”Oleg Sentsov este un prizonier de conștiință, un om cinstit și nevinovat, care, după ce s-a opus ocupației rusești din Crimeea, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare de către instanțele rusești pe baza unor acuzații false de complot pentru a comite acte teroriste. UE consideră această sentință drept o încălcare a dreptului internațional și a standardele elementare ale justiției. Prin sprijinirea lui Oleg Sentsov, Parlamentul European își reafirmă convingerile în principii precum democrație, drepturile omului, demnitate umană, stat de drept și libertate de gândire”, a declarat Eduard Kukan, deputat european, salutând decizia Conferinței Președinților de a acorda lui Oleg Sentsov premiul Sakharov pentru libertatea de gândire.
”Noi l-am desemnat pe Oleg Sențsov pentru protestul său pașnic împotriva ocupării Crimeei de către Rusia și pentru eliberarea tuturor prizonierilor politici ucraineni închiși de Rusia. Sentsov nu a cerut eliberarea proprie. El a devenit vocea a aproximativ 70 de persoane nevinovate care au murit în condiții inumane în diverse închisori rusești. Prin acordarea acestui premiu, noi mărturisim faptul că nu sunt uitați”, a adăugat europarlamentarul Michael Gahler, raportor permanent al Parlamentului European privind Ucraina.
”În contextul conflictului actual din Ucraina, Premiul Sakharov acordat lui Oleg Sentsov capata o semnificatie specială, ar gestul Parlamentului European reflectă fidel principiile care stau la baza construcției europene. Premiul Sakharov recompensează personalitățile marcante care luptă împotriva intoleranței, fanatismului și opresiunii. La fel ca și Andrei Saharov, toți laureații acestui premiu fac dovada curajului de care este nevoie pentru apărarea drepturilor omului și a libertătți de expresie” a declarat pe această temă Ramona Mănescu, europarlamentar PPE, membră a Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului European.




