Connect with us

POLITICĂ

Președintele Klaus Iohannis cere identificarea rapidă și pedepsirea celor vinovați, în prima declarație publică după violențele de la protestele din 10 august

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că violenţa şi reprimarea brutală a manifestaţiilor nu sunt acceptabile sub nicio formă, punctând că cei vinovaţi trebuie identificaţi rapid şi pedepsiţi.

Violenţa şi reprimarea brutală a manifestaţiilor nu sunt acceptabile sub nicio formă. (…) Cei vinovaţi trebuie identificaţi trebuie rapid şi pedepsiţi“, a spus Iohannis.

FOTO: Administrația Prezidențială

„Au trecut deja trei zile și nu există niciun responsabil pentru ce s-a întâmplat vineri în Piața Victoriei”, a mai precizat șeful statului

Acesta a mai arătat că „atacarea oamenilor nevinovați, atacarea jurnaliștilor, atacare femeilor și copiilor este de neconceput într-un stat european, iar cei vinovați trebuie identificați”.

El a lansat apeluri și către societatea civilă și către opoziția parlamentară.

„Nu vă lăsați descurajați de actuala situație. Lucrurile se pot schimba în bine, este nevoie de efortul nostru, al tuturor, este foarte important ca societatea civilă să fie vie și vigilentă, să se implice cu toată forța în viața socială și politică întrucât contribuțiile ei din ultimele decenii sunt incomensurabile pentru evoluția democrației românești. Acest apel nu este un apel la revoltă, ci un apel la responsabilitate și la implicare”, le-a transmis Iohannis românilor.

Mesajul integral al președintelui Klaus Iohannis, conform Administrației Prezidențiale:

„Bună ziua, dragi români!

În ultimele zile zeci de mii de români au ieșit în stradă să protesteze, iar România traversează o stare gravă de tulburare din cauza violențelor înregistrate vineri seara.

Atitudinea civică a fost aspru pedepsită cu gaze lacrimogene, tunuri de apă și lovituri aplicate cu exces de zel. Este impresionantă mobilizarea românilor din țară și de pretutindeni. Mulți oameni din diasporă, reveniți acasă, au participat la aceste manifestări. Nu au fost aduși nici de partide, nici cu autocarele, nici plătiți. Au venit din proprie inițiativă, arătând un puternic simț civic, revoltați de modul în care PSD guvernează și legiferează, de gravele atacuri la adresa statului de drept din ultimul an și jumătate. Aceste demonstrații au fost unele eminamente pașnice, cu excepția unor instigatori care nu pot fi asociați cu marea majoritate a protestatarilor, așa cum s-a încercat. 

Protestele de sâmbătă și duminică au arătat tuturor adevărata față a celor care ies în stradă de foarte mult timp și a căror voce se aude peste tot în lume. Românii știu sa fie civilizați, civici, activi și corecți. Nu își merită etichetele primite din partea unor voci iresponsabile din politică. Toți cei care ies în stradă pentru a transmite un mesaj au o voce legitimă, care va trebui ascultată și înțeleasă.

Violența și reprimarea brutală a manifestanților nu sunt acceptabile sub nicio formă. Atacarea oamenilor nevinovați, atacarea jurnaliștilor, atacarea femeilor și copiilor este de neconceput pentru un stat european. Iar cei vinovați trebuie identificați rapid și pedepsiți. Indiferent cine sunt și de unde sunt. Fie că vorbim de huligani sau de cei care nu au știut sau nu au vrut să îi izoleze pentru a permite deturnarea protestelor pașnice. Soluția aleasă, aceea de a dispersa în totalitate manifestația, în loc de neutralizarea huliganilor violenți, este condamnabilă și nu poate fi justificată.

Rămân la convingerea pe care am exprimat-o încă de vineri noapte, intervenția Jandarmeriei a fost puternic disproporționată în raport cu manifestările majorității oamenilor din Piața Victoriei. Mărturie stau înregistrările video din Piață, relatările oamenilor și miile de mesaje pe care le-am primit și în care oamenii reclamă agresivitatea nejustificată a forțelor de ordine. Condamn la fel de ferm acțiunile violente ale celor care au instigat și atacat jandarmii în încercarea de a deturna un proces pașnic.

Explicațiile publice, extrem de subțiri și de slab probate, ale Ministrului de Interne nu au convins, cum nu au convins nici explicațiile Jandarmeriei.

Au trecut deja trei zile și nu există niciun responsabil pentru ce s-a întâmplat vineri în Piața Victoriei. Aici există două planuri. Planul judiciar și am cerut deja Procurorului General anchetarea faptelor antisociale produse în piață, iar ancheta trebuie dusă urgent până la capăt, aflat adevărul și responsabilii trași la răspundere. Violența împotriva cetățenilor care se opun guvernului prin proteste pașnice este caracteristică regimurilor autoritare, nu României europene de astăzi.  Există, totodată, și un plan politic. În orice țară cu oameni responsabili aflați la conducere, până la această oră am fi avut cel puțin o demisie. Suntem, pentru a câta oară, martorii unui Guvern care se preface că nu aude și nu vede revolta oamenilor. Nimeni nu și-a asumat responsabilitatea politică pentru ce s-a întâmplat.

Ne aflăm într-un moment de cotitură, de criză socială acută în care trebuie să ne concentrăm pe protejarea unei societăți civice, democratice, europene – în care cei care încalcă legea sunt pedepsiți, în care partidele reprezintă societatea și nu grupuri infracționale, în care normalitatea este regula, și nu excepția.

De ce am ajuns aici? Pentru că un protest legitim a degenerat în violențe de stradă, cu manifestări agresive. Nu cumva cei care vor să îngenuncheze justiția și lupta anticorupție și-au dorit o diversiune pentru a construi o tensiune nejustificată și falsă în societate? Ce se va întâmpla mai departe dacă acest Guvern va continua să trateze proprii cetățeni de aceeași manieră și să recurgă la înăbușirea prin violență a vocilor care se opun întoarcerii în timp a României?

În ultimul an și jumătate, PSD a compromis actul de guvernare și legiferare și, în ciuda scorului înregistrat la alegerile din 2016, a tulburat societatea prin măsurile controversate, o guvernare haotică, irațională, în paralel cu legi extrem de controversate sau chiar vădit anticonstituționale, atacuri repetate la adresa magistraților. Avem acum și o componentă represivă, care ridică serioase semne de întrebare cu privire la ce intenții are acest Guvern cu românii. Este evidentă și extrem de gravă ruptura care există în acest moment între români și actualul Executiv.

România este o țară normală, echilibrată, respectată, însă cei din Guvern fac tot ce pot pentru a distruge această imagine. Sondajele arată că peste 80% dintre români cred că ne îndreptăm într-o direcție greșită. Ceea ce arată că milioane de români sunt solidari cu cei care, prin protestele lor din întreaga țară, s-au săturat de proasta guvernare, de aroganța politicienilor și de corupție.

PSD a câștigat alegerile, nu am contestat niciodată acest lucru, însă actuala sa conducere abuzează de acea victorie pentru a ataca populația, pentru a ataca justiția, pentru a scoate România de pe drumul său european și euro-atlantic. Majoritatea românilor nu este de acord cu direcția în care PSD duce România. Sunt însă de acord membrii PSD cu aceasta direcție? Riscă ei să arunce România în haos doar pentru a ține în brațe această grupare care a confiscat partidul? Sau își asumă responsabilitatea înainte de a fi prea târziu?

Nu avem nevoie de instabilitate și de o criză socială prelungită. Oamenii se vor revolta și în continuare dacă sunt ignorați. PSD trebuie să înțeleagă că actuala conducere a partidului și a Guvernului este profund nocivă, cu efecte nebănuite pe termen lung. Fac pe această cale un apel la membrii PSD să ia foarte în serios protestele din aceste zile și să înțeleagă că trebuie să guverneze pentru oameni și nu împotriva lor.

În același timp, fac un apel la societatea civilă. Nu vă lăsați descurajați de actuala situație, lucrurile se pot schimba în bine, este nevoie de efortul nostru, al tuturor! Este foarte important ca societatea civilă să fie vie și vigilentă, să se implice cu toată forța în viața socială și politică întrucât contribuțiile ei din ultimele decenii sunt incomensurabile pentru evoluția democrației românești. Acest apel nu este un apel la revoltă, ci la responsabilitate și la implicare. Doar împreună putem să schimbăm această stare de lucruri.

În fine, un ultim apel vreau să îl adresez opoziției și politicienilor care se află în opoziție față de actualul Guvern. Alternativa nu vine de la sine. Doar lucrând cu determinare și înțelepciune, se poate ajunge în situația de a obține încrederea oamenilor. Stă și în mâinile opoziției responsabilitatea de a asigura stabilitatea ţării şi menținerea României pe drumul normalității. Este nevoie, fără îndoială, de un dialog susținut între toate forțele de opoziție. Oamenii politici responsabili știu să lase deoparte interesele mărunte și orgoliile și să pună mai presus interesul țării. Iar interesul românilor este de a opri abuzurile actualei majorități. Cu înțelegere între partidele de opoziție se obține ceea ce spuneam mai devreme: alternativa așteptată de români.

În final, vreau să vă asigur că oricât de mare ar fi presiunea PSD și a propagandei lor voi continua să susțin fără rezerve interesele fundamentale ale românilor, instituțiile statului care luptă împotriva corupției, precum și nevoia de face din România o țară puternică și prosperă.

Ca Președinte, voi continua să acționez pentru menținerea unui stat de drept, în care instituțiile sunt puternice, dar sunt puternice pentru aplicarea legii, pentru protejarea cetățenilor și pentru protejarea drepturilor cetățenilor. Vă mulțumesc!”

Citiți și 

Președintele Klaus Iohannis condamnă ”ferm intervenția brutală a Jandarmeriei” împotriva manifestanților din Piața Victoriei

Președintele Klaus Iohannis i-a solicitat procurorului general să demareze de urgență cercetările cu privire la modul în care a intervenit Jandarmeria

O nouă reacție a președintelui Klaus Iohannis, după violențele de la proteste. Acesta ” face apel la toate forţele de ordine ca pe viitor să nu pună în pericol viaţa cetăţenilor”

Președintele Klaus Iohannis a avut încă de vineri o primă reacție cu privire la violențele de la protestul diasporei.

„Într-o democrație autentică este dreptul fiecărui om să protesteze, dar violența nu este acceptabilă, indiferent de opțiunile politice. Condamn ferm intervenția brutală a Jandarmeriei, puternic disproporționată în raport cu manifestările majorității oamenilor din Piața Victoriei. Încercarea de a înfrânge voința oamenilor printr-o reacție violentă a forțelor de ordine este o soluție condamnabilă. Ministrul de Interne trebuie să dea urgent explicații pentru modul în care a gestionat evenimentele din această seară!”, a afirmat atunci șeful statului.

Ulterior, sâmbătă dimineață, Klaus Iohannis a cerut intervenția procurorului general, Augustin Lazăr, pentru elucidarea modului concret în care s-a produs intervenția Jandarmeriei la mitingul diasporei. 

Mitingul iniţiat de asociaţii ale diasporei, marcat de numeroase confruntări între protestatari şi forţele de ordine, s-a încheiat după miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2,00 rămânând în Piaţa Victoriei doar câteva zeci de persoane.

În total, peste 400 de persoane, dintre care 24 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale la mitingul din Piaţa Victoriei, potrivit unei informări a ISU Bucureşti-Ilfov. De asemenea, 65 de oameni au fost transportaţi la spital, nouă dintre ei fiind jandarmi.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

POLITICĂ

VIDEO Klaus Iohannis, un nou apel către cetățeni pentru a vota la referendum: ”Dreptul la vot este un drept câștigat de români în Decembrie`89 prin sacrificiul suprem”

Published

on

© Administrația Prezidențială

Dreptul la vot este un drept câștigat de români în Decembrie `89 prin sacrificiul suprem, a declarat miercuri președintele Klaus Iohannis, într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni în care a criticat Partidul Social-Democrat pentru încercarea de a boicota participarea la referendumul pentru justiție din data de 26 mai, în aceeași zi cu alegerile pentru Parlamentul European.

”Dreptul la vot este un drept câștigat de români în Decembrie `89 prin sacrificiul suprem. Și vă spun, români, nu irosiți dreptul la vot, mergeți, votați, nu vă poate lua nimeni acest drept. Nu vă temeți, fiindcă dreptul la vot este al vostru! Și pe 26 mai puterea este la voi! Mergeți și decideți! Nu-i lăsați pe alții, nu lăsați PSD să decidă în locul vostru! Pe 26 mai, la vot!”, a afirmat președintele.

Declarația integrală a președintelui este disponibilă aici.

Cetățenii români sunt așteptați duminică la urne pentru a vota atât pentru alegerile europene, cât și pentru referendumul național pe tema justiției convocat de președintele Klaus Iohannis în care șeful statului cere sprijinul cetățenilor pentru a interzice amnistia și grațierea în cazuri de corupție și pentru a bloca posibilitatea ca guvernul să mai emită ordonanțe de urgență în materie de infracțiuni

Pe 25 aprilie, președintele Klaus Iohannis a luat ”act de preocuparea intensă și constantă a societății românești față de necesitatea combaterii fenomenului corupției” și a semnat decretul prin care a decis organizarea referendumului național pentru justiție la data de 26 mai, în aceeași zi cu alegerile europarlamentare.

Referendumul, primul convocat de un președinte după cel din 2009 privind reducerea numărului de parlamentari la 300 de membri și optarea pentru un Parlament unicameral, are loc în condițiile în care șeful statului a solicitat Guvernului și majorității politice să nu mai legifereze netransparent și în favoarea unei amnistii și grațieri a faptelor de corupție.

”Luând act de preocuparea intensă și constantă a societății românești față de necesitatea combaterii fenomenului corupției şi a consecințelor acestuia, a asigurării integrității în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, precum și de nevoia unui cadru legislativ coerent și stabil”, este prima motivație care reiese din decretul semnat de Klaus Iohannis.

Decretul are trei articole, precizându-se că ”poporul român este chemat să își exprime voința cu privire la următoarele probleme de interes național: 1. interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție; 2. interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe”.

Referendumul din 26 mai presupune chemarea cetățenilor români la vot pentru a opta cu ”Da” sau ”Nu” la cele două întrebări care se vor regăsi pe buletinul de vot:


1. „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?”

2. „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Premierul Viorica Dăncilă: Voi vota duminică și pentru alegerile europarlamentare și pentru referendum. Sunt un susţinător al statului de drept

Published

on

©️ European Parliament

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri, la Bacău, că va merge duminică la urne şi va vota atât pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru referendum.

Aflată într-o vizită în municipiul Bacău, Dăncilă a afirmat că va participa la referendum, pe motiv că este un susţinător al statului de drept şi al independenţei justiţiei.

Da. Voi participa duminică la vot şi voi vota la ambele, şi pentru alegerile europarlamentare, voi vota pentru imaginea României, voi vota pentru câştigarea demnităţii României pentru că, ştiţi, am fost europarlamentar nouă ani de zile, ştiu ce înseamnă lucrul în instituţiile europene, ştiu cât de important este să avem acolo oameni implicaţi, oameni care să lucreze pe directive, pe regulamente, în care să se regăsească şi obiectivele României şi ale românilor. (…) Voi vota şi pentru referendum. Aşa cum am spus de fiecare dată, sunt un susţinător al statului de drept, al independenţei justiţiei, dar şi al drepturilor cetăţenilor, pentru că şi acest lucru trebuie să îl avem în vedere de fiecare dată şi între toate trebuie să existe un echilibru”, a afirmat Dăncilă, potrivit Agerpres, relatează Știrile Pro TV.

Cetățenii români sunt așteptați duminică la urne pentru a vota atât pentru alegerile europene, cât și pentru referendumul național pe tema justiției convocat de președintele Klaus Iohannis în care șeful statului cere sprijinul cetățenilor pentru a interzice amnistia și grațierea în cazuri de corupție și pentru a bloca posibilitatea ca guvernul să mai emită ordonanțe de urgență în materie de infracțiuni

Pe 25 aprilie, președintele Klaus Iohannis a luat ”act de preocuparea intensă și constantă a societății românești față de necesitatea combaterii fenomenului corupției” și a semnat decretul prin care a decis organizarea referendumului național pentru justiție la data de 26 mai, în aceeași zi cu alegerile europarlamentare.

Referendumul, primul convocat de un președinte după cel din 2009 privind reducerea numărului de parlamentari la 300 de membri și optarea pentru un Parlament unicameral, are loc în condițiile în care șeful statului a solicitat Guvernului și majorității politice să nu mai legifereze netransparent și în favoarea unei amnistii și grațieri a faptelor de corupție.

”Luând act de preocuparea intensă și constantă a societății românești față de necesitatea combaterii fenomenului corupției şi a consecințelor acestuia, a asigurării integrității în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, precum și de nevoia unui cadru legislativ coerent și stabil”, este prima motivație care reiese din decretul semnat de Klaus Iohannis.

Decretul are trei articole, precizându-se că ”poporul român este chemat să își exprime voința cu privire la următoarele probleme de interes național: 1. interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție; 2. interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe”.

Referendumul din 26 mai presupune chemarea cetățenilor români la vot pentru a opta cu ”Da” sau ”Nu” la cele două întrebări care se vor regăsi pe buletinul de vot:


1. „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?”

2. „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Klaus Iohannis, la Craiova: ”Pentru liderii europeni, România contează, pentru liderii europeni, românii contează”

Published

on

© Administrația Prezidențială

România și cetățenii săi contează și sunt importanți pentru liderii europeni și pentru Uniunea Europeană, a afirmat președintele Klaus Iohannis, marți, la Craiova, cu ocazia lansării volumului său ”EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”.

Întrebat despre rezultatele summitului de la Sibiu și despre mesajul liderilor europeni pentru România și pentru români, șeful statului a răspuns: ”pentru liderii europeni, România contează, pentru liderii europeni, românii contează”.

”Știți ce am învățat eu de acolo, de la Summit? Fiindcă mă întâlnesc de foarte multe ori cu oamenii aceștia, liderii europeni, în format de Consiliu European, de când sunt Președinte, ne-am întâlnit de peste 30 de ori. Ne cunoaștem, lucrăm împreună și, de aceea, îmi permit să fac această afirmație, fiindcă i-am simțit și mulți mi-au spus-o direct: pentru liderii europeni, România contează, pentru liderii europeni, românii contează. Am spus acest lucru și cu altă ocazie. Este fenomenal de important de înțeles. Pentru Europa, pentru Uniunea Europeană, România contează, românii contează. (…) Însă, într-o problemă, ei sunt foarte interesați, în problema statului de drept, a independenței justiției. Și vă spun și de ce. Uniunea Europeană nu este o Uniune strict economică, deci nu este un fel de târg, unde mergem și schimbăm mărfurile la liber. Mulți și-au imaginat că asta este Uniunea Europeană, o Uniune economică. Este și asta, și partea aceasta economică se numește Piața Unică. Este un mare succes al Uniunii Europene, dar Uniunea este mult, mult, mult mai mult decât atât. Este o Uniune care se bazează pe valori, care au fost numite valori europene sau valorile euroatlantice sau valorile democrației euroatlantice sau valorile democrației europene. Sunt valorile pentru care românii au luptat și mulți s-au sacrificat în decembrie 89. Democrație, libertate, stat de drept, sigur, și prosperitate, și libertatea de a te mișca, și libertatea schimburilor economice”, a afirmat Iohannis.

Anterior evenimentului de lansare a cărţii sale, şeful statului a avut o întâlnire cu autorităţile locale din regiunea Olteniei.

 

Continue Reading

Referendumul național din 26 mai

#DAlaReferendum #RomaniiVoteaza #RomaniiConteaza

Dragi români,Cu toții ne dorim să trăim într-o țară în care hoții și corupții stau la pușcărie, nu în fruntea statului. Pe 26 mai, să spunem răspicat DA pentru România europeană, DA pentru România pe care o iubim, țara oamenilor cinstiți și integri, în care nimeni nu este mai presus de lege. Votați DA la referendum și nu îi lăsați pe alții să decidă în locul vostru! Românii votează pentru că românii contează!#DAlaReferendum #RomaniiVoteaza #RomaniiConteaza

Publicată de Klaus Iohannis pe Joi, 16 mai 2019

”Alege-ți viitorul” – dedataastavotez.eu

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending