Premierul Viorica Dăncilă i-a asigurat pe Jean-Claude Juncker și pe comisarii europenii că România este deplin pregătită pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE

Premierul Viorica Dăncilă a avut, miercuri, la Bruxelles, o întrevedere cu comisarii europeni pe care i-a asigurat că România este deplin pregătită pentru preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene (UE), de la 1 ianuarie 2019, se arată într-un comunicat de presă transmis de Guvern.

În cadrul reuniunii comune a Guvernului României şi a Colegiului comisarilor, care este organizată în mod tradiţional înaintea preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către un stat membru, şeful Executivului de la Bucureşti “a reiterat angajamentul şi voinţa Românei de a exercita o preşedinţie eficientă şi pragmatică”.

FOTO: CaleaEuropeana.ro

De asemenea, primul-ministru “a exprimat voinţa României de a contribui, de o manieră constructivă, la definirea şi promovarea interesului comun european, la asigurarea unităţii şi coeziunii între statele membre, precum şi la reapropierea cetăţenilor de Uniunea Europeană”.

“Reamintind motto-ul Preşedinţiei române a Consiliului, Coeziunea – o valoare comună europeană, Viorica Dăncilă a subliniat încă o dată că, pe durata mandatului său, România va promova cu precădere o politică de coeziune care să răspundă nevoii sporite de convergenţă economică, socială şi teritorială”, se precizează în comunicatul Guvernului.

Şeful Executivului a evidenţiat, totodată, principalele provocări pe care preşedinţia română va trebui să le gestioneze, precum ieşirea Marii Britanii din UE, negocierea cadrului financiar multianual şi subiectul migraţiei. În acest context, premierul a întărit importanţa cooperării strânse cu instituţiile europene, în special cu Comisia Europeană, pentru obţinerea de rezultate şi asigurarea unui mandat de succes.

“Nu în ultimul rând, prim-ministrul Viorica Dăncilă a exprimat speranţa că Summit-ul UE, organizat în luna mai la Sibiu, va confirma ataşamentul general pentru ideea unei Europe unite, consolidate şi eficiente şi va oferi principalele orientări strategice pentru viitorul Uniunii. De asemenea, prim-ministrul român a afirmat interesul ţării noastre de a sprijini obiectivele agendei externe a UE, cu accent pe avansarea politicii europene de extindere şi asigurarea unei consistenţe sporite a acţiunii Uniunii în vecinătatea sa estică”, se mai arată în comunicat.

În cadrul reuniunii de la Bruxelles, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, au avut intervenţii pe tema negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual, în timp ce ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a vorbit pe subiectul convergenţei economice şi sociale şi al politicii de coeziune.

Totodată, ministrul de Interne, Carmen Dan, a discutat cu comisarii europeni pe subiectele securităţii şi migraţiei, iar ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a vorbit despre Parteneriatul Estic, Marea Neagră şi Balcanii de Vest.

“În ceea ce priveşte gestionarea problemei migraţiei, ministrul român de interne a reafirmat interesul României de a continua eforturile cu privire la conturarea unor politici care să răspundă actualelor provocări existente la nivel european. În plan extern, partea română a evidenţiat interesul de a sprijini obiectivele agendei externe a UE, cu accent pe avansarea politicii europene de extindere şi asigurarea unei consistenţe sporite a acţiunii Uniunii în vecinătatea sa estică. În context, a fost exprimat interesul României de a marca momentul aniversării a 10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic”, se mai arată în comunicatul remis de Guvern.

Potrivit sursei citate, “preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a apreciat intervenţiile miniştrilor români ca fiind foarte consistente şi a conchis că România este pe deplin pregătită să asigure Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene”.

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.