Comisia Europeană a evaluat, miercuri, în mod pozitiv planul de redresare și de reziliență al Poloniei, un pas important pentru ca UE să plătească 23,9 miliarde de euro sub formă de granturi și 11,5 miliarde de euro sub formă de împrumuturi în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR).
Această finanțare va sprijini punerea în aplicare a măsurilor cruciale de investiții și de reformă descrise în planul de redresare și de reziliență al Poloniei. Ea va permite Poloniei să iasă mai puternică din pandemia COVID-19 și să progreseze în tranziția ecologică și digitală, se arată într-un comunicat al Comisiei Europeane.
MRR este instrumentul-cheie care se află în centrul NextGenerationEU, care va oferi până la 800 de miliarde EUR (în prețuri curente) pentru a sprijini investițiile și reformele în întreaga UE.
Comisia a evaluat planul Poloniei pe baza criteriilor stabilite în Regulamentul privind MRR. Analiza Comisiei a avut în vedere, în special, dacă investițiile și reformele cuprinse în planul Poloniei sprijină tranziția ecologică și digitală, contribuie la abordarea eficientă a provocărilor identificate în cadrul semestrului european și consolidează potențialul de creștere, crearea de locuri de muncă și reziliența economică și socială.
Planul Poloniei include etape importante legate de aspecte importante ale independenței sistemului judiciar, care sunt deosebit de importante pentru îmbunătățirea climatului investițional și crearea condițiilor pentru o punere în aplicare eficace a planului de redresare și de reziliență. Polonia trebuie să demonstreze că aceste etape sunt îndeplinite înainte de a se putea face orice plată în cadrul MRR.
Asigurarea tranziției ecologice și digitale a Poloniei
În evaluarea Comisiei Europene se constată că planul Poloniei alocă 42,7 % din alocarea sa totală pentru măsuri care sprijină obiectivele climatice. Se așteaptă ca punerea în aplicare a planului Poloniei să contribuie în mod semnificativ la decarbonizarea economiei poloneze prin creșterea ponderii energiei regenerabile în mixul energetic, a eficienței energetice a economiei și a independenței aprovizionării cu energie a Poloniei.
Acesta include o finanțare substanțială pentru centralele eoliene offshore, precum și modificări esențiale ale cadrului de reglementare care să faciliteze construirea de parcuri eoliene offshore și terestre.
În plus, se așteaptă ca punerea în aplicare a planului să sprijine renovarea eficientă din punct de vedere energetic a clădirilor, modernizarea transportului feroviar și cu autobuzul, siguranța rutieră și dezvoltarea tehnologiilor ecologice pe bază de hidrogen.
Comisia constată că planul Poloniei alocă 21,3% din alocarea totală pentru măsuri care sprijină tranziția digitală. Acestea includ investiții pentru a asigura accesul universal la internet de mare viteză, digitalizarea serviciilor publice, echipamente IT pentru școli, competențe digitale și securitate cibernetică.
Consolidarea rezilienței economice și sociale a Poloniei
Comisia Europeană consideră că planul Poloniei include un set extins de reforme și investiții care se consolidează reciproc și care contribuie la abordarea eficientă a tuturor sau a unui subset semnificativ de provocări economice și sociale prezentate în recomandările specifice adresate Poloniei.
Planul Poloniei conține mai multe reforme menite să îmbunătățească climatul investițional din Polonia. Printre acestea se numără o reformă cuprinzătoare a regimului disciplinar aplicabil judecătorilor polonezi, care se preconizează că va consolida aspecte importante ale independenței sistemului judiciar.
O astfel de reformă va trebui să respecte următoarele angajamente:
- Toate cauzele disciplinare împotriva judecătorilor vor fi judecate de o instanță, diferită de actuala Cameră disciplinară, care respectă cerințele legislației UE, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, fiind astfel independentă, imparțială și stabilită prin lege;
- Judecătorii nu pot fi supuși răspunderii disciplinare pentru că au înaintat o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare Curții de Justiție, pentru conținutul deciziilor lor judiciare sau pentru că au verificat dacă o altă instanță este independentă, imparțială și stabilită prin lege;
- Drepturile procedurale ale părților în procedurile disciplinare sunt consolidate;
- Toți judecătorii afectați de hotărârile anterioare ale Camerei disciplinare vor avea dreptul de a obține revizuirea fără întârziere a acestor hotărâri de către o instanță care respectă cerințele UE și care este, astfel, independentă, imparțială și stabilită prin lege.
Planul polonez include, de asemenea, reforme și investiții pentru un sistem de sănătate mai accesibil și mai eficient pentru toți. Planul sprijină modernizarea învățământului profesional, a formării profesionale și a învățării pe tot parcursul vieții, pentru a oferi competențele adecvate pentru integrarea pe piața muncii.
Diferite măsuri din plan vizează îmbunătățirea funcționării pieței muncii, inclusiv o reformă a impozitului pe venitul personal pentru a stimula lucrătorii care ating vârsta legală de pensionare să continue să lucreze. Alte măsuri vizează creșterea participării forței de muncă, inclusiv a femeilor. Acestea cuprind reforme și investiții în serviciile publice de ocupare a forței de muncă, în îngrijirea pe termen lung și în educația și îngrijirea copiilor preșcolari.
Comisia Europeană a constatat că planul reprezintă un răspuns cuprinzător și echilibrat în mod adecvat la situația economică și socială a Poloniei, contribuind astfel în mod corespunzător la toți cei șase piloni ai MRR.
Peședinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va deplasa joi la Varșovia pentru a anunța acordul făcut cu guvernul polonez, relatează Reuters.
Recent, deputaţii coaliţiei de guvernare din Polonia s-au pus de acord asupra reformelor justiţiei despre care guvernul afirma că vor debloca fondurile prevăzute prin Planul de relansare şi rezilienţă al Uniunii Europene, pentru a ajuta economia marcată de efectele pandemiei şi războiului din Ucraina.
Peste 35 miliarde de euro în granturi şi împrumuturi au fost blocate din cauza disputei cu Bruxellesul legată de statul de drept. Proiectul de reformă a justiţiei convenit a fost crucial în acest sens.