Connect with us

Cristian Bușoi

Președintele Comisiei ITRE, Cristian Bușoi: Planul de redresare al UE post-Covid-19, o dovadă puternică de solidaritate, unitate și respect față de cetățeni și companii

Published

on

© European Union 2019 – Source: EP

Planul de redresare al UE post-Covid-19 este cel mai amplu proiect de acest tip la nivel european și o dovadă puternică de solidaritate, unitate și respect față de cetățeni și companii, scrie eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) din Parlamentul European.

Acesta a prezidat dezbatere de joi din Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie cu comisarul european pentru Piața Internă, Thierry Breton, în care s-a discutat despre planul de redresare al UE după criza COVID-19 și importanța finanțării susținute a IMM-urilor, digitalizării și industriilor strategice ale UE: cercetare, energie, sănătate, turism.

 

„Sunt 750 de miliarde de euro la dispoziția statelor membre, 500 de miliarde sub formă de subvenții, iar restul ca împrumuturi cu dobânzi avantajoase. României îi revin 33 de miliarde de euro din acești bani, cea mai mare parte sub formă de granturi nerambursabile. Este cel mai amplu proiect de redresare economică al UE, o dovadă puternică de solidaritate, unitate și respect față de cetățeni și companii”, precizează Cristian Bușoi.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi dă asigurări că ”România este pe drumul cel bun”: Vom dispune de fondurile din PNRR, avem stabilitate financiară și una din cele mai mici datorii publice la nivel european

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Avem bani pentru infrastructură, vom dispune de fondurile din PNRR, avem stabilitate financiară și avem încă una din cele mai mici datorii publice la nivel european, a dat asigurări eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE).

Într-un mesaj publicat pe Facebook, acesta a explicat că țara noastră are o ”datorie publică sub pragul de 60% din PIB, așa cum prevede și Tratatul de la Maastricht”, iar împrumuturile pe care le-a luat Guvernul în ultimele patru luni au fost ”la cele mai mici dobânzi din ultimele decenii, între 2.65-2.96% pentru a finanța deficitul bugetar, refinanța datoria externă și a consolida rezerva valutară”.

”Au fost luate credite și pentru realizarea investițiilor, pentru mari lucrări de infrastructură: 250 milioane euro de la Banca Europeană de Investiții pentru construirea spitalului regional de la Iași și 100 milioane de euro de la Banca Mondială pentru consolidarea și modernizarea a 55 de școli. Chiar dacă România a accesat mai multe împrumuturi, datoria noastră publică este sub media datoriilor guvernamentale din UE, care este în jur de 90,7”, a explicat Bușoi, care a dat asigurări că datoria publică a României ”se va stabiliza sub 54% din PIB, pe termen mediu”.

”Guvernăm responsabil și susținem investițiile. Am preluat un deficit mare. După guvernele PSD, am găsit o țară cu vistieria goală, cu un deficit uriaș. Deșii social-democrații nu au avut de-a lungul guvernării crize globale, așa cum a fost cea a pandemiei, a reușit să risipească mai mulți bani, decat suporta bugetul. Tot ei făceau împrumuturi pe piața externă la o dobânda dublă față de cea pe care a reușit să o obțină guvernul liberal. România este pe drumul cel bun! Avem bani pentru infrastructură, vom dispune de fondurile din PNRR, avem stabilitate financiară și avem încă una din cele mai mici datorii publice la nivel european. Avem toate premisele să asigurăm modernizarea și dezvoltarea țării și să creștem nivelul de trai în anii ce vor urma”, a mai spus eurodeputatul român.

Continue Reading

Cristian Bușoi

Fit for 55: Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, consideră că măsurile propuse de Comisia Europeană vor genera o schimbare ”transformatoare a industriei noastre”: Nimeni nu trebuie lăsat în urmă

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European, a saluat pachetul de propuneri lansat de Comisia Europeană pentru transformarea economiei și societății UE în vederea atingerii obiectivelor ambițioase în materie de climă, dând asigurări că locurile de muncă, IMM-urile, securitatea enegetică și prețurile vor fi, de asemenea, teme de interes.

”Multe dintre propunerile din pachetul de astăzi (n.r. miercuri) intră în sfera comisiei noastre de competență, precum sursele regenerabile, eficiența energetică, performanța energetică a clădirilor, impozitarea energiei, comercializarea emisiilor, toate acestea fiind extrem de importante pentru a atinge obiectivele. Vom lucra la aceste propuneri cu gândul la faptul că industria noastră este instrumentul care ne va permite să atingem aceste obiectve”, a transmis Bușoi într-un comunicat al comisiei parlamentare pe care o conduce.

Acesta consideră că pachetul de propuneri va genera o schimbare ”transformatoare pentru industria noastră. Efortul necesar este considerabil, dar suntem convinși că ne va permite să căpătăm competitivitate, să cucerim noi piețe și să beneficiem de locuri de muncă mai bune în Europa. Ar trebui să protejăm locurile de muncă din industrie de concurența neloială. Ne concentrăm, în egală măsură, pe asigurarea unei aprovizionări sigure cu energie la prețuri accesibile”, a completat eurodeputatul român.

Cristian Bușoi a punctat, de asemenea, că este nevoie să ”ne asigurăm că, în această transformare, nimeni nu este lăsat în urmă”. ”În industriile cu cea mai mare pondere, carierele muncitorilor vor trebui să se afle în centrul atenției noastre, în special în ceea ce privește recalificarea și perfecționarea”, a punctat președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European.

Citiți și:
Frans Timmermans: UE trebuie să convingă europenii că tranziția verde va fi echitabilă, altfel rezistența cetățenilor va fi masivă

Comisia Europeană a adoptat un pachet de propuneri care să pregătească politicile UE în domeniul climei, al energiei, al exploatării terenurilor, al transporturilor și al impozitării, astfel încât, până în 2030, emisiile nete de gaze cu efect de seră ale Uniunii să scadă cu cel puțin 55 %, comparativ cu nivelurile din 1990.

Realizarea acestor reduceri ale emisiilor în următorul deceniu este esențială pentru ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 și pentru a transpune în realitate angajamentele Pactului verde european.

Continue Reading

Cristian Bușoi

Eurodeputatul Cristian Bușoi: Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate au scris istorie în Republica Moldova

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE) salută rezultatul algerilor parlamentare anticipate din Republica Moldova, care potrivit rezultatelor Exit Poll, partidul Maiei Sandu este câștigător.

„Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate au scris istorie în Republica Moldova obținând, ieri, o victorie zdrobitoare. Este o victorie a oamenilor de bună credință, a oamenilor corecți, a tuturor moldovenilor, care își doresc un stat european. Îi felicit pe cetățenii moldoveni și apreciez maturitatea și hotărârea lor, curajul de a face schimbarea în bine. Este o victorie mare. Acum, pentru prima dată în istoria democratică, avem un partid pro-european care câștigă alegerile la un scor ce îi permite să aibă majoritatea în Parlament”, a scris acesta într-un mesaj pe pagina de Facebook.

De asemenea, acesta susține că România și UE vor rămâne pe mai departe angajate în susținerea parcursului european al Republicii Moldova: „Vom oferi tot ajutorul necesar pentru ca noul guvern, alături de președintele statului, să facă reformele atât de necesare, pentru ca Republica Moldova să poată fie, cu adevărat, un stat modern, cu instituții puternice, în care să primeze domnia legii, iar cetățenii săi să aibă un nivel de trai din ce în ce mai ridicat.”

Citiți și: Exit Poll Alegeri parlamentare anticipate în Republica Moldova. Partidul Maiei Sandu, PAS, câștigă detașat, cu 55,1% 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Discuții în premieră la nivelul Comisiei Europene despre adaptarea vaccinurilor existente la noile variante SARS-CoV-2

CONSILIUL UE5 hours ago

Ambasadorii UE aprobă actualizarea legislației privind accesul la justiție în probleme de mediu (Regulamentul Aarhus)

U.E.6 hours ago

Consiliul UE face un pas important pentru consolidarea sistemului de securitate sanitară al UE. Ajunge la un acord privind îmbunătățirea ECDC

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

Raportul anual privind monitorizarea aplicării dreptului UE relevă o creștere de 13% a cazurilor de infringement în 2020 față de anul precedent

ROMÂNIA6 hours ago

Raport al Departamentului de Stat al SUA privind climatul investițional din România: Se bucură de poziție strategică, forță de muncă educată și resurse naturale. Corupția rămâne în continuare o provocare

U.E.7 hours ago

Eurostat: În Uniunea Europeană, numărul orelor lucrate la locul de muncă a scăzut cu 12% în 2020

COMISIA EUROPEANA7 hours ago

Statele UE vor putea pune în aplicare anumite măsuri de ajutor de stat, fără o examinare prealabilă din partea Comisiei Europene

REPUBLICA MOLDOVA8 hours ago

Republica Moldova: Bogdan Aurescu a anunțat un nou sprijin de 300.000 euro pentru societatea civilă și presa independentă

REPUBLICA MOLDOVA8 hours ago

Vizita lui Bogdan Aurescu la Chișinău: România va fi mereu alături de Maia Sandu. R. Moldova poate deveni un model de orientare pro-europeană în vecinătatea estică a UE

REPUBLICA MOLDOVA9 hours ago

Maia Sandu apreciază deschiderea autorităților de la București pentru aprofundarea și consolidarea relației dintre România și R. Moldova

REPUBLICA MOLDOVA8 hours ago

Republica Moldova: Bogdan Aurescu a anunțat un nou sprijin de 300.000 euro pentru societatea civilă și presa independentă

REPUBLICA MOLDOVA8 hours ago

Vizita lui Bogdan Aurescu la Chișinău: România va fi mereu alături de Maia Sandu. R. Moldova poate deveni un model de orientare pro-europeană în vecinătatea estică a UE

ROMÂNIA1 day ago

Premierul Florin Cîțu apreciază că viteza cu care România va face tranziția la o economie verde va fi diferită de cea a altor țări UE: Partenerii europeni trebuie să ne sprijine mai mult

IMAGINEA ZILEI1 day ago

IMAGINEA ZILEI Militari ai Forțelor Aeriene SUA ajută localnicii afectați de inundațiile devastatoare din Germania

ROMÂNIA2 days ago

Premierul Florin Cîțu: Se vor construi trei centre de mari arși la București, Timișoara și Târgu Mureș. Finanțarea se va face printr-un program cu Banca Mondială

ROMÂNIA2 days ago

Premierul Florin Cîțu: Recunoștință și respect față de militarii români care au participat la acțiunile din Afganistan. Sunt eroi ai României

ROMÂNIA3 days ago

România: CE constată o îmbunătățire a cadrului general privind situația statului de drept în 2021, dar subliniază necesitatea desființării SIIJ și modificarea codurilor penale

COMISIA EUROPEANA3 days ago

Comisia Europeană publică al doilea raport privind situația statului de drept în toate țările membre UE: Progresele au fost neuniforme și există motive serioase de îngrijorare determintate de mai multe țări

CONSILIUL UE1 week ago

Lansarea președinției slovene a Consiliului UE în România. Ministrul Bogdan Aurescu: Centrul Cyber al UE de la București poate contribui la dezvoltarea unui ecosistem european de securitate cibernetică

ROMÂNIA1 week ago

Primarul Capitalei Nicușor Dan: În august, vom avea Asociaţia de dezvoltare intercomunitară și vor putea să accesăm bani europeni pentru deşeuri

Team2Share

Trending