Premierul britanic, Theresa May, urmează să prezinte luni, în fața parlamentarilor britanici un on plan privind Brexit, după ce, pe data de 15 ianuarie, Camera Comunelor a respins cu largă majoritate acordul convenit de Guvernul May cu negociatorii de la Bruxelles, în luna noiembrie a anului trecut. În același timp, Executivul de la londra lansează luni aplicația mobilă prin care cetățenii europeni stabiliți în Regatul Unit pot solicita reședință permanentă după ce ieșirea Marii Britanii din UE se va fi produs.

Foto: Theresa May/ Twitter
Theresa May s-a angajat în negocieri cu opoziția pentru a încerca să ajungă la un consens asupra unui nou acord, dar situația se află în impas.
Ministrul britanic al Comerțului, Liam Fox, a avertizat duminică că exită riscul unui ”tsunami politic” dacă deputații vor eșua să respecte votul referendumului din iunie 2016, în urma căruia cetățenii au decis retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană.
Acesta a adus critici la adresa celor care sprijină ideea unui Brexit fără acord, afirmând că este ”lucrul cel mai stupid posibil” într-o negociere ”să renunţi la cartea cea mai puternică”.
Un tratat bilateral cu Irlanda
Premierul britanic Theresa May ar avea în vedere soluționarea impasului în care se găsește sfera politică din Marea Britanie ca urmare a viziunilor diferite privind Brexit prin modificarea unui acord încheiat în 1998, așa-numit Acord din Vinerea Mare care punea capăt violențelor în Irlanda de Nord, anunță Daily Telegraph, citat de Reuters, informează Adevărul.ro.
Planul lui May de a modifica Acordul din Vinerea Mare din 1998 ar însemna ca Regatul Unit şi Irlanda să fie de acord cu un set separat de principii şi adăugarea de prevederi pentru a ”sprijini sau a face referire la” acordul de pace din 1998, care stabileşte modul în care ambele părţi ar garanta o frontieră deschisă după Brexit.
În conformitate cu prevederile Acordului din Vinerea Mare care a încheiat în mare parte anii de violenţe dintre republicanii irlandezi şi unioniştii pro-britanici, posturile de frontieră au fost înlăturate, iar provincia a primit o structură de împărţire a puterii, în care au fost reprezentate ambele comunităţi.
Potrivit The Daily Telegraph, sursele de la vârful UE au numit noul plan al lui May un ”non-starter”, în timp ce sursele guvernului britanic sunt ”sceptice” că ar funcţiona, deoarece planul se va dovedi controversat şi ar necesita consimţământul tuturor părţilor implicate din Irlanda de Nord.
The Sunday Times, citat de Deutsche Welle, menționa că se intenționează un tratat bilateral cu guvernul irlandez ca o modalitate de a elimina controversatul aranjament.
Irlanda a respins duminică ideea negocierii unui acord bilateral cu Marea Britanie ca alternativă la așa numita soluție de rezervă prin care s-ar evita o graniță strictă cu Irlanda de Nord după Brexit, anunță Politico Europe.
Guvernul lansează aplicația mobilă pentru cererile de reședință după Brexit
Guvernul britanic lansează luni aplicația mobilă cu ajutorul căreia cetățenii europeni stabiliți în Regatul Unit pot solicita reședință permanentă după Brexit, anunță AFP.
În Regatul Unit trăiesc în prezent aproape 3,5 milioane de cetăţeni ai altor state din Uniunea Europeană. Aceştia trebuie să solicite statutul de rezident permanent (aşa-numitul ”settled status”) pentru a putea munci în continuare în ţară şi pentru a beneficia de asistenţa socială, după ce aceasta nu va mai fi membră a UE.
Utilizatorii trebuie să îşi fotografieze paşapoartele biometrice şi faţa pentru a-şi confirma identitatea. Apoi sunt direcţionaţi spre un site de Internet unde îşi înregistrează adresa şi îşi pot da acordul pentru verificarea situaţiei fiscale, pentru confirmarea adresei. Ei trebuie să îşi declare cazierul judiciar, iar condamnările pentru infracţiuni grave pot duce la respingerea cererilor de reşedinţă.
Aplicaţia nu funcţionează încă şi pe iPhone, dar sunt în curs negocieri cu Apple pentru a permite şi accesul utilizatorilor telefoanelor respective. Testarea s-a făcut în noiembrie şi decembrie cu datele a 30.000 de persoane. Home Office (ministerul de interne) a anunţat primele rezultate: 81% din cereri au fost rezolvate în maximum o săptămână, iar circa 10% au rămas nesoluţionate la trei săptămâni după încheierea testului. Niciun dosar nu a fost respins. Pentru a face faţă activităţii, au fost angajate 1900 de persoane. AFP menţionează că potrivit unor estimări s-ar putea înregistra până la 6000 de cereri pe zi.
Procedura costă 65 de lire sterline (aproximativ 74 de euro), adică preţul unui paşaport, dar pentru cei care au deja statutul de rezident permanent este gratuită.
Din 30 martie, cererile vor putea fi trimise şi prin poştă sau depuse la administraţiile locale.
În cazul în care se va ajunge la un acord între Londra şi Bruxelles privind Brexit-ul, cetăţenii europeni stabiliţi în Regatul Unit înainte de sfârşitul lui 2020 vor putea cere drept de şedere permanent; termenul-limită pentru depunerea cererilor ar urma să fie 30 iunie 2021. În lipsa unu acord, termenul-limită pentru cereri va fi 31 decembrie 2020.