Connect with us

S&D

Președintele Grupului S&D Iratxe Garcia Perez subliniază nevoia unei ”strategii privind combaterea sărăciei”: Criza COVID-19 amenință societățile noastre, deschizând breșe care riscă să devină ireversibile

Published

on

© S&D Group/ Twitter

Președintele Grupului S&D din Parlamentul European, Iratxe Garcia Perez, a solicitat lansarea cu celeritate a negocierilor referitoare la un mecanism privind statul de drept, deplângând ”deteriorarea statului de drept în unele state membre”.

Într-un intervenție în Parlamentul European adresată președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a susținut în fața eurodeputaților primul său discurs privind Starea Uniunii, Garcia Perez a semnalat că nu ”este suficient să ridicăm tonul” ci este nevoie să luăm măsuri în cazul statelor care se îndepărtează de la valorile și princiile europene, într-o aluzie la adresa Poloniei și Ungariei, țări împotiva cărora Uniunea Europeană, prin Comisia Europeană și Parlamentul European, a declanșat Articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene.

”Deciziile privitoare la valorile noastre sunt cele mai importante. Este îngrijorător să asistăm la deteriorarea statului de drept într-un număr de state membre. Trebuie ca acțiunile acestora să fie însoțite de consecințe concrete. Nu există democrație fără independență a justiției”, a menționat liderul Grupului S&D din Legislativul european.

În contextul în care pandemia de coronavirus riscă să accentueze decalajele dintre clasele sociale, Iratxe Garcia Perez a subliniat nevoia unei ”strategii privind combaterea sărăciei”, completând că ”această criză amenință societățile noastre, deschizând breșe care riscă să devină ireversibile”.

”Răspunsul nostru trebuie să fie centrat pe oameni și solidaritate, nu pe austritate și macrocondiționalitate. Provocările digitale și climatice cu transformările pe care ele implică au fost completate de cele pe care le-a adus în față criza COVID”, a mai precizat aceasta.

Liderul Grupul S&D din Parlamentul European a atras atenția că, în cazul în care ”lucrurile nu vor fi gestionate corect, riscăm să alimentăm discursul anti-european”. ”Conferința privind viitorul Europei va începe în curând însă nu putem aștepta concluziile acesteia. Oamenii din Europa, cetățenii europeni așteaptă multe lucruri și nu îi putem dezamăgi. Nu trebuie să lăsăm pe nimeni în urmă și e momentul să investim într-o Europă rezilientă, atunci când s-a discutat despre prespectivele strategice”, a mai spus Iratxe Garcia Perez.

În prima sa dezbatere privind Starea Uniunii Europene, Ursula van der Leyen a prezentat activitatea Comisiei pentru a atenua criza economică și sanitară provocată de COVID-19 și va prezenta viziunea sa privind redresarea economică, lupta împotriva schimbărilor climatice și situația din vecinătatea Europei.

Liderii grupurilor politice evaluează activitatea Comisiei și își exprimă opiniile cu privire la prioritățile Comisiei pentru 2021.

Dezbaterea privind Starea Uniunii Europene reprezintă un moment-cheie pentru a demonstra responsabilitatea Comisiei Europene față de reprezentanții UE aleși în mod democratic. Discuțiile se concentrează asupra unor aspecte importante precum redresarea socială și economică, schimbările climatice, șomajul în rândul tinerilor și migrația.

Acest eveniment anual este semnificativ pentru a promova o Uniune mai transparentă și mai democratică. Reprezintă o oportunitate de a aduce Uniunea Europeană mai aproape de cetățenii săi, evidențiind principalele puncte de acțiune și provocările din anul respectiv. Drepturile cetățenilor și procesul democratic stau la baza acestei dezbateri plenare unice.

Prima dezbatere privind starea Uniunii a avut loc la Strasbourg la 7 septembrie 2010, alături de președintele Comisiei în acel moment, José Manuel Barroso.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

PARLAMENTUL EUROPEAN

Eurodeputatul Gabriela Firea solicită implementarea unui mecanism european permanent dedicat siguranței femeilor

Published

on

© European Union 2025 - Source : EP

Europarlamentarul Gabriela Firea a susținut un discurs în plenul Parlamentului European, solicitând acțiune imediată pentru siguranța femeilor din România și restul statelor membre UE. Deputatul european propune implementarea unui mecanism european permanent și interconectat (un registru al agresorilor cu antecedente), pentru a preveni mobilitatea transfrontalieră și recidiva, dar și o linie bugetară specifică pentru a finanța adăposturile și serviciile specializate.

„Sunt 51 de femei decedate doar în acest an. E clar că avem lacune în sistemele noastre de protecție. Nu putem construi egalitate pe fundația fricii. Dreptul la viață este fundamentul oricărei strategii. Româncele, cetățeni europeni cer acțiune imediată, aliniată cu obiectivele europene. Avem nevoie de un mecanism european permanent, interconectat, care să creeze un registru al agresorilor cu antecedente pentru a preveni mobilitatea transfrontalieră și recidiva”, a transmis deputatul social-democrat. 

De asemenea, Gabriela Firea subliniază faptul că viitorul buget multianual al UE trebuie să creeze o linie bugetară specifică pentru a finanța serviciile specializate și adăposturile destinate femeilor care trec prin asemenea tragedii:„Europa trebuie să onoreze angajamentul de a garanta un viitor sigur pentru toate femeile. Tragediile pot și trebuie să fie prevenite!” 

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Parliament of Enterprises 2025. Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, subliniază rolul central al antreprenorilor în recăpătarea competitivității europene: Antreprenorialul este spiritul Europei unite

Published

on

© Victor Negrescu/ Facebook

Antreprenoriatul este spiritul Europei unite, a subliniat vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu.

Eurodeputatul a participat la evenimentul „Parliament of Enterprises 2025”, organizat de Eurochambers și care s-a bucurat de prezența a sute de antreprenori și reprezentanți ai mediului de afaceri reuniți în hemiciclul Parlamentului European.

„Europa are nevoie de antreprenori curajoși, nu de birocrație în exces. A fost o imagine extraordinară, sala plenului plină de oameni care creează locuri de muncă, inovează și dau viață economiei europene”, a descris Negrescu atmosfera.

Acesta a amintit că Europa are în prezent de „26 de milioane de IMM-uri, care reprezintă 99,8% din totalul întreprinderilor și oferă aproape 90 de milioane de locuri de muncă”.

„Ele sunt coloana vertebrală a economiei noastre și trebuie să fie în centrul deciziilor politice, nu la finalul lor”, a evidențiat vicepreședintele Parlamentului European.

În context, Victor Negrescu a transmis „un mesaj clar”.

„Europa trebuie să acționeze mai rapid și mai simplu. IMM-urile trebuie să aibă acces real la fondurile europene și la piața unică. Tranziția energetică și digitală trebuie să fie o oportunitate economică, nu o povară administrativă”, a evidenția Negrescu.

El a amintit că a propus „creșterea alocărilor din bugetul european pentru IMM-uri”, a „obținut finanțare pentru un one-stop-shop digital pentru antreprenori”, a „cerut granturi directe prin Mecanismul de Redresare și Reziliență” și a „lansat ideea unui Pact European pentru IMM-uri, care să unească toate instrumentele de sprijin sub un cadru coerent”.

„Europa își va recăpăta competitivitatea doar dacă sprijină concret antreprenorii”, a conchis vicepreședintele Parlamentului European.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Gabriela Firea își continuă mandatul de eurodeputat și anunță sprijinul pentru candidatul PSD la Primăria Capitalei: Îmi doresc un București european, bine administrat și aproape de oameni

Published

on

© Gabriela Firea - Facebook

Eurodeputatul Gabriela Firea a anunțat astăzi, 25 octombrie, că va continua să își exercite mandatul de membru al Parlamentului European, obținut în urma alegerilor europene din 2024, și că își va oferi sprijinul deplin candidatului Partidului Social Democrat la Primăria Capitalei. 

„Ori de câte ori am început un proiect – privat sau public, l-am dus până la capăt, oricât de greu mi-a fost sau câte provocări au apărut pe parcurs. Merg pe aceeași linie şi acum: doresc să-mi continui mandatul de europarlamentar, obținut în urma votului și încrederii românilor, chiar dacă pentru o mamă cu doi copii școlari naveta la Strasbourg şi Bruxelles nu este simplă. (…) Mă preocupă şi vreau să-mi aduc contribuția la proiectele europene care vizează o viață mai bună pentru România, pentru copii, familii, femei, tineri, seniori, fermieri, antreprenori etc.”, a transmis deputatul european într-un mesaj postat pe pagina de Facebook. 

Fostul primar general al Capitalei a precizat își dorește  ca Bucureștiul să devină un oraș european, condus de un edil care continue proiectele importante începute în trecut și să lanseze investiții noi, esențiale pentru locuitori. 

„Am speranța că vom avea un primar general care să nu mai creadă că viața începe cu el şi să continue toate investițiile foştilor edili, în paralel cu lansarea unora noi, absolut necesare. În administrație, continuitatea nu este un moft, pentru că proiectele, investițiile, sunt clădite pe așteptările, timpul și banii cetățenilor. Iar să îi respecți pe cetățeni este prima obligație a oricărui om politic”, a mai punctat Gabriela Firea.

Aceasta a confirmat totodată că va acorda „susținere totală colegiului social-democrat care urmează să își depună candidatura la Primăria Capitalei, reafirmându-și angajamentul față de echipa PSD și de alegătorii partidului: „Sunt şi voi rămâne devotată echipei noastre social democrate și, în special, oamenilor care ne acordă încrederea”, a conchis eurodeputatul social-democrat.

 

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
EDITORIALE45 minutes ago

Iulian Chifu: Războiul cognitiv-informațional în trilaterala România-Republica Moldova-Ucraina

U.E.59 minutes ago

Ministrul italian al apărării critică lentoarea cu care statele UE și NATO reacționează la războiul hibrid al Rusiei și propune o serie de măsuri de contracarare: Este momentul să acționăm

CHINA2 hours ago

Casa Albă acuză compania Alibaba că sprijină operațiunile militare ale Chinei care țintesc Statele Unite (Financial Times)

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Capitalele UE trebuie să cedeze puterea dacă vor să construiască o piață financiară în stil american, transmite Comisia Europeană: Va fi o discuție dificilă, dar dacă nu facem nimic diferit, nu vom avea rezultate diferite

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 hours ago

Gabriela Firea, scrisoare deschisă către Comisia Europeană, în care solicită măsuri concrete pentru modificarea și întărirea legislației UE privind combaterea violenței domestice

INTERVIURI2 hours ago

Consolidarea pieței unice a UE este o “nevoie urgentă”, afirmă directorul BusinessEurope (INTERVIU): Credem în invențiile Europei, dar acestea nu cred că Europa este cel mai bun loc pentru ele

ENGLISH2 hours ago

Strengthening the EU single market is an “urgent need,” says BusinessEurope director (INTERVIEW): We believe in Europe’s inventions, but they don’t believe Europe is the best place to scale

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Trump ridică Arabia Saudită la statutul de “aliat major non-NATO”, după ce bin Salman a anunțat că va crește investițiile saudite în SUA la 1.000 de miliarde de dolari

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 hours ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă anunță acord interinstituțional asupra regulamentului european pentru managementul capacității feroviare: Pentru România, are o valoare strategică

U.E.4 hours ago

Suveranitatea digitală a Europei: Macron și Merz refuză ca Europa să fie “vasal” în “rivalitatea sistemică” SUA – China și cer eliberarea UE de cei “Șapte Magnifici”. Investiții de 12 mld. euro agreate la Berlin

INTERNAȚIONAL3 days ago

Zelenski va semna un acord cu Grecia pentru importul de gaze naturale, estimat la 2 mld. de euro, și se așteaptă la „un acord istoric” cu Franța pentru apărare aeriană

U.E.4 days ago

Șefa diplomației UE: Folosirea activelor rusești înghețate este cea mai clară soluție pentru finanțarea Ucrainei

ROMÂNIA6 days ago

Bolojan: Vom lucra îndeaproape cu guvernul de la Chișinău. Aderarea la UE, singura opțiune de a răspunde aspirațiilor de viitor și de a crește nivelul de trai în R. Moldova

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan: UE a pierdut din competitivitate față de alte regiuni ale lumii. Creșterea competitivității trebuie să devină o prioritate pentru a menține un standard de viață ridicat

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE, despre direcția negocierilor interinstituționale și mizele României în viitorul buget al UE (2028–2034): coeziunea și agricultura, pilonii de neclintit ai noului cadru financiar

ENGLISH2 weeks ago

EXCLUSIVE | NATO Secretary General: America is completely invested in NATO and Romania. The Eastern Sentry starts in the Black Sea because it’s of vital strategic importance to NATO

REPUBLICA MOLDOVA3 weeks ago

Noul Guvern al R. Moldova a depus jurământul de învestire. Președinta Maia Sandu: Trebuie să valorificăm „fereastra istorică de oportunitate oferită de integrarea europeană”

ROMÂNIA3 weeks ago

Inovația farmaceutică: motor de competitivitate – România în dialog cu Europa, pentru un acces mai bun al pacienților români la terapiile inovative

ROMÂNIA3 weeks ago

ARPIM facilitează dialogul cu Europa pentru a valorifica inovația în sănătate: Industria farmaceutică inovatoare – sector strategic pentru acces la tratamente moderne și dezvoltare economică durabilă

ROMÂNIA3 weeks ago

România, angajată să asigure o redresare economică sustenabilă. Bolojan: Ne-am propus să atingem anul acesta o țintă de deficit de 8,4%, iar în 2026 de 6%, pentru a ne recâștiga credibilitatea în fața piețelor și a Comisiei Europene

Trending