Connect with us

U.E.

Președintele francez Emmanuel Macron le-a dat liderilor musulmani un ultimatum în vederea acceptării unei ”carte a valorilor republicane”, ca parte a unei ample campanii de limitare a islamismului radical

Published

on

© European Union 2020

Președintele francez, Emmanuel Macron, le-a cerut liderilor musulmani să accepte ”o cartă a valorilor republicane”, ca parte a unei ample campanii de limitare a islamismului radical, anunță BBC, citat de Digi24.

Macron a dat joi un ultimatum de 15 zile Consiliului francez al credinței musulmane (CFCM) pentru a accepta carta. Potrivit unei surse, aceasta se va axa pe două principii, și anume: definirea islamului drept o religie și nu o mișcare politică și interzicerea ”ingerințelor externe” în grupurile musulmane.

CFCM a fost de acord să creeze un Consiliu Național al Imamilor, care ar urma să dea imamilor o acreditare oficială, care ar putea fi retrasă.

Ultimatumul vine după trei atacuri islamiste care au avut loc în puțin mai mult de o lună.

Macron a apărat cu tărie laicismul francez în urma atacurilor, care au inclus decapitarea unui profesor care a arătat caricaturi ale profetului Mahomed elevilor săi, luna trecută, Samuel Paty fiind vizat de o campania de ură în mediul online înainte de moartea sa, la 16 octombrie.

De altfel, cancelarul german, Angela Merkel, aflată la cârma Consiliului Uniunii Europene, și președintele francez, Emmanuel Macron, au subliniat la 11 noiembrie nevoia unei reforme urgente a sistemului de frontiere deschise al Spațiului Schengen, ca urmare a recentelor atacuri teroriste.

Într-o manifestare a identificării de soluții, Charles Michel a făcut apel la Viena, unde s-a aflat pentru a aduce un oamgiu atentatului islamist comis în capitala austriacă, la crearea unui ”institut european pentru instruirea imamilor”, ca măsură de combatere a terorismului și a discursului care incită la ură.

Patru persoane au fost ucise și mai multe rănite în atacul terorist din Viena, care a avut loc la începutul acestei luni. Atacatorul, un tânăr de 20 de ani condamnat în trecut pentru implicare într-o organizaţie teroristă și eliberat condiționat din închisoare, a fost ucis de forțele de ordine. Alte 14 persoane au fost reținute și audiate în acest caz.

Anterior, la 29 octombrie, trei persoane au murit și alții au fost răniți în urma unui atac terorist cu armă albă care a avut loc în orașul francez Nisa.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

PARLAMENTUL EUROPEAN

Președinta Parlamentului European, mesaj în limba română de Ziua Națională: Dragi români, mulțumim pentru tot ce faceți pentru Uniunea Europeană

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis joi un mesaj de felicitare cu ocazia împlinirii a 104 de ani de la Marea Unire, sărbătorită drept Ziua Națională a României.

“Dragi români, mulțumim pentru tot ce faceți pentru Uniunea Europeană! La mulți ani”, a spus Metsola, într-un scurt mesaj video pe Facebook.

Începând cu anul 1990, România serbează aniversarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 ca zi națională.

Ziua de 1 Decembrie 1918, ziua în care Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a adoptat Rezoluția de Unire a Transilvaniei cu România, a însemnat sfârșitul procesului de desăvârșire a unității naționale românești început în acel an, 1918, prin actul unirii Basarabiei cu România, adoptat de Sfatul Țării din Chișinău, la 27 martie/9 aprilie, și continuat prin actul unirii Bucovinei cu Patria Mamă, adoptat de Congresul General al Bucovinei, la Cernăuți, la 15/28 noiembrie.

Marea Unire s-a înfăptuit atât ca urmare a unei conjuncturi politice internaționale favorabile, marcate de victoria puterilor Antantei în Primul Război Mondial, de principiul wilsonian al statelor naționale, de efervescența mișcărilor de eliberare națională și socială, dar și a curajului și eroismului soldaților și ofițerilor români pe câmpurile de luptă ale Războiului de Întregire și nu în ultimul rând, al determinării manifestate de clasa politică românească și a societății românești din teritoriile străine, vremelnic ocupate.

Peste 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Autoritatea Vamală Română, precum şi 120 de mijloace tehnice participă în acest an la parada de Ziua Naţională a României.

Potrivit MApN, în blocul de onoare vor fi aproximativ 150 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din Belgia, Franţa, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Portugalia, Statele Unite ale Americii şi Ţările de Jos şi militari reprezentând ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României. Militarii străini sunt prezenţi cu 25 de mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă din Canada, Italia, Spania şi Statele Unite ale Americii.

Continue Reading

SUA

La începutul vizitei de stat în SUA, Macron îi cere lui Biden să fie “respectat ca un bun prieten”: Măsurile economice “super agresive” vă vor rezolva problema, dar o vor înrăutăți pe cea a Europei

Published

on

© President Biden/ Twitter

Preşedintele Emmanuel Macron a deplâns, miercuri, la Washington, măsurile economice “super agresive” ale omologului Joe Biden pentru a stimula industria americană, în prima zi a unei vizite de stat care se vrea o celebrare a prieteniei dintre Franţa şi Statele Unite, fiind pentru a doua oară când liderul francez efectuează o astfel de vizită în SUA, prima dată în mandatul lui Donald Trump, acum fiind primul lider de stat căruia preşedintele Joe Biden îi rezervă această onoare diplomatică.

Subvenţiile masive decise de preşedintele american în legea cu caracter economic şi social “Inflation Reduction Act” (IRA) sunt “super agresive pentru companiile noastre”, a denunţat preşedintele francez în cadrul unei întâlniri cu congresmenii americani, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Puneţi-vă în locul meu”, le-a spus preşedintele Macron aleşilor la un prânz privind schimbările climatice, după care a adăugat: “Poate că vă veţi rezolva problema, dar o vei înrăutăţi pe a mea” cu acest program de investiţii faraonice care, în opinia sa, ar putea “elimina multe locuri de muncă” în Europa în absenţa unei mai bune coordonări transatlantice.

“Nimeni nu m-a contactat când era în discuţie IRA”, a continuat el, cerând să fie “respectat ca un bun prieten”.

Franţa percepe cu îngrijorare patriotismul economic dezinhibat de care dă dovadă preşedintele american, pentru care cuvântul de ordine este “Made in USA”.

Preşedintele francez a indicat că nu “crede nici măcar o secundă” într-o schimbare din partea americană în privinţa acestei legi apreciată drept crucială de Casa Albă, dar a pledat pentru o mai bună sincronizare între Statele Unite şi Europa. Washingtonul consideră însă că această lege de reducere a inflaţiei va fi un proiect de natură să stimuleze inclusiv economia europeană.

Vizita de stat a preşedintelui Emmanuel Macron a început cu o întâlnire la sediul NASA cu vicepreşedinta Kamala Harris, care a salutat o cooperare “bazată pe principii democratice şi valori comune” şi Franţa drept un “aliat vital pentru Statele Unite” . În aprilie 2018, Macron a fost primit într-o vizită de stat de omologul său de atunci, Donald Trump, devenind primul lider european din 2009 până în prezent și primul președinte francez din 2007 încoace care s-a adresat Congresului SUA.

Preşedintele francez are programată o întrevedere pe tema energiei nucleare civile cu principalii jucători din acest sector. Şeful statului se va adresa şi comunităţii franceze, după o ceremonie tradiţională la Cimitirul Naţional Arlington. Emmanuel şi Brigitte Macron se vor întâlni cu Joe şi Jill Biden pentru o cină intimă, departe de fastul protocolar pe care Casa Albă îl va desfăşura joi pentru preşedintele francez, care va include lovituri de tun, pentru întâlnirea în Biroul Oval şi cina de gală.

Partea americană speră că această primire fastuoasă va facilita depăşirea gravei crize diplomatice de anul trecut când, în septembrie, Washingtonul a anunţat o nouă alianţă, AUKUS, cu Australia şi Regatul Unit, stârnind furia Franţei, ţinută deoparte într-o regiune cheie a lumii şi care a pierdut cu acea ocazie un important contract de vânzare a unor submarine către Australia.

Pe lângă chestiunea protecţionismului comercial, Joe Biden şi Emmanuel Macron vor discuta joi şi aspecte internaţionale majore, precum China şi războiul din Ucraina.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Marian-Jean Marinescu califică Rusia drept stat care sponsorizează terorismul: Regimul lui Putin a finanțat conflicte, a îndurerat familii și a rupt țări

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu a sprijinit rezoluția Parlamentului European prin care Rusia este recunoscută drept țară care sponsorizează terorismul și prin care li se solicită statelor membre UE să ia o serie de măsuri restrictive împotriva Moscovei ”și a acelor țări recunoscute ca sponsori ai terorismului, cu impact profund asupra relațiilor lor cu UE și aliații săi”.

”Cecenia, Nagorno-Karabah, Osetia de Sud, Transnistria și lista ar putea continua. Regiuni zguduite de război, familii îndurerate și țări rupte. Punctul comun în toate acestea este regimul luni Putin. A finanțat conflicte și a inventat un nou concept: conflict înghețat”, a detaliat Marinescu într-o explicație a votului pentru CaleaEuropeană.ro.

În viziunea sa, ”Grupul Wagner, precum și alte grupuri armate și miliții finanțate de Rusia trebuie incluse pe lista teroristă a UE”.

”Când existența unei grupări ca Grupul Wagner devine un fapt public, când faptul că acest grup de comandă este susținut de la Kremlin, atunci nu este greșit să spunem că regimul de la Moscova este un sponsor al terorismului”, a completat eurodeputatul.

Parlamentul European a adoptat la 23 noiembrie o rezoluție referitoare la ultimele evoluții din războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Eurodeputații subliniază că atacurile și atrocitățile deliberate comise de forțele ruse și reprezentanții acestora împotriva civililor din Ucraina, distrugerea infrastructurii civile și alte încălcări grave ale dreptului internațional și umanitar constituie acte de terorism și crime de război. În lumina acestui fapt, ei recunosc Rusia ca stat care sponsorizează terorismul și „recurge la mijloace teroriste”.

Continue Reading

Facebook

PARLAMENTUL EUROPEAN7 mins ago

Președinta Parlamentului European, mesaj în limba română de Ziua Națională: Dragi români, mulțumim pentru tot ce faceți pentru Uniunea Europeană

POLITICĂ13 mins ago

Marcel Ciolacu, de Ziua Națională a României: Avem o şansă extraordinară să îndeplinim total visul european şi să aderăm la Spaţiul Schengen

REPUBLICA MOLDOVA1 hour ago

104 ani de la Marea Unire. Maia Sandu: România este iubită în Republica Moldova pentru umărul pe care ne putem baza când ne este greu

NATO2 hours ago

Olaf Scholz și premierul Norvegiei lansează în cadrul NATO o inițiativă pentru o mai bună protejare a infrastructurilor maritime, ”artere ale economiei moderne”

ROMÂNIA2 hours ago

Nicolae Ciucă, mesaj de 1 decembrie: Este sărbătoarea unității poporului și a statului român, moștenire de preț a întregii națiuni române

SUA2 hours ago

La începutul vizitei de stat în SUA, Macron îi cere lui Biden să fie “respectat ca un bun prieten”: Măsurile economice “super agresive” vă vor rezolva problema, dar o vor înrăutăți pe cea a Europei

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 hours ago

Marian-Jean Marinescu califică Rusia drept stat care sponsorizează terorismul: Regimul lui Putin a finanțat conflicte, a îndurerat familii și a rupt țări

SUA3 hours ago

Emmanuel Macron vizitează NASA împreună cu Kamala Harris la începutul vizitei sale de stat în SUA

ROMÂNIA3 hours ago

Șeful diplomației SUA, de Ziua Națională a României: Vizita mea la București ilustrează puterea cooperării noastre strânse. Relația noastră este puternică

NATO16 hours ago

Bogdan Aurescu: Reuniunea miniștrilor de externe NATO de la București înseamnă foarte mult pentru prestigiul României și pentru securitatea României

NATO16 hours ago

Bogdan Aurescu: Reuniunea miniștrilor de externe NATO de la București înseamnă foarte mult pentru prestigiul României și pentru securitatea României

NATO20 hours ago

Ministrul turc de externe salută ”pașii pozitivi” făcuți de Suedia și Finlanda, dar anunță că Turcia așteaptă ”măsuri concrete” pentru a le elibera drumul către NATO

NATO20 hours ago

NATO a decis, la București, să intensifice sprijinul pentru R. Moldova, Georgia și Bosnia, “trei parteneri valoroși care se confruntă cu presiunea rusă”

NATO21 hours ago

Avertismentul NATO după ministeriala de la București: Aliații trebuie să evalueze dependențele euro-atlantice de China și să reducă vulnerabilitățile

NATO22 hours ago

Stoltenberg condiționează o eventuală aderare a Ucrainei la NATO de „triumful său ca stat suveran și independent” și de un parteneriat politico-militar mai strâns

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI23 hours ago

Marian-Jean Marinescu subliniază nevoia ”cooperării puternice între statele membre și autoritățile locale” din regiunile carbonifere pentru succesul tranziției spre economie verde, avându-i pe oameni în centru

INTERNAȚIONAL2 days ago

Șeful diplomației SUA, în România, la 25 de ani de Parteneriat Strategic: În 1989, democrația a prins rădăcini. Să fim întăriți de amintirea curajului poporului român în cel mai întunecat moment al său

NATO2 days ago

Klaus Iohannis, către miniștrii de externe NATO reuniți la București: Trebuie să implementăm cât mai curând deciziile privind postura de apărare pe flancul estic și la Marea Neagră

NATO2 days ago

Blinken și Aurescu au discutat despre contribuția României la viitoarea strategie a SUA pentru Marea Neagră: Nu ne lăsăm descurajați, vom consolida prezenţa NATO în Marea Neagră

NATO2 days ago

Mircea Geoană, la Aspen – GMF Bucharest Forum: Noua realitate a descurajării și apărării în Europa presupune claritate asupra nevoilor NATO. Bucureștiul, unul dintre locurile în care ne vom reenergiza comunitatea

Team2Share

Trending