NATO
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind donarea unui sistem de rachete Patriot către Ucraina
Published
4 weeks agoon
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către terţi.
Legea privind completarea art. 1 din Legea nr. 222/2017 pentru realizarea “Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esenţial “Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”. a fost adoptată marți de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.
Votul din Camera Deputaților a venit la o zi distanță după ce Senatul a aprobat proiectul de lege, în aceeași zi în care Guvernul a adoptat acest proiect de lege pentru a fi trimis Parlamentului. Decizia a fost salutată de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
Actul normativ are ca obiect de reglementare aprobarea efectuării unui act de donaţie pentru un sistem de rachete sol-aer Patriot, în configuraţia convenită cu partenerul american.
De asemenea, potrivit legii, “se abilitează Guvernul României să întreprindă demersurile necesare, pentru reconstituirea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol, aferentă programului de înzestrare esenţial “Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”, prin atribuirea Guvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de stat tip Letter of Offer and Acceptance – (LOA) specifice Programului Foreign Military Sales – (FMS) pentru achiziţionarea a 1 (unu) sistem de rachete sol-aer Patriot configuraţia 3+, respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanţă, pachetului de suport logistic iniţial şi a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice şi cu regim special”.
Totodată, Ministerul Apărării Naţionale este abilitat să asigure sumele necesare achitării taxelor şi comisioanelor aferente reconstituirii capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol.
Consiliul Suprem de Apărare a Țării a decis în luna iunie, la reuniunea la care a aprobat obiectivele României pentru summitul NATO, că România va dona Ucrainei un sistem de rachete Patriot, devenind al treilea aliat NATO după SUA și Germania care acordă un astfel de sprijin.
Decizia Bucureștiului a fost întâmpinată cu deschidere de Statele Unite, prin vocea consilierului pentru securitate națională Jake Sullivan, de președintele ucrainean Volodimir Zelenski și de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Potrivit deciziei CSAT, această donare se face cu condiția continuării negocierilor țării noastre cu aliații, în special cu partenerul strategic american, în vederea obținerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecției spațiului aerian național, de modernizare a Armatei României și de asigurare a interoperabilității cu sistemul NATO, fiind, totodată, necesară identificarea unei soluții temporare de acoperire a vulnerabilității operaționale astfel create.
Anterior deciziei CSAT, subiectul a fost abordat de președintele Klaus Iohannis pe 7 mai, la Casa Albă, cu președintele american Joe Biden.
La summitul NATO de la Washington, președintele american Joe Biden, președintele român Klaus Iohannis, premierul olandez Dick Schoof, cancelarul german Olaf Scholz, premierul italian Giorgia Meloni și președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-au reafirmat, într-o declarație comună, angajamentul de a oferi Ucrainei capacități suplimentare de apărare aeriană, pe măsură ce aceasta se apără împotriva agresiunii continue a Rusiei, inclusiv atacurile deliberate asupra orașelor ucrainene și infrastructurii civile și critice.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.
You may like
Iulian Chifu: Primul război de secol 21 în Europa – Ucraina și lecțiile învățate
Mark Rutte, vizită la Kiev, la 48 de ore de la preluarea șefiei NATO: Dreptul Ucrainei la auto-apărare “nu se termină la graniță”
Ambasadorul Germaniei respinge o pace dictată de Rusia: Soluția pentru care lucrăm trebuie să aducă pace și securitate Europei și Ucrainei în special
Ambasadorul Germaniei: O Românie “de încredere, pro-occidentală și pro-atlantică” este “moștenirea lui Klaus Iohannis”. Rezultatele alegerilor nu vor schimba cursul de acțiune al României
INTERVIEW | Ambassador Peer Gebauer on German Unity Day: We will remain a pillar of stability in Europe. Energy and defense, major pillars of growth in German-Romanian cooperation
INTERVIU | Ambasadorul Peer Gebauer, de Ziua Unității Germane: Vom rămâne un pilon de stabilitate în Europa. Energia și apărarea, pilonii majori de creștere a cooperării româno-germane
NATO
Mark Rutte, vizită la Kiev, la 48 de ore de la preluarea șefiei NATO: Dreptul Ucrainei la auto-apărare “nu se termină la graniță”
Published
1 day agoon
October 3, 2024Noul secretar general al NATO, Mark Rutte, a efectuat joi prima sa vizită de la preluarea mandatului, la Kiev, de unde a exercitat presiuni asupra țărilor occidentale ezitante care au refuzat să acorde Ucrainei dreptul de a utiliza arme avansate pentru a lovi ținte militare din interiorul Rusiei, relatează Politico Europe.
În timpul unei vizite neanunțate la Kiev, la doar 48 de ore după preluarea conducerii NATO, Rutte a declarat într-o conferință de presă alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski că “Ucraina are în mod evident dreptul de a se apăra, iar dreptul internațional este de partea Ucrainei”.
Dreptul Ucrainei la autoapărare, potrivit lui Rutte, “nu se termină la graniță, iar Rusia continuă acest război ilegal, ceea ce înseamnă că țintirea avioanelor de luptă și a rachetelor rusești înainte ca acestea să poată fi folosite împotriva infrastructurii civile a Ucrainei poate contribui la salvarea de vieți”.
Ucraina a susținut mult timp că este necesar ca țările occidentale să dea permisiunea de a efectua astfel de lovituri. Statele Unite, Germania și unele țări europene, pe de altă parte, se tem că acest lucru ar putea duce la o escaladare cu președintele rus Vladimir Putin, în timp ce Moscova și-a revizuit recent doctrina privind utilizarea armelor nucleare pentru a amplifica amenințarea.
Sprijinul lui Rutte pentru Kiev pe această temă vine înaintea unei reuniuni la nivel înalt cruciale din 12 octombrie, care va fi condusă de președintele american Joe Biden și va include toți ceilalți lideri care susțin Ucraina, în așa-numitul format Ramstein. Washingtonul a fost presat să ridice astfel de restricții înainte de o iarnă dificilă pentru Ucraina, în care majoritatea infrastructurilor energetice este probabil să fie vizate de Rusia.
“Singura țară de aici care a depășit o linie roșie nu este Ucraina. Este Rusia, prin declanșarea acestui război”, a spus Rutte.
Zelenski a spus că unele țări NATO “prelungesc procesul” – fără a da nume. De asemenea, el a făcut apel la țările occidentale să ajute la doborârea dronelor ucigașe rusești.
“Cea mai bună modalitate de a nu uita de Ucraina este de a furniza armament, de a oferi permisiunile respective … și de a ajuta la doborârea – apropo, aceleași rachete și drone iraniene – de a le doborî, la fel cum sunt doborâte pe cerul Israelului”, a declarat Zelenski.
NATO
România, mesaj către noul secretar general NATO: Unitatea, apărarea colectivă și parteneriatele mai puternice sunt esențiale pentru succesul NATO
Published
2 days agoon
October 2, 2024Ministrul român de externe, Luminița Odobescu, a transmis pe rețeaua de socializare X mulțumiri lui Jens Stoltenberg pentru remarcabila sa activitate în calitate de secretar general al NATO și “urări de succes” lui Mark Rutte, noul secretar general.
Șefa diplomației române a subliniat importanța unității, a apărării colective și a parteneriatelor puternice în menținerea succesului NATO, în special în această perioadă globală complexă.
“Mulțumim, Jens Stoltenberg, pentru serviciile tale remarcabile și mult succes, Mark Rutte! Unitatea, apărarea colectivă și parteneriatele mai puternice sunt esențiale pentru asigurarea succesului continuu al NATO în aceste vremuri complicate“, a scris Odobescu.
Thank you, Jens Stoltenberg for your outstanding service and best of luck Mark Rutte! Unity, collective defence and stronger partnerships are key in ensuring the continuous success of our NATO in these complicated times. @SecGenNATO https://t.co/afObIfGtpT
— Luminita Odobescu (@Odobes1Luminita) October 1, 2024
Rutte, fost premier olandez, a preluat marți, 1 octombrie 2024, ștafeta la cârma Alianței de la norvegianul Jens Stoltenberg, al doilea cel mai longeviv secretar general al Alianței, după un alt olandez, Joseph Luns. Stoltenberg a condus NATO în ultimii zece ani. Ceremonia de preluare a mandatului a început cu declarații comune Stoltenberg – Rutte, urmată de o sesiune a Consiliului Nord-Atlantic prin care a fost înfăptuită preluarea mandatului de către Mark Rutte.
El reafirmat sprijinul în forță pentru Ucraina și angajamentul că aliații nu vor ceda în susținerea Kievului în fața Rusiei, în timp ce și-a arătat preocuparea față de riscurile reprezentate de ascensiunea Chinei și a coborât nivelul de îngrijorare cu privire la viitorul Alianței în funcție de rezultatele alegerilor prezidențiale americane, amintind că a colaborat foarte bine cu fostul președinte republican Donald Trump.
Rutte este cel de-al 14-lea secretar general NATO și al patrulea olandez în această funcție.
Decizia ca premierul demisionar olandez Mark Rutte să devină cel de-al 14-lea secretar general al NATO a fost luată după ce contracandidatul său, președintele român Klaus Iohannis, i-a notificat pe aliați că se retrage din competiție, iar Consiliul Suprem de Apărare a Țării s-a pronunțat în favoarea susținerii de către România a candidaturii lui Mark Rutte.
CHINA
Noul secretar general NATO: Interesele și reputația Chinei vor fi afectate de faptul că alimentează “cel mai mare conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial”
Published
3 days agoon
October 1, 2024Noul secretar general al NATO, Mark Rutte, a utilizat marți prilejul primelor sale declarații publice în noua funcție pentru a avertiza China, care a devenit un facilitator decisiv al războiului Rusiei în Ucraina.
Prin sprijinul său pentru industria militară rusă, China a devenit un “facilitator decisiv” al războiului Rusiei în Ucraina, a subliniat Rutte, în prima lui conferință de presă după preluarea mandatului.
Într-un moment în care NATO este îngrijorată de ascensiunea Chinei, Mark Rutte a avertizat Beijingul, în linie cu concluziile summitului Alianţei de la Washington, în iulie.
“China nu poate continua să alimenteze cel mai mare conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial fără ca acest lucru să îi afecteze interesele și reputația”, a avertizat secretarul general al NATO.
Rutte, fost premier olandez, a preluat marți, 1 octombrie 2024, ștafeta la cârma Alianței de la norvegianul Jens Stoltenberg, al doilea cel mai longeviv secretar general al Alianței, după un alt olandez, Joseph Luns. Stoltenberg a condus NATO în ultimii zece ani. Ceremonia de preluare a mandatului a început cu declarații comune Stoltenberg – Rutte, urmată de o sesiune a Consiliului Nord-Atlantic prin care a fost înfăptuită preluarea mandatului de către Mark Rutte.
La summitul NATO de la Washington din luna iulie, secretarul general aliat de atunci, Jens Stoltenberg, a anunțat că NATO a adoptat cea mai dură poziție din istorie cu privire la China, acuzând Beijingul că stimulează “decisiv” războiul Rusiei în Ucraina prin parteneriatul “fără limite” cu Moscova.
Concrete & Design Solutions
Raportul Draghi privind competitivitatea Europei regăsește motorul franco-german gripat în gândirea geopolitică “franco-franceză” și “priorități diferite”
Taxarea importurilor de mașini electrice chinezești divizează UE: După Germania și Spania, Ungaria avertizează în legătură cu declanșarea unui război economic și comercial cu China
Marcel Ciolacu, întâlnire cu Maia Sandu la Chișinău: România va continua să sprijine fără echivoc parcursul european al R. Moldova
România ajută cu produse alimentare populația civilă din Liban
România obține la CJUE anularea prevederii din Pachetul Mobilitate I privind obligația întoarcerii la sediu a vehiculelor de transport rutier la 8 săptămâni
Lumea devine din ce în ce mai divizată, iar ”Ucraina de astăzi ar putea prefigura Asia de Est de mâine”, atrage atenția noul premier al Japoniei, care sprijină crearea unei alianțe militare regionale
Marcel Ciolacu i-a subliniat omologului moldovean că securitatea și dezvoltarea R. Moldova depind de integrarea europeană: România trebuie să fie podul către UE
ICI București este prezent la RePatriot Summit 2024 pentru a facilita accesul antreprenorilor la cele mai noi tehnologii și soluții digitale
Comisia Europeană a reușit să obțină sprijinul țărilor membre UE de a impune taxe vamale suplimentare de până la 35,3% asupra importurilor de mașini electrice din China
Maia Sandu a discutat cu Giorgia Meloni: Italia ne susține ferm pe drumul nostru european
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Marcel Ciolacu i-a subliniat omologului moldovean că securitatea și dezvoltarea R. Moldova depind de integrarea europeană: România trebuie să fie podul către UE
Ambasadorul Germaniei: O Românie “de încredere, pro-occidentală și pro-atlantică” este “moștenirea lui Klaus Iohannis”. Rezultatele alegerilor nu vor schimba cursul de acțiune al României
INTERVIEW | Ambassador Peer Gebauer on German Unity Day: We will remain a pillar of stability in Europe. Energy and defense, major pillars of growth in German-Romanian cooperation
INTERVIU | Ambasadorul Peer Gebauer, de Ziua Unității Germane: Vom rămâne un pilon de stabilitate în Europa. Energia și apărarea, pilonii majori de creștere a cooperării româno-germane
Noul secretar general NATO: Interesele și reputația Chinei vor fi afectate de faptul că alimentează “cel mai mare conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial”
Noul secretar general NATO îl avertizează pe Putin că Alianța “nu va ceda” în susținerea Ucrainei și diminuează temerile legate de Trump
Forumul de Securitate de la Varșovia. Ministrul Energiei, intervenție francă: Piața energiei ar trebui să fie o piață unică. Nu trebuie să fii un geniu ca să vezi unde se termină prețurile mici și unde încep cele mari
UE ia în considerare o nouă tranșă de asistență pentru Liban, denunțând încălcarea suveranității acestuia de către Israel
Oficial: România îndeplinește începând de astăzi toate criteriile tehnice pentru aderarea la Visa Waiver, anunță ambasadorul României în SUA
Ministrul Apărării subliniază necesitatea de „tineri militari cât mai bine pregătiți și motivați pentru provocările viitorului mediu de securitate”
Trending
- ONU1 week ago
Un discurs cât pentru o moștenire de cinci decenii în arena globală. Joe Biden, pentru ultima oară la tribuna ONU: Oamenii sunt mai importanți decât a rămâne la putere
- EDITORIALE1 week ago
Iulian Chifu: Războiul din Ucraina și integrarea europeană – impactul asupra separatismului nistrean
- U.E.4 days ago
Virajul electoral al Austriei: În premieră după 1945, un partid de extremă-dreaptă anti-migrație și cu rădăcini în nazism câștigă alegerile. Quo vadis “Schengen terestru” pentru România?
- CONSILIUL DE SECURITATE1 week ago
Consiliul de Securitate al ONU. Ministrul britanic de externe, discurs vehement îndreptat către Putin: Imperialismul? Îl recunosc când îl văd. Invazia voastră este pentru a vă extinde statul mafiot într-un imperiu mafiot
- EDITORIALE4 days ago
Iulian Chifu: America și Lumea – izolaționism versus leadership în viziunea Condoleezzei Rice