Connect with us

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ

Președinta Băncii Centrale Europene îndeamnă statele UE să își finalizeze planurile de redresare: Fondul european de 750 miliarde de euro ”ar trebui să devină operaţional fără întârziere”

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a precizat joi că guvernele europene trebuie să se asigure că planul lor comun de cheltuieli va fi introdus la timp pentru a asigura revenirea regiunii după pandemia de coronavirus, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Fondul european de 750 miliarde de euro ”ar trebui să devină operaţional fără întârziere”, a spus Christine Lagarde, într-un discurs susţinut în Parlamentul European.

Preşedintele BCE a îndemnat astfel statele membre UE să îşi finalizeze planurile de relansare în următoarele săptămâni.

Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) este elementul central al Instrumentului de redresare Next Generation EU și are alocat un buget total de 672,5 miliarde euro, din care aproximativ 30 de miliarde de euro îi revin României.

Mecanismul de redresare și reziliență este structurat în jurul a 6 axe principale: tranziția verde; transformarea digitală; coeziunea economică, productivitatea și competitivitatea; coeziunea socială și teritorială; reziliența sanitară, economică, socială și instituțională; politicile pentru generația următoare.

Pentru utilizarea fondurilor distribuite prin acest mecanism, fiecare stat membru al UE trebuie să elaboreze propriul Plan de Redresare și Reziliență (PNRR) prin care își stabilește domeniile prioritare de investiții în scopul ieșirii din criză, relansării economice și creșterii capacității de reziliență. 

Potrivit mențiunilor ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, Guvernul a decis să elaboreze prima variantă a Planulul Național de Redresare și Reziliență pe care să o discute cu partenerii de la nivelul Comisiei Europne, luând în calcul propuneri ce depășesc alocarea inițială, cu un total de 135% din alocare.

Citiți și:
Ministrul Cristian Ghinea, discuție cu comisarul european Margrethe Vestager: Reforma digitalizării din PNRR se pliază pe obiectivele UE

Planul actual însumează 33 de componente grupate în șase piloni distincți, conform Regulamentului UE. Fiecare domeniu de intervenție va conține atât reforme cât și investițiile propuse, precum și jaloanele și țintele pe care ne angajăm să le realizăm în fiecare an.

Cristian Ghinea a anunțat astfel că a discutat intens ”la nivelul guvernului să propunem o serie de reforme absolut necesare pentru România:

  • reforma sistemului de pensii care să creeze un sistem echitabil și sustenabil;
  •  reforma sistemului de salarizare publică pentru a elimina discrepanțele existente;
  • reforma funcției publice și crearea unui concurs național de admitere în corpul funcționarilor publici;
  • o serie de reforme care să vină în ajutorul mediului de afaceri prin debirocratizare;
  •  reforma companiilor de stat.

Potrivit ministrului, 11% din banii alocați prin PNRR vor merge pentru educație, 9% pentru Sănătate și 28% pentru transport feroviar, rutier și metrou.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ

Președinta BCE, Christine Lagarde, mesaj de Ziua Europei: În ultimul an, Europa a demonstrat puterea unității sale

Published

on

© Christine Lagarde/ Facebook

În ultimul an, Europa a demonstrat puterea unității sale, chiar dacă pandemia ne-a lovit pe toți, putem găsi o cale de ieșire din această situație doar împreună, a transmis președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde cu ocazia Zilei Europei. 

„Aștept cu nerăbdare, știind că, dacă vom continua să lucrăm împreună, vom construi un viitor mai bun pentru cetățenii noștri”, a declarat aceasta pe contul său de Twitter. 

Citiți și  Ziua Europei: 71 de ani de la Declarația Schuman. Ce propunea documentul de la 9 mai 1950, piatra de temelie a Uniunii Europene de astăzi

Astăzi se împlinesc 71 de ani de când ministrul de externe al Franței de la acea vreme, Robert Schuman, rostea textul declarației ce îi poartă numele și prin a cărui însemnătate ziua de 9 mai a devenit Ziua Europei pentru a celebra momentul de debut al construcției unificatoare europene.

La un an distanță de când celebra exclusiv virtual și de la distanță Ziua Europei, din cauza pandemiei cu noul coronavirus, Uniunea Europeană marchează acest moment fundamental în istoria sa sub semnul unor noi începuturi. Pe parcursul ultimului an, Uniunea Europeană a convenit asupra celui mai mare buget și pachet de redresare economică din istorie (1.824 de miliarde de euro), care presupune asumarea unor datorii comune, și a devenit “farmacia lumii, fiind cel mai mare exportator de vaccinuri anti-COVID-19. Astăzi, animată de cadrul festiv al Zilei Europei, liderii Parlamentului European, Comisiei Europene, Consiliului UE și președintele Franței vor deschidlucrările Conferinței privind Viitorul Europei, un demers privit drept un exerciţiu de democraţie deliberativă fără precedent, deschis şi incluziv care să le ofere cetăţenilor din toate categoriile sociale, din întreaga Europă, un cuvânt mai greu de spus în legătură cu ceea ce aşteaptă ei de la Uniunea Europeană, iar opiniile lor ar trebui apoi să contribuie la orientarea direcţiei viitoare a UE şi a politicilor sale.

Totodată, astăzi se împlinesc doi ani de când șefii de stat sau de guvern din Uniunea Europeană s-au reunit în România, la Sibiu, în ceea ce a reprezentat primul summit european din istoria UE organizat chiar în solemna zi în care este celebrată Declarația Schuman, și dând naștere “Spiritului de la Sibiu” care statuează proejarea unei singure Europe, de la nord la sud și de est la vest.

Continue Reading

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ

Președinta BCE, Christine Lagarde, despre economia zonei euro: Un pacient care a depăşit faza cea mai gravă a crizei, dar stă în continuare în două cârje

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Economia zonei euro stă în continuare în cele două cârje ale stimulentelor monetare şi fiscale, iar aceste cârje nu pot fi înlăturate până când economia nu îşi revine pe deplin, a declarat miercuri președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, informează Agerpres.

„Trebuie să vă gândiţi la situaţia unui pacient care a depăşit faza cea mai gravă a crizei, dar stă în continuare în două cârje. Nu aţi vrea să eliminaţi niciuna dintre cârje, nici cea fiscală şi nici cea monetară, până când pacientul nu poate merge de unul singur, iar asta înseamnă prelungirea sprijinului şi după ce va începe revenirea”, a punctat Christine Lagarde.

Declarația acesteia vine după ce o parte dintre guvernatorii băncilor centrale din zona euro au declarat săptămâna trecută că BCE ar putea începe să îşi reducă, încă din luna iulie, achiziţiile de obligaţiuni.

BCE și-a ratat deja obiectivul de aproape 2% timp de opt ani și prognozele arată că va continua să o facă în anii următori, în timp ce blocul încearcă să absoarbă șocul lăsată în urma unei recesiuni induse de pandemie.

Gardienii euro urmează să se întâlnească din nou săptămâna următoare şi, deşi analiştii nu se aşteaptă la o modificare a politicii monetare, este posibil ca guvernatorii băncilor centrale din zona euro să înceapă să discute viitorul programului PEPP.

Programul de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (PEPP) are o valoare totală de 1.850 de miliarde de euro, iar în 11 martie Banca Centrală Europeană a anunţat că în următorul trimestru va accelera ritmul achiziţionării de obligaţiuni, într-o încercare de a menţine scăzute costurile de finanţare ale economiei zonei euro, care încă este afectată de efectele pandemiei

Săptămâna trecută, Christine Lagarde a atras atenția că guvernele nu-și pot permite să renunțe la eforturile de sprijinire a economiei în timpul crizei provocate de pandemia de COVID-19.

Într-o reuniune a Comitetului financiar și monetar internațional, aceasta a declarat că „o orientare ambițioasă și coordonată rămâne crucială, deoarece retragerea prematură a sprijinului fiscal riscă o întârziere a redresării și amplifică efectele negative o perioadă mai îndelungată”.

Preşedinta BCE a menţionat, printre altele, îndoielile care există în rândul autorităţilor sanitare cu privire la vaccinurile COVID-19 produse de companiile farmaceutice AstraZeneca şi Johnson & Johnson. „Suntem în continuare înconjuraţi de incertitudine”, a spus Lagarde.

Campania de vaccinare din Europa se lovește de noi obstacole, după ce compania americană Johnson & Johnson a anunțat că amână livrările de vaccin anti-COVID în Europa pe fondul îngrijorărilor legate de cazurile de tromboză apărute în SUA, iar Danemarca a decis să renunţe complet la vaccinul AstraZeneca din cauza riscului producerii de cheaguri de sânge.

Continue Reading

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ

Studiu al Băncii Centrale Europene: Europenii doresc ca euro digital să fie confidențial, sigur și ieftin

Published

on

© European Central Bank/ Twitter

Cetățenii din zona euro se așteaptă ca moneda euro digitală propusă de Banca Centrală Europeană să fie confidențială, sigură și ieftină, relevă un studiu dat publicității de instituția financiară europeană, anunță Reuters, citat de Agerpres.

”Ceea ce-şi doresc cel mai mult respondenţii de la un euro este confidenţialitatea (43%), securitatea (18%), uşurinţa utilizării în zona euro (11%), absenţa costurilor suplimentare (9%) şi folosirea offline (8%)”, informează BCE, în raportul care prezintă concluziile consultării publice privind euro digital.

Rezultatele consultării BCE arată că jumătate dintre respondenţi sunt în favoarea introducerii unui plafon privind deţinerile de viitoare monedă digitală de către rezidenţii din zona euro sau impunerea de penalizări dacă se depăşeşte un anumit plafon.

Două treimi dintre respondenţi consideră că moneda electronică trebuie oferită de intermediari din sectorul privat şi integrată în actualul sistem de plăţi, iar un sfert vor să fie oferită ca aplicaţie telefonică sau ”smart card”, cumpărăturile realizându-se offline.

Discuţiile sunt în stadiu preliminar, iar lansarea unui euro digital nu este aşteptată mai devreme de 4-5 ani.

În luna octombrie a anului trecut a fost lansată o consultare publică privind moneda euro digitală pentru a colecta părerile publicului larg și ale specialiștilor.

Scopul BCE a fost acela de a se asigura că nouă formă de bani și de plăți pe care ar putea-o oferi Eurosistemul se bucură de încrederea cetățenilor.

În același timp, Eurosistemul continuă activitățile de exploatare, experimentând soluții tehnice, demersuri care vor culmina în 2021 cu decizia de a lansa sau nu un proiect digital privind moneda euro.

Această monedă digitală nu ar veni să substituie numerarul, ci să îl completeze, asigurându-le cetățenilor accesul la un mijloc digital de plată simplu, sigur și de încredere, gratuit pentru plătitori în cazul operațiunilor uzuale și utilizabil în întreaga zonă euro.

La începutul lunii octombrie, Banca Centrală Europeană (BCE) a publicat un raport cuprinzător privind posibila emisiune a unei monede euro digitale, elaborat de Grupul operativ la nivel înalt al Eurosistemului pentru moneda digitală a băncii centrale și aprobat de Consiliul guvernatorilor.

”Moneda euro aparține europenilor, iar misiunea noastră este de a fi gardianul acesteia,” a declarat Christine Lagarde, președinta Băncii Centeale Europene. ”Europenii recurg tot mai mult la mijloace digitale atunci când cheltuiesc, economisesc și investesc. Rolul nostru este de a asigura încrederea în monedă. Aceasta înseamnă garantarea adaptării euro la era digitală. Ar trebui să fim pregătiți să emitem o monedă euro digitală, dacă va fi necesar”, a completat oficialul european.

Grupul operativ al Eurosistemului, care reunește experți din cadrul BCE și de la 19 bănci centrale naționale din zona euro, a identificat la acel moment scenarii posibile care ar impune emisiunea unei monede euro digitale.

Printre acestea se numără: o cerere sporită de plăți electronice în zona euro care ar necesita un mijloc de plată digital european fără risc, o reducere semnificativă a utilizării numerarului ca mijloc de plată în zona euro, lansarea unor mijloace de plată private la nivel mondial care ar putea genera preocupări în materie de reglementare și ar prezenta riscuri la adresa stabilității financiare și a protecției consumatorilor, precum și o utilizare masivă de monede digitale ale băncii centrale emise de bănci centrale străine.

De asemenea, Banca Centrală Europeană a argumentat că o monedă euro digitală ar prezerva binele public pe care euro îl oferă cetățenilor: accesul liber la un mijloc de plată simplu, unanim acceptat, fără risc și de încredere.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

ROMÂNIA49 mins ago

Florin Cîțu promite modificarea legislației și alocarea resurselor necesare pentru finalizarea proiectelor de infrastructură: Este obiectivul pentru care merg la Bruxelles

Dragoș Tudorache1 hour ago

Dragoș Tudorache, președintele Comisiei pentru inteligență artificială din PE: Inteligența artificială va schimba modul în care lucrăm și ne va transforma economia

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Premierul Florin Cîțu participă astăzi, la Bruxelles, la o cină de lucru cu președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen

IMAGINEA ZILEI2 hours ago

FOTO Cascada Niagara, iluminată în culorile Uniunii Europene, de Ziua Europei

COMITETUL EUROPEAN AL REGIUNILOR3 hours ago

Emil Boc, la Conferința ”România verde și digitală”: Orașele au oportunitatea de a avea acces la resurse din finanțare europeană

NATO3 hours ago

Defender Europe 21: A început în România cel mai exercițiu militar SUA în Europa. 1.000 de parașutiști americani, polonezi, olandezi și germani au aterizat în România

POLITICĂ3 hours ago

Liderul PMP Cristian Diaconescu salută decizia lui Joe Biden de a coopera mai strânsă cu aliații NATO de pe flancul estic: B9 – un summit de succes pentru securitatea României

EVENIMENTE3 hours ago

„Provocări și oportunități de mediu pentru România”: Dezbatere CaleaEuropeană.ro cu Nicu Stefănuță și Octavian Berceanu (LIVE, 12 mai, ora 13:30)

Gheorghe Falcă3 hours ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă anunță o nouă investiție majoră cu fonduri europene în județul Arad: 7 milioane de euro ajung la Curtici

NATO4 hours ago

Miniștrii apărării ai României și Poloniei au discutat, la București, despre consolidarea contribuției reciproce la structurile militare NATO găzduite de cele două state aliate

NATO20 hours ago

Klaus Iohannis, către Joe Biden, la summitul B9: Pledez pentru o creștere a prezenței militare a SUA în România și sudul flancului estic al NATO

NATO21 hours ago

Secretarul general al NATO: Participarea lui Joe Biden la Summitul “București 9” demonstrează angajamentul SUA de a întări Alianța Nord-Atlantică

NATO1 day ago

Klaus Iohannis: Prezența lui Joe Biden și a lui Jens Stoltenberg la summitul B9 arată că am reușit să creștem reziliența și postura de descurajare a NATO pe flancul estic

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Comisarul european Adina Vălean anunță că trenul Connecting Europe Express își va începe călătoria de promovarea a transportului feroviar verde în toamnă. Pe 18 septembrie, trenul se va opri și la București

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Moment istoric la Strasbourg. Emmanuel Macron și liderii instituțiilor UE au lansat Conferința privind viitorul Europei: Să ne scriem noi înșine noile noastre legende

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: Conferința privind viitorul Europei reprezintă oportunitatea de a construi un nou scop comun

PARLAMENTUL EUROPEAN2 days ago

Președintele PE, la lansarea Conferinței privind Viitorul Europei: Dacă reflecțiile cetățenilor implică o actualizare a Tratatelor, să fim curajoși! Nu ar trebui să existe niciun tabu legat de modul în care funcționează UE

Dragoș Pîslaru2 days ago

Dragoș Pîslaru: Prima idee pentru viitorul Europei este legătura dintre economic și social. Europa nu este doar despre milioane de euro, ci despre milioane de cetățeni

Dragoș Pîslaru4 days ago

Dragoș Pîslaru, înaintea Summitului Social de la Porto: Dacă nu înțelegem că trebuie să integrăm categoriile vulnerabile, ne punem valorile democrației în pericol

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Marian-Jean Marinescu subliniază că cea mai importantă armă a UE împotriva populiștilor este ”conținutul activității noastre” și cere statelor membre să se implice pentru a câștiga ”bătălia comunicării”

Advertisement
Advertisement

Trending