Connect with us

ROMÂNIA

Președintele Consiliului European vine la București pentru discuții cu Klaus Iohannis privind viitorul UE și summitul post-Brexit de la Sibiu din 2019

Published

on

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, efectuează vineri o vizită oficială la București pentru a discuta cu președintele Klaus Iohannis despre viitorul Uniunii Europene, cu o săptămână înainte de summitul șefilor de stat sau de guvern, programat la Bruxelles pentru 19-20 octombrie.

Anunțul a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al șefului statului, Mădălina Dobrovolschi, într-o conferință de presă.

FOTO: Administrația Prezidențială

Mergând mai departe în agenda domnului Președinte, ne oprim la ziua de vineri, 13 octombrie, când Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea la Palatul Cotroceni o întâlnire cu domnul Donald Tusk, Președintele Consiliului European”, a informat purtătorul de cuvânt.

Aceasta a precizat că ”viitorul Uniunii Europene este principalul subiect care se va afla pe agenda de discuții a celor doi”.

Vizita lui Donald Tusk la București survine cu o săptămână înainte de Consiliul European de toamnă de la Bruxelles, fiind așteptat ca agenda summitului din 19-20 octombrie să fie influențată de evoluțiile oscilante în negocierile privind Brexit cu Marea Britanie. Consiliul European de săptămâna viitoare va fi prima reuniune la care cancelarul Angela Merkel participă după câștigarea, pentru a 4-a oară consecutiv, a alegerilor federale din Germania, dar și primul summit UE după evenimentele din Catalonia.

Pe agenda reuniunii se află subiecte importante: migrația, Europa digitală, chestiuni de securitate și apărare, relații externe ale Uniunii Europene, cu accent pe relația dintre Uniunea Europeană și Turcia, a mai informat purtătorul de cuvânt al președintelui.

De asemenea, și precedenta vizită la București a lui Donald Tusk în calitate de președinte al Consiliului European a avut loc înaintea une reuniuni a șefilor de stat sau de guvern extrem de importantă: pe 15 februarie 2016, înaintea summitului în care liderii UE discutau cu premierul britanic de atunci, David Cameron, documentul în patru puncte privind rămânerea Marii Britanii în UE.

De altfel, în contextul discuțiilor pe care cei doi lideri le vor avea despre viitorul UE, este de așteptat să fie abordate și principalele elemente din discursul lui Jean-Claude Juncker privind Starea Uniunii în care președintele Comisiei Europene a invitat România, în calitate de stat ce va deține președinția Consiliului UE în ianuarie-iunie 2019, și pe Donald Tusk, să organizeze un summit extraordinar la Sibiu pe 30 martie 2019, la o zi după ce Marea Britanie va fi părăsit Uniunea Europeană.

Precedenta întâlnire dintre Klaus Iohannis și Donald Tusk a avut loc la New York, luna trecută, în marja lucrărilor Adunării Generale a ONU. Totodată, vizita lui Donald Tusk în România are loc la câteva luni distanță după ce acesta a primit alături de președintele României, medaliile “Dr. Wilhelm Filderman – Răsplată pentru merit” din partea Uniunii Comunităților Evreiești din România.

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ROMÂNIA

Spitalul Regional Iași: Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 8 decembrie, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Contractului de finanțare (Spitalul Regional de Urgență Iași – COVID-19), dintre România și Banca Europeană de Investiții (BEI), semnat la București și la Luxemburg, la 20 aprilie 2021, informează Administrația Prezidențială.

Finanţarea în valoare de 250 milioane de euro face parte dintre facilităţile întreprinse de BEI ca urmare a crizei provocate de pandemia COVID-19, pentru sprijinirea statelor membre în realizarea unor investiţii în infrastructura de sănătate.

La solicitarea Ministerulului Sănătății și Ministerului Finanțelor, Guvernul României a aprobat pe 19 august proiectul de lege pentru aprobarea Contractului de finanțare pentru Spitalul Regional de Urgență Iași – COVID-19. Împrumutul acordat pe o perioadă de 27 de ani reprezintă cel mai mare sprijin oferit până acum de BEI pentru sistemul de sănătate din România.

Ministrul Sănătății, Alexadru Rafila, a precizat miercuri, în cadrul ședinței de Guvern, că pentru Spitalul Regional de la Iaşi s-a semnat și contractul pentru proiectare, sperând ca şi pentru cele de la Cluj şi Craiova să se semneze contractele luna viitoare, relatează Adevărul

„Pentru Iaşi s-a semnat contractul pentru proiectare, urmează ca în cursul acestei luni, sau probabil luna viitoare, să se semneze şi pentru Cluj şi Craiova, voi da un raport detaliat”, a mai spus Rafila.

De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a declarat că subiectul celor trei spitale regionale, de la Cluj-Napoca, Craiova și Iași, trebuie să reprezinte un punct prioritar pe agenda Ministerului Sănătăţii.

„Am avut o discuţie cu dl Rafila şi de asemenea, legat de acest subiect, cred că este important să aducem în dezbatere şi stadiul în care ne găsim cu proiectele celor trei spitale regionale”, a spus Ciucă în şedinţa Executivului, potrivit sursei citate mai sus. 

Șeful Guvernului a mai subliniat că ar dori ca subiectul celor trei spitale să reprezinte un punct prioritar pe agenda Ministerului Sănătăţii.

„Este de asemenea foarte important tot ceea ce înseamnă pregătirea întregului ansamblu de servicii medicale oferte populaţiei, este nevoie să identificăm de acum ceea ce avem nevoie pentru valul 5, să demarăm toate elementele de contract, asigurarea medicamentelor şi serviciilor medicale în ATI şi dacă există posibilitatea, şi trebuie să existe, să îmbunătăţim tot ceea ce reprezintă ansamblul de măsuri”, a mai afirmat Ciucă.  

Noul Spital Regional de Urgență Iași – COVID-19 va înlocui infrastructura învechită și fragmentată a Spitalului Clinic Județean de Urgență Iași cu o structură modernă, la standarde europene, din punct de vedere arhitectural și medical, al echipamentelor și tehnologiei IT. Spitalul va utiliza un nou model operațional de management de spital, financiar, administrativ și clinic, focalizat pe pacient.

Acesta va fi organizat pe centre de îngrijire, grupate pe patologii înrudite și va avea 850 de paturi de spitalizare continuă, 60 de paturi de urgență, 45 de paturi pentru spitalizare de zi, 70 de cabinete ambulatorii, 19 de săli de operație, servicii avansate de imagistică, radiologie intervențională, endoscopie, cardiologie intervențională, neuroștiințe etc. Astfel, spitalul este prevăzut a deveni un centru de nivel terțiar pentru rețeaua de spitale din regiunea Nord-Est, pentru a trata pacienții critici și cazurile care necesită tehnologie și expertiză la nivel înalt, va integra tehnologii și practici medicale actualizate, abordări multidisciplinare, eficiente și sigure din punct de vedere clinic.

Sprijinul BEI va îmbunătăți calitatea și eficiența tratamentelor medicale, utilizând cele mai noi tehnologii și va contribui la consolidarea răspunsului în materie de sănătate publică la pandemia de COVID-19 și la îmbunătățirea gradului de pregătire împotriva pandemiilor viitoare.

De asemenea, spitalul va îmbunătăți activitatea de predare și cercetare de la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore Popa din Iași. Se estimează că unitatea spitalicească va fi operațională în 2027.

Conform contractului, finanțarea BEI în valoare de 250 de milioane de euro reprezintă aproximativ jumătate din costul net aferent obiectivului Spitalul Regional de Urgență Iași, diferența urmând a fi asigurată din fonduri europene nerambursabile și de la bugetul de stat, după cum va fi necesar.

 

Continue Reading

ROMÂNIA

Directorul SRI: Construirea parteneriatelor strategice rămâne piatra de temelie a proiectului european

Published

on

© Serviciul Român de Informații

Construirea parteneriatelor strategice rămâne piatra de temelie a proiectului european, a transmis directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig.

Potrivit unui comunicat al SRI, acesta a participat marți la o masă rotundă cu tema ”Politica Europeană de Securitate”, în prezența directorului Secretariatului Permanent al Colegiului de Informații în Europa, ambasadoarea Yasmine Gouédard.

Evenimentul a fost găzduit de Academia Națională de Informații “Mihai Viteazul” și este afiliat inițiativei franceze La Fabrique Défense, care își propune dezvoltarea unei culturi strategice comune a tineretului european.

Printre temele atinse de directorul SRI în alocuțiune sa se numără amenințările la adresa securității naționale, cât și la adresa securității europene.

Hellvig a vorbit despre nevoia de concentrare asupra politicii europene de securitate, dar și despre rolul important al Colegiului de Informații în Europa în promovarea unei viziuni strategice comune, a excelenței academice și a unui mod anticipativ de abordare a amenințărilor.

”Construirea parteneriatelor strategice rămâne piatra de temelie a proiectului european. Amenințările de securitate cu care ne confruntăm la nivel colectiv în Europa, interesul comun de dezvoltare a unui cadru asertiv, responsabil și corect de reacție și răspuns, bazat pe principii democratice, ne unesc în acest demers. De aceea, cred că este necesar ca în perioada următoare, să încurajăm dezvoltarea unei cooperări mai consistente pe toate dimensiunile instituționale, academice și diplomatice de care dispunem”, a afirmat directorul SRI.

În cadrul discuțiilor, Hellvig a subliniat importanța conștientizării de către toți actorii instituționali și cetățeni a amenințărilor de tipul propagandei, dezinformării, polarizării sociale sau extremismului care pot fi combătute doar prin solidaritatea activă a cetățenilor în raport cu propria lor comunitate națională de informații și consolidarea eforturilor educaționale.

“Sper că atât Colegiul, cât și celelalte platforme cu obiective similare, își vor extinde și perfecționa în continuare programele astfel încât împreună să putem deveni mai puternici și mai buni în abordarea amenințărilor prin practici de securitate durabilă”, a mai adăugat directorul SRI.

Ambasadoarea Yasmine Gouédard a prezentat conceptul de cultură strategică comună și rolul pe care colegiul îl are în această construcție prin trei piloni: programul academic, seminariile tematice și activitățile de conștientizare a publicului.

”Suntem astăzi într-un moment foarte important. Realizăm că noi, ca europeni, suntem în egală măsură responsabili pentru securitatea europeană. În timp ce Europa s-a schimbat în ultimele decenii, lumea a evoluat: globalizarea și creșterea interconectivității au transformat fenomenele regionale în fenomene globale. Ne confruntăm cu amenințări cu care am mai avut de-a face de-a lungul anilor, dar care au rămas și nu trebuie subestimate, precum terorismul, crima organizată, dar și cu provocări noi ca migrația ilegală sau atacurile cibernetice”, a afirmat Yasmine Gouédard.

Continue Reading

ROMÂNIA

Președintele Klaus Iohannis: Ziua Constituției, un bun prilej de a conștientiza că responsabilitatea dezvoltării și modernizării societății noastre este una comună

Published

on

© Administrația Prezidențială

Ziua Constituției este mereu un bun prilej de a conștientiza că responsabilitatea dezvoltării și modernizării societății noastre este una comună, a transmis președintele Klaus Iohannis, miercuri, 8 decembrie 2021, cu prilejul Zilei Constituției României, într-o declarație remisă caleaeuropeana.ro.

„Pe 8 decembrie 1991, cu o majoritate covârșitoare, românii au aprobat Constituția țării noastre prin referendum, un act cu valențe profund simbolice, reprezentând ruperea de trecutul comunist și aspirația către o societate definită de principiile occidentale. Într-o perioadă a tranziției, Constituția a fost piatra de temelie pe care țara noastră și-a bazat angajamentul hotărât de a urma o traiectorie democratică. Legea noastră fundamentală a reunit și a consfințit valorile supreme din societate, fiind, totodată, un imbold profund al modernizării statului, în spiritul idealurilor Revoluției din Decembrie 1989. În comparație cu marile democrații ale lumii, avem o Constituție tânără, concepută în lumina acestui nou început. În logica sa profundă, Legea fundamentală a realizat un echilibru între moștenirile culturale, instituționale și curentele de gândire ancorate în tradițiile democratice ale lumii. După un trecut totalitar, au fost trasate limitele puterii și s-au consacrat drepturile și libertățile cetățenilor. Mai mult decât atât, Constituția a stabilit legătura dintre cetățeni și instituțiile statului, prin crearea mecanismelor de control și echilibru, necesare asigurării legitimității și prevenirii abuzurilor”, declară președintele Klaus Iohannis. 

Șeful statului subliniază că înţelegerea Constituţiei contribuie în mod substanţial la întărirea legăturii dintre stat şi cetăţenii săi, iar dezvoltarea și modernizării societății este o responsabilitate comună.

„La 30 de ani de la aprobarea prin referendum a Constituției, trebuie să vorbim mai mult despre valorile și idealurile pe care le-a reunit legea noastră fundamentală, despre importanța și relevanța acestor valori și aspirații în societatea de astăzi. Înțelegerea Constituției contribuie în mod substanțial la întărirea legăturii dintre stat și cetățenii săi, pentru că nicio democrație nu poate subzista în absența unui set de valori comune, asumat și respectat ca atare. Legea fundamentală ne invită să ne asumăm un rol activ în societate, să înțelegem limitele puterii statului, să ne exercităm drepturile cu bună-credință și să ne îndeplinim îndatoririle, toate pentru a clădi un viitor mai bun națiunii noastre. Ziua Constituției este mereu un bun prilej de a conștientiza că responsabilitatea dezvoltării și modernizării societății noastre este una comună, iar acest efort este unul continuu pentru cei de astăzi, dar mai ales pentru generațiile care vor urma”, a mai spus Klaus Iohannis.

În calitate de președinte al României, Klaus Iohannis mai precizează că rămâne „puternic dedicat rolului constituțional de a veghea la respectarea Legii Fundamentale și la buna funcționare a instituțiilor publice”.


În fiecare an, la 8 decembrie este sărbătorită Ziua Constituţiei României. Constituţia din 1991 a fost prima de după Revoluţia din decembrie 1989. Constituţia din 1991, în forma iniţială, a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, conform www.cdep.ro. A intrat în vigoare în urma aprobării ei prin Referendumul naţional de la 8 decembrie 1991, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanţi, 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%.

După patru ani de la adoptarea Constituţiei României, la 13 noiembrie 1995, deputaţii au adoptat, în cadrul şedinţei Camerei Deputaţilor, propunerea legislativă privind proclamarea ”Zilei Constituţiei României” pentru data de 8 decembrie. Plenul Senatului a aprobat, la 5 decembrie 1995, iniţiativa legislativă a Camerei privind proclamarea ”Zilei Constituţiei României” (Legea nr. 120/8 decembrie 1995).

Continue Reading

Facebook

Advertisement
INTERNAȚIONAL14 mins ago

Lideri din întreaga lume l-au felicitat pe Olaf Scholz după alegerea sa în funcția de cancelar al Germaniei

U.E.22 mins ago

Președintele Germaniei Frank-Walter Steinmeier îl îndeamnă pe noul cancelar Olaf Scholz ”să își ia în serios marea responsabilitate care atârnă pe umerii” săi în combaterea pandemiei

U.E.29 mins ago

Emmanuel Macron îl primește vineri la Paris pe Olaf Scholz, în prima vizită externă a noului cancelar german: Să scriem împreună cooperarea franco-germană pentru Europa

Alin Mituța57 mins ago

Europarlamentarul Alin Mituța: Românii trebuie să aibă acces la servicii de sănătate la același nivel cu ceilalți europeni

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 hour ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Prin Fondul Social pentru Climă trebuie să finanțăm infrastructura de transport pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Joe Biden, discuție cu aliații săi europeni după videoconferința cu Vladimir Putin: Reiterăm sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Comisia Europeană propune un cod de cooperare polițienească pentru a consolida colaborarea între autoritățile de aplicare a legii din statele membre

Dacian Cioloș2 hours ago

Dacian Cioloș, reverență pentru Angela Merkel: Retragerea sa lasă un gol de autoritate în politica mondială

U.E.2 hours ago

PES salută alegerea lui Olaf Scholz în funcția de cancelar federal: Marchează o nouă etapă pentru Germania și Europa

Corina Crețu3 hours ago

Eurodeputatul Corina Crețu salută noul guvern german: Olaf Scholz va consolida proiectul european

SUA5 hours ago

UE-SUA lansează un dialog comun privind politica de concurență în domeniul tehnologiei

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Nicolae Ciucă atrage atenția că trebuie elaborată cât mai rapid OUG privind cadrul de implementare a PNRR

ROMÂNIA1 week ago

Klaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

MAREA BRITANIE1 week ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ1 week ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.1 week ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA1 week ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

Team2Share

Trending