Connect with us

CONSILIUL EUROPEAN

Florin Cîțu, întâlnire cu Charles Michel: Președintele Consiliului European susține eforturile României pentru aderarea la Schengen și finalizarea MCV

Published

on

© European Union, 2021

Prim-ministrul României, Florin Cîțu, a avut vineri o întrevedere cu președintele Consiliului European, Charles Michel, în contextul vizitei pe care o efectuează la instituțiile europene, liderul UE subliniind susținerea sa pentru finalizarea Mecanismului de Cooperare și Verificare de către România și pentru aderarea țării noastre la Schengen.

Cei doi oficiali au avut discuții privind dosarele majore la nivelul Uniunii Europene, cu accent pe gestionarea crizei generate de pandemia de COVID-19, eforturile de relansare economică la nivel european şi agenda externă a Uniunii, informează Guvernul într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Prim-ministrul Florin Cîțu a prezentat prioritățile Guvernului României și a exprimat angajamentul țării noastre de a sprijini în continuare, ca stat profund atașat proiectului european şi valorilor sale fundamentale, eforturile de consolidare a coeziunii și convergenței la nivelul Uniunii. Președintele Charles Michel a exprimat aprecierea pentru conduita profund pro-europeană a țării noastre și pentru excelenta cooperare cu România în cadrul Consiliului European.

Cei doi înalți oficiali au fost de acord cu privire la necesitatea continuării eforturilor pentru o acțiune coordonată la nivel european ca răspuns la efectele pandemiei de COVID-19.

Prim-ministrul Florin Cîțu a subliniat importanța pe care România o acordă asigurării unui proces de vaccinare continuu, fără sincope, şi a arătat că este esențial ca acțiunea Uniunii să asigure, pe de o parte, aprovizionarea cu vaccinuri, iar, pe de altă parte, să garanteze implementarea măsurilor necesare relansării economice, bunei funcționări a pieței unice, a fluxului de bunuri și servicii esențiale şi a liberei circulații a persoanelor.

Prim-ministrul României a reliefat, totodată, necesitatea transmiterii unui mesaj de solidaritate, mai ales față de partenerii cei mai apropiați ai Uniunii Europene, precum țările din Balcanii de Vest și Parteneriatul Estic, prin sprijinirea campaniilor de vaccinare și donarea de doze de vaccin, evocând, în context, angajamentul asumat de România de a dona 200.000 de doze către Republica Moldova. Președintele Charles Michel a fost de acord pe deplin cu această abordare și a exprimat susținerea pentru dezvoltarea unui mecanism eficient în acest sens.

În contextul discuțiilor privind operaționalizarea bugetului european și a instrumentelor de redresare economică, prim-ministrul Florin Cîțu a exprimat aprecierea față de rolul deosebit pe care președintele Consiliului European l-a avut în obţinerea acordului la nivel european pe acest subiect în iulie 2020. Totodată, premierul român a evocat eforturile României pentru finalizarea Planului Național de Redresare și Reziliență.

Cei doi înalți oficiali au discutat și despre implementarea Pactului Ecologic European, premierul român subliniind susținerea României pentru obiectivele stabilite la nivelul UE, în același timp cu ajustarea procesului de implementare în funcție de specificul fiecărei țări, în cazul României fiind necesară o tranziție corectă și sustenabilă de la folosirea cărbunelui la cea a gazului natural și apoi la hidrogen, cu susținerea adecvată a costurilor sociale implicate.

De asemenea, premierul român a pledat pentru finalizarea MCV, în urma îndeplinirii recomandărilor Comisiei Europene, pentru care Guvernul pe care îl conduce este pe deplin angajat, respectiv pentru aderarea României la spațiul Schengen, având în vedere că țara noastră a îndeplinit toate condițiile. Președintele Charles Michel a exprimat susținerea pentru eforturile României pe cele două dosare.

Întrevederea a facilitat și o discuție privind o serie de aspecte de pe agenda externă a Uniunii Europene.

Astfel, prim-ministrul Florin Cîțu a exprimat așteptarea ca Summit-ul Parteneriatului Estic din acest an să reconfirme importanța acestei inițiative europene, punând accentul pe necesitatea ca agenda post-2020 să se concentreze pe apropierea statelor Parteneriatului Estic de valorile europene.

De asemenea, prim-ministrul României a subliniat oportunitatea deosebită deschisă prin mandatul președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, pledând pentru consolidarea sprijinului european pentru impulsionarea reformelor democratice din Republica Moldova, promovate de noul președinte, conform opțiunii pro-europene a cetățenilor săi.

Au fost totodată abordate relațiile UE cu Rusia și Turcia.

Prim-ministrul României, Florin Cîţu, a avut joi mai multe întrevederi cu o serie de înalți oficiali ai Comisiei Europene, respectiv cu Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene responsabil de Pactul Ecologic European, cu Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru o Europă pregătită pentru era digitală, precum și cu Adina Vălean, comisar european pentru transporturi, în cadrul vizitei efectuate la Bruxelles, majoritatea discuțiilor vizând pregătirea Planului Național de Redresare și Reziliență prin care România va avea la dispoziție 30,44 miliarde de euro din Mecanismul de Redresare și Reziliență de 672,5 miliarde de euro semnat vineri de Parlamentul European și Consiliul UE.

Discuţiile cu Frans Timmermans s-au concentrat pe obiectivele formulate prin Pactul Ecologic European, context în care prim-ministrul Cîţu a reiterat sprijinul României pentru atingerea neutralităţii climatice pentru 2050 şi pentru creşterea nivelului de reducere a emisiilor pentru 2030.

Subiectele abordate cu Margrethe Vestager au vizat proiectele de digitalizare avute în vedere de România, cu accent pe digitalizarea administraţiei, inclusiv a celei fiscale, a sistemului educaţional şi altele. De asemenea, comisarul european a felicitat România pentru câştigarea competiţiei europene privind găzduirea Centrului Cyber al UE, fiind reiterată disponibilitatea de a fi sprijinită operaţionalizarea sa cât mai curând.

În cadrul întâlnirii cu comisarul pentru transport Adina Vălean,  premierul a salutat iniţiativa comisarului european de înfiinţare a unui Task Force format din experţi ai Comisiei Europene care să ajute statele membre, inclusiv România, să pregătească o proiecte de infrastructură de transport eligibile pentru finanţare din Facilitatea UE de Redresare şi Rezilienţă.

La întrevederea cu preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, pe agenda discuţiilor sa-u aflat, printre altele, campania de vaccinare în UE şi Planul de relansare economică, precum și reiterarea susținerii PE pentru aderarea României la Schengen. Premierul Florin Cîțu a avut și o serie de întrevederi cu liderii grupurilor politice europene din cadrul Parlamentului European: Manfred Weber, liderul Grupului PPE, Iratxe Garcia Perez, liderul Grupului S&D, Dacian Cioloș, liderul Grupului Renew Europe. De asemenea, a avut o întâlnire cu secretarul general al PPE, Antonio Lopez-Isturiz.

La Bruxelles, șeful Guvernului va mai avea întrevederi cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și cu vicepreședintele executiv al Comisiei, Valdis Dombrovskis.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

CONSILIUL EUROPEAN

Președintele Consiliului European îl felicită pe noul prim-ministru Nicolae Ciucă: Aștept cu nerăbdare să cooperăm

Published

on

© Photo Collage (European Union/ MApN)

Președintele Consiliului European, Charles Michel, l-a felicitat joi pe noul prim-ministru al României, Nicolae Ciucă, al cărui guvern a fost învestit de Parlament și a depus jurământul în fața președintelui Klaus Iohannis.

“Felicitări noului Prim-ministru al României Nicolae Ciucă și mult succes!”, a scris Michel, pe Twitter, în limba română.

“Aștept cu nerăbdare să cooperăm”, a conchis el.

Guvernul PNL – PSD – UDMR condus de prim-ministrul Nicolae Ciucă a fost învestit joi de Parlamentul României cu o majoritate covârșitoare de 318 de voturi pentru din partea deputaților și senatorilor, iar ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a avut loc la Palatul Cotroceni.

Coaliția PSD-PNL-UDMR poartă numele de Coaliția pentru Reziliență, Dezvoltare și Prosperitate.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a declarat joi, în plenul Parlamentului, că Guvernul pe care îl va conduce va oferi predictibiltate şi va garanta stabilitatea şi dezvoltarea României prin toate măsurile pe care le va lua. Viitorul șef al Executivului de la Palatul Victoria a prezentat direcțiile de acțiune ale noii coaliții guvernamentale, reafirmând că Planul Național de Redresare și Reziliență reprezintă “axul principal” în îndeplinirea obiectivelor. Premierul desemnat a adăugat că prin programul de guvernare propus sunt puse pe primul loc interesele românilor. Ciucă a vorbit despre digitalizarea serviciilor publice, dezvoltarea unui program echitabil privind serviciile medicale, reziliența sistemului de sănătate, accelerarea și încurajarea vaccinării. El a asigurat că un domeniu cheie ce reprezintă o prioritate pentru Guvern este cel al educației.

În virtutea aceleiași bune colaborări între instituțiile statului, a spus Ciucă, “este necesar să asigurăm respectarea statului de drept și independența justiției”, având în vedere mai ales prioritățile care decurg din obligațiile României ca stat membru al Uniunii Europene.

“În aceeași ordine de idei, ne propunem ca politica externă a României să fie una coerentă, predictibilă și bazată pe trei piloni fundamentali: consolidarea rolului României în cadrul Uniunii Europene, întărirea profilului în NATO și consolidarea parteneriatului strategic cu SUA”, a asigurat el.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Charles Michel a încurajat din nou comunitatea globală să susțină un tratat internațional privind pandemiile în cadrul Forumului pentru pace de la Paris

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a efectuat ieri o vizită de lucru în Paris, unde a participat la Forumul pentru pace de la Paris în cadrul dezbaterii privind pregătirea statelor lumii în cazul unor pandemii viitoare.

„Un tratat internațional privind pandemiile, împreună cu OMS, va asigura o mai bună prevenire, detectare, pregătire și reacție. Împreună trebuie să ne asigurăm că nu ne vom mai confrunta niciodată cu o pandemie atât de devastatoare”, a transmis oficialul european. 

În decembrie 2020, președintele Consiliului European, Charles Michel, în mod oficial, un tratat internațional privind pandemiile în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, în cadrul unui mesaj video adresat la sesiunea specială a Adunării Generale a ONU, reuniunea având ca temă răspunsul la pandemia COVID-19.

“Numărul epidemiilor s-a înmulțit în ultimele decenii”, a spus președintele Michel.

“Am știut că lumea nu este imună la o pandemie majoră. Cu toate acestea, am fost luați prin surprindere. Aceasta este o formă de eșec și va trebui să învățăm lecțiile și să tragem concluziile“, a completat el

Atunci când se confruntă cu viitoare pandemii, un tratat internațional, ancorat în mobilizare colectivă și solidaritate, ar permite comunității internaționale să anticipeze mai bine, să se pregătească și să gestioneze viitoarele pandemii.

În urmă cu trei săptămânie, președintele Consiliului European, Charles Michel, a încurajat din nou comunitatea globală să susțină un tratat internațional privind pandemiile, în cadrul Summitului Mondial al Sănătății, în vederea dezvoltării de mecanisme și soluții comune la nivel global, regional și local.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Charles Michel: Unitatea și forța, împreună cu ”autonomia noastră strategică”, cheile viitorului Europei

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a susținut un discurs la Conferința de la Berlin despre „Starea Europei”, iar cu acest prilej a făcut apel la unitate și forță pentru consolidarea „autonomiei stratetgice” a Europei, acestea fiind cheile viitorului proiectului european.

„Europa, destinată să devină marea putere care va asigura pacea în secolul XXI. O putere pozitivă, unificatoare. Cheile acestui viitor: unitate și putere, alături de autonomia noastră strategică europeană. Cine altcineva știe mai bine decât Germania că unitatea te face mai puternic? Este nevoie de curaj politic. Iar pentru ca unitatea să funcționeze într-o Uniune cu 27 de state membre, este nevoie de două ingrediente cheie – înțelegere și încredere reciprocă”, a precizat Charles Michel în discursul său.

Potrivit șefului Consiliului Europeam, diversitatea face ca Europa să fie extraordinar de bogată, dar ea face, de asemenea, ca încercarea noastră de unitate să fie deosebit de dificilă.


 

„Trebuie să ne străduim să ne înțelegem unii pe alții și să ne respectăm diferențele. Pentru ca unitatea să supraviețuiască și să înflorească, aceasta are nevoie de o bază solidă. Valorile noastre comune. Demnitatea umană și libertatea. Solidaritatea și toleranța. Respectul pentru diversitate. Unitatea este un proces, o călătorie colectivă. Se începe cu interese diferite și puncte de vedere diferite”, a mai adăugat Charles Michel.

Charles Michel a încheiat discursul său într-o notă optimistă și a subliniat că proiectul european are nevoie de timp, șaptezeci de ani fiind încă o vârstă tânără pentru o organizație atât de unică precum a noastră.

„Nu am nicio îndoială că UE este pe drumul cel bun pentru a deveni marea putere de pace a secolului XXI – secolul Europei. În beneficiul cetățenilor noștri și pentru o lume mai bună, mai echitabilă și mai durabilă. Trebuie să fim înțelepți și să știm când să avem răbdare și când să profităm de moment și să acționăm decisiv. Vom rămâne fideli valorilor și idealurilor noastre. Și vom crește în putere fiind pragmatici, fiind realiști și ambițioși”, a conchis acesta.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
NATO11 hours ago

UE dorește să-și consolideze cooperarea cu NATO în contextul în care ”amenințările hibride devin din ce în ce mai intense”

NATO12 hours ago

Jens Stoltenberg promite că ”niciun aliat NATO nu este singur” în fața ofensivei hibride a regimului Lukașenko: Criza migrației afectează atât NATO, cât și UE

ROMÂNIA13 hours ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

U.E.15 hours ago

Premierul Poloniei acuză Rusia că folosește Nord Stream 2 pentru a șantaja Ucraina și Republica Moldova și speră că noul guvern german nu va permite ca proiectul ”să fie un instrument în arsenalul” lui Putin

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Margaritis Schinas transmite Marii Britanii că trebuie să-și gestioneze singură granițele și problemele legate de migranți: Dacă îmi amintesc bine, sloganul campaniei pentru Brexit a fost ”Preluăm controlul”

ROMÂNIA17 hours ago

Ministrul de externe Bogdan Aurescu participă la Forumul Regional al Uniunii pentru Mediterana şi la Reuniunea Ministerială UE – Vecinătatea Sudică

Corina Crețu18 hours ago

Eurodeputatul Corina Crețu: Peste tot în Europa social-democrația câștigă teren, mai ales în contextul perioadei dificile prin care trecem. România are nevoie de o social-democrație puternică

ROMÂNIA19 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

ROMÂNIA1 day ago

Viktor Orban l-a felicitat pe Nicolae Ciucă pentru învestirea în funcția de prim-ministru. Premierul ungar și-a exprimat convingerea că cele două țări își vor aprofunda relațiile și vor consolida dialogul

Corina Crețu2 days ago

Eurodeputatul Corina Crețu laudă proiectul metroului de la Cluj: Îi încurajez pe toți primarii să atragă și să folosească fondurile europene

ROMÂNIA13 hours ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA19 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 days ago

INTERVIU Eurodeputatul Victor Negrescu: Salariul minim european are menirea să crească standardele sociale în Europa, oferind oportunități egale pentru toți europenii care lucrează în orice stat membru

Alin Mituța4 days ago

Eurodeputatul Alin Mituța: România va deveni un stat sigur pentru fete și femei atunci când vom taxa fiecare violență fizică, sexuală sau emoțională

POLITICĂ4 days ago

Guvernul Nicolae Ciucă a fost învestit de Parlament cu o majoritate covârșitoare. Membrii cabinetului PNL-PSD-UDMR vor depune jurământul la Palatul Cotroceni

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă îndeamnă companiile farmaceutice care produc vaccinul anti-COVID-19 să deruleze campanii de informare în statele UE pentru a combate dezinformarea

POLITICĂ4 days ago

Premierul desemnat Nicolae Ciucă, în Parlament: Vom garanta stabilitatea României. Vom asigura respectarea statului de drept și o politică externă bazată pe consolidarea rolului în UE și NATO și a Parteneriatului cu SUA

Marian-Jean Marinescu4 days ago

Marian-Jean Marinescu, către comisarul european pentru energie: Vreau să văd energia nucleară și gazul în viitorul act delegat pentru taxonomie. ”Fit for 55” va determina ”o cerere de energie foarte mare”

ROMÂNIA4 days ago

Virgil Popescu anunță că o companie norvegiană dorește să investească 800 de milioane de euro în România

Team2Share

Trending