Presa internațională despre funeraliile Regelui Mihai: „Regele a fost demonizat de comuniști, dar în cele din urmă oamenii au descoperit adevărul despre el”

Presa internațională scrie a relatat pe larg despre zecile de mii de oameni care i-au adus un ultim omagiu Regelui Mihai, cât și despre reprezentanții Familiilor Regale europene care au luat parte la funeralii.

Foto: Facebook/ Presedintele Klaus Iohannis si sotia acestuia, Carmen Iohannis

“Mii de români au călcat străzile Bucureștiului sâmbătă pentru înmormântarea fostului rege al țării, Michael, unul dintre ultimii șefi de stat europeni care au supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial.” Potrivit Reuters, sâmbătă bisericile din București și-au sunat clopotele și plângerii, mulți în lacrimi, au aruncat flori albe la procesiunea funerară, au cântat “Regele Mihail” și “Jos cu comunismul”

„România îi spune rămas-bun monarhului”, scriBBC News, într-un articol în care relatează că la funeraliile din Capitală au participat peste 20.000 de oameni.

„În cea mai mare parte a celui de-al Doilea Război Mondial, Regele Mihai a fost o figură importantă, dezaprobat de dictatorul fascist Antonescu, în cei patru ani de alianță cu Hitler. Chiar și așa, la 22 de ani, a luat parte la lovitura de stat și a cerut arestarea lui Antonescu, în 23 august 1944. Pentru români, a fost o personalitate importantă în perioade foarte dificile din istoria lor”.

„România organizează funeralii de stat pentru fostul Rege”, titrează Radio Europa Liberăîntr-un articol în care punctează că de la slujba ținută de Patriarhul Daniel la Patriarhie nu au lipsit președintele Klaus Iohannis, prințul Charles al Marii Britanii, regele Carlos și regina Sofia ai Spaniei, regele Karl al XVI-l Gustaf și regina Silvia ai Suediei.

Și publicația Time a scris despre funeraliile Regelui Mihai, subliniind că au participat și figuri regale din afara Europei, precum prințesa Muna al-Hussein, mama Regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei.

„Preoții au aprins tămâie în mica Catedrală în care Mihai a fost încoronat a doua oară, în 6 septembrie 1940. Mihai, strănepotul Reginei Victoria, a devenit rege la vârsta de cinci ani, după ce tatăl său Carol al II-lea a abdicat, pentru a fi alături de amanta sa”, scrie publicația.

The Time citează o participană la funeralii, Georgeta Anastasiu, care a afirmat că „Regele a fost demonizat de comuniști, dar în cele din urmă oamenii au descoperit adevărul despre el”.

Totodată, presa spaniolă scrie despre „Regina Sofia care, cu tristețe, este consolată de regele Juan Carlos, la înmormântarea Regelui Mihai.”

„Deși alte republici îi privesc cu dispreț sau cu indiferență pe cei care cândva le-au fost regi în trecut, Regele Mihai este considerat de români o figură prestigioasă, demnă de respect. Astfel, moartea sa i-a îndurerat pe mulți dintre cetățeni, care și-au luat rămas-bun la funeraliile organizate sâmbătă (…). Primele figuri regale europene care i-au adus un ultim omagiu au fost Regele Juan Carlos și Regina Sofia. Regina a părut foarte afectată, mai ales că Regele Mihai era vărul său apropiat, cu care a avut o relație apropiată încă din copilărie”, scrie Bekia.es.

Regele Mihai a murit în 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani, la reședința sa din Elveția.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.