Connect with us

NEWS

Președintele Igor Dodon califică unirea cu România, pentru care militează o parte dintre cetățenii Republicii Moldova, drept război civil

Published

on

Unirea cu România pentru care militează o parte dintre cetățenii Republicii Moldova înseamnă război civil, a precizat joi președintele Igor Dodon în cadrul emisiunii ”Acces direct” de la NTV Moldova, filiala postului rusesc NTV, avertizând că va recurge la ”toate căile legale” pentru a nu permite lichidarea statalității moldovenești, potrivit Deschide.md, citat de Agerpres.

Foto: Facebook/ Igor Dodon

Poate că cineva provoacă acestui lucru intenţionat? Poate celor de la guvernare le este convenabil un astfel de scenariu? Pentru că ei înţeleg că pierd alegerile (parlamentare) în toamnă şi poate ar vrea să destabilizeze situaţia? Trebuie să fim foarte atenţi. Noi examinăm detaliat acest lucru”, a afirmat Igor Dodon, referindu-se la Partidul Democrat, aflat în prezent la guvernare.

Pentru a rezolva problema unionismului ”pe cale democratică”, Igor Dodon propune organizarea unui referendum prin intermediul căruia cetățenii moldoveni să fie întrebați ce își doresc. ”Este clar că majoritatea covârşitoare va fi pentru păstrarea statalităţii; să punem punct odată la subiectul acesta”, a declarat Dodon, în opinia căruia guvernanţii ”nu vor accepta un astfel de referendum”.

Acesta a avut o poziție și asupra dorinței actualei guvernări de a introduce integrarea europeană a Republicii Moldova în Constituție, calificând-o drept o acțiune de PR. ”Europenii nu au încredere în actuala majoritate parlamentară şi în actualul guvern. Eu discut cu ambasadorii. Au stopat finanţarea pe domeniul justiţiei, nu dau banii pe care i-au promis, critică acest guvern”, a precizat acesta. Şi în acest caz, Dodon consideră că ar fi necesar un referendum.

Președintele Raepublicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat ieri că va convoca Consiliul Suprem de Securitate după ce câteva localități din Republica Moldova au votat declarații de unire cu România, a precizat miercuri Radio Chișinău.

Alte opt localităţi din partea stângă a Prutului au adoptat o Declaraţie de Unire similară, începând cu 23 ianuarie. Este vorba de localităţile Parcova din raionul Edineţ, Festeliţa din Ştefan Vodă, satul Opaci din raionul Căuşeni, Ulmu, Bardar şi Ruseştii Noi, Văsieni şi Puhoi din raionul Ialoveni.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

NEWS

Comisia de la Veneția condamnă legea ungară anti-LGBT: Încalcă standardele internaționale privind drepturile omului

Published

on

Foto: Fra.europa.eu

Legea adoptată de ungaria care interzice predarea în școli a aspectelor legate de drepturile persoanelor din comunitatea LGBTQ încalcă standardele internaționale privind drepturile omului, a subliniat marți Comisia de la Veneția, un organism al Consiliului Europei format din experți în drept constituțional, anunță Reuters, citat de Agerpres.

Comisia de la Veneția consideră că ”amendamentele contribuie la crearea unui mediu amenințător”, unde copiii LGBTQ pot fi victime ale unor riscuri legate de sănătate, ”bullying şi hărţuire”.

”Amendamentele lasă loc numai învăţământului părtinitor, deschizând uşa stigmatizării şi discriminării persoanelor LGBTQ”, avertizează acest organism, în opinia căruia respectiva lege ungară nu corespunde standardelor internaţionale privind drepturile omului şi nu le asigură copiilor acces la informaţii obiective şi nepărtinitoare cu privire la identitatea de gen şi orientarea sexuală.

Proiectul de lege adoptat de Varșovia restricţionează accesul tinerilor la reprezentări ale altor obiceiuri sexuale decât heterosexualitatea şi la referiri la alte identităţi de gen decât cea atribuită la naştere.

În acest context, Comisia Europeană a decis să declanșeze procedura de infringement împotriva Ungariei, acuzând guvernul de încălcarea drepturilor persoanelor lesbiene, gay, bisexuale sau transsexuale (LGBTQ).

De altfel, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avetizat anterior Ungaria că va folosi toate instrumentele legale pentru a o determina să renunțe la legea anti-LGBT, pe care a calificat-o ca fiind ”rușinoasă” și ”profund contrară” principiilor fundamentale ale Uniunii Europene.

Legislația a fost ”condamnă în termenii cei mai fermi cu putință” și de Parlamentul European, care a atras atenția asupra dezmembrării democrației și a statului de drept în Ungaria.

Între timp, premierul Viktor Orban a anunțat că va organiza un referendum privind controversata lege.

Este de așteptat ca disputele între Budapesta și Bruxelles pe acest subiect să se întețească în contextul în care Comisia Europeană intenţionează să modifice unul dintre textele fondatoare ale Uniunii Europene pentru a combate mai ferm violența împotriva femeilor, persoanelor LGBTQ şi altor minorităţi.

Noile reguli vizează pedepsirea misoginismului şi a abuzurilor anti-LGBTQ+ atât online, cât şi offline. Comisia Europeană urmează să aprobe miercuri un plan de incriminare a discursurilor instigatoare la ură și a violenței. Propunerea vine în urma unor mișcări sociale precum campania ”#MeToo” și protestele ”Black Lives Matter”.

Continue Reading

NEWS

Papa Francisc subliniază că migrația este ”o criză umanitară care îi privește pe toți” și face apel la încetarea pasării ”responsabilității”

Published

on

©️ w2.vatican.va

Migrația nu este o problemă a Orientului Mijlociu și a Africii de Nord, a Europei și a Greciei, ci o problemă a lumii, a transmis Papa Francisc în cadrul vizitei sale pe Insula Lesbos, în contextul călătoriei sale apostolice în Cipru și Grecia, ce se încheie astăzi.

Suveranul Pontif a fost întâmpinat de președinta Greciei, Ekaterini Sakellaropoulou, și de arhiepiscopul de Naxos, mons. Iosif Printezis, după care a mers la Centrul de Primire și Identificare a refugiaților.

Potrivit Vatican News, este vorba de un centru de primire, amenajat într-o zonă a orașului Mytilene, care înlocuiește Tabăra de Refugiați Moria, cel mai mare centru pentru refugiați din Europa până în septembrie 2020, când a fost distrus de un incendiu. Se afla la marginea satului Moria, în apropiere de Mytilene, unde Papa Francisc a mers în vizită pe 16 aprilie 2016.

Noul centru, numit ”Moria 2.0” are o capacitate de câteva mii de persoane. La întâlnirea cu Suveranul Pontif au luat parte aproximativ 200 de persoane, discursul papei fiind precedat de cântece liturgice și câteva mărturii ale refugiaților și voluntarilor.

În discursul său, Papa Francisc a vorbit departe de această ”criză umanitară care îi privește pe toți”, agravată de actuala pandemie, și a denunțat faptul că ”totul pare să aibă o absență teribilă în ceea ce privește migrațiile.”

”Sunt în joc oameni, sunt în joc vieți omenești. Este în joc viitorul tuturor, care va fi senin numai dacă va fi integrat. Numai dacă va fi reconciliat cu cei mai slabi, viitorul va fi prosper. Pentru că atunci când săracii sunt respinși, se respinge pacea. Închiderile și naționalismele, după cum ne învață istoria, duc la consecințe dezastruoase. Este o închipuire a gândi că e îndeajuns a se proteja pe sine, apărându-se de cei mai slabi care bat la ușă. Viitorul ne va pune și mai mult în contact unii cu alții. Pentru a-l îndrepta spre bine, nu sunt de folos acțiuni unilaterale, ci politici cu un orizont larg. Istoria, repet, ne învață acest lucru, dar noi încă nu l-am învățat. Să nu întoarcem spatele în fața realității, să înceteze continua trimitere de la unul la altul a responsabilității, să nu fie delegată celorlalți chestiunea migratorie, ca și cum nu l-ar interesa pe nimeni și ar fi vorba doar de o povară inutilă pe care cineva este constrâns să o asume”, a subliniat Suveranul Pontif.

Acesta a atras atenția asupra curentului existent în diverse societăți care opune, în mod ideologic, securitatea și solidaritatea – locală și universală – tradiția și deschiderea, dar în loc să se pactizeze asupra ideilor, poate fi de ajutor a porni de la realitate.

”E ușor a atrage după sine opinia publică instalând frica de celălalt, de ce, în schimb, cu același aplomb, nu se vorbește de exploatarea săracilor, de războaiele uitate și deseori bine plătite, de acordurile economice făcute pe pielea oamenilor, de manevrele oculte pentru traficul de arme și proliferarea acestui comerț? De ce nu se vorbește de acestea? Trebuie înfruntate cauzele îndepărtate, nu sărmanele persoane care plătesc urmările, fiind folosite pe deasupra pentru propagandă politică! Pentru a îndepărta cauzele profunde, nu se pot doar tampona stările de urgență. E nevoie de acțiuni concertate. E nevoie de a aborda schimbările epocale cu o viziune măreață. Pentru că nu există răspunsuri ușoare la probleme complexe, este, în schimb, nevoie de a însoți procesele din interior, pentru a depăși închiderile și a favoriza o lentă și indispensabilă integrare, pentru a primi de o manieră fraternă și responsabilă culturile și tradițiile celuilalt”, a conchis Papa Francisc.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Președinții Ucrainei și Turciei au discutat la telefon despre ”consolidarea securității în regiunea Mării Negre” și despre ”diversificarea aprovizionării cu energie”

Published

on

© President of Ukraine

Dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre Ucraina și Turcia a contribuit la consolidarea forțelor armate ale celor două țări, a declarat miercuri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, după o convorbire telefonică cu omologul turc, Recep Tayyip Erdogan.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale ucrainene, cei doi lideri au făcut un schimb de opinii și cu privire la ”situația de securitate din regiune, precum și la inițiativele relevante pentru a consolida securitatea în regiunea Mării Negre”, care a fost zilele trecute scena pe care șapte nave militare ale forțelor navale din România, SUA, Turcia şi Ucraina au desfășurat un exercițiu naval. 

”Președinții au discutat aspecte ale cooperării în domeniul apărării. Părțile au declarat că parteneriatul strategic consolidează deja forțele armate ale celor două state. A fost remarcată implementarea unei serii de proiecte importante în domeniul construcției de aeronave și al dezvoltării marinei militare, precum și perspectivele disponibile pentru aprofundarea acestei cooperări”, mai este precizat în sursa amintită anterior.

În acest context, președintele Ucrainei l-a informat pe cel liderul Turciei, țară membră NATO, de începerea producției în serie a avionului de transport An-178, invitându-l astfel să se alăture cercului său de clienți.

În egală măsură, Zelenski a adus în discuție eliberarea cetățenilor ucraineni reținuți ilegal de Rusia, mulțumindu-i lui Erdogan pentru condoleanțele transmise în urma decesului mai multor soldați în estul Ucrainei.

”Liderii au luat act de disponibilitatea de a finaliza pregătirea Acordului de liber schimb în viitorul apropiat. De asemenea, s-a acordat atenție stadiului de implementare a acordurilor încheiate cu privire la o serie de proiecte bilaterale, inclusiv la construcția de locuințe pentru populația tătară din Crimeea. Părțile au discutat chestiuni legate de cooperarea în sectorul energetic, în special modalități de diversificare a aprovizionării cu energie”, informează Administrația Prezidențială ucraineană, care anunță că cei doi președinți au convenit să organizeze cea de-a 10-a reuniune a Consiliului strategic la nivel înalt în februarie 2022, la Kiev, care ar trebui precedat de ”pregătiri temeinice, în special de organizarea celei de-a doua reuniuni a cvadriadei la nivelul miniștrilor afacerilor externe și al apărării în luna decembrie a acestui an.”

De asemenea, ”preşedintele ucrainean a apreciat foarte mult sprijinul Turciei pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei, precum şi implicarea intensă în activitatea noului mecanism internaţional – Platforma Crimeei.”

Discuția telefonică dintre cei doi are loc în contextul în care secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la ”concentrările masive și neobișnuite de forțe rusești în apropierea graniței cu Ucraina”, cerând Rusiei să dea dovadă de ”transparență privind activitățile sale militare.”

De altfel, ”îngrijorătoarea activitate militară rusă” în Ucraina a reprezentat una dintre temele discutate de secretarul de stat american, Antony Blinken, cu ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, amintită de oficialul SUA și în convorbirea telefonică avută cu omologul polonez, Zbigniew Rau.

Asigurări privind apărarea integrității teritoriale a Ucrainei a dat și președintele Emmanuel Macron într-o convorbire telefonică cu omologul rus, Vladimir Putin, care a denunțat ”caracterul provocator” al exercițiilor de amploare desfășurate de SUA și aliații săi în Marea Neagră.

SUA consideră că regimul Lukașenko, ce servește interesele Moscovei, se folosește de migranții vulnerabili pentru a crea o criză la granița externă a UE menită să distragă atenția de la ”activitățile Rusiei la frontiera cu Ucraina.”

De mai multe zile, mii de migranţi din terţe ţări sunt blocaţi în tabere improvizate în pădure la frontiera cu Polonia în timp ce temperaturile se apropie de pragul îngheţului.  

Mulţimi de migranţi s-au adunat şi la graniţele cu Lituania şi Letonia, în căutarea unei căi de intrare pe teritoriul Uniunii Europene. Acesta este motivul pentru care țările baltice au reacționat printr-o poziție comună, trăgând un semnal de alară cu privire la escaladarea deliberată a atacului hibrid al regimului de la Minsk, ce ar putea duce la ”provocări şi incidente serioase, care ar putea să se extindă şi în sfera militară.”

În acest context, premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a anunțat că poartă discuţii cu ”Letonia şi în special cu Lituania, dacă să declanşăm procedura prevăzută în articolul 4 al Tratatului NATO”, considerând că este ”nevoie de paşi concreţi şi de angajamentul întregii Alianţe.”

Continue Reading

Facebook

POLITICĂ4 hours ago

Klaus Iohannis a lansat Planul național de combatere a cancerului: Nu putem construi o Românie a viitorului fără să fim atenţi la sănătatea cetăţenilor

ROMÂNIA4 hours ago

Prof. Univ. Dr. Patriciu Achimaș-Cadariu: Sunt convins că putem implementa noul Plan Național de Combatere a Cancerului. Finanțarea europeană, un avantaj

Dan Motreanu4 hours ago

Dan Motreanu: Cele 835 milioane de euro din programul EU4Health vor putea aduce în 2022 un nivel fără precedent de investiții în domeniul sănătății

REPUBLICA MOLDOVA5 hours ago

Dan Cărbunaru: Guvernul a aprobat memorandumul prin care România va putea acorda în continuare asistență tehnică și financiară Republicii Moldova

CONSILIUL UE5 hours ago

Din plenul Parlamentului European, Emmanuel Macron susține că procedura aderării României la Schengen “merge mână în mână cu reformele care vor fi lansate în câteva săptămâni”

S&D6 hours ago

Președinta Grupului S&D din PE îi cere lui Emmanuel Macron să pună tinerii și categoriile vulnerabile în centrul președinției franceze a Consiliului UE: Avem nevoie de o Europă socială

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

România și alte 18 state membre și din Balcanii de Vest primesc aproape 385,5 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE pentru a face față crizei sanitare

INTERNAȚIONAL6 hours ago

Olaf Scholz, la Forumul Economic Mondial de la Davos: Rusiei nu trebuie să i se permită să schimbe granițele naționale prin forță

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

Noua Agenție a UE pentru Azil își începe activitatea. 500 de experți vor oferi sprijin pentru sistemele naționale de azil care se confruntă cu un număr mare de cazuri

PARLAMENTUL EUROPEAN6 hours ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

PARLAMENTUL EUROPEAN6 hours ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

CONSILIUL UE7 hours ago

De la pupitrul democrației europene, Emmanuel Macron pledează pentru o perspectivă clară de aderare la UE pentru țările din Balcanii de Vest, regiune ”aflată în inima continentului european”

CONSILIUL EUROPEAN7 hours ago

Emmanuel Macron promite că Parlamentul European va dobândi drept de inițiativă legislativă și cere apărarea statului de drept, al cărui sfârșit ar însemna o întoarcere la regimuri autoritare și la bâlbâiala istoriei

U.E.7 hours ago

Emmanuel Macron subliniază urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis

CONSILIUL EUROPEAN8 hours ago

Emmanuel Macron cere o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”

CONSILIUL UE8 hours ago

Emmanuel Macron face apel la fermitate din partea UE în relația cu Regatul Unit: Pentru a rămâne prieteni, acordurile încheiate trebuie respectate

U.E.8 hours ago

Emmanuel Macron: Provocarea UE este de a construi o piață unică digitală care să genereze inițiative emblematice și campioni europeni

CONSILIUL EUROPEAN9 hours ago

Emmanuel Macron vrea o “doctrină europeană de securitate complementară cu NATO” pentru ca Europa să nu depindă de alegerile celorlalte mari puteri

RUSIA1 day ago

Annalena Baerbock îi transmite lui Serghei Lavrov în prima vizită la Moscova că Germania este pregătită să apere regulile comune, chiar dacă va plăti ”un preț economic ridicat”

PARLAMENTUL EUROPEAN1 day ago

După 20 de ani, conducerea Parlamentului European este preluată de o femeie: Roberta Metsola, a treia femeie din istorie aleasă președinte al PE

Advertisement

Team2Share

Trending