Premierul României, vizită în Spania. Viorica Dăncilă a fost primită de Pedro Sanchez și a semnat două memorandumuri pentru colaborarea în domeniile apărării și administrației publice

Premierul României, Viorica Dăncilă, a fost primită astăzi de către omologul său spaniol, Pedro Sanchez, prilej cu care au discutat despre cooperarea în domeniul economic și despre numeroasa comunitate românească din Spania, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului României.

Sursă: gov.ro

“Cei doi oficiali au salutat cooperarea excelentă în domeniul economic, aflată pe un trend pozitiv atât în planul schimburilor economice, în jurul cifrei de 4 miliarde de euro, cât și al volumului investițiilor spaniole în România. Evoluția schimburilor comerciale bilaterale confirmă o relație economică în creștere.

Prim-ministrul român a subliniat faptul că România are un mediu economic stabil și atractiv; în context, a exprimat aprecierea față de investițiile realizate în România de companiile spaniole, în special în domeniul energiilor regenerabile, construcțiilor și sectorului imobiliar. De asemenea, doamna prim-ministru a încurajat participarea companiilor spaniole la licitațiile organizate de autoritățile române pentru proiecte finanțate prin programele operaționale derulate în prezent, dar și participarea la proiecte de investiții în parteneriat public-privat sau la programul de privatizare a companiilor românești de stat.

Discuțiile au confirmat interesul ambelor state pentru dezvoltarea, în continuare, a unei relații privilegiate între cele două țări. În acest sens, cei doi oficiali au convenit continuarea demersurilor în perspectiva organizării primei ședințe comune de guvern, inclusiv prin identificarea de noi oportunităţi de cooperare sectorială.

În cadrul întrevederii, a fost agreată intensificarea cooperării la nivelul autorităților centrale, precum și al administrației locale, inclusiv prin înfrățiri și contacte directe, astfel încât autoritățile din România să beneficieze de buna expertiză spaniolă în modernizarea administrației publice”, se arată în comunicatul executivului.

Cele două state au semnat și două memorandumuri ce permit elaborarea de proiecte comune în domenii precum apărarea și modernizarea administrației publice:

➢ Memorandum de înțelegere între Ministerul Apărării Naţionale din România și Ministerul Apărării din Spania privind cooperarea în domeniul apărării;

➢ Memorandum de înțelegere între Institutul Naţional de Administrație (INA) din România şi Institutul Naţional de Administrație Publică spaniol (INAP).

Mai mult, Viorica Dăncilă și Pedro Sanchez au discutat și despre “perspectivele de extindere a cooperării în domeniile infrastructurii rutiere și feroviare, având în vedere proiectele aflate în derulare cu parteneri spanioli și expertiza în domeniu a părții spaniole. S-a convenit crearea unui grup de lucru tehnic între autoritățile responsabile în domeniu, care să faciliteze accesul la experiența Spaniei în acest sens.”

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a mulțumit pentru atitudinea constructivă a autorităților și a societății spaniole față de comunitatea românească din Spania, a doua cea mai mare comunitate românească de peste hotare.

“Premierul a abordat problematica acordării dublei cetățenii românilor rezidenți în Regatul Spaniei, precum și aspecte legate de recunoașterea extinsă a statutului Bisericii Ortodoxe Române.

Cei doi demnitari au evocat legăturile istorice, culturale și lingvistice dintre cele două țări și au subliniat angajamentul ferm pro-european al cetățenilor români și spanioli.

A fost evidențiat totodată interesul ambelor părți de a menține constant dialogul bilateral în perspectiva preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene în 2019.

Oficialul român a arătat că o bună coordonare în pregătirea Summit-ului de la Sibiu din mai 2019 reprezintă o ocazie de a evalua propunerile, ideile și așteptările statelor membre UE și ale cetățenilor cu privire la viitorul Uniunii, inclusiv în perspectiva următorului exercițiu electoral european.

Prim-ministrul României a comunicat, de asemenea, interesul pentru experiența dovedită de Spania în domeniul absorbției fondurilor europene pentru modernizarea infrastructurii, agriculturii, turismului și a societății în general. A fost salutată și colaborarea în materie de afaceri interne.

Șeful Executivului de la București a reiterat că aderarea la Spațiul Schengen continuă să reprezinte o prioritate politică majoră pentru România, mulțumind pentru susținerea constantă de care se bucură țara noastră din partea Spaniei în acest dosar.

În context, a fost abordată problematica provocărilor comune, din perspectiva poziționării celor două țări în vecinătatea estică, respectiv sudică a UE și a convergenței intereselor pentru o vecinătate democratică, sigură, prosperă şi predictibilă. Premierul român a împărtășit preocupările spaniole privind evoluțiile din ultimele luni în domeniul migrației ilegale.

În cadrul convorbirilor, cei doi oficiali s-au referit, de asemenea, la buna cooperare existentă în formate de colaborare multilaterale”, se mai arată în comunicat.

Totodată, premierul Dăncilă i-a lansat omologului său invitația de a efectua o vizită în România.

One Response to Premierul României, vizită în Spania. Viorica Dăncilă a fost primită de Pedro Sanchez și a semnat două memorandumuri pentru colaborarea în domeniile apărării și administrației publice

  1. MARIO 08/09/2018 at 13:38

    TANTI ASTA PREMIER AL ROMANIEI, NU ARE CE CAUTA IN POZITIA PE CARE O DETINE. PERSONAL CRED CA E CEA MAI SCHIZOFRENICA PERSOANA PE CARE A AVUT-O ROMANIA IN ACEASTA FUNCTIE. DACA NE RESPECTAM CA POPOR SI NATIE, TREBUIE SA LUPTAM CA ACESTE GUNOAIE SA NU NE MAI REPREZINTE IN NICI O FUNCTIE DE CONDUCERE….ALTFEL VOM AJUNGE DE RASUL TUTUROR.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.