Connect with us

REPUBLICA MOLDOVA

Președinta aleasă a R. Moldova, Maia Sandu, discuție telefonică cu omologul german: Frank-Walter Steinmeier a reconfirmat susținerea Germaniei în procesul de transformare democratică a R. Moldova

Published

on

© colaj foto

Președinta alesă a Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut joi o discuție telefonică cu omologul german, Frank-Walter Steinmeier, căruia i-a transmis mulțumirile sale pentru felicitările adresare cu ocazia victoriei în alegerile prezidențiale și pentru sprijinul constant al Germaniei acordat Republicii Moldova.

Cu această ocazie, președintele Germaniai a reconfirmat susținerea țării sale în procesul de transformare democrativă a Republicii Moldova menționând atenția sporită ce trebuie acordată reformelor care au un impact direct asupra creșterii bunăstării cetățenilor.

”Am accentuat că reforma justiției este o prioritate a mandatului meu, combaterea corupției fiind unul dintre subiectele majore pe agenda de reforme a Republicii Moldova, dar și un subiect de maximă importanță pentru securitatea națională a statului. Am discutat despre efectele pandemiei și modul în care putem atenua impactul crizei, precizând că Moldova are nevoie de ajutor de la partenerii noștri pentru a ajuta cetățenii și antreprenorii”, a precizat Maia Sandu în cadrul unui mesaj publicat pe Facebook.

Cei doi lideri au stabilit că vor avea în întrevedere imediat ce situația sanitară va permite acest lucru.

Convorbirea telefonică cu președintele german, Frank-Walter Steinmeier, este cea de-a treia discuție la telefon pe care Maia Sandu a întreprins-o de când a câștigat alegerile prezindețiale din data de 15 noiembrie în fața președintelui în exercițiu pro-rus, Igor Dodon, după cea cu omologul polonez, Andrzej Duda, și cea cu președintele României, Klaus Iohannis.

La acestea se adaugă întrevederile pentru Maia Sandu le-a avut cu reprezentanți diplomatici ai statelor membre UE și SUA, printre acestea numărându-se cele cu ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, cu ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck Hogan, lista întâlnirilor fiind completată de cea cu ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță.

Curtea Constituțională a validat mandatul de președinte al Republicii Moldova al Maiei Sandu pe data de 10 decembrie. Ceremonia de învestire este programată pentru data de 24 decembrie. 

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

REPUBLICA MOLDOVA

Guvernul României a adoptat Programul multianual strategic de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară 2024-2027. R. Moldova va continua să fie beneficiarul prioritar

Published

on

© Ambasada României în Republica Moldova/ Facebook

Guvernul României a adoptat, în cadrul ședinței din 28 martie 2024, Programul multianual strategic de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară 2024-2027, document programatic care ghidează acțiunea României în domeniu și care contribuie la consolidarea profilului de donator în domeniu.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, documentul prevede că în baza angajamentelor asumate la nivel internațional, România va continua să contribuie, prin intermediul unor parteneriate eficiente cu țările beneficiare, la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale acestora.

Pentru îndeplinirea acestui deziderat, statul român va urmări o serie de obiective specifice, precum dezvoltarea și consolidarea instituțională a țărilor partenere, creșterea bunăstării populațiilor din statele partenere și susținerea acestora în lupta împotriva schimbărilor climatice și protejarea mediului.

Conform documentului, Republica Moldova va continua să fie beneficiarul prioritar al politicii României de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară, toate proiectele de asistență oficială pentru dezvoltare derulate de Ministerul Afacerilor Externe în acest stat fiind incluse în Fondul de Democratizare și Dezvoltare Sustenabilă pentru Republica Moldova.

”România a sprijinit Ucraina încă de la începutul războiului de agresiune al Federației Ruse, acționând în deplină solidaritate cu statul și poporul ucrainean. Astfel, activitățile în materie de cooperare internațională pentru dezvoltare se vor concentra atât pe susținerea demersurilor Ucrainei de integrare europeană, cât și pe procesul de reconstrucție”, precizează Guvernul.

Strategia prevede, de asemenea, că România va acționa, cu prioritate, în regiunea extinsă a Mării Negre, Balcanii de Vest, Africa și Orientul Mijlociu, iar activitățile în materie vor fi direcționate cu precădere spre Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Serbia, Albania, Palestina, Mauritania, Senegal, Etiopia și Tanzania.

Ca urmare a angajamentului asumat de președintele României cu ocazia summit-ului UE – Uniunea Africană din anul 2022, 17% din fondurile alocate Ministerului Afacerilor Externe pentru activități de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară vor fi direcționate, sub formă de proiecte, către statele din Africa, parte a Platformei pentru Viitorul Africii prin Pace, Educație și Dezvoltare.

Programul multianual strategic de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară 2024-2027 asigură un răspuns ferm și concret al României la provocările globale și regionale, mai ales în contextul crizelor  suprapuse, cu efecte pe termen scurt, mediu și lung.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 213/2016 privind cooperarea internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară, Ministerul Afacerilor Externe, în calitate de coordonator al politicii de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară a României, elaborează Programul multianual strategic de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară, care constituie documentul strategic de stabilire și planificare a obiectivelor generale și specifice de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară ale țării noastre pe termen mediu și lung.

Programul multianual strategic de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară 2024-2027 reprezintă cel de-al doilea document în materie. În elaborarea acestuia au fost luate în considerare atât evoluțiile recente în plan internațional, cât și experiența dobândită din implementarea Programului multianual strategic privind cooperarea internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară în perioada 2020-2023 și a activităților în domeniu din ultimii ani.

 

 

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Marcel Boloș a discutat cu ministrul Finanțelor din R. Moldova despre aderarea acestei țări la UE: Vă vom fi alături cu orice aveți nevoie pentru implementarea eficientă a proiectelor finanțate din bani europeni

Published

on

© Marcel Boloș/ Facebook

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a avut o discuție cu omologul din Republica Moldova, principala temă abordată fiind aderarea acestei țări la Uniunea Europeană.

”Am avut plăcerea să am o discuție amplă cu domnul Petru Rotaru, una dintre principalele teme fiind aderarea Republicii Moldova la UE. Am abordat dialogul din perspectiva noilor oportunități pe care le deschide pentru dezvoltare durabilă, prin accesul la piața unică europeană și la fondurile europene destinate sprijinirii convergenței economice”, a precizat Boloș într-un mesaj publicat pe Facebook.

Citiți și: Reforma “pre-extindere” a UE: Comisia propune integrarea treptată a țărilor candidate în piața unică și un mecanism de decizie cu majoritate calificată fără a periclita interesele strategice naționale

Cei doi au abordat și chestiunea legată de ”planurile strategice de investiții cu efect multiplicator”. În acest context ministrul Marcel Boloș i-a exprimat omologului său moldovean care au fost strategiile României de-a lungul timpului pentru proiectele de anvergură pentru a maximiza impactul acestor investiții în sectoarele cheie.

”Republica Moldova s-a angajat pe parcursul european, iar acest lucru vine cu beneficii uriașe din perspectiva finanțării investițiilor. Infrastructură, investiții în capitalizarea mediului de afaceri, sisteme publice de servicii medicale și școlare moderne, sunt elemente ale parcursului lor pe care le vom susține. Promisiunea mea a fost că le vom fi alături cu orice au nevoie pentru implementarea eficientă a proiectelor finanțate din bani europeni”, a dat asigurări oficialul român.

Marcel Boloș a ținut să amintească că România este de departe beneficiar net de fonduri europene, de la ”aderare și până în prezent reușind să atragă 62,5 miliarde de euro pentru investiții care au schimbat viața românilor din toate punctele de vedere”.

În cadrul întâlnirii, ministrul Finanțelor a promis că ”în viitorul apropiat” va merge în vizită la Chișinău.

”Între timp, direcția este una singură: să consolidăm legăturile noastre bilaterale, să continuăm să facem schimb de bune practici și să consolidăm interconectarea pieţelor de capital”, a conchis Boloș.

La rândul său, ministrul Petru Rotaru a constatat că ”adevărații frați” se văd ”când îți este greu”, referindu-se la sprijinul oferit de România. ”Am văzut cel mai bine în timpul crizei energetice și pandemiei ce înseamnă România pentru noi”, a continuat oficialul moldovean.

Acest ultim mesaj se reflectă și în discursul susținut de președintele Senatului, Nicolae Ciucă, în cadrul Forumului Moldova – România: Capital Bridges, organizat miercuri la București.

”Angajamentul nostru faţă de Republica Moldova este unul de netegăduit, am sprijinit şi vom sprijini prin toate deciziile noastre agenda europeană a Republicii Moldova, mă refer la obţinerea statutului de stat candidat şi desigur la deschiderea negocierilor de aderare. România se angajează şi continuă să se angajeze necondiţionat în a sprijini parcursul european al Republicii Moldova”, a amintit Nicolae Ciucă.  

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Premierul R. Moldova, primit de către Marcel Ciolacu la Palatul Victoria: România este partenerul care ne ajută să pășim pe calea spre aderarea la UE

Published

on

© Guvernul Republicii Moldova

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a fost primit, miercuri, la Palatul Victoria, de către premierul Marcel Ciolacu, cu ocazia unei vizite de lucru la București, care implică, printre altele, participarea la Forumul investițional „Moldova-România: Capital Bridges”, potrivit unui comunicat.

Potrivit sursei citate, cei doi șefi de guvern au discutat agenda moldo-română, cooperarea economică dintre cele două state, procesul de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană, dar și alte subiecte de interes pentru relația bilaterală dintre Republica Moldova și România.

Șeful Executivului de la Chișinău a apreciat sprijinul oferit de România în toate domeniile-cheie pentru dezvoltarea țării noastre, accentuând, în mod special, sprijinul continuu al dezideratului european al Republicii Moldova. „Aderarea la Uniunea Europeană este obiectivul prioritar al țării noastre, iar România este partenerul care ne ajută să pășim cu încredere pe această cale”, a spus premierul Dorin Recean.

Oficialii s-au mai referit la proiectele de infrastructură, realizate prin efort comun, dar și la cooperarea în domeniul energetic, subliniind realizările majore pe acest segment. De asemenea, părțile au menționat importanța valorificării potențialului economic, cu accent pe atragerea investițiilor și crearea noilor locuri de muncă. Cei doi premieri participă, astăzi, la ediția a doua a Forumului investițional „Moldova – România: Capital Bridges”.

Prim-ministrul Dorin Recean a remarcat că evenimentul are loc „într-o zi cu adevărat semnificativă pentru ambele maluri ale Prutului – 106 ani de la unirea Basarabiei cu România”. „Suntem uniți prin trecutul nostru comun, limba pe care o vorbim și cultură, iar astăzi, consolidăm legăturile noastre bilaterale, construind noi poduri între afacerile din Republica Moldova și investitorii străini și punând în valoare oportunitățile economice ale ambelor țări”, a declarat șeful Guvernului de la Chișinău.

Prim-ministrul Dorin Recean va participa și la un prânz organizat de către Familia Regală a României.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
REPUBLICA MOLDOVA17 mins ago

Guvernul României a adoptat Programul multianual strategic de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară 2024-2027. R. Moldova va continua să fie beneficiarul prioritar

ROMÂNIA38 mins ago

Nicolae Ciucă: Noul terminal de la Aeroportul Timișoara, un succes “clădit cu bani europeni”. Următorul obiectiv este aderarea deplină cât mai rapidă la Schengen

G2048 mins ago

O invitare a lui Vladimir Putin la summitul G20 din Brazilia trebuie să fie rezultatul unui consens, consideră Emmanuel Macron

ROMÂNIA53 mins ago

Lucian Bode: Inaugurarea terminalului de plecări externe al Aeroportului Timișoara marchează simbolic aderarea României la spațiul Schengen

ROMÂNIA1 hour ago

Președintele ARICE, Rareș Burlacu, prezintă avantajele României în vederea intensificării colaborării economice cu țările din OIF: Suntem ”un vector al inovației și perseverenței”

NATO2 hours ago

Ambasadorul Franței, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Cooperarea armatelor noastre pe flancul estic, dovada că relațiile franco-română nu au fost niciodată atât de puternice în NATO

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Volodimir Zelenski îi cere președintelui Camerei Reprezentanților să ”adopte rapid” ajutorul militar american ”vital” pentru Ucraina

U.E.3 hours ago

Donald Tusk consideră că ”războiul nu mai este un concept din trecut”: Invazia rusă în Ucraina anunță o nouă eră în Europa

NATO4 hours ago

Două decenii de la cel mai mare val de extindere din istoria NATO. Klaus Iohannis: Aderarea la Alianță a marcat reintegrarea României în familia transatlantică

NATO4 hours ago

Ministrul apărării Angel Tîlvăr: Acum 20 de ani, prin aderarea la NATO, România a primit cele mai solide garanții de securitate

ROMÂNIA22 hours ago

Ministrul Marcel Boloș anunță măsuri menite să protejeze investițiile implementate din bani europeni: Sunt măsuri pe care am promis că le vom adopta

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Premierul Dorin Recean: Cu sprijinul necondiționat al României, R. Moldova și-a consolidat capacitatea de asigurare a securității

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că a venit vremea ”podurilor comerciale și de capital” între România și R. Moldova: Vrem să o ajutăm să facă pași mari și siguri către UE

INTERVIURI2 days ago

INTERVIU Siegfried Mureșan: Obiectivul grupului PPE este începerea negocierilor de aderare cu R. Moldova și Ucraina până la 30 iunie. Integrarea graduală în piața unică înseamnă că R. Moldova va avea beneficiile unui stat membru

CONSILIUL UE3 days ago

Ministrul Mediului, la Bruxelles: Tranziția către neutralitatea climatică trebuie să fie echitabilă și să țină cont de impactul socio-economic asupra comunităților, lucrătorilor și industriilor care pot fi afectate

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Parlamentul R. Moldova a adoptat o Declarație cu privire la integrarea europeană: Doar aderarea la UE, partener de nădejde timp de decenii, va asigura viitorul țării

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis le solicită omologilor din UE sprijin pentru R. Moldova: Trebuie să adoptăm cadrele de negociere pentru aderare. Siguranța Republicii Moldova înseamnă siguranța spațiului european

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis: Decalogul pentru funcția de secretar general NATO a fost “foarte bine primit de aliați”. De Mark Rutte “ne deosebește istoria, geografia și viziuni ușor diferite despre viitorul NATO”

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Șefa Comisiei Europene pledează pentru utilizarea energiei nucleare în cadrul tranziției către o energie curată

INTERNAȚIONAL1 week ago

Volodimir Zelenski cere lumii democratice să redea fiecărei națiuni certitudinea că securitatea sa este de nezdruncinat: Regulile trebuie să funcționeze din nou pentru a proteja ordinea mondială

Trending