Premierul polonez Mateusz Morawiecki consideră că neîncrederea față de Germania crește în Europa din cauza politicii guvernului de la Berlin față de Ucraina, relatează DPA, preluat de Agerpres.
„Aș spune că în urmă cu un an exista o mare încredere pe care multe alte țări o aveau în Germania”, a declarat Morawiecki pentru cotidianul german de mare tiraj Bild într-un interviu publicat miercuri seara. „Acum, această pendulă s-a mutat spre neîncredere. Mai ales în cadrul familiei țărilor din Europa Centrală și de Est și, de asemenea, a membrilor Uniunii Europene.”
Germania ar putea oferi mult mai mult sprijin Ucrainei, a subliniat acesta.
În același timp, el l-a acuzat pe cancelarul german Olaf Scholz că încă îl evaluează greșit pe președintele rus Vladimir Putin.
„Vedem … că Germania încearcă să fie pe jumătate însărcinată, să gândească într-un mod un pic nou și să sprijine Ucraina. Dar, în același timp, ei – mă refer la guvern și la cancelar în special – par să creadă în continuare că ar trebui să rămână relația cu Rusia ca și până acum. Nu cred că acest lucru va fi vreodată posibil cu acest regim cvasi-totalitar.”
Morawiecki și-a exprimat, de asemenea, scepticismul cu privire la discuțiile cu șeful de la Kremlin.
„Cred că este greșit, pentru că nu face decât să-i dea oxigen lui Putin și nu obține nimic. Putin își atinge de fapt obiectivele cu astfel de discuții, pentru că arată restului lumii și propriului popor: “Uite, sunt foarte solicitat, toată lumea vrea să vorbească cu mine, totul depinde de mine”.”
În dezbaterea privind trimiterea de avioane de luptă occidentale în Ucraina, Morawiecki și-a exprimat deschiderea față de livrarea de avioane F16. “Dacă aceasta ar fi o decizie luată la nivelul NATO, aș fi în favoarea trimiterii acestor avioane de luptă”.




