Connect with us

CONSILIUL EUROPEAN

Președintele Consiliului European, Donald Tusk: Există un loc special în iad pentru arhitecții campaniei de ieșire a Regatului Unit din Uniunea Europeană

Published

on

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat miercuri că există ”un loc special în iad” pentru arhitecții campaniei de ieșire a Regatului Unit din Uniunea Europeană, a reiterat că UE nu va renegocia acordul stabilit în luna noiembrie a anului trecut și și-a exprimat speranța că premierul britanic, Theresa May, va veni joi la Bruxelles cu ”sugestii realiste” pentru a depăși impasul în care se află Brexit-ul, cu mai puțin de două luni înainte de data programată pentru părăsirea UE de către Regatul Unit, anunță un comunicat al Consiliului European.

”M-am întrebat cum arată acel loc special din iad pentru cei care au promovat Brexit-ul, fără să aibă măcar schiţa unui plan pentru efectuarea în siguranţă” a acestui demers, a spus Tusk, în cadrul unei declarații comune de presă cu premierul irlandez, Leo Varadkar, aflat la Bruxelles pentru a solicita asigurări din partea Uniunii Europene, în contextul existenței temerilor legate de o ieșire dezordonată a Regatului Unit din UE.

Preşedintele Consiliului European a reafirmat poziţia Uniunii Europene la o conferinţă de presă comună cu prim-ministrul Irlandei, Leo Varadkar: aşa-numitul ”backstop”, mecanismul de siguranţă la frontiera irlandeză, trebuie să fie păstrat în acordul privind retragerea Regatului Unit din UE.

Premierul Theresa May se va întoarce joi la Bruxelles, unde va avea o întrevedere cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu scopul de a obține noi concesii referitoare la acordul privind Brexit.

Se așteaptă ca May să ceară redeschiderea acordului, după ce Parlamentul britanic a cerut oficial acest lucru săptămâna trecută. Principala îngrijorare a deputaților britanici este aceea legată de mecanismul de backstop (soluția de avarie), care presupune rămânerea Regatului Unit în uniunea vamală până în momentul stabilirii ulterioare a unui cadru juridic din punct de vedere comercial, sau, în eventualitatea în care nu se ajunge la un acord cu privire la acest aspect, pe o durată nedefinită, scopul fiind acela de a evita o graniță dură între Irlanda și Irlanda de Nord,

May le-a transmis miniştrilor britanici, marţi, că obiectivul este de a găsi o cale de a se asigura că Marea Britanie nu va fi prinsă pe termen nedefinit în uniunea vamală.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CONSILIUL EUROPEAN

Olaf Scholz răspunde Franței, care consideră învechite regulile bugetare ale UE: Pactul de stabilitate trebuie să rămână “baza” bugetară în Europa

Published

on

© Bundesregierung/ Bergmann

Pactul de stabilitate şi de creştere, care limitează deficitul public la 3% din PIB şi datoria ţărilor membre ale zonei euro, trebuie să continue să servească drept “bază” bugetară în Europa, a apreciat luni cancelarul german Olaf Scholz, aflat într-o vizită la Madrid, într-o declarație prin care liderul de la Berlin se îndepărtează de viziunea expusă de Franța în obiectivele sale președinției sale la Consiliul UE.

Pactul de creştere şi de stabilitate este un cadru în care noi am putut pune în aplicare, de exemplu, planul de relansare europeană” post-COVID, a spus Scholz într-o conferinţă de presă comună la Madrid cu omologul său spaniol Pedro Sanchez, ambii social-democrați.

Europa trebuie să continue să meargă împreună în anii care vin şi noi vom reuşi aceasta pe baza Pactului nostru de stabilitate şi de creştere, care a furnizat cadrul unor operaţiuni atât de importante“, a adăugat el, citat de AFP, informează Agerpres.

Miza pentru Europa este de a concilia “viabilitatea pe termen mediu a finanţelor publice” şi “tranziţia ecologică”, care necesită “investiţii private”, dar şi “un leadership în materie de investiţii publice”, a subliniat luni premierul spaniol.

Din acest motiv, viitorul reglementărilor bugetare trebuie să fie abordat în cadrul unei dezbateri “constructive”, evitându-se “blocajele” cu ţări care susţin poziţii opuse, a continuat şeful guvernului spaniol.

Atât Olaf Scholz, cât şi ministrul său de finanţe, liberalul Chrisian Lindner, s-au declarat în ultimele săptămâni deschişi discuţiilor cu privire la evoluţia acestor reglementări comune, urmărindu-se în acelaşi timp să nu se piardă din vedere disciplina bugetară.

Aceste afirmaţii survin în timp ce o dezbatere are loc în cadrul Uniunii Europene cu privire la viitorul acestor reguli comune, suspendate în prezent din cauza pandemiei şi pe care mai multe state membre, între care Franţa şi Italia, doresc să le reformeze. De altfel, Parisul și Roma au semnat la finele anului trecut Tratatul de la Quirinale, document ce ranforsează cooperarea europeană dintre Franța și Italia, în timp ce președintele Emmanuel Macron și premierul Mario Draghi au redactat împreună un editorial intitulat ”Regulile fiscale ale UE trebuie revizuite”, publicat în ediția online a Financial Times. În materialul de opinie, cei doi lideri subliniau că ”avem nevoie de mai mult spațiu de manevră și suficiente investiții cheie pentru viitor astfel încât să ne asigurăm suveranitatea”.

Macron și Draghi speră că dezbaterea nu va fi ”întunecată de ideologie” și că se va putea găsi o abordare ”comună” în prima jumătate a anului 2022, în timpul președinției rotative a Franței la Consiliul UE. Mai mult, șeful statului francez a propus, ca obiectiv al preşedinţiei franceze a Consiliului UE, reformarea criteriilor de la Maastricht pentru un nou cadru bugetar, precum și o posibilă suplimentare a fondului de redresare europeană post-COVID-19.

Pactul “în ansamblul său nu este depăşit, dar regula datoriei publice este”, a declarat duminică și ministrul economiei francez, Bruno Le Maire.

În virtutea Pactului de stabilitate și creștere și a “criteriilor de la Maastricht”, deficitul public al statelor membre nu trebuie să depăşească 3% din PIB-ul lor, iar datoria lor publică trebuie să rămână sub sau egală cu 60% din avuţia naţională, chiar dacă ajustări punctuale sunt posibile.

Aceste reguli bugetare sunt suspendate din cauza pandemiei de COVID-19, ca măsură pe care Comisia Europeană a acceptat-o pentru ca statele membre să își poată finanța ieșirea din criză.

De altfel, Consiliul UE a solicitat, din 2023, dezactivarea derogării din Pactul de Stabilitate și Creștere, modificare apărută în contextul pandemiei și al coordonării cu Mecanismul de Redresare și Reziliență. Această poziție a urmat unei propuneri a Comisiei Europene din 3 martie 2021, potrivit căreia clauza derogatorie generală din cadrul Pactului de Stabilitate și Creștere ar trebui să rămână activă în 2022 pentru o redresare sustenabilă post-pandemie.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Charles Michel: Poziția de lider a UE în privința tranziției ecologice și digitale, expresia suveranității europene

Published

on

© European Union, 2021

Președintele Consiliului European, prezent la conferința economică anuală a Băncii Europene de Investiții (BEI), a reiterat importanța poziției de lider a UE în abordarea tranziției ecologice și digitale. 

„Redresarea noastră în urma COVID oferă o oportunitate unică pentru transformare și pentru inovare. O oportunitate pentru retehnologizarea inovatoare necesară pentru a prospera în lumea digitală, post-pandemică, și, de asemenea, pentru a face pace cu planeta noastră prin atingerea neutralității climatice. Aceasta este o alegere politică clară, foarte puternică și lucidă, pe care am făcut-o împreună. Aceasta va plasa Europa pe calea fermă către neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon până în 2050. Și ne va consolida poziția de lider mondial în domeniul tehnologiilor inteligente și ecologice. Poziția de lider a UE în abordarea tranziției ecologice și digitale este expresia suveranității noastre europene”, a subliniat acesta în discursul său. 

Potrivit președintelui Consiliului European, Uniunea Europeană își sporește capacitatea de a acționa în mod autonom: „Pentru a ne proteja interesele, pentru a ne susține valorile și pentru a contura un viitor global mai bun. Și acesta este motivul pentru care suveranitatea, sau autonomia strategică, ocupă un loc foarte important pe agenda Consiliului European. Suveranitatea noastră este susținută de două domenii critice: securitatea și apărarea, precum și economia noastră, iar acestea merg mână în mână.”

 

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Emmanuel Macron l-a primit la Paris pe Charles Michel pentru a discuta despre securitatea europeană și redresarea economică: Vom fi foarte activi pe scena internațională

Published

on

© European Union 2021

Președintele Franței, Emmanuel Macron, l-a primit marți, la Palatul Elysee, pe președintele Consiliului European, Charles Michel pentru a discuta despre prioritățile președinției franceze a Consiliului UE, despre securitate și apărare, cât și despre chestiuni economice, cum ar fi investițiile și creșterea economică, care se vor afla în centrul reuniunii informale a Consiliului European din martie 2022. 

Franța a preluat, 1 ianuarie 2022, de la Slovenia, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, deschizând un trio din care mai fac parte Cehia (iulie-decembrie 2022) și Suedia (ianuarie – iunie 2023).

Cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre viitorul summit UE-Africa din februarie 2022 și au adus un omagiu președintelui Parlamentului European, David Sassoli.

„Sunt convins că, în următoarele săptămâni, vom avea ocazia de a trece treptat de la gestionarea crizei COVID-19, la consolidarea unui proiect de redresare economică, o consolidare bazată pe inovare, investiții și inteligență colectivă europeană. Vreau să mulțumesc președinției franceze, și în special președintelui Macron, pentru că a purtat această dezbatere de mult timp pe această idee de suveranitate europeană. În acest sens, propunerea franceză de a organiza un summit în luna martie în Franța, bazat pe investiții și creștere economică, va fi un moment important pentru proiectul european, deoarece va fi o oportunitate pentru ca toți actorii europeni să elaboreze împreună strategii comune în materie de inovare și investiții. Sunt convins că va fi un moment important pe care vom continua să îl pregătim meticulos”, a transmis Charles Michel, potrivit comunicatului oficial.

„Vă puteți baza pe sprijinul deplin al Consiliului European pentru o președinție franceză puternică, care să promoveze proiectul nostru comun. Doresc să felicit conducerea președinției pentru că a dus la bun sfârșit dezbaterea privind suveranitatea UE”, a scris acesta, pe Twitter.

 

De asemenea, președintele Consiliului European a subliniat că problema digitală va rămâne un subiect important pe agenda europeană. „Trebuie să fim capabili să inovăm, să elaborăm standarde europene care combină capacitățile de dezvoltare economică cu respectarea valorilor noastre fundamentale: viața personală, de exemplu, și problema datelor”, a detaliat el.

Făcând trimitere la Summitul UE-Africa din februarie, Charles Michel a precizat că cele două regiuni trebuie să își conecteze în continuare modelele de prosperitate și ambițiile de stabilitate și securitate. „Sperăm că acest moment, această reuniune din februarie, va fi o oportunitate de a trasa această nouă paradigmă a acestei alianțe Europa-Africa, pentru care avem o mare ambiție, fie că este vorba de investiții, de schimbări climatice, de revoluția digitală, de infrastructură, de conectivitate, de securitate sau de guvernanță”, a spus Michel.

De asemenea, oficialul european a amintit că agenda climatică rămâne o prioritate, subliniind necesitatea de a pune în aplicare măsurile care vor permite Uniunii Europene să atingă neutralitatea climatică până în 2050.

„Vom fi foarte activi pe scena internațională. Este momentul ca Uniunea Europeană să își afirme ambiția de a coordona stabilitatea și arhitectura de securitate. Busola strategică este o dezbatere  în curs de desfășurare de ceva timp și vom avea cu siguranță ocazia, în special în luna martie, de a face progrese pe acest subiect”, a adăugat Charles Michel.

La rândul său, președintele Emmanuel Macron a salutat angajamentul SUA, în contextul discuțiilor cu Rusia. „Discuțiile actuale dintre SUA și Rusia sunt legate de problema ucraineană, dar nu numai. Acestea se referă la chestiuni de securitate colectivă între aceste două puteri și este un lucru foarte bun”, a spus Macron, potrivit Euronews.

Citiți și: Emmanuel Macron, la preluarea de către Franța a președinției Consiliului UE: 2022 trebuie să fie un an de cotitură pentru Europa

În context, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a aratat încrezătoare cu privire la soluționarea problemelor de securitate din Vecinătatea Estică odată cu începerea președenției franceze a Consiuliului UE, Franța având o „voce tare și clară.”

Continue Reading

Facebook

CONSILIUL EUROPEAN46 mins ago

Olaf Scholz răspunde Franței, care consideră învechite regulile bugetare ale UE: Pactul de stabilitate trebuie să rămână “baza” bugetară în Europa

PARLAMENTUL EUROPEAN1 hour ago

Europa s-a despărțit de David Sassoli printr-un ultim omagiu adus în plenul Parlamentului European: Europa a pierdut un lider, un european mândru

NATO14 hours ago

NATO și Ucraina au semnat un acord de consolidare a cooperării împotriva atacurilor cibernetice, la câteva zile după un atac informatic la adresa Kievului

U.E.14 hours ago

Cancelarul german Olaf Scholz cere Rusiei să facă “paşi fără echivoc” către o dezescaladare în Ucraina: Situația este foarte gravă

RUSIA16 hours ago

Germania dă asigurări Kievului că va face ”totul pentru a garanța securitatea Ucrainei și Europei” și avertizează Rusia că va ”plăti un preț ridicat” dacă va recurge la ”un nou act de agresiune”

U.E.18 hours ago

Miniștrii de finanțe din zona euro vor discuta despre modul în care pot fi modificate regulile fiscale ale UE, astfel încât guvernele să le respecte

CHINA19 hours ago

Forumul de la Davos: Președintele Chinei atrage atenția că o confruntare globală ”nu rezolvă problemele” și ar putea avea ”consecințe catastrofale”

U.E.19 hours ago

UE: Procesul de reformă pentru consolidarea sistemului judiciar din Serbia trebuie să continue dincolo de referendumul din 16 ianuarie

COMISIA EUROPEANA19 hours ago

Comisia Europeană lansează o cerere de proiecte în valoare de 1 milion de euro adresată facultăților de jurnalism din UE

COMISIA EUROPEANA20 hours ago

Raport: Prețurile gazelor naturale în UE au crescut la niveluri record în al treilea trimestru din 2021, influențate de piețele globale de gaze

RUSIA16 hours ago

Germania dă asigurări Kievului că va face ”totul pentru a garanța securitatea Ucrainei și Europei” și avertizează Rusia că va ”plăti un preț ridicat” dacă va recurge la ”un nou act de agresiune”

CHINA19 hours ago

Forumul de la Davos: Președintele Chinei atrage atenția că o confruntare globală ”nu rezolvă problemele” și ar putea avea ”consecințe catastrofale”

SUA4 days ago

SUA sunt pregătite atât pentru discuții, cât și pentru represalii față de Rusia, nefiind clar că Moscova a decis „în mod categoric” să întreprindă o acțiune militară în Ucraina

NATO6 days ago

Klaus Iohannis reafirmă obiectivul creșterii prezenței militare SUA în România în contextul tensiunilor cu Rusia: Punerea sub semnul întrebării a arhitecturii de securitate europene este inacceptabilă

ROMÂNIA6 days ago

Klaus Iohannis: Finalizarea aderării României la Spaţiul Schengen este “deosebit de importantă”. Finalizarea MCV, o altă prioritate majoră

FONDURI EUROPENE3 weeks ago

Premierul Nicolae Ciucă va prelua monitorizarea operaționalizării PNRR: La începutul lui 2022 urmează să intre în contul statului încă 1,9 miliarde de euro, prefinanțare din împrumutul acordat României

ROMÂNIA3 weeks ago

Guvernul lucrează la un plan de acțiune din bani europeni care să transforme România într-un lider regional pentru dezvoltare durabilă până în 2030

ROMÂNIA3 weeks ago

Nicolae Ciucă, prima întâlnire cu reprezentanții AmCham România: Stimularea investițiilor străine și atragerea de fonduri europene prin PNRR și CFM, soluții pentru prosperitate și bunăstare

ROMÂNIA4 weeks ago

Prim-ministrul Nicolae Ciucă, mesaj de Crăciun: Să ne gândim la sănătatea noastră și a celor din jur, cel mai frumos dar pe care îl putem oferi celorlalți

ROMÂNIA4 weeks ago

Klaus Iohannis, mesaj de Crăciun: La finalul unui an foarte dificil, să ne reîntoarcem la semnificațiile acestei sărbători

Advertisement

Team2Share

Trending