Connect with us

U.E.

Premiul Saharov pentru libertatea de gândire 2018 a fost decernat regizorului ucrainean Oleg Senţov, aflat în închisoare în Siberia

Published

on

Parlamentul European i-a decernat premiul Saharov pentru Libertatea de Gândire pe anul 2018 regizorului ucrainean Oleh Sențov. Premiul a fost acceptat de avocatul regizorului și de verișoara sa. Oleg Senţov este în închisoare în Siberia, acesta fiind condamnat la 20 de ani de închisoare pentru că a „plănuit acte de terorism” împotriva guvernării ruse de facto în Crimeea.

Înmânând premiul, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a declarat: „Oleg Senţov a fost nominalizat pentru protestul său paşnic împotriva ocupării ilegale a Crimeii, regiunea în care s-a născut.

FOTO: Wikipedia

De asemenea, pentru curajul şi hotărârea de care a dat dovadă în susţinerea demnităţii umane, a democraţiei, a statului de drept şi a drepturilor omului. Acestea sunt valorile pe care este construită Uniunea şi pe care Parlamentul, cu atât mai mult după atacul îngrozitor de ieri, le îndrăgeşte, le susţine şi le promovează”.

„Greva foamei şi atitudinea curajoasă au făcut din Oleg Senţov un simbol al luptei pentru eliberarea prizonierilor politici deţinuţi în Rusia şi în întreaga lume”, a adăugat Tajani.

Remarcând faptul că ceremonia a avut loc în contextul unor tensiuni serioase între Rusia şi Ucraina, preşedintele a insistat pentru detensionarea situaţiei şi şi-a reiterat susţinerea pentru integritatea teritorială a Ucrainei.

Antonio Tajani a cerut eliberarea imediată şi necondiţionată a regizorului ucrainean şi a celorlalţi prizonieri ucraineni deţinuţi ilegal în Rusia şi peninsula Crimeea, dar şi a tuturor laureaţilor care se află în închisoare.

„Premiul Saharov nu este doar un premiu. Este şi un angajament. Şi continuăm să fim alături de laureaţii noştri”, a mai arătat preşedintele Parlamentului.

Acceptând premiul, Natalia Kaplan a vorbit despre viaţa lui Oleg Senţov, despre activitatea sa în timpul anexării Crimeii şi tortura pe care a îndurat-o când a fost arestat şi condamnat pentru lucruri pe care nu le făcuse niciodată.

„Oleg este o persoană care nu poate renunţa. Este un luptător prin natura sa”, a arătat Natalia Kaplan.

Vorbind despre greva foamei pe care regizorul a declarat-o pentru eliberarea prizonierilor politici ucraineni, Natalia Kaplan a spus: “în timpul grevei foamei, care a durat 145 de zile, nu a fost eliberat niciun prizonier politic, dar acest lucru nu înseamnă că a pierdut; datorită actelor sale, întreaga lume a vorbit despre represiunile din Rusia. Aceasta este o victorie”.

În final, Natalia Kaplan a citit în plen un mesaj personal din partea lui Senţov: „Nu pot fi prezent în această sală, dar îmi puteţi auzi cuvintele. Chiar dacă sunt pronunţate de altcineva. cuvintele reprezintă principalul instrument al unei persoane, uneori unicul instrument, mai ales atunci când i s-a luat totul”.

Preşedintele Tajani i-a salutat şi pe părinţii finalistului de anul acesta al Premiului Saharov, Nasser Zefzafi, care se află în închisoare, şi pe ceilalţi finalişti, reprezentanţii celor 11 ONG-uri care salvează vieţi în Marea Mediterană.

Preşedintele a vorbit şi despre aniversarea a 30 de ani de la înfiinţarea Premiului Saharov: „Premiul a susţinut persoane şi organizaţii din întreaga lume care s-au angajat în lupta pentru justiţie socială, de multe ori asumând riscuri personale”.

 

 

.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

U.E.

Ministrul francez al finanțelor, Bruno Le Maire: Statul se va asigura că Renault nu va lua decizii care să afecteze locurile de muncă din Franța

Published

on

© Bruno Le Maire/ Twitter

Ministrul francez al finanțelor, Bruno Le Maire, a avertizat marți producătorul de automobile Renault împotriva  închiderii unor uzine din Franța și a reducerii locurilor de muncă din această țară, după ce producătorul auto a anunțat reduceri de costuri săptămâna trecută, informează Agerpres.

Renault a raportat săptămâna trecută prima sa pierdere anuală într-un deceniu care a declanșat un angajament de reducere a costurilor cu 2 miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari) în următorii trei ani, în cadrul unui plan care ar putea afecta și fabricile din Franța,  potrivit directorului general interimar al companiei Clotilde Delbos, care a anunțat că nu există „tabuuri” cu privire la posibila închidere a fabricilor în Franța.

Zguduit de scandalul în care este implicat fostul CEO al partenerului strategic Nissan, Carlos Ghosn, și slăbit de schimbările în curs în industria auto, grupul francez a înregistrat o pierdere netă de 141 milioane de euro în 2019, o premieră din 2009 încoace. Nici pentru 2020, Renault nu este mai optimistă și preconizează noi scăderi. Prognozele au fost parțial confirmate de cifrele pentru ianuarie: grupul (care include Alpine, Dacia, Lada) a înregistrat livrări în scădere cu 16,3%.

În plus, Delbos a recunoscut că Renault şi aliatul său japonez Nissan dispun de capacităţi de producţie excedentare şi a promis că în luna mai a acestui an va fi făcut un anunţ în acest sens. Renault şi Nissan încearcă să îşi îmbunătăţească performanţele prin punerea în comun a tehnologiilor şi uzinelor lor.

Cu toate acestea, Le Maire a avertizat că „statul își va juca rolul de acționar al Renault pentru a se asigura că alegerile care vor fi făcute nu vor afecta negativ locurile de muncă și fabricile din Franța”, le-a spus Le Maire jurnaliștilor aflați la Bruxelles.

Guvernul francez este principalul acționar al Renault, cu o participație de 15%  și două poziții în consiliul director.

Ministrul a mai spus, de asemenea, că guvernul va discuta cu producătorul auto și va rămâne „foarte vigilent” cu privire la strategia sa de reducere a costurilor.

Le Maire a discutat duminică despre planul industrial al Renault într-un apel telefonic cu președintele companiei Jean-Dominique Senard și a punctat că dialogul va continua. Deși a recunoscut nevoia Renault de a se adapta pentru a face față noilor provocări de pe piață, ministrul de finanțe a subliniat că că schimbările ar trebui să țină seama de interesele pe termen lung ale companiei în Franța.

 

Continue Reading

U.E.

Noul președinte croat Zoran Milanovic promite să lupte împotriva corupției: Sistemul judiciar şi mass-media trebuie să lucreze la dezvoltarea mecanismelor împotriva corupţiei din interiorul propriilor rânduri

Published

on

© Zoran Milanovic/ Facebook

Noul președinte croat, Zoran Milanovic, a depus marți jurământul și a promis să lupte împotriva corupției, anunță DPA, citat de Agerpres.

În primul său discurs în calitate de șef al statutul care deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, Milanovic a cerut tuturor partidelor croate să lucreze împreună împotriva corupției ce afectează toate sferele vieții, inclusiv împotriva eforturilor de a ascunde problema schimbărilor climatice.

Cred că există o singură cale adecvată – sprijinul complet şi activ pentru comunitatea ştiinţifică şi pentru sistemul judiciar independent şi mass-media”, a declarat Zoran Milanovic după preluarea oficială a funcţiei.

”Dar oamenii de ştiinţă, sistemul judiciar şi mass-media trebuie să lucreze continuu la dezvoltarea mecanismelor împotriva necinstei şi corupţiei din interiorul propriilor rânduri”, a completat acesta.

Zoran Milanovic, în vârstă de 53 de ani, fost premier social-democrat al Croației până în ianuarie 2016 care a lucrat în Ministerul de Externe croat înainte de a intra în politică, a înfrânt-o pe Kolinda Grabar-Kitarovic, candidata Uniunii Democrate Croate (HDZ), reușind să obțină 53.25%.

Funcţia de preşedinte este în mare parte ceremonială în Croaţia, dar şeful statului are un cuvânt de spus în apărare şi diplomaţie.

Continue Reading

Dan Motreanu

Eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE) a fost numit vicepreședinte al Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din Parlamentul European

Published

on

© Dan Motreanu/ Facebook

Eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE) a fost numit vicepreședinte al Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) din Parlamentul European, informează europarlamentarul pe pagina sa de Facebook.

”Am fost numit vicepreședinte al Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară din Parlamentul European, poate cea mai importantă comisie a acestui mandat, având în vedere competențele exclusive pe majoritatea propunerilor legislative din cadrul Pactului Ecologic European care va stabili un nivel ridicat de protecție a mediului, tranziția către o economie curată și o bună calitate a vieții pentru cetățeni”, a scris Motreanu.

 

În perioada 2017-2019, Comisia ENVI a fost condusă de fostul europarlamentar și actual comisar european Adina Vălean, aceasta fiind primul român președinte de comisie europarlamentară. 

Anterior numirii lui Motreanu, una din funcțiile de vicepreședinte al Comisiei ENVI a fost deținută de eurodeputatul Cristian Bușoi, însă acesta a fost ales președinte al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE).

Dan Motreanu se află la primul mandat de deputat în Parlamentul European, unde activează ca membru plin în Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor și ca membru supleant în Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală și în Comisia pentru cultură și educație. De asemenea, eurodeputatul face parte și din trei delegații parlamentare: Delegația la Comisia parlamentară mixtă UE-Chile, Delegația la Adunarea Parlamentară Euro-Latinoamericană și Delegația pentru relațiile cu Japonia.

Anterior mandatului de europarlamentar, Dan Motreanu a fost deputat între anii 2004-2016.

Între anii 2006-2007 a fost ministru al Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în perioada crucială care a precedat aderarea României la UE.

În prezent, este vicepreședinte PNL pentru politici în Educație, Cercetare, Tineret, Sport, Cultură, Culte și Minorități.

La alegerile prezidențiale din 2019 a fost șeful de campanie al PNL pentru susținerea candidaturii președintelui Klaus Iohannis pentru un nou mandat.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending