Connect with us

U.E.

Premierul Țărilor de Jos: UE nu poate întrerupe mâine importul de petrol și gaze din Rusia, chiar dacă trebuie să ”reducem cât mai rapid posibil” această dependență

Published

on

© Mark Rutte/ Twitter

Premierul Țărilor de Jos subliniază că Uniunea Europeană trebuie să reducă ”cât mai rapid posibil” dependența de țiței și gaze din Rusia, dar a apreciat că acest lucru nu se poate face mâine, anunță Reuters, citat de Agerpres.

”Prea multe rafinării din estul şi vestul Europei încă sunt complet dependente de petrolul rusesc, iar la gaze situaţia este chiar mai rea”, le-a spus jurnaliştilor Rutte, după o întâlnire cu preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, la Vilnius.

”Trebuie să reducem această dependenţă. Trebuie să o facem cât mai rapid posibil, dar nu o putem face mâine”, a explicat premierul olandez.

Conform Reuters, statele membre UE iau în calcul posibilitatea de a impune un embargo asupra petrolului rusesc, în contextul în care șefii de stat sau de guvern vor avea o întrevedere în cadrul summiturilor Consiliului European și NATO, la care va participa și președintele american, Joe Biden.

Sursele diplomatice au dezvăluit pentru Reuters că ţările baltice susţin un embargo pentru petrolul rusesc ca următorul pas logic, în timp ce Germania consideră că nu trebuie luate măsuri pripite, având în vedere preţul şi aşa ridicat al energiei în Europa.

Germania importă din Rusia 55% din necesarul de gaz natural, 50% din cel de cărbune şi 35% din consumul său de petrol.

Pentru a se desprinde energetic de Rusia, Berlinul prospectează noi surse de aprovizionare, cel mai recent succes în acest sens venind din partea Qatarului, cu care a stabilit un acord pe termen lung, în urma unei vizite a ministrului german al economiei, Robert Habeck, în această țară a Golfului Persic.

Acordul bilateral nu vizează doar livrarea de gaz natural lichefiat din Qatar, ci se referă şi la dezvoltarea de proiecte în domeniul energiei regenerabile şi la oferta germană în domeniul măsurilor de creştere a eficienţei energetice.

De asemenea, oficialul german s-a aflat luni în Emiratele Arabe Unite. Reprezentanții companiilor care l-au însoțit au reușit să încheie cinci acorduri privind cercetarea și dezvoltarea hidrogenului cu firmele din această țară, anunță Deutsche Welle.

Și Bulgaria are drept obiectiv reducerea dependenței energetice de Rusia. 

Așa se face că Sofia a anunțat că nu va înnoi actualul contract de livrări de gaze naturale pe care îl are cu grupul rus Gazprom, în contextul războiului din Ucraina, și va analiza livrări alternative și posibilitatea unor achiziții comune de gaze la nivelul Uniunii Europene pentru a evita problemele de aprovizionare.

Bulgaria îşi asigură aproape toate necesităţile de gaze naturale printr-un contract pe 10 ani cu Gazprom, care expiră la sfârşitul anului 2022. Timp de mai mulţi ani autorităţile de la Sofia au întârziat proiectele menite să diversifice sursele de aprovizionare, inclusiv un interconector cu Grecia şi extinderea singurei facilităţi de depozitare de gaze. Acum guvernul bulgar vrea să accelereze ambele proiecte pe fondul temerilor că războiul din Ucraina ar putea provoca perturbări.

Potrivit unor declarații ale premierului Kiril Petkov, lucrările de construcţie la interconectorul de gaze Bulgaria – Grecia se vor încheia la finele lunii iunie.

În cadrul unei vizite a președintelui bulgar la București, ce a avut loc la mijlocul lunii martie, Klaus Iohannis și-a exprimat speranța că acest interconector va fi operaționalizat cât mai rapid pentru a reduce dependența energetică de Rusia

”Odată finalizat, acesta va putea fi conectat la gazoductul BRUA deja operațional și astfel Coridorul Vertical de Gaze, care are o importanță crucială, să devină funcțional”, a menționat la acel moment șeful statului. 

De altfel, cu prilejul unei convorbiri telefonice cu omologul său bulgar, Kiril Petkov, desfășurată la începutul lunii februarie, premierul Nicolae Ciucă ”a abordat problema coridorului vertical dat de interconectorul de gaz Grecia-Bulgaria care dă substanţă proiectului BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria).”

Chestiunea continuării cooperării în domeniul energetic a fost ulterior discutată de președintele Klaus Iohannis cu prim-ministrul grec, Kyriakos Mitsotakis, care a efectuat la 23 februarie o vizită la București. Cei doi au convenit atunci că este nevoie de soluții pentru a răspunde provocărilor actuale în materie de securitate energetică.

Răspunsul a fost oferit de țara noastră, prin vocea ministrului Energiei, Virgil Popescu

”România este dispusă să pună pe masă conducta BRUA, care a fost construită ca un proiect european şi care acum nu este utilizată la potenţialul pe care l-ar putea avea. BRUA poate fi o rută alternativă de aprovizionare pentru a aduce în Europa gaze din Azerbaidjan prin TANAP, TAP, coridorul sudic, coridorul vertical şi mai departe spre Europa de Est”, a menționat oficialul român la finalul lunii februarie, înainte de o reuniune extraordinară a Consiliului Energie și de o discuție cu Ilham Aliyev președintele Azerbaidjanului.

La 15 martie, acesta din urmă a fost interlocutorul președintelui Klaus Iohannis, cei doi discutând într-o convorbire telefonică despre creșterea securității energetice și diversificarea surselor de gaze și energie electrică.

Dialogul intens din ultima perioadă se înscrie în eforturile României de la nivel regional și, extins, de la nivel european, de a contribui la identificarea unor soluții menite să faciliteze decuplarea Uniunii Europene de combustibilii fosili din Rusia, ”un furnizor care amenință explicit” blocul european. 

Reuniți la Versailles, liderii statelor membre ale UE au cerut Comisiei Europene să vină până în luna mai cu o propunere de eliminare treptată până în 2027 a dependenței energetice față de Rusia.

Anticipând acestă solicitare, Executivul european a prezentat liniile generale ale unui plan menit să asigure independența Europei de combustibilii fosili din Rusia cu mult înainte de 2030, începând cu gazele naturale.

Acest plan prezintă, de asemenea, o serie de măsuri menite să răspundă creșterii prețurilor la energie în Europa și să reconstituie stocurile de gaze pentru iarna următoare.

Europa se confruntă cu o creștere a prețurilor la energie de mai multe luni, însă, incertitudinea care există în prezent cu privire la aprovizionare agravează această problemă.

REPowerEU va încerca să diversifice aprovizionarea cu gaze, să accelereze introducerea gazelor din surse regenerabile și să înlocuiască gazul pentru încălzire și producerea de energie electrică.

Astfel, până la sfârșitul anului, cererea UE de gaz rusesc s-ar putea reduce cu două treimi.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CONSILIUL UE

Marcel Boloș, prezent la întâlnirea Consiliului Guvernatorilor BEI și ECOFIN pentru a face auzită vocea României: Este esențial să menținem o putere financiară robustă, asigurând astfel stabilitatea financiară a BEI

Published

on

© Marcel Boloș/ Facebook

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a participat la două evenimente importante pentru viitorul economic al Uniunii Europene: reuniunea Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene de Investiții și cea a Consiliului ECOFIN, format din miniștrii economiei și finanțelor din toate țările membre UE.

”Știți că tratez foarte serios reprezentarea României la reuniunile internaționale unde se discută perspectivele strategice la nivel european. Participarea la aceste întâlniri ne permite să ne asigurăm că vocea țării noastre este auzită și că politicile adoptate la nivel european sunt în beneficiul cetățenilor noștri”, a precizat Boloș într-un mesaj publicat pe Facebook.

În cadrul întâlnirii Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene de Investiții, pe ordinea de zi a fost aprobarea foii de parcurs pentru a menține un nivel anual de investiții de 95 miliarde euro, pe care am susținut-o.

Mesajul ministrului Finanțelor a fost că ”este esențial să menținem o putere financiară robustă și amortizoare de capital, asigurând astfel stabilitatea financiară a BEI și capacitatea de a susține investițiile majore”.

”Reuniunea guvernatorilor BEI este esențială pentru stabilirea direcțiilor strategice de investiții la nivel european. Prin intermediul BEI, țara noastră are acces la finanțare pentru proiectele de investiții. Tocmai de aceea participarea noastră este una foarte importantă, pentru a identifica oportunități de finanțare pentru proiectele naționale importante și pentru a discuta prioritățile în domenii cheie precum infrastructura, energia verde sau digitalizarea”, a explicat Marcel Boloș.

Reuniunea Consiliului ECOFIN a avut pe ordinea de zi prezentarea pachetului de primăvară privind semestrul european de către Comisia Europeană.

Citiți și: România se confruntă cu dezechilibre excesive ca urmare a deficitelor bugetare mari și în creștere și a presiunii semnificative privind prețurile, constată Comisia Europeană

A fost abordată și situația evoluției deficitului României și a fost anunțată lansarea dialogului tehnic dintre Comisia Europeană și statele membre cu privire la conținutul planurilor fiscal-structurale pe termen mediu care vor urmări încadrarea graduală a economiilor din UE în parametrii de deficit bugetar de maxim 3% din PIB și datorie publică de maxim 60% din PIB.

De asemenea, s-a discutat Pachetul TVA în era digitală (VIDA), al cărui scop este combaterea fraudei în materie de TVA și sprijinirea întreprinderilor pentru a se adapta la cele mai noi soluții informatice.

Continue Reading

CONSILIUL UE

Premierul Viktor Orban: Vom face din problema migrației punctul central al viitoarei președinții a Ungariei la Consiliul UE

Published

on

© Zoltan Kovacs/ X

Premierul ungar Viktor Orban a declarant pentru presa germană că dorește să facă din problema migrației un punct central al viitoarei președinții a Ungariei la Uniunea Europeană, anunță DPA, citat de Agerpres.

Orban a declarat pentru grupul de presă Funke în comentarii publicate duminica aceasta că salută poziţia cancelarului german Olaf Scholz, care ia în calcul opţiuni de externalizare a procedurilor de azil către ţări din afara UE.

El a mărturisit că țara sa implementează deja o politică prin care cererile de azil sunt examinate în țări terțe, de exemplu la ambasada Ungariei din Belgrad, înainte de a da solicitanţilor undă verde pentru a intra în ţară.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a amendat recent Ungaria cu 200 de milioane de euro pentru că a încălcat legislația UE în materie de azil și a ignorat o hotărâre anterioară.

În plus, Budapesta va trebui să plătească penalități de 1 milion de euro pentru fiecare zi de întârziere pentru neexecutarea hotărârii Curții de Justiție.

La scurtă vreme după ce instanța a anunțat decizia, Viktor Orban a declarat că va plăti amenda impusă țării sale, dar va face acest lucru într-un mod care să fie ”mai dureros pentru Bruxelles decât pentru Ungaria”.

Ungaria va prelua la 1 iulie președinția Consiliului Uniunii Europene, predată de Belgia, care își încheie la finalul acestei luni misiunea de șase luni.

Budapesta a stârnit deja rumoare încă dinainte de a-și începe mandatul prin anunțarea sloganului său la președinția Consiliului UE. ”Make Europe Great Again” (Să facem Europa măreață din nou) amintește de sloganul folosit de Donald Trump în timpul campaniei prezidențiale din 2016 care l-a adus la Casa Albă.

În timpul administrației Trump, Statele Unite și Uniunea Europeană au cunoscut o serie de ciocniri comerciale și poziții antitetice în dosare importante precum cel iranian, care până atunci erau abordate de cele două entități în coordonare și colaborare.

 

Continue Reading

CHINA

Sprijinul oferit de China Rusiei în războiul împotriva Ucrainei este principalul motiv al deteriorării relațiilor economice dintre Berlin și Beijing, semnalează vicecancelarul german Robert Habeck într-o vizită în China

Published

on

© European Union 2022

Vicecancelarul german Robert Habeck a indicat sâmbătă sprijinul Chinei pentru Rusia în războiul împotriva Ucrainei drept principalul motiv al deteriorării relațiilor economice dintre Berlin și Beijing, reiterând avertismentele privind consecințele economice ale sprijinului acordat de Beijing efortului de război al Moscovei, informează Politico Europe.

”De asemenea, este important ca China, care sprijină Rusia în acest război, să înțeleagă că interesele de securitate germane și europene sunt deja direct afectate de acest conflict”, a declarat Habeck la deschiderea unui dialog la nivel înalt China-Germania privind schimbările climatice și tranziția ecologică la Beijing, potrivit Bloomberg.

Aceasta este prima vizită a lui Habeck în China în cursul mandatului său, pe fondul agravării incertitudinii cu care se confruntă relațiile comerciale germano-chineze. Această vizită are loc în contextul în care UE și China sunt angajate într-un război comercial din ce în ce mai intens, UE impunând tarife pentru vehiculele electrice chinezești, iar Beijingul lansând o anchetă antidumping asupra produselor din carne de porc din UE.

”Este important să înțelegem că acestea nu sunt tarife punitive”, a declarat Habeck, comparând măsurile UE cu cele aplicate de țări precum SUA, Brazilia și Turcia, potrivit unui raport Reuters. Habeck a declarat că, timp de nouă luni, Comisia Europeană a examinat în detaliu dacă întreprinderile chineze au beneficiat în mod incorect de subvenții.

Tarifele propuse de UE sunt menite să echilibreze condițiile de concurență cu China, i-a spus Habeck lui Zheng Shanjie, președintele Comisiei Naționale pentru Dezvoltare și Reformă (NDRC) din China. Habeck i-a mai spus lui Shanije că, dacă Beijingul nu ar sprijini războiul Rusiei, Europa și Germania nu și-ar reduce dependența de China pentru materii prime, conform informațiilor.

Habeck a reiterat dorința Europei de a discuta cu China despre tarifele la importurile de vehicule electrice chinezești, adăugând că măsurile sunt menite să compenseze avantajele acordate de Beijing companiilor chineze.

China a fost principalul partener comercial al Germaniei timp de opt ani la rând – o tendință care nu a fost întreruptă până anul acesta, când schimburile comerciale ale Berlinului cu SUA (63 de miliarde de euro, 67,4 miliarde de dolari) au depășit schimburile comerciale cu Beijingul (60 de miliarde de euro), informează Deutsche Welle.

În mai, exporturile germane către China au scăzut cu 14%, în timp ce exporturile către SUA au crescut cu 4,1%.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
REPUBLICA MOLDOVA3 hours ago

Ziua Suveranității R. Moldova. Președinta Maia Sandu: Poporul este suveran și decide soarta țării. Va decide și la referendumul privind aderarea la UE, din această toamnă

INTERNAȚIONAL4 hours ago

Eforturi franco-americane pentru situația din Gaza. Ministrul israelian al Apărării este așteptat în SUA de omologul american. Macron îl primește luni pe regele Iordaniei pentru a discuta despre nevoia încetării focului

CONSILIUL UE7 hours ago

Marcel Boloș, prezent la întâlnirea Consiliului Guvernatorilor BEI și ECOFIN pentru a face auzită vocea României: Este esențial să menținem o putere financiară robustă, asigurând astfel stabilitatea financiară a BEI

ROMÂNIA8 hours ago

Accederea României în programul Visa Waiver, printre principalele teme abordate în cea de-a noua reuniune a Dialogului Strategic România-SUA

CONSILIUL UE10 hours ago

Premierul Viktor Orban: Vom face din problema migrației punctul central al viitoarei președinții a Ungariei la Consiliul UE

INTERNAȚIONAL1 day ago

Extremiștii și populiștii târăsc Europa spre ”statul sălbatic”, semnalează secretarul general al Consiliului Europei: Nu fără motiv, după cele două războaie mondiale, decizia a fost de a urma calea multilateralismului

CHINA1 day ago

Sprijinul oferit de China Rusiei în războiul împotriva Ucrainei este principalul motiv al deteriorării relațiilor economice dintre Berlin și Beijing, semnalează vicecancelarul german Robert Habeck într-o vizită în China

MAREA BRITANIE1 day ago

Ministrul Cătălin Predoiu a discutat cu ambasadorul Marii Britanii despre combaterea criminalității organizate transfrontaliere, pledând pentru noi inițiative de cooperare bilaterală

ROMÂNIA1 day ago

Ministrul Luminița Odobescu: Sprijinirea Ucrainei este o condiție indispensabilă, dar insuficientă. În absența unei abordări regionale, riscăm ca peste câțiva ani să ne confruntăm cu o nouă agresiune la Marea Neagră

GALA PREMIILOR MARII LOJI1 day ago

Gala Premiilor MLNR ediția a XI-a 2024. Șapte români de excepție au fost premiați pentru contribuția la dezvoltarea cunoașterii și progresului social

NATO2 days ago

Antony Blinken: SUA sunt recunoscătoare României și lui Klaus Iohannis pentru donarea unui sistem Patriot Ucrainei și pentru rolul jucat ca NATO să se axeze pe flancul estic

NATO2 days ago

Marea Neagră este un punct de inflexiune geopolitică, afirmă Odobescu la întâlnirea cu Blinken: Contăm pe decizii la summitul NATO pentru întărirea apărării la Marea Neagră

ROMÂNIA3 days ago

Întâlnire Ciolacu-Mattarella: Cooperarea economică, valorile comune și conexiunile între cetățenii noștri fac și mai puternice relațiile româno-italiene

ROMÂNIA5 days ago

Prima ședință comună de guvern România-Bavaria. Ciolacu: Memorandumul de Înțelegere pentru promovarea spiritului antreprenorial și în sprijinul IMM-urilor, menit să aducă și mai mult dinamism cooperării noastre bilaterale

ROMÂNIA6 days ago

În fața ascensiunii extremismului și populismului, Nicolae Ciucă face apel la curaj decizional pentru a asigura ”dezvoltarea regimului democratic”, singura ”garanție reală pentru libertatea noastră ca indivizi”

NATO1 week ago

Nume de cod “NSATU”: NATO va înființa o misiune de coordonare a ajutorului militar pentru Ucraina, cu comandament în Germania și noduri logistice în estul Alianței

G71 week ago

Biden și Zelenski au semnat la summitul G7 un pact bilateral de securitate pe 10 ani, acord precursor al aderării Ucrainei la NATO

CONSILIUL EUROPEAN2 weeks ago

Președintele Consiliului European o citează pe Eleanor Roosevelt într-o pledoarie pentru ”un viitor sigur și pașnic” în Gaza: Să privim dincolo de întuneric, spre o soluționare bazată pe soluția celor două state

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Din Bundestag, Volodimir Zelenski invocă căderea Zidului Berlinului pentru a arăta că nu poate exista pace în Ucraina atât timp cât o parte din țară rămâne ocupată de Rusia

ALEGERI EUROPENE 20242 weeks ago

Prima reacție a lui Klaus Iohannis după alegerile europene: Uniunea merge înainte. Guvernul va stabili și va negocia poziția de comisar european

Trending