă un caracter transformator

Published

on

Premierul Regatului Ţărilor de Jos, Mark Rutte, a declarat miercuri că Summitul de la Sibiu din 2019 ar putea avea un „caracter transformator”, cu impact asupra următorilor cinci ani ai Uniunii Europene. Întrebat de jurnaliști, acesta a precizat că sunt unele îngrijorări cu privire la situația statului de drept în România.

„Vom avea tot felul de lucruri pe care le discutăm, de exemplu, la Salzburg. Vor juca acestea un rol foarte important şi în Președinția României şi, de exemplu, chestiunea acordurilor pe care le putem avea cu Africa, cum gestionăm chestiunea presiunii migrației asupra Europei, per total, dar îndeosebi, ne-am concentrat pe faptul că în orașul dumneavoastră natal ne vom reîntâlni, pe 9 mai, în contextul unei întâlniri neoficiale a Consiliului, care s-ar putea să aibă un caracter transformator, această întâlnire, un impact asupra următorilor cinci ani ai Uniunii Europene, pentru că acesta este un moment care e doar la câteva săptămâni înaintea alegerilor europene. Împreună trebuie, deci, să construim agenda pentru următorii cinci ani şi cred că România şi Olanda gândesc foarte asemănător, că trebuie să existe o Uniune Europeană de valori, întemeiată pe o economie puternică și care lucrând strâns în colaborare, creează siguranța într-o lume din ce în ce mai nesigură. Faptul că această întâlnire are loc înainte cu trei săptămâni înaintea alegerilor europene este o ocazie extraordinară pentru a construi pe mai departe această agendă”, a afirmat premierul Olandei la conferinţa comună cu preşedintele Klaus Iohannis.

El şi-a oferit sprijinul pentru ca Preşedinţia română a Consiliului UE să aibă succes.

„Vă ofer tot sprijinul meu pentru ca președinția română să aibă succes, e prima dată când o deține, această Președinție rotativă. Știu cum vă pregătiți pentru acest lucru, știu ce ambiții aveți din partea acestei calități, însă Brexit, migrație și următorii cinci ani de agendă europeană reprezintă pentru dumneavoastră, sub conducerea dumneavoastră, domnule Președinte, în prima jumătate a anului viitor, o ocazie extraordinară” a punctat Rutte.

„Vă mulțumesc încă o dată pentru primirea călduroasă de astăzi, mă bucur că suntem de acord asupra modului în care putem colabora bilateral și în Uniunea Europeană în următoarele 12 luni”, a mai transmis oficialul olandez. 

Întrebat de jurnaliști, acesta a precizat că sunt unele îngrijorări cu privire la situația statului de drept în România.

„Da, este adevărat că am urmărit şi noi evenimentele recente din România, avem o serie de îngrijorări şi noi cu privire la statul de drept. Comisia Europeană, şi ea, recent şi-a manifestat îngrijorările cu privire la eforturile de reformă care par să încetinească ritmul. Din perspectiva noastră, sigur, privim întâi la Comisia Europeană şi vedem ce fac ei acolo. Pentru noi toți însă, pentru toată Uniunea, statul de drept este un aspect absolut cheie, este fundamentul parteneriatului european, siguranța juridică, legală pentru firme şi persoane private este extraordinar de importantă. Să vedem cu ce va veni Comisia şi apoi vom vedea fiecare dintre noi, independent, dacă s-au făcut progrese şi în ce fel, în ce măsură”, a declarat Rutte.

 

 

.

ROMÂNIA

Forțele Aeriene Române: Compania Aerostar Bacău, desemnată Centru de Mentenanţă pentru avioanele F-16

Published

on

© Forțele Aeriene Române/ Facebook

Compania Aerostar Bacău a fost desemnată Centru de Mentenanţă pentru avioanele multirol F-16 după ce vineri a fost semnat protocolul de colaborare între Statul Major al Forţelor Aeriene şi Compania S.C. Aerostar S.A., conform unui anunţ al Forțelor Aeriene Române.

Potrivit SMFA, acest protocol contribuie la dezvoltarea și continuarea unei relații de colaborare strânse dintre industria națională de apărare și Ministerul Apărării Naționale.

S.C. Aerostar S.A. cu o prezență de peste 60 de ani pe teritoriul național și o istorie în cooperarea cu Forțele Aeriene Române, prin participarea la programe de anvergură în domeniul aviației militare, desemnat Centru de Mentenanță aeronave F – 16, asigură concentrarea tuturor resurselor necesare într-un singur centru de mentenanță pe teritoriul României, atât pentru regenerarea resursei cât și pentru modernizarea aeronavelor F-16.

În contextul acordării a 2% din P.I.B. către bugetul Ministerului Apărării Naționale, viziunea strategică a Guvernului României este de a reconecta industria națională de apărare la ritmul de dezvoltare tehnologică necesar participării cu produse competitive la programele majore de înzestrare pe care le derulează Armata României.

Anul trecut, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care România cumpără încă cinci avioane multirol F-16 pentru Forțele Aeriene Române. 

Primele patru aeronave din acest lot vor sosi în anul 2020, iar ultima în anul 2021. Ele se vor alătura celor 12 care execută deja misiuni de poliție aeriană națională.

Cele cinci aeronave vor avea aceeași configurație cu cele 12 aflate deja în dotarea Forțelor Aeriene Române, respectiv M.5.2R, iar pachetul de bunuri și servicii include și modernizarea tuturor celor 17 avioane F-16 ale Armatei României la o configurație superioară, respectiv M.6.X.

Continue Reading

NATO

Șeful Statului Major al Apărării: România va fi prima țară de pe flancul estic al NATO care va opera sistemele de rachete Patriot și HIMARS

Published

on

© Ministerul Apărării Naționale

Două dintre cele mai moderne sisteme operate de armata americană, Himars şi Patriot, vor intra în dotarea forţelor armate române, în curând, a declarat, vineri, şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, după întâlnirea conducerii MApN cu şeful Forţelor Terestre ale SUA.

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, s-au întâlnit, vineri, la sediul MApN, cu şeful Forţelor Terestre ale Armatei SUA, generalul James C. McConville, şi şeful Forţelor Terestre ale Armatei SUA dislocate în Europa, general-locotenent Christopher G. Cavoli.

Pe parcursul convorbirilor oficialii români şi americani au discutat despre parteneriatul strategic dintre țara noastră și SUA în domeniul apărării, despre perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul militar cât și despre reconfigurarea forţelor militare americane din Europa, în sprijinul consolidării posturii de descurajare şi asigurării Aliaţilor de pe Flancul Estic al NATO, informează MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

 

În context, şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a amintit că la nivelul SMAp se realizează proiecţii tactice şi strategice pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă şi eficientă, care să permită realizarea unui grad ridicat de interoperabilitate cu aliaţii.

“Suntem încrezători în planurile noastre ambiţioase de modernizare la nivelul tuturor categoriilor de forţe şi în investiţiile viitoare destinate creării unui pachet de forţe sustenabil, capabil să permită desfăşurarea tuturor misiunilor ce ne revin. În perioada imediat următoare, vor intra în dotarea forţelor armate ale României două dintre cele mai moderne sisteme operate și de armata americană –  HIMARS şi PATRIOT, țara noastră fiind primul stat aliat de pe flancul estic care va deține aceste sisteme”, a mai spus generalul-locotenent Daniel Petrescu.

Citiți și Șeful Forțelor Terestre ale Armatei SUA: Planurile de a disloca mai mulți soldați americani în România și la Marea Neagră, o dovadă a angajamentului pentru o Europă puternică

 

Continue Reading

NATO

Șeful Forțelor Terestre ale Armatei SUA: Planurile de a disloca mai mulți soldați americani în România și la Marea Neagră, o dovadă a angajamentului pentru o Europă puternică

Published

on

© Ministerul Apărării Naționale

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, s-au întâlnit, vineri, la sediul MApN, cu şeful Forţelor Terestre ale Armatei SUA, generalul James C. McConville, şi şeful Forţelor Terestre ale Armatei SUA dislocate în Europa, general-locotenent Christopher G. Cavoli.

Pe parcursul convorbirilor oficialii români şi americani au discutat despre parteneriatul strategic dintre țara noastră și SUA în domeniul apărării, despre perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul militar cât și despre reconfigurarea forţelor militare americane din Europa, în sprijinul consolidării posturii de descurajare şi asigurării Aliaţilor de pe Flancul Estic al NATO, informează MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

La finalul convorbirilor, şeful Statului Major al Apărării și şeful Forţelor Terestre ale Armatei SUA au susținut declarații de presă în care oficialul militar american a arătat că discuţiile cu oficialii români au vizat numărul de soldaţi americani ce urmează să fie dislocaţi suplimentar în România şi locurile în care aceştia se vor afla. “Aşa cum secretarul Esper a specificat, regiunea Mării Negre este critică pentru securitatea şi apărarea Europei. România este un aliat cheie al Statelor Unite şi NATO. (…) Am discutat foarte detaliat cu partenerii noştri şi urmează să detaliem acest număr şi acele locuri”, a spus generalul McConville.

Citiți și Șeful Forțelor Terestre Americane vine în România după anunțul Pentagonului de relocare parțială a militarilor SUA din Germania în regiunea Mării Negre

Citiți și Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va găzdui un număr substanțial de trupe americane suplimentare, fiind un aliat cheie al politicii noastre de apărare

Cei doi oficiali au mai anunţat că anul viitor, printr-un exerciţiu foarte complex, urmează să fie declarată capacitatea operaţională iniţială a Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est al NATO.

În cadrul convorbirilor, ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a reiterat că România “salută intenţia SUA de a-și suplimenta efortul în sprijinul securităţii la Marea Neagră, printr-o prezenţă rotaţională continuă” și a amintit în acest context că militarii americani sunt oricând bineveniți în țara noastră.

Ministrul apărării naționale a fost de părere că angajamentul SUA în regiune este de o importanţă strategică deosebită şi că reprezintă un factor esenţial în sprijinul susţinerii şi consolidării securităţii pe segmentul sudic al Flancului Estic al NATO.

“Trebuie să continuăm să implementăm în continuare măsuri de descurajare şi apărare în regiunea Mării Negre, similare cu cele din Marea Baltică” – a subliniat ministrul român al apărării.

Referindu-se la parteneriatul strategic România-SUA, ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a apreciat că, “dincolo de palierele economice și politice ale parteneriatului ce ne leagă, salut angajamentul continuu și solidar al SUA, printr-o prezență militară robustă în România”.

Un alt subiect important pe agenda discuțiilor a fost procesul de transformare și modernizare a Armatei României, de adaptare la provocările generate de contextul geostrategic din zona țării noastre.

În context, şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a amintit că la nivelul SMAp se realizează proiecţii tactice şi strategice pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă şi eficientă, care să permită realizarea unui grad ridicat de interoperabilitate cu aliaţii.

“Suntem încrezători în planurile noastre ambiţioase de modernizare la nivelul tuturor categoriilor de forţe şi în investiţiile viitoare destinate creării unui pachet de forţe sustenabil, capabil să permită desfăşurarea tuturor misiunilor ce ne revin. În perioada imediat următoare, vor intra în dotarea forţelor armate ale României două dintre cele mai moderne sisteme operate și de armata americană –  HIMARS şi PATRIOT, țara noastră fiind primul stat aliat de pe flancul estic care va deține aceste sisteme”, a mai spus generalul-locotenent Daniel Petrescu.

“Cooperarea strânsă cu aliați puternici precum România reprezintă un factor esențial în promovarea intereselor comune de securitate,” a declarat generalul McConville. Șeful Forțelor Terestre SUA a subliniat, pe acest palier, “planurile armatei americane de a disloca, pe bază rotațională, mai multe efective în zona Mării Negre și în special în România ceea ce demonstrează angajamentul continuu al SUA pentru o Europă puternică”. 

Generalul-maior Iulian Berdilă și generalul James C. McConville au avut, la sediul Statului Major al Forțelor Terestre, și discuții aplicate despre exercițiile bilaterale și multinaționale planificate pentru acest an – în condițiile pandemiei de COVID-19 – și pentru 2021, cât și despre dezvoltarea infrastructurii necesare dislocării forţelor aliate şi ale SUA și pregătirii în comun în țara noastră.

Un alt subiect abordat de cei doi oficiali militari a fost misiunea din Afganistan, unde militarii români și americani au misiuni comune și un parteneriat bazat pe solidaritate și profesionalism. “Nivelul de interoperabilitate între aliați este unul peste așteptări, ne instruim împreună și dezvoltăm substanțial oportunitățile din punct de vedere bilateral și aliat”, a apreciat șeful Forțelor Terestre Române.

“Am discutat astăzi despre semnificația relației noastre și importanța creșterii cooperării militare. Forțele Terestre ale României și Statelor Unite au o lungă istorie în soluționarea unora dintre cele mai presante provocări de securitate. Soldații americani se antrenează în mod constant cu aliații români pentru creșterea capacității combative și o fac chiar și acum, în timp ce noi vorbim aici”, a concluzionat generalul american James C. McConville.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending