Connect with us

FONDURI EUROPENE

Președinta Senatului va efectua săptămâna viitoare o vizită la Bruxelles unde va discuta despre flexibilizarea condiţiilor privind achiziţiile publice: Proiectele din PNRR nu trebuie ținute pe loc

Published

on

© Guvernul României

Președinta Senatului, Anca Dragu, a precizat joi că va efectua săptămâna viitoare o vizită oficială a Bruxelles, în cadrul căreia va discuta despre nevoia de flexibilizare a condițiilor privind achizițiile publice, argumentând că Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) are un termen scurt de implementare, de doar trei ani, potrivit Agerpres. 

”Săptămâna viitoare, voi avea o vizită oficială la Bruxelles, unde voi pune pe agendă nevoia flexibilizării condiţiilor privind achiziţiile publice, cu atât mai mult cu cât, dacă ne uităm la PNRR, care are un termen de implementare de trei ani, un termen foarte scurt de implementare, şi dacă ne uităm la experienţa nefericită a unor achiziţii publice, unde procedura durează cinci ani, trebuie să fim foarte bine pregătiţi, astfel încât toate proiectele acestea de 29,2 miliarde de euro să nu fie ţinute pe loc sau tergiversate din motive de suprabirocraţie. (…) Trebuie să ne mişcăm pe repede înainte pentru rezolvarea celor mai dureroase probleme din achiziţiile publice. De aceste proceduri depinde planul nostru de investiţii şi este un angajament foarte serios pe care îl avem la nivelul coaliţiei”, a menționat Anca Dragu, aflată la Bistrița unde a vizitat centrul de vaccinare amenajat la sediul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.

Președinta Senatului a dat asigurări că Parlamentul va sprijini și grupul de lucru din cadrul Guvernului care analizează în prezent principalele modificări de care este nevoie în ceea ce privește achizițiile publice.

Guvernul României a publicat la 2 iunie Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare de 29,2 miliarde de euro, din banii alocaţi urmând a fi finanţate cu sume mari trei sectoare importante: Transporturi – 6,7 miliarde de euro, Educaţia – 3,6 miliarde de euro şi Sănătatea – 2,4 miliarde de euro.

Regula stabilită prin propunerea de Regulament este ca 70% din granturi să fie angajate până la finalul anului 2022, termenul limită pentru accesarea diferenței de 30% din granturi fiind 31 decembrie 2023. În plus, plățile pentru proiectele care vor fi incluse în programele naționale de redresare și reziliență trebuie făcute până în decembrie 2026, informează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Începând cu săptămâna viitoare, Comisia Europeană va da undă verde primelor Planuri Naționale de Redresare și Reziliență

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

FONDURI EUROPENE

Nicolae Ciucă, la reuniunea Comitetului de monitorizare a PNRR: Toate ministerele trebuie să depună eforturile necesare pentru a implementa reformele asumate

Published

on

© Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a convocat, într-o reuniune extraordinară, Comitetul Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență. În cadrul reuniunii, au fost prezentate elementele de dialog cu Comisia Europeană realizate după depunerea de către țara noastră a primei cereri de plată aferente PNRR, în valoare de 3 miliarde de euro, se arată într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro

Cu același prilej, participanții au prezentat stadiul procedurilor de validare a jaloanelor și țintelor asumate pentru trimestrul I al acestui an. Totodată, a fost evaluat stadiul implementării măsurilor necesare pentru îndeplinirea țintelor și jaloanelor cu termen de realizare în trimestrul al doilea.

Mai mult, premierul Nicolae Ciucă a cerut dinamizarea ritmului de lansare a apelurilor și ghidurilor de proiecte din PNRR.

„Guvernul a lansat deja o serie de programe de finanțare, în domenii precum dezvoltarea comunităților locale, educație, energie, cultură. Anul acesta, România are șansa de a folosi 10 miliarde de euro din PNRR, din prefinanțări și cereri de plată. Toate ministerele trebuie să depună eforturile necesare pentru a implementa reformele asumate, dar să și atragă banii europeni conform programărilor. Alături de programele operaționale și cele naționale, vom genera, astfel, mecanismul necesar dezvoltării economice și modernizării țării”, a declarat șeful Executivului.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a transmis Comisiei Europene, pe 31 mai, prima cerere de plată din cadrul PNRR, în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro. Din această sumă, 2,03 miliarde euro reprezintă sprijin financiar nerambursabil, iar 0,90 miliarde euro sprijin sub formă de împrumut. 

Din suma solicitată spre rambursare prin cererea de plată, România va încasa 2,56 miliarde euro, valoarea ce rezultă după deducerea prefinanțării primite până în prezent. Concret, din componenta de granturi va fi rambursată o sumă de 1,77 miliarde euro, iar din cea aferentă împrumuturilor 0,78 miliarde euro.

Comisia Europeană are o perioadă de două luni pentru verificarea cererii de plată, perioadă în care mai poate să solicite informaţii care consideră că mai sunt necesare pentru definitivarea verificărilor.

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

Ministerul Proiectelor Europene: Au fost semnate zece noi contracte în valoare de 1,23 miliarde de lei pentru extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale

Published

on

©mfe.gov.ro

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță semnarea a 10 noi contracte de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.

Potrivit unui comunicat al MIPE remis CaleaEuropeană.ro, peste 46.000 de gospodării, agenți economici și instituții publice din 29 de unități administrativ teritoriale aflate în județele Suceava, Hunedoara, Olt, Bihor, Sibiu, Călărași și Constanța vor beneficia de serviciul public de distribuție a gazelor naturale, iar rețeaua de transport și distribuție va fi extinsă cu aproximativ 1000 km.

”Prin Programul Operațional Infrastructură Mare, comunitățile locale au acces la finanțare pentru proiecte esențiale de modernizare, din bani europeni. În zonele rurale ale României, lipsa accesului la utilități încă afectează atât calitatea vieții oamenilor, cât și nivelul de dezvoltare economică. Cele 10 contracte de finanțare semnate astăzi se adaugă celor deja încheiate recent pentru a oferi acestor comunități șansa de a reduce decalajele față de alte zone din România și față de alte țări europene. Mesajul nostru către autoritățile locale este acela de a valorifica la maximum această șansă de construi proiecte durabile pentru comunitățile lor, cu bani europeni”, a declarat Carmen Moraru, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Valoarea totală a contractelor semnate astăzi este de peste 783 milioane de lei, iar finanțările vor fi acordate prin axa prioritară 8 – Sisteme inteligente și sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale a Programului Operațional Infrastructură Mare.

În această lună au fost semnate alte 5 contracte în valoare de 457 milioane de lei pentru a asigura accesul la rețeaua de gaze a unor localități din județele Buzău, Giurgiu, Prahova, Hunedoara și Constanța. Astfel, valoarea cumulată a celor 15 contracte semnate se ridică la 1,23 miliarde lei.

Până la începutul lunii iunie 2022, Comisia Europeană a rambursat României aproximativ 5 miliarde euro în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

România și alte opt state UE solicită Comisiei Europene alocări suplimentare de fonduri pentru a gestiona creșterile de prețuri ce pot afecta proiectele de infrastructură

Published

on

© Ministerul Transporturilor/Facebook

România și alte opt state membre UE solicită Comisiei Europene alocări suplimentare de fonduri pentru a gestiona creșterile de prețuri ce ar putea afecta proiectele de infrastructură.

”Într-un demers comun cu alte 8 state membre (Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia), am semnat astăzi o Declarație privind acțiunile la nivel european pentru finalizarea investițiilor în infrastructură. Vrem astfel să fie acordate fonduri suplimentare pentru a evita neîndeplinirea obiectivelor asumate în contractele semnate și rezilierea contractelor, din cauza creșterii prețurilor la materialele de construcție”, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Acesta a detaliat că demersul urmărește să obțină sprijinul Comisiei Europene ”prin extinderea perioadei de eligibilitate pentru fondurile de coeziune până în 2024, pe modelul fondurilor gestionate de către DG MOVE”.

”Extinderea solicitată vizează obiectivul global de finalizare a rețelei TEN-T în termen și menținerea finanțării europene pentru proiectele contractate în curs de implementare sau planificate. Astfel, evităm un blocaj al proiectelor de infrastructură mare din Uniunea Europeană din cauza creșterii prețurilor la materialele de construcție sau de lipsa/ întârzierea furnizării acestora”, a explicat Grindeanu.

Politica UE privind rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) vizează construirea în întreaga UE a unei rețele de transport eficace, multimodale și care să se întindă pe întregul teritoriul UE. Aceasta cuprinde căile ferate, căile navigabile interioare, rutele de transport maritim pe distanțe scurte și drumurile legate de orașe, porturile maritime și interioare, aeroporturi și terminale.

Politica TEN-T face acest lucru prin identificarea infrastructurii de transport din statele membre care are o valoare adăugată ridicată la nivel european și care ar trebui să facă parte din rețeaua TEN-T.

Aceasta stabilește, de asemenea, cerințe pe care această infrastructură trebuie să le respecte, inclusiv în ceea ce privește siguranța, calitatea pentru un transport foarte performant și alinierea la obiectivele de mediu.

Rețeaua TEN-T este compusă din două niveluri: o rețea centrală care urmează să fie finalizată până în 2030 și o vastă rețea afluentă care aduce trafic în aceasta și care urmează să fie finalizată până în 2050. 

În ceea ce privește România, țara noastră va fi traversată de două din cele nouă coridoare de transport, principalele artere de transport ale Uniunii Europene:

  • Coridorul Rin-Dunăre reprezintă principala legătură est-vest din Europa continentală. Urmând traseul fluviului Dunărea, acesta leagă Strasbourg și sudul Germaniei de orașele central-europene Viena, Bratislava și Budapesta, înainte de a trece prin capitala României, București, pentru a se opri în portul Constanța de la Marea Neagră. O a doua ramură a coridorului urmărește o cale de la Frankfurt până la granița dintre Slovacia și Ucraina, legând München, Praga, Zilina și Kosice. Proiectele cheie situate de-a lungul coridorului includ îmbunătățiri ale stării de bună navigație a fluviului Dunărea în toate țările riverane;
  • Coridorul ”Marea Baltică – Marea Neagră – Marea Egee” cuprinde părți din fostul coridor al rețelei centrale ”Orient-Mediterana de Est” și din coridorul feroviar de transport de marfă ”Amber”. Acesta va dezvolta conexiuni de transport multimodal de la nordul la sudul frontierei estice a Uniunii Europene;
  • O conexiune feroviară între Budapesta și București, al cărei termen-limită intermediar este 2040. 

Continue Reading

Facebook

INTERNAȚIONAL53 mins ago

Dmitro Kuleba: Ucraina este alături de poporul și guvernul „Moldovei prietene în fața amenințărilor reînnoite din partea Moscovei”

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Șeful diplomației UE anunță că Iranul și Statele Unite vor relua negocierile privind Acordul nuclear iranian „în zilele următoare”

G73 hours ago

Miniștrii de externe ai G7 și Josep Borrell cer Moscovei să deblocheze porturile ucrainene de la Marea Neagră pentru exporturile de alimente

INTERNAȚIONAL4 hours ago

Premierul britanic se teme că Ucraina ar putea fi obligată să încheie cu Rusia o pace neconvenabilă

INTERNAȚIONAL5 hours ago

Casa Albă: SUA, Australia, Japonia, Noua Zeelandă și Marea Britanie au lansat o alianță pentru a combate influența Chinei în Pacific

INTERNAȚIONAL6 hours ago

Volodimir Zelenski: Ucraina nu mai este o țară terță, este un viitor partener egal pentru cel puțin 27 de țări UE

INTERNAȚIONAL7 hours ago

Șeful diplomației române, apel la acțiune globală fermă și pragmatică în rezolvarea rapidă a actualului blocaj privind exportul de cereale din porturile ucrainene

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Bogdan Aurescu și ministrul de externe din Republica Coreea au convenit să reia agenda de vizite oficiale la București și consultările politice cu caracter regulat

SUA21 hours ago

O zi “seismică” în SUA: Curtea Supremă revocă protejarea dreptului femeilor la avort. Joe Biden denunță o decizie care “duce America cu 150 de ani înapoi în timp”

NATO22 hours ago

Sondaj NATO înainte de summitul istoric de la Madrid: Peste 80% dintre români consideră că România este mai sigură datorită Alianței și că aceasta este importantă pentru viitorul securității lor

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Klaus Iohannis: Îmi doresc să ajungem la ce am descris în prima mea campanie prezidențială, ca România și Moldova să fie împreună în UE

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Klaus Iohannis, despre amânarea aderării României la spațiul Schengen: “Și pentru noi reprezintă o frustrare”

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Klaus Iohannis, despre renunțarea la votul în unanimitate la nivelul UE: Este de dorit o arhitectură decizională “mai suplă”, dar acest lucru implică multe “complicații procedurale”

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Klaus Iohannis este de acord cu comunitatea politică europeană propusă de Macron: Nu creăm un înlocuitor la aderare, dar nici așteptarea falsă că un stat va deveni automat membru UE

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Klaus Iohannis, optimist că R. Moldova și Ucraina vor deveni candidate la UE: Acest statut este o “garanție că integrarea europeană se va întâmpla”

Cristian Bușoi2 days ago

Dosarul Stocării Gazelor: Acordul negociat de eurodeputatul Cristian Bușoi asigură că depozitele de gaze din UE vor fi umplute la cel puțin 80% din capacitate până în noiembrie

PARLAMENTUL EUROPEAN3 days ago

Din plenul PE, Andrej Plenković transmite sprijinul „de neclintit” al Croației pentru ca Ucraina să devină țară candidată la UE

INTERNAȚIONAL4 days ago

Într-un discurs adresat Uniunii Africane, Volodimir Zelenski acuză Rusia că ține Africa ”ostatică”: Pentru a elimina riscul de foamete, ”războiul de colonizare” împotriva Ucrainei trebuie să înceteze

INTERNAȚIONAL5 days ago

Declarația Summitului celor Trei Mări de la Riga: Klaus Iohannis și ceilalți lideri regionali au acordat Ucrainei statutul de “țară parteneră participantă” la Inițiativă

Eugen Tomac1 week ago

Ședință comună a Parlamentelor României și R. Moldova. Eugen Tomac: Suntem două state cu aceeași istorie, vorbim aceeași limbă. Trebuie să ne gândim la viitorul comun

Team2Share

Trending