Connect with us

U.E.

Președintele Comitetului European al Regiunilor cere soluții europene pentru noua criză a migrației: Europa trebuie să învețe din greșelile trecutului și să acționeze pentru a ușura povara asupra comunităților locale

Published

on

© EPP CoR/ Twitter

Președintele Comitetului European al Regiunilor, Apostolos Tzitzikostas, a solicitat marți instituțiilor Uniunii Europene și statelor membre să intervină și să dovedească solidaritate cu Bulgaria și Grecia, țări ale căror frontiere se află sub presiune în contextul în care Turcia a deschis granițele pentru zeci de mii de migranți și refugiați.

Aceste noi valuri migratorii nu sunt probleme naționale ale Greciei și Bulgariei. Sunt probleme ale UE care privesc toți cetățenii europeni din toate statele membre și din toate regiunile și orașele din Europa. Europa trebuie să învețe din greșelile trecutului și să acționeze într-o manieră coordonată, rapidă și concretă, pentru a ușura povara asupra comunităților locale”, a spus Tzitzikostas, care este în același timp și guvernatorul regiunii Macedoniei Centrale din Grecia.

Conform unei declarații remise CaleaEuropeană.ro, Tzitzikostas a salutat prezența de astăzi, de la granițele externe ale UE, a președinților instituțiilor Uniunii Europene.

Au transmis un mesaj puternic de solidaritate”, a spus președintele CoR, precizând că este timpul unor măsuri și acțiuni concrete.

”Cer instituțiilor UE și statelor membre să intervină în șase domenii prioritare principale. Solicit Comisiei Europene să implice mai mulți angajați de la Frontex și de la Biroul European de Asistență pentru Azil în toate regiunile și insulele de frontieră. Politiștii de frontieră, personalul și experții UE trebuie să faciliteze eforturile actuale ale autorităților naționale și regionale”, a mai declarat liderul Comitetului European al Regiunilor.

Apostolos Tzitzikostas, care face parte din familia popularilor europeni, a mai solicitat oferirea de asistență financiară din partea instituțiilor UE și a statelor sale membre, responsabilitate din partea statelor membre pentru împărțirea poverii crizei migratorii sau revizuirea politicilor de readmisie cu țările de origine.

De asemenea, liderul CoR le-a cerut instituțiilor UE să se asigure că acordul cu Turcia privind migrația este ”respectat pe deplin”, iar statelor membre să identifice un acord pentru reforma Regulamentului de la Dublin.

”În calitate de președinte al Comitetului European al Regiunilor și în numele tuturor autorităților locale și regionale din UE voi pune acest subiect pe ordinea de zi a sesiunii noastre plenare din luna martie”, a conchis Apostolos Tzitzikostas.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

COMISIA EUROPEANA

UE și alți 67 de membri OMC încheie un acord istoric pentru reducerea birocrației în comerțul cu servicii

Published

on

© European Union, 2021

Un grup de 67 de membri ai Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), inclusiv UE, au încheiat joi, 2 decembrie, negocierile cu privire la un acord istoric vizând să reducă formalitățile administrative în comerțul cu servicii, informează Comisia Europeană.

Așa-numita inițiativă comună privind reglementarea internă în domeniul serviciilor va simplifica reglementările inutil de complicate și va reduce obstacolele procedurale cu care se confruntă în special IMM-urile. Acest acord va contribui la reducerea costurilor comerțului mondial cu servicii cu peste 150 miliarde USD în fiecare an.

Acordul reprezintă primul rezultat al OMC în domeniul comerțului cu servicii într-o perioadă foarte lungă de timp. Bunele practici de reglementare sunt esențiale pentru funcționarea economiei actuale. Normele clare privind transparența și autorizarea în domeniul serviciilor convenite în cadrul acestei inițiative vor facilita în mod semnificativ comerțul cu servicii, în special în ceea ce privește întreprinderile mici și mijlocii care nu dispun de aceleași resurse și experiență pentru a face față procedurilor complexe ca și concurenții lor mai mari.

În plus, acordul va ajuta UE în ceea ce privește agenda digitală, dat fiind că sectoare precum telecomunicațiile, serviciile informatice, ingineria și serviciile bancare comerciale vor beneficia de pe urma lui. Este, de asemenea, pentru prima dată când un text al OMC include o dispoziție obligatorie privind nediscriminarea între bărbați și femei.

Acest acord reprezintă o realizare majoră. Acordul încheiat astăzi acoperă 90 % din comerțul mondial cu servicii și va debloca o creștere de miliarde de euro datorită unor norme mai clare, sporind transparența și reducând birocrația, ceea ce va ajuta în special întreprinderile mici și mijlocii să prospere pe scena mondială. Noi am fost în prima linie a acestei inițiative, care constituie, de asemenea, o prioritate în cadrul noii strategii comerciale a UE”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv și comisar pentru comerț.

Serviciile reprezintă sectorul cel mai important al economiei de astăzi și, totodată, sectorul care cunoaște cea mai rapidă creștere, însă normele și procedurile complicate au limitat în mod considerabil volumul comerțului cu servicii. Această inițiativă va armoniza cerințele și procedurile în materie de calificare, standardele tehnice, cerințele de autorizare și procedurile aplicabile prestatorilor de servicii.

Membrii OMC care participă la această inițiativă își vor asuma, până la sfârșitul anului 2022, angajamente specifice vizând să faciliteze comerțul cu servicii pe piețele lor, de exemplu prin simplificarea procedurilor de autorizare sau prin garantarea transparenței. Adoptarea și punerea în aplicare a normelor documentului de referință va reduce în mod substanțial costurile comerciale pentru furnizorii de servicii și, prin urmare, va ajuta sectorul în redresarea sa în urma pandemiei de COVID-19. Este un sector în care femeile antreprenoare joacă adesea un rol important. Documentul de referință recunoaște acest rol prin asigurarea nediscriminării între bărbați și femei în procedurile de autorizare. Aceasta este prima normă de acest tip stabilită în cadrul OMC.

Aceste noi angajamente vor fi incluse pe lista de angajamente specifice a fiecărui membru în cadrul GATS. Fiecare membru al OMC are o astfel de listă de angajamente specifice transmisă la OMC; listele formează ansamblul complet de angajamente asumate de membrii OMC pentru a permite furnizorilor străini de servicii accesul pe piețele lor. Noile angajamente asumate în cadrul acestei inițiative se vor aplica furnizorilor de servicii din orice alt membru al OMC, pe baza principiului națiunii celei mai favorizate.

Continue Reading

CHINA

Declarație comună UE-SUA: Suntem profund îngrijorați privind „acțiunile problematice și unilaterale” ale Chinei în Marea Chinei de Sud și de Est

Published

on

© European Union 2021

Uniunea Europeană și Statele Unite și-au exprimat joi „profunda îngrijorare” faţă de „acțiunile problematice şi unilaterale” ale Chinei în Marea Chinei de Sud şi de Est şi în Strâmtoarea Taiwan, se arată  într-o declarație comună.

Secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman şi secretarul general al Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), Stefano Sannino au organizat pe 2 decembrie, la Washington, cea de-a doua reuniune la nivel înalt a Dialogului UE-SUA privind China.

Aceștia au reiterat faptul că relațiile UE- SUA  cu China au „multiple fațete”  și au subliniat importanța menținerii unor „contacte continue și strânse cu privire la abordările noastre respective, pe măsură ce investim și ne dezvoltăm economiile noastre, cooperăm cu China, acolo unde este posibil  şi gestionăm în mod responsabil concurenţa şi rivalitatea sistemică cu China”. 

Secretarul de stat adjunct Sherman și secretarul general Sannino au discutat, de asemenea, despre acțiunile îngrijorătoare ale Chinei care încalcă dreptul internațional și contravin valorilor și intereselor comune ale Statelor Unite și ale UE, inclusiv  inclusiv reprimarea minorităţilor religioase din Xinjiang şi Tibet, precum și erodarea autonomiei în Hong Kong.

Mai mult, aceștia și-au exprimat interesul pentru cooperării, inclusiv în cadrul forurilor multilaterale, cu privire la chestiunile legate de drepturile omului în China și au reafirmat importanța respectării dreptului și a principiilor internaționale. 

Luând act de efectele dăunătoare ale dezinformării asupra societăților democratice, aceștia și-au exprimat disponibilitatea de a aprofunda schimbul de informații între SUA și UE cu privire dezinformarea sponsorizată sau susținută de China. În plus, părțile au reiterat importanța unei cooperări strânse între UE și SUA pentru a susține ordinea internațională bazată pe norme, inclusiv pentru a asigura condiții de concurență echitabile pentru toate țările.

În finalul declarației comune, cele două părți și-au exprimat profunda îngrijorare cu privire la acțiunile problematice și unilaterale ale Chinei în Mările Chinei de Sud și de Est și în Strâmtoarea Taiwan, care subminează pacea și securitatea în regiune și au un impact direct asupra securității și prosperității în Statelor Unite, cât și în Uniunea Europeană.

UE și-a reiterat în urmă cu două săptămâni opoziția fermă față de acțiunile unilaterale ale navelor chineze în Marea Chinei de Sud, care pun în pericol pacea, securitatea si stabilitatea în regiune. 

Navele gărzii de coastă a Republicii Populare Chineze au blocat două nave de aprovizionare filipineze în drum spre Second Thomas Shoal, la 105 mile marine la vest de provincia Palawan (Filipine), în Marea Chinei de Sud, și au folosit tunuri cu apă împotriva lor. Acest episod urmează altor acțiuni unilaterale ale navelor Republicii Populare Chineze în Marea Chinei de Sud din ultimele luni.

De asemenea, secretarul adjunct Sherman și secretarul general Sannino au recunoscut importanța diplomației cu China, mai ales acolo „unde interesele se intersectează și unde este posibilă o cooperare constructivă”.

Pornind de la recentele declarații UE-China și SUA-China privind acțiunile în domeniul climei, aceștia au discutat și despre colaborarea cu omologii guvernamentali chinezi în chestiuni de politică, precum reducerea emisiilor de metan și decarbonizarea, cât și despre schimbul de rezultate ale acestor reuniuni.

Citiți și: Joe Biden și Xi Jinping au discutat în primul summit virtual despre ”natura complexă a relațiilor” SUA-China: Trebuie să evităm o escaladare a competiției în conflict

Cele două părți au decis să continue întâlnirile în cadrul acestui dialog la nivel înalt, urmând ca viitoarea reuniune să aibă loc la mijlocul anului 2022.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Mircea Hava: Digitalizarea ne obligă să avem un internet sigur, iar UE va avea o legislație care să ne protejeze

Published

on

© Mircea Hava/ Facebook

Digitalizarea ne obligă să avem un internet sigur, iar UE va avea o legislație care să ne protejeze, a subliniat eurodeputatul Mircea Hava (PNL, PPE), care a atras atenția asupra pericolelor pe care le implică procesul de digitalizare.

”Chiar dacă mai anevoios, cu pasul mărunt al administrației românești, vom trece și noi la ceea ce se numește digitalizare, la acel mod de viață în care internetul, programele și aplicațiile existente și viitoare ne vor ușura modul în care interacționăm, modul în care instituțiile funcționează, modul în care ne trăim viața de zi cu zi, la un click distanță de orice. Digitalizarea nu e însă un proces lipsit de pericole. Trăim vremuri în care tehnologia se dezvoltă cu viteză și atinge zone pe care legislația nu le-a putut prevedea ori reglementa”, a semnalat eurodeputatul.

Mircea Hava a adus în discuție această temă deoarece, pe lângă ” beneficiile incontestabile ale rețelelor de socializare, ele sunt totodată o vulnerabilitate și expun cetățenii, atât din România cât și alte state membre, la o lungă serie de pericole.”

”Chiar dacă în România acest subiect nu este tocmai pe agenda publică, există nu puține cazuri în care, așa cum a relatat mass-media, internetul și rețelele sociale au fost folosite pentru a corupe și manipula. Iar aceste probleme ne vor ajunge și pe noi din urmă, și chiar n-ar fi rău să fim pregătiți pentru ele. (…) Avem deja destule exemple, cum spuneam mai sus, prin care rețelele de socializare sunt folosite, fără impunitate, pentru a dezinforma ori a manipula. Avem și la noi acasă exemple de ferme de troli, care sunt situate în te miri ce colț al lumii, însă prin intermediul internetului și rețelelor de socializare nu fac altceva decât să manipuleze ori dezinformeze în folosul lui X sau Y, politician sau companie dispuși să plătească pentru asta. Mai mult decât atât, mă gândesc la pericolele la care sunt expuși cei mici. Mă gândesc la nepoții mei, pentru care rețelele de socializare, nici nu le știu eu pe toate, au devenit o parte integrantă din cotidian”, a subliniat eurodeputatul.

Acesta a amintit de Frances Haugen, fostă angajată a companiei Facebook, devenită wistleblower, care a fost audiată în cadrul Parlamentului European cu privire la practicile, o să le spun neortodoxe, ale companiei. ”Au fost atinse teme importante, precum modul în care copiii și tineri sunt afectați mental prin intermediul rețelelor sociale, dar și practica de <<micro targeting>>, prin care politicieni sau partide manipulează cetățenii, pe baza datelor personale pe care aceste companii le strâng de la utilizatori. Așa cum a declarat colegul meu din grupul EPP, Andreas Schwab, cel care este și eurodeputatul responsabil de inițiativa DMA – Digital Markets Act, aceste audieri ale doamnei Haugen ne ajută să înțelegem mai bine rolul pe care rețelele sociale îl au în societate și ne vor ajuta, la nivelul Parlamentului European, să promovăm o legislație care să elimine aceste pericole la care ne expunem pe noi și, în special, pe cei mici și tineri”, a detaliat Hava.

În încheiere, eurodeputatul a punctat că ”siguranța în mediul online este una dintre prioritățile parlamentarilor PPE iar Comisia Europeană și Parlamentul European trebuie să se asigure că cetățenii UE pot folosi în siguranță internetul și serviciile bazate pe internet, precum platformele și rețelele sociale.”

Executivul european a propus la mijlocul lunii decembrie a anului trecut o reformă ambițioasă a spațiului digital și un set cuprinzător de norme noi pentru toate tipurile de servicii digitale, printre care platformele de comunicare socială, piețele online și alte platforme online care operează în Uniunea Europeană: Actul legislativ privind serviciile digitale și Actul legislativ privind piețele digitale.

Noile norme vor proteja mai bine consumatorii și drepturile lor fundamentale online și vor duce la piețe digitale mai echitabile și mai deschise pentru toți. Un cadru de reglementare modern la nivelul pieței unice va stimula inovarea, creșterea economică și competitivitatea și va oferi utilizatorilor servicii online noi, mai bune și fiabile.

Acesta va sprijini, de asemenea, extinderea platformelor mai mici, a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor nou-înființate, oferindu-le un acces facil la clienții de pe întreaga piață unică și reducând, în același timp, costurile de asigurare a conformității.

În plus, noile norme vor interzice condițiile inechitabile impuse de platformele online care au devenit sau se preconizează că vor deveni controlorii fluxului de informație ai pieței unice. Cele două propuneri sunt elementele centrale în ceea ce privește ambiția Comisiei de a face din următorii ani deceniul digital al Europei.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
COMISIA EUROPEANA22 mins ago

UE și alți 67 de membri OMC încheie un acord istoric pentru reducerea birocrației în comerțul cu servicii

CHINA33 mins ago

Declarație comună UE-SUA: Suntem profund îngrijorați privind „acțiunile problematice și unilaterale” ale Chinei în Marea Chinei de Sud și de Est

ROMÂNIA49 mins ago

Klaus Iohannis: Lupta împotriva discriminării și asigurarea unui trai decent pentru persoanele cu dizabilități trebuie să constituie o prioritate pentru statul român

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 hour ago

Eurodeputatul Mircea Hava: Digitalizarea ne obligă să avem un internet sigur, iar UE va avea o legislație care să ne protejeze

Gheorghe Falcă2 hours ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: România a primit prima tranșă din PNNR. Țara noastră are șansa dezvoltării prin proiecte durabile și sustenabile

Daniel Buda2 hours ago

Comisia ANIT din Parlamentul European a adoptat compromisul propus de eurodeputatul Daniel Buda care permite continuarea transportului de animale vii către țările terțe

U.E.5 hours ago

Germania și-a luat rămas bun de la Angela Merkel, primul cancelar femeie și est-german al țării, prin cea mai solemnă ceremonie militară: “Simt mai presus de orice recunoștință și smerenie”

ROMÂNIA5 hours ago

România a repatriat 122 de cetățeni români și 62 de cetățeni UE din Maroc: “În vremuri de criză, solidaritatea este cheia”

U.E.16 hours ago

Angela Merkel și Olaf Scholz susțin vaccinarea obligatorie, în timp ce anunță noi restricții în Germania: Avem nevoie de un “act de solidaritate națională”

PARLAMENTUL EUROPEAN18 hours ago

Președintele francez pledează pentru liste transnaționale și ”drept de inițiativă” pentru Parlamentul European, ”un spațiu democratic unic în lume”

ROMÂNIA2 days ago

Klaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

MAREA BRITANIE2 days ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ2 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.4 days ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA5 days ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

INTERVIU Eurodeputatul Victor Negrescu: Salariul minim european are menirea să crească standardele sociale în Europa, oferind oportunități egale pentru toți europenii care lucrează în orice stat membru

Team2Share

Trending