Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Premierul Viorica Dăncilă susține că va încerca ”să negocieze tot ce este posibil” ca România să obțină un portofoliu important de comisar european

Published

on

© European Parliament

România trebuie să lupte pentru a obţine un portofoliu important de comisar european, menţionând că pentru ţara noastră energia, transporturile, mediul ar însemna foarte mult, a declarat Premierul Viorica Dăncilă sâmbătă la postul de televiziune Antena 3, relatează Agerpres.

De asemenea, premierul a spus că România nu a dus până la final mandatul de comisar pe politică regională şi că ar putea să solicite încă o dată acest portofoliu.

“Trebuie să subliniez că România, prin decizia preşedintelui Juncker, nu trebuia să mai vină cu un comisar interimar. Am şi primit scrisoare de la domnul Juncker, mi se sublinia că e perioadă scurtă şi nu trebuie să mai avem un comisar european. Nu am fost de acord cu acest lucru. I-am scris preşedintelui Juncker o scrisoare în care am arătat că, conform tratatului, fiecare stat membru trebuie să aibă un comisar chiar pentru o perioadă mai mică şi România nu poate să rămână nereprezentată, având în vedere că se iau decizii importante la Bruxelles. (…) Am trimis această scrisoare şi cu o propunere de comisar intermediar, am primit acceptul, l-am desemnat pe domnul Mircea Paşcu pentru a ocupa această poziţie de comisar intermediar, având în vedere experienţa pe care o are în Parlamentul European – a fost vicepreşedinte al PE. Am înţeles că nu-i va fi repartizat un portofoliu, eu cred că este important că avem un comisar care participă la colegiul comisarilor, unde se iau toate deciziile”, a afirmat Dăncilă.

Conferința președinților de comisii ale Parlamentului European (CCC) nu i-a audiat miercuri pe Ioan Mircea Pașcu și pe Kadri Simon, candidații propuși de România și de Estonia pentru a deveni comisari europeni interimari pe durata ultimelor luni de mandat ale Comisiei Europene ca urmare a demisiilor Corinei Crețu și lui Andrus Ansip, aleși eurodeputați.

Citiți și: Parlamentul European a amânat audierea lui Ioan Mircea Pașcu. România ar putea rămâne fără comisar european până în luna septembrie

Ea a mai spus că faptul că România nu şi-a dus până la capăt portofoliul de Politică regională ar putea reprezenta o oportunitate. “Eu aş transforma-o într-o oportunitate. Nu am dus până la final mandatul pe politici regionale, deci am putea să solicităm încă o dată acest portofoliul deosebit de important“, a adăugat Dăncilă.

Premierul a subliniat că România trebuie să lupte să obţină un portofoliu important: “Să nu repetăm greşeala pe care am făcut-o când am Preluat preşedinţia rotativă a Consiliului UE şi să spunem că nu avem încredere că putem obţine un portofoliu important. Cred că pentru România energia, transporturile, mediul ar însemna foarte mult. Şi dacă mă uit pe noua configuraţie a conducerii instituţiilor europene, nu prea văd din Europa Centrală şi de Est, ar fi normalitate măcar pentru Europa Centrală şi de Est să avem portofolii mult mai puternice. (…) Categoric voi încerca să negociez tot ce este posibil pentru România“, a mai declarat Dăncilă.

Întrebată dacă a discutat despre un nume de comisar european din partea României, Dăncilă a spus: “Nu am discutat despre un nume de comisar, am înţeles că există această dorinţă de a avea egalitate de şanse şi că ar fi de preferat dacă am merge cu un comisar femeie pentru a obţine un portofoliu mai important, dar urmărim îndeaproape şi să începem negocierile

Reamintim că Ursula von der Leyen a transmis că le va solicita țărilor membre să propune câte doi candidați pentru poziția de comisar, un bărbat și o femeie, pentru a putea genera o paritate de gen în noul executiv european.

Confruntată cu o presiune partea grupurilor politice din Parlamentul European anterior alegerii sale în fruntea Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a promis eurodeputaților că viitoarea componență a Comisiei Europene va reflecta egalitatea de gen.

Angajamentul lui von der Leyen reflectă o idee intens vehiculată la Bruxelles, inclusiv înaintea alegerilor europene.

Pe de altă parte, anumite țări deja și-au manifestat preferințele în ce privește nominalizarea viitorilor comisari europeni, Austria preferându-l din nou pe Johannes Hahn, în timp ce țări precum Bulgaria și Estonia au precizat că vor opta pentru Mariya Gabriel, în cazul Sofiei, și pentru Kadri Simson, în cazul Tallinului, iar Premierul elen Kyriakos Mitsotakis l-a desemnat joi pe actualul purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, pentru a fi noul comisar european din partea Greciei.

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

COMISIA EUROPEANA

Pactul Verde European: UE investește încă un miliard de euro în infrastructura energetică

Published

on

© European Union, 2020/Source: EC - Audiovisual Service

Statele membre au aprobat joi o propunere a Comisiei Europene de a investi 1,037 miliarde EUR în cinci proiecte de infrastructură transfrontalieră în cadrul mecanismului de interconectare a rețelelor energetice transeuropene ( MIE Energie). MIE Energie va oferi sprijin financiar pentru construirea a patru proiecte de infrastructură, trei pentru transportul de energie electrică și unul pentru stocarea gazelor, precum și pentru un studiu privind rețelele de transport și stocare a CO2.

Cea mai mare parte a finanțării va merge către proiectul de interconectare EuroAsia, în valoare de 657 de milioane de euro, pentru a sprijini prima interconectare între Cipru și rețeaua europeană.

Detalii privind alte proiecte din Bulgaria, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Polonia și Suedia sunt disponibile aici.

Ultimele luni ne-au reamintit cât de crucială este o piață europeană a energiei bine integrată pentru a asigura o energie la prețuri accesibile și securitatea aprovizionării, precum și tranziția către o energie curată. Deși am făcut progrese remarcabile în ultimul deceniu în ceea ce privește o mai bună conectare a pieței noastre, se poate și trebuie făcut mai mult. Aș dori să evidențiez în special interconectorul EuroAsia, care va pune capăt izolării energetice a Ciprului și îl va lega de restul Europei“, a declarat comisarul pentru energie Kadri Simson.

O infrastructură energetică bine integrată este necesară pentru tranziția energetică, facilitând integrarea surselor regenerabile de energie, sporind securitatea aprovizionării și contribuind la menținerea accesibilității energetice.

Asistența financiară oferită în cadrul MIE Energie are ca scop sprijinirea Green Deal pentru Europa. Apelul din septembrie 2021 marchează ultimul apel MIE în cadrul celei de-a 4-a liste PIC; apelurile ulterioare vor finanța proiecte din cea de-a 5-a listă PIC.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Franța va primi încă 7,4 mld. de euro din Mecanismul de Redresare și Reziliență grație ”progresului rapid” în implementarea PNRR

Published

on

© European Union, 2021

Comisia Europeană a aprobat miercuri o evaluare preliminară pozitivă a cererii de plată a Franței pentru subvenții în valoare de 7,4 miliarde de euro în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR), instrumentul-cheie care reprezintă nucleul NextGenerationEU.

La 26 noiembrie 2021, Franța a prezentat Comisiei o cerere de plată bazată pe îndeplinirea celor 38 de etape și obiective selectate în decizia de punere în aplicare a Consiliului pentru prima tranșă. Acestea acoperă reformele în domeniile finanțelor publice, locuințelor, mobilității, asigurărilor de șomaj, competențelor și sănătății, precum și al sistemului de audit și control al Franței pentru punerea în aplicare a MRR. Mai multe obiective se referă, de asemenea, la investiții majore în domeniul renovării energetice a clădirilor, al decarbonizării industriei, al vehiculelor nepoluante, al cercetării, al ocupării forței de muncă în rândul tinerilor și al educației.

Odată cu cererea lor, autoritățile franceze au furnizat dovezi detaliate și cuprinzătoare care să demonstreze îndeplinirea celor 38 de etape și obiective. Comisia a evaluat în detaliu aceste informații înainte de a prezenta evaluarea preliminară pozitivă a cererii de plată.

Am plăcerea de a anunța vești bune pentru Franța. Considerăm că Franța a făcut un pas important în direcția primirii unei plăți importante din planul nostru de redresare NextGenerationEU. După ce statele membre vor da, de asemenea, undă verde, vom plăti Franței 7,4 miliarde de euro, în cadrul NextGenerationEU. Franța a înregistrat într-adevăr progrese rapide în punerea în aplicare a planului său de redresare, prin reforme cruciale și investiții ambițioase în renovarea energetică, inovare și ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor. Acesta este începutul unui succes făcut în Franța și susținut de Europa”, a transmis președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Planul francez de redresare și reziliență include o gamă largă de măsuri de investiții și de reformă structurate pe nouă componente tematice. Planul va fi sprijinit de granturi în valoare de 39,4 miliarde EUR, din care 13 % (5,1 miliarde EUR) au fost plătite Franței sub formă de prefinanțare la 19 august 2021.

Plățile în cadrul MRR se bazează pe performanță și depind de punerea în aplicare de către statele membre a investițiilor și reformelor descrise în planurile lor respective de redresare și reziliență.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

UE sesizează Organizația Mondială a Comerțului în cazul restricțiilor comerciale impuse de China Lituaniei

Published

on

© European Union, 2020/Source: EC - Audiovisual Service

Uniunea Europeană s-a adresat astăzi, 27 ianuarie, Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) împotriva Republicii Populare Chineze pentru practicile comerciale discriminatorii ale acesteia față de Lituania, litigiu care afectează și alte exporturi de pe piața unică europeană.

„Aceste acțiuni, care par a fi discriminatorii și ilegale în conformitate cu normele OMC, dăunează exportatorilor atât din Lituania, cât și din alte părți ale UE. Întrucât încercările de soluționare bilaterală a acestei probleme au eșuat, UE a recurs la inițierea procedurilor de soluționare a litigiilor împotriva Chinei. Consultările OMC inițiate astăzi reprezintă primul pas în acest proces”, se arată în comunicatul oficial al Comisiei Europene. 

Vicepreședintele executiv și comisarul pentru comerț, Valdis Dombrovskis, a declarat: „Lansarea unei proceduri în cadrul OMC nu este un pas pe care îl luăm cu ușurință. Cu toate acestea, după încercări repetate și eșuate de a rezolva această problemă pe cale bilaterală, nu vedem altă cale de urmat decât să solicităm consultări cu China în cadrul OMC pentru soluționarea litigiilor. UE este hotărâtă să acționeze în mod unitar și să acționeze rapid împotriva măsurilor care încalcă normele OMC și care amenință integritatea pieței noastre unice. În paralel, ne continuăm eforturile diplomatice pentru a detensiona situația.”

În ultimele săptămâni, Comisia Europeană a acumulat dovezi privind diferitele tipuri de restricții chinezești. Printre acestea se numără refuzul de a vămui bunurile lituaniene, respingerea cererilor de import din Lituania și presiunile exercitate asupra societăților din UE care își desfășoară activitatea în alte state membre ale UE pentru a elimina inputurile lituaniene din lanțurile lor de aprovizionare atunci când exportă în China.


Începând din decembrie 2021, și fără a informa UE sau autoritățile lituaniene, China a început să restricționeze puternic sau să blocheze de facto importurile din Lituania și exporturile către Lituania. Comisia a abordat în mod repetat această chestiune cu autoritățile chineze.

Prima etapă în cadrul procedurilor de soluționare a litigiilor din cadrul OMC este “cererea de consultări”, în cadrul căreia UE solicită în mod oficial Chinei mai multe informații cu privire la măsurile sale în vederea găsirii unei soluții satisfăcătoare. În cazul în care aceste consultări nu conduc la un rezultat pozitiv în termen de 60 de zile, UE poate solicita instituirea unui grup special care să se pronunțe în această privință.

Continue Reading

Facebook

U.E.9 hours ago

Din Bundestag, președintele Parlamentului israelian face apel la apărarea democrației: Zidurile acestei clădiri, martori tăcuți, ne reamintesc că avem obligația să o apărăm

U.E.9 hours ago

COVID-19: EMA a autorizat Paxlovid, primul antiviral oral din UE produs de Pfizer

CONSILIUL EUROPEAN10 hours ago

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Florence Parly, ministrul francez al apărării: Parteneriatul NATO-UE este esențial pentru securitatea europeană

Eugen Tomac10 hours ago

Eurodeputatul Eugen Tomac: Trebuie să veghem cu vigilenţă asupra respectării valorilor noastre europene, iar populismul necruțător să nu se mai repete

NATO10 hours ago

Surse diplomatice: România și SUA au propus un mecanism de transparență. Rusia poate inspecta sistemul defensiv de la Deveselu doar dacă permite acces similar la sistemele sale

ROMÂNIA10 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă a prezidat prima reuniune a Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR: Solicit ferm coordonatorilor de reforme și investiții responsabilitate maximă

PARLAMENTUL EUROPEAN11 hours ago

O delegație a Parlamentului European se va deplasa în Ucraina, pe fondul tensiunilor cu Rusia

U.E.11 hours ago

Șefa diplomației germane: Gazoductul Nord Stream 2, vizat de sancțiunile Occidentului împotriva Rusiei în cazul unei agresiuni asupra Ucrainei

ROMÂNIA11 hours ago

Ministerul Justiției, întâlnire cu șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România: SIIJ se va desființa până la sfârșitul lunii martie

PARLAMENTUL EUROPEAN11 hours ago

Eurodeputatul Vasile Blaga: UE trebuie să identifice rapid soluții pentru contracararea creșterii prețurilor la energie

U.E.9 hours ago

Din Bundestag, președintele Parlamentului israelian face apel la apărarea democrației: Zidurile acestei clădiri, martori tăcuți, ne reamintesc că avem obligația să o apărăm

NATO1 day ago

Klaus Iohannis: Planificarea sancțiunilor UE împotriva Rusiei este accelerată. România se pregătește să gestioneze efectele situației de securitate

NATO1 day ago

Klaus Iohannis: România are un dialog permanent cu NATO, SUA, UE și OSCE. Acțiunile Rusiei încearcă să modifice în mod inacceptabil arhitectura europeană de securitate

NATO1 day ago

Klaus Iohannis: Suntem gata să găzduim o prezență NATO crescută pe teritoriul României. Suntem în contact cu SUA și Franța în acest sens

NATO1 day ago

Klaus Iohannis: CSAT a adoptat un plan de măsuri ca România să fie pregătită pentru orice scenariu. Ca membru al NATO, ne bucurăm de toate garanțiile de securitate

ROMÂNIA3 days ago

Șeful diplomației române, Bogdan Aurescu: Vom continua să condamnăm public, fără ezitare, orice încercare de a nega sau distorsiona Holocaustul

ROMÂNIA3 days ago

Președintele Klaus Iohannis: Suntem un model de bune practici în regiune prin extinderea și consolidarea programelor educaționale despre istoria evreilor și a Holocaustului

INTERVIURI7 days ago

INTERVIU Patriciu Achimaș-Cadariu: Noul Plan Național de Combatere a Cancerului este echivalentul unui ”PNRR al cancerului”. Există proiecte destinate finanțărilor europene

Daniel Buda1 week ago

Parlamentul European a adoptat cu largă majoritate rapoartele lui Daniel Buda prin care este asigurată bunăstarea animalelor în timpul transportului, protejând în același timp interesele fermierilor

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Ursula von der Leyen, la Forumul Economic Mondial: Vom propune o Lege Europeană privind Cipurile în februarie

Advertisement

Team2Share

Trending