Connect with us

U.E.

Premierul spaniol Pedro Sanchez, mesaj către statele ”frugale” înaintea summitului Consiliului European: Nu va exista o redresare economică dacă nu există unitate

Published

on

© Steffen Seibert/ Twitter

Premierul spaniol Petro Sanchez a subliniat marți nevoia ca liderii UE să ajungă luna aceasta la un acord privind bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 și pachetul de redresare economică post-pandemie, informează Politico Europe.

”Guvernul Spaniei va face tot ce este necesar pentru a ajunge la un acord în luna iulie”, a menționat Sanchez în cadrul conferinței de presă cu Angela Merkel, cancelarul german, desfășurată la Berlin.

”Iulie trebuie să fie luna acordului. Nu va exista o redresare dacă nu există unitate, dacă nu avem un acord”, a completat oficialul spaniol.

 Întâlnirea premierului Pedro Sanchez cu cancelarul german Angela Merkel, la Berlin, face parte dintr-o serie de consultări înainte de summitul Consiliului European, care va avea loc în perioada 17-18 iulie, moment în care șefii de stat sau de guvern se vor reuni pentru prima dată în format fizic pentru a discuta despre pachetul financiar de peste 1.800 de miliarde de euro.

Citiți și: 
Înaintea summitului Consiliului European, Angela Merkel și Giuseppe Conte fac apel la solidaritate europeană privind planul de relansare economică: Avem nevoie de un răspuns puternic, coordonat

Un mesaj similar a fost transmis și de premierul italian Giuseppe Contre, care a avut, de asemenea, o întrevedere cu Merkel. Șeful executivului de la Roma a punctat că ”este momentul să fim curajoși” și că ”avem nevoie de un răspuns puternic, coordonat”.

La rândul său, cancelarul german a subliniat importanța unui ”fond de redresare masiv” care să nu fie redus ”la dimensiunea piticilor. să depunem efort pentru a arăta că Europa dorește să rămână unită în momente de răstriște”, a precizat Merkel reporterilor.

Cu toate acestea, liderul de la Berlin și-a arătat reținerea cu privire la șansele obținerii unui acord în cadrul întrevederii care va avea loc în această săptămână.

Amintim că președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat la finalul lunii mai în plenul Parlamentului European, planul economic de 1.850 de miliarde de euro, format dintr-un buget multianual de 1.100 de miliarde de euro și un plan de redresare economică post-pandemie care se ridică la 750 de miliarde de euro ce vizează pe trei piloni: sprijin pentru statele membre cu investiții și reforme, pornirea inițială a economiei UE prin stimularea de investiții private, abordarea lecțiilor crizei. Instrumentul Next Generation EU prevede să distribuie cei 750 de miliarde de euro după următoarea schemă: 500 de miliarde sub formă de subvenţii şi 250 de miliarde sub formă de împrumuturi.

Propunerea Comisiei Europene are nevoie de aprobarea tuturor celor 27 de state membre UE, care au opinii diferite cu privire la acest subiect.

Franța și Germania, prin vocea ministrului german de Finanțe Olaf Scholz și omologul său francez, Bruno Le Maire, au pledat în favoarea identificării unui acord rapid la nivelul liderilor UE, care urmează să se reunească la mijlocul lunii iulie, pentru prima data în persoană de la izbucnirea pandemiei de coronavirus, în vederea continuării discuțiilor referitoare la planul de redresare a economiei europene post-pandemie, având drept obiectiv obținerea unui acord, după sesiuna plenară a Parlamentului European care începe miercuri, în cadrul căreia eurodeputații vor avea o dezbatere cu privire la summitul Consiliului European din 17-18 iulie.

De cealaltă parte, cancelarul austriac Sebastian Kurz a estimat că summitul Consiliului European, care a avut loc la 19 iunie, reprezintă doar ”începutul unei lungi negocieri” şi a insistat ca acest plan să se bazeze pe credite limitate în timp, nu pe subvenţii, o poziție împărtășită și de alte state, printre care și Țările de Jos.

Pentru a crește nivelul de dificultate al acestor negocieri, premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a anunțat că se opune oricărei “condiționalități” în cadrul planului de redresare, prin care Comisia Europeană urmărește să se asigure că banii europeni sunt cheltuiți pentru îmbunătățirea competitivității, calificând această intenție drept “inacceptabilă din punct de vedere politic”.

La rândul său, premierul italian Giuseppe Conte le-a atras atenția omologilor europeni că va refuza să susțină un plan de relansare european ”la preț redus” în timpul viitorului summit al Consiliului European din 17-18 iulie, exprimându-și speranța că această primă întrevedere în format fizic a șefilor de stat sau de guvern va fi una ”decisivă”. De altfel, acesta, împreună cu omologul spaniol, Pedro Sanchez, vor încerca să convingă împreună patru membri ai UE mai „frugali” să sprijine planul de redresare economică prezentat de Comisia Europeană pentru depășirea crizei de coronavirus.

În încercarea de a convinge statele de nord, reşedintele Consiliului European, Charles Michel, a propus vineri o variantă de compromis pentru viitorul buget multianual al UE pentru perioada 2021-2027 şi pentru fondul de redresare propus de Comisia Europeană.

Michel a prezentat propunerea sa de compromis privind relansarea economică a Uniunii Europene, compusă dintr-un pachet de 750 de miliarde de euro prin instrumentul de redresare Next Generation EU și de 1.074 de miliarde de euro alocați prin Cadrul Financiar Multianual 2021-2027.

Pentru rambursarea sumelor pe care Comisia Europeană le va atrage de pe pieţele financiare în vederea constituirii fondului de redresare, ar urma, conform propunerii avansate de Michel, să fie instituită începând de anul viitor o taxă la nivelul UE pentru plasticul nereciclat de unică folosinţă, iar începând din 2023 o taxă asupra tranzacţiilor digitale şi încă una asupra produselor importate în UE din state care nu au obiective de mediu la fel de ambiţioase cum sunt cele pe care Comisia Europeană le-a înscris în Pactul Ecologic European. Ulterior ar urma să fie instituite şi alte taxe la nivel european, inclusiv o nouă schemă privind tranzacţiile cu emisiile de carbon în sectorul aviatic şi cel maritim.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

INTERNAȚIONAL

COVID-19: UE sprijină cu 3 mld. de euro redresarea economică a statelor din cadrul politicii de extindere și de vecinătate

Published

on

© Calea Europeana/Zaim Diana

În data de 11 august 2020, Comisia Europeană a încheiat memorandumuri de înțelegere (MoU) privind asistența macrofinanciară (AMF) cu opt state partenere din cadrul politicii de vecinătate și de extindere, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro. Acordurile fac parte din pachetul de AMF în valoare de 3 miliarde de euro care vizează zece state partenere în cadrul politicii de extindere și de vecinătate și care este menit să le ajute în stoparea efectelor economice negative pe fondul pandemiei de coronavirus. Suma alocată fiecărei țări este condiționată de respectarea unor factori democratici esențiali bunei funcționări a societații.

Statele care și-au dat acordul asupra memorandumurilor de înțelegere sunt: Albania, Georgia, Jordan, Kosovo, Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord și Ucraina. Mai mult, comunicatul de presă al Comisiei Europene menționează progrese privind semnarea formală a MoU de către patru dintre statele menționate: „Aceste documente au fost, de asemenea, semnate în mod formal cu 4 din statele menționate: Kosovo, Moldova, Macedonia de Nord și Ukraina.Negocieri ce țin de MoU cu cele 2 state rămase – Bosnia și Herțegovina și Tunisia – sunt în curs de desfășurare.”

„Implementarea continuă și rapidă a acestor programe este o dovadă importantă a solidaritații UE față de aceste țări în timpul unei crize fără precedent”, mai transmite comunicatul de presă al Comisiei Europene.

„Partenerii noștri din cadrul politcii de extindere și de vecinătate sunt sever afectați și ca Uniune avem puterea financiară de a îi ajuta să își limiteze efectele economice provocate de pandemie. Comisia, în numele UE, lucrează cu state partenere pentru a le ajuta în eforturile lor de a implementa politici economice eficace în timpul unei crize fără precedent. S-a ajuns deja la un acord cu 8 parteneri, ca dovadă a solidarității UE.”, transmite comisarul pentru economie, Paolo Gentiloni.

De asemenea, Vicepreședintele executiv pentru o economie în serviciul cetatenilor, Valdis Dombrovskis, menționează că programul de AMF „va ajuta statele vecine să acopere nevoile financiare externe în 2020-2021, dat fiind dificultățile de gestionare a impactului economic al pandemiei”. Totodată, Dombrovskis întărește nevoia ca UE să ajute statele vecine deoarece: „Ajutorul dat vecinilor noștri este esențial pe timpul acestei perioade de criză pentru a menține stabilitatea regiunii”.

„Memorandumurile de Înțelegere (MoU) prevăd acțiunile politice pentru care îsi iau angajamentul beneficiarii pentru a primi a doua tranșă de asistență. Acordul asupra semnării MoU-urilor este un pas important către prima plată din cadrul programelor, condiționat de îndeplinirea condițiilor politice prealabile, inclusiv respectarea principiilor democratice, a drepturilor omului și a statului de drept. Țările beneficiare ar trebui să beneficieze, de asemenea, de un program de asistență financiară FMI.”, transmite comunicatul de presă al CE.

Așadar, ajutorul macro-financiar acordat de UE prezintă o serie de condiții, care dacă sunt implementate corespunzător, atât statul beneficiar, cât și UE vor avea de câștigat. Pe de o parte, UE își impune valorile europene pentru o mai strânsă colaborare și o eventuală integrare a statului vecin sau o eventuală extindere, iar pe de altă parte, statul beneficiar de pe urma ajutorului financiar își menține stabilitatea economică în urma pandemiei.

Material realizat de Radu Stinghe, stagiar

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Regatul Unit estimează că un acord cu UE privind relația post-Brexit este posibil în septembrie: Nu dorim un acord special sau unic

Published

on

© European Communities, 2008

Negociatorul-șef al Regatului Unit, David Frost, estimează că un acord privind viitoarele relații cu Uniunea Europeană poate fi încheiat în septembrie, înaintea reuniunii liderilor europeni de la începutul lui octombrie, care va avea pe agendă acest subiect.

„După cum spunem, nu dorim un acord special sau unic. Vrem o înțelegere care să aibă ca nucleu un acord de liber schimb precum cele pe care UE le-a convenit cu alte țări prietene, precum Canada ”, a scris Frost pe Twitter.

David Frost se va întâlni cu omologul său din partea UE, MIchel Barnier, pentru o nouă rundă de negocieri, săptămâna viitoare. Înaintea acestor discuții, care până acum nu au avut rezultate notabile, acesta a precizat:

„Suveranitatea Regatului Unit asupra legilor, a instanțelor sau asupra apelor noastre de pescuit, nu este discutabilă, bineînțeles, și nu vom accepta nimic care să o compromită – la fel cum nu dorim nimic care să amenințe integritatea pieței unice a UE”.

Ultima rundă de negocieri, desfășurată la Bruxelles, s-a încheiat cu o concluzie comună a celor două părți, și anume că există în continuare diferențe semnificative între Uniunea Europeană și Regatul Unit.

De asemenea, în urmă cu trei săptămâni, Michel Barnier critica lipsa de deschidere și flexibilitate manifestată de Londra în cadrul negocierilor „de a idenfica soluții care să respecte principiile și interesele fundamentale ale UE”.

Acesta a completat că numeroase interacțiuni cu omologul britanic s-au axat pe „liniile roșii” ale premierului Boris Johnson, și anume aspectele referitoare la pescuit, excluderea rolului Curții de Justiție a Uniunii Europene, punctând în același timp că Uniunea Europeană a manifestat deschidere cu privire la aceste aspecte tocmai pentru a identifica împreună cu Regatul Unit un teren comun.

„Am încercat să înțelegem cu aceste linii roșii pot fi armonizate cu angajamentul nostru de a obține un parteneriat cuprinzător, în conformitate cu declarația politică semantă de prim-ministrul Boris Johnson la 17 octombrie, anul trecut”, a explicat Barnier.

Negocierile dintre Regatul Unit şi UE privind relaţia lor post-Brexit vor continua până pe 2 octombrie, înaintea unui summit la care liderii europeni speră să valideze un acord cu Londra.

Premierul britanic Boris Johnson a respins posibilitatea unei prelungiri a perioadei de tranziţie post-Brexit, care se încheie pe 31 decembrie, Regatul Unit continuând să aplice până atunci regulile UE. Dacă până la finalul acestei perioade nu se va încheia un acord, relaţiile economice dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului. 

 

Continue Reading

U.E.

Bogdan Aurescu, sunat de omologul din Turcia înaintea reuniunii miniștrilor de externe din UE: România este dispusă să sprijine dezescaladarea situației din Mediterana de Est

Published

on

© MAE

Ministrul  afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut joi, 13 august 2020, o convorbire telefonică cu omologul său turc, Mevlüt Çavuşoğlu, la solicitarea părții turce, cu o zi înainte ca miniștrii de externe din țările UE să se reunească de urgență, în regim de videoconferință, pe tema situațiilor din Belarus și Liban, dar și din Mediterana de Est pe fondul tensiunilor greco-turce.

Cei doi miniștri au discutat despre dezvoltarea relațiilor bilaterale, aflate la nivel de parteneriat strategic, cu accent pe temele comune de interes, inclusiv în contextul evoluțiilor pandemiei de COVID-19, informează MAE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

“Referitor la evoluțiile recente din Mediterana de Est, subiect care se va afla pe agenda Reuniunii extraordinare a Consiliului Afaceri Externe din 14 august 2020, la care va participa, ministrul Bogdan Aurescu a accentuat necesitatea asigurării unui climat lipsit de tensiuni în regiune, sens în care a îndemnat la calm și a accentuat importanța identificării unor soluții bazate pe dialog onest, direct, între părțile implicate, cu respectarea dreptului internațional aplicabil. În context, a salutat deschiderea exprimată de ministrul turc de externe, în cadrul discuției, către dialog pentru dezescaladarea situației”, arată MAE.

Situația din Mediterana de Est se va afla pe agenda reuniunii Consiliului UE, la solicitarea Greciei, în contextul acțiunilor Turciei de forare în căutarea de gaze naturale în ape teritoriale disputate cu Grecia. Mai mult, prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a discutat telefonic acest aspect cu președintele francez Emmanuel Macron, cel care a utilizat exemplul comportamentului Turciei pentru a critica NATO și care a decis să consolideze prezența militară franceză în Mediterana de Est.

Tensiunile dintre Grecia şi Turcia au crescut în această săptămână odată cu sosirea navei de cercetare seismică turcă Oruc Reis, însoţită de nave de război, într-o zonă disputată a Mediteranei.

Turcia şi Grecia se confruntă ca urmare a concurenţei în privinţa revendicării rezervelor de gaze naturale, scoasă în evidenţă de încercările Ciprului de a explora în căutarea unor zăcăminte de gaze naturale în regiunea Mediteranei de Est în pofida unor obiecţii puternice din partea Turciei.

În acest context, arată MAE, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat disponibilitatea României de a sprijini, inclusiv din interiorul Uniunii Europene, acest proces de dezescaladare, având în vedere atât capacitatea țării noastre de a înțelege particularitățile și interesele din regiune, cât și expertiza pe care țara noastră o deține în domeniul delimitărilor maritime și al soluționării acestui tip de diferende prin aplicarea dreptului internațional și cu folosirea instrumentelor sale specifice. 

“Șeful diplomației române a reiterat totodată utilitatea menținerii unui dialog constructiv, bazat pe încredere, între Uniunea Europeană și Turcia, care rămâne un partener-cheie și un vecin strategic al UE”, conchide sursa citată.

România are un parteneriat strategic cu Turcia, iar Bucureștiul compune, împreună cu Ankara și Varșovia, un format trilateral de cooperare în chestiuni de securitate la nivelul NATO.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending