Connect with us

JUSTIȚIE

Președintele Klaus Iohannis: MCV s-a încheiat astăzi pentru țara noastră. Am făcut un nou pas semnificativ pe calea integrării europene

Published

on

© Administrația Prezidențială

Ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare reprezintă o confirmare clară că România s-a înscris pe drumul ireversibil al luptei împotriva corupției, a declarat președintele Klaus Iohannis după anunțul Comisiei Europene, care a concluzionat că țara noastră a înregistrat progrese suficiente în ceea ce privește îndeplinirea angajamentelor pe care și le-a asumat în cadrul MCV la momentul aderării sale la UE și că toate obiectivele de referință pot fi închise în mod satisfăcător.

”Astăzi este o zi foarte importantă pentru România, care a făcut un nou pas semnificativ pe calea integrării europene. Mecanismul de Cooperare și Verificare s-a încheiat astăzi pentru țara noastră! Avem, așadar, confirmarea clară că România a făcut reformele necesare pentru consolidarea statului de drept și s-a înscris pe drumul ireversibil al luptei împotriva corupției. Comisia Europeană a confirmat în urmă cu câteva minute, în raportul făcut public, progresul făcut de România în cadrul acestui mecanism, ceea ce înseamnă că îndeplinim recomandările și obiectivele fixate prin MCV, Mecanismul de Cooperare și Verificare, așa cum au fost stabilite la momentul aderării noastre la Uniunea Europeană”, a anunțat președintele, completând  că ”acesta este ultimul raport MCV al Comisiei Europene pentru țara noastră”.

Așadar, de acum înainte, ”România va fi, la fel ca și toate celelalte state membre, monitorizată doar prin intermediul Mecanismului generalizat privind statul de drept”.

Șeful statului a amintit că Parlamentul a adoptat anul acesta ”legile fundamentale ale sistemului judiciar, pe care le-am promulgat după ce Curtea Constituțională le-a declarat constituționale”.

”România a demonstrat voință politică, dar mai ales o puternică susținere a cetățenilor pentru a corecta orice deviere de la un parcurs democratic și pentru a relua rapid reformele, așa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani. Mă bucur că toate aceste progrese au fost consemnate în Raportul MCV de astăzi, pentru că aceste reforme sunt esențiale în primul rând pentru români. Cetățenii au dreptul la un sistem de justiție independent, funcțional, eficient, la o societate în care combaterea corupției și integritatea sunt obiective pe deplin asumate”, a subliniat Iohannis.

Acesta a felicitat ”autoritățile – Guvernul României, ministrul justiției, Parlamentul și instituțiile din sistemul judiciar – pentru aceste rezultate și îmi exprim aprecierea și pentru eforturile diplomatice, inclusiv ale Reprezentanței Permanente a României la Uniunea Europeană, care au contribuit la atingerea acestui obiectiv”.

El a mulțumit, în egală măsură, ”Comisiei Europene, președintei Ursula von der Leyen, pentru sprijinul constant și pentru dialogul deschis”.

”Dialogul a vizat, totodată, și Comisia de la Veneția, care a constatat recent că elementele esențiale din pachetul legilor justiției respectă standardele europene. Raportul de astăzi încheie o etapă, dar eforturile noastre comune, la nivel de autorități și societate, trebuie să continue. Sunt convins și încrezător că realizările confirmate astăzi de Comisia Europeană vor fi urmate și de altele, astfel încât independența și eficiența justiției, ca și combaterea corupției să rămână constante ireversibile pentru România”, și-a exprimat încrederea președintele.

Comisia Europeană a concluzionat marți că România a înregistrat progrese suficiente în ceea ce privește îndeplinirea angajamentelor pe care și le-a asumat în cadrul MCV la momentul aderării sale la UE și că toate obiectivele de referință pot fi închise în mod satisfăcător. Evaluarea ține totodată seama de evoluția situației statului de drept în UE și, în special, de implicarea deplină a României în ciclul raportului privind statul de drept.

Citiți și:
La 15 ani de la aderarea la UE, Comisia Europeană recomandă ridicarea MCV pentru România, o piatră de hotar în calea aderării la spațiul Schengen

De acum înainte, Comisia nu va mai monitoriza și nu va mai raporta cu privire la România în cadrul MCV, însă monitorizarea va continua în cadrul ciclului anual privind statul de drept. Raportarea va fi consolidată în Raportul anual al Comisiei privind statul de drept, la fel ca în cazul tuturor statelor membre.

Progresele înregistrate în ceea ce privește reforma sistemului judiciar și combaterea corupției

Printre reformele importante se numără legile justiției adoptate recent și o nouă strategie pentru dezvoltarea sistemului judiciar. De asemenea, Comisia ia act de angajamentul României de a ține seama în cea mai mare măsură de avizul Comisiei de la Veneția cu privire la legile justiției și la alte aspecte, mai generale, în eventualitatea în care ar fi necesare acțiuni suplimentare.

În ceea ce privește combaterea corupției, instituțiile de stat își unesc forțele pentru a pune în aplicare o nouă strategie națională anticorupție, iar pe parcursul anului 2021 și în 2022 au continuat să se înregistreze rezultate pozitive în materie de eficacitate a investigării și a sancționării corupției la nivel înalt. Parlamentul a îmbunătățit procedura de ridicare a imunității politice, iar instituțiile române responsabile cu aplicarea normelor privind integritatea și conflictele de interese, precum și cu gestionarea și recuperarea activelor provenite din săvârșirea de infracțiuni au funcționat în mod eficace.

În fine, România înregistrează progrese rapide în ceea ce privește revizuirea codurilor sale penale, precum și consolidarea cadrului său de integritate. Finalizarea acestor reforme importante reprezintă, de asemenea, jaloane în cadrul Planului de redresare și reziliență al României, iar Comisia va continua să coopereze cu România în vederea realizării cu succes a acestora, în concordanță cu legislația UE și cu standardele internaționale anticorupție.

Mecanismul de cooperare și de verificare (MCV) a fost instituit în 2007, în momentul aderării României la Uniunea Europeană, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze eforturile susținute ale României de a-și reforma sistemul judiciar și de a intensifica lupta împotriva corupției. 

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

JUSTIȚIE

Ziua Constituției. Klaus Iohannis: Constituția este un scut împotriva amenințărilor la adresa democrației. Aderarea României la NATO și UE sunt direcții constituționale ireversibile

Published

on

©️ Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Zilei Constituției, subliniind importanța legii fundamentale ca temelie a democrației și drepturilor fundamentale în România.

“În urmă cu 35 de ani, prăbușirea regimului totalitar din Decembrie 1989 a marcat începutul reconstrucției statului, iar aspirațiile cetățenilor au dobândit expresia unei noi legi fundamentale care să guverneze societatea noastră – Constituția României. Aceasta a pus bazele unui stat de drept, în armonie cu evoluțiile democratice ale statelor europene și cu valorile constituționalismului european”, a declarat președintele, în mesajul său.

Șeful statului a evidențiat rolul crucial al Constituției în garantarea suveranității, pluralismului politic și independenței statului român.

“Constituția definește cadrul în care statul și viața politică funcționează, fiind un scut împotriva amenințărilor la adresa democrației. În perioade tumultoase, instituțiile statului sunt chemate să acționeze cu calm, înțelepciune și respect față de lege, Constituție și democrație”, a afirmat Klaus Iohannis.

Președintele a subliniat că apartenența României la NATO și Uniunea Europeană reprezintă garanții ale valorilor democratice înscrise în Constituție.

“Aderarea României la NATO și integrarea în Uniunea Europeană, fundamentate pe democrație și statul de drept, sunt direcții constituționale ireversibile. Acestea exprimă voința cetățenilor români de a conferi stabilitate în plan politic, militar și economic statului nostru”, a adăugat șeful statului.

În final, Klaus Iohannis a reafirmat angajamentul său față de apărarea valorilor constituționale pe parcursul celor două mandate prezidențiale.

“Am vegheat la respectarea Constituției și a valorilor sale fundamentale. Deciziile pe care le-am luat au avut la bază principiul apărării democrației. În fața provocărilor politice, sociale, economice sau geostrategice, avem responsabilitatea să rămânem uniți în apărarea democrației noastre și să construim un viitor mai bun”, a transmis președintele.

Continue Reading

JUSTIȚIE

Curtea Constituțională a stabilit că președintele Iohannis își va exercita mandatul până când noul președinte ales va depune jurământul

Published

on

© Administrația Prezidențială

Curtea Constituțională a decis vineri, în expunerea de motive a deciziei de anulare a scrutinului prezidențial, ca actualul președinte Klaus Iohannis să își exercite mandatul până când noul președinte ales va depune jurământul.

Curtea, având în vedere complexitatea și durata în timp a operațiunilor electorale necesare ulterior pronunțării prezentei decizii, constată aplicabilitatea art.83 alin.(2) din Constituție, potrivit căruia Președintele României în funcție “exercită mandatul până la depunerea jurământului de Președintele nou-ales”, se arată în motivarea deciziei de anulare a scrutinului prezidențial.

Mandatul președintelui Iohannis ar fi trebuit să se încheie pe data de 21 decembrie.

Curtea Constituțională a României a anulat vineri, printr-o decizie în unanimitate a celor nouă judecători constituționali, întregul proces electoral privind alegerea președintelui României.

“Procesul electoral a fost viciat pe toata etapa desfășurării lui și în toate etapele”, se arată în motivarea CCR.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale este obligatorie pentru toată lumea şi “noi toţi ne conformăm”, precizând că potrivit prevederilor constituționale va rămâne în funcție până la depunerea jurământului de către președintele ales în urma unui nou scrutin și transmițând un mesaj ferm de stabilitate a României către Uniunea Europeană, NATO și investitori.

După validarea alegerilor parlamentare, noul guvern va stabili datele pentru cele două tururi de alegeri prezidențiale. Conform Constituției, la art. 83, alin. 2, președintele își exercită mandatul până la depunerea jurământului de către noul președinte. Concluzie: Rămân în mandat până la alegerea noului președinte”, a arătat el.

Procesul electoral pentru alegerea președintelui României va fi refăcut complet, guvernul fiind responsabil de stabilirea unei noi date pentru desfășurarea alegerilor.

Această decizie presupune reluarea de la zero a întregului proces electoral, ceea ce înseamnă că toți candidații vor trebui să se înscrie din nou și să treacă prin validarea Biroului Electoral Central.

„În baza articolului 146 litera f din Constituție, se anulează întregul proces electoral privind alegerea președintelui României”, se precizează în comunicatul oficial. Acest articol din Constituție stipulează că Curtea Constituțională are rolul de a supraveghea respectarea procedurii de alegere a președintelui și de a confirma rezultatele.

Decizia de anulare a alegerilor vine ca urmare a declasificării informațiilor furnizate de serviciile de informații, care au relevat dovezi privind interferența Rusiei în procesul electoral.

Calea Europeană, în calitate de publicație mass-media care și-a asumat promovarea valorilor democratice europene și euro-atlantice în România, a sesizat joi Curtea Constituțională a României privind ilegalitățile identificate și comunicate de CSAT în legătura cu desfășurarea procesului electoral din România pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale.

Președintele Klaus Iohannis a declasificat miercuri documente din ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, organizată în data de 28 noiembrie, la patru zile după ce un candidat pe care președintele francez Emmanuel Macron l-a interpretat drept “ambiguu față de Rusia” a câștigat primul tur.

Informațiile desecretizate au indicat că au fost obținute date certe care relevă intențiile unor persoane de pe teritoriul României de a afecta suveranitatea statului român, “stabilindu-și obiectivul comun de a sprijini demersurile politice ale candidatului Călin Georgescu de a accede pe funcția de președinte al României”. Informațiile declasificate au arătat cum conturi de pe rețeaua de socializare TikTok au fost instrumentalizate și activate în acest scop. TikTok nu l-a marcat pe Călin Georgescu drept candidat politic, iar conținutul asociat hashtag-urilor campaniei lui Georgescu a ajuns pe locul 9 la nivel mondial în topul trendurilor de promovare. Totodată, un finanțator a plătit 381.000 de dolari către utilizatori TikTok care să-l promoveze pe Călin Georgescu, iar infrastructura procesului electoral s-a aflat sub presiune, România fiind țintită de 85.000 de atacuri cibernetice prin platforme de criminalitate cibernetică de sorginte rusă, care au fost lansate prin sisteme informatice din peste 33 de țări

Pe cale de consecință, mai multe demersuri publice individuale, inclusiv unul asumat de Calea Europeană în calitate de publicație consacrată valorilor europene și euro-atlantice, au fost îndreptate către Curtea Constituțională a României să ia în considerare noile informații și să asigure ca alegerile din România să se deruleze în condiții de legalitate deplină, cu respect față de cetățenii acestei țări și față de valorile lumii democratice și ale statului de drept. 

Continue Reading

JUSTIȚIE

Motivarea CCR de anulare a alegerilor prezidențiale: “Procesul electoral a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele”

Published

on

© CCR

Curtea Constituțională a României arată, în motivarea care a stat la baza deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale, că “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”.

“A fost distorsionat caracterul liber și corect al votului exprimat de cetățeni și egalitatea de șanse a competitorilor electorali, a fost afectat caracterul transparent și echitabil al campaniei electorale și au fost nesocotite reglementările legale referitoare la finanțarea acesteia”, se arată în motivarea CCR, documentul fiind disponibil aici.

Curtea Constituţională mai susţine că, în cadrul alegerilor prezidenţiale, caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin faptul că alegătorii au fost dezinformaţi prin intermediul unei campanii electorale în cadrul căreia Călin Georgescu a beneficiat de o promovare agresivă, derulată cu eludarea legislaţiei naţionale în domeniul electoral şi prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social-media.

“În prezenta cauză, caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin faptul că alegătorii au fost dezinformaţi prin intermediul unei campanii electorale, în cadrul căreia unul dintre candidaţi a beneficiat de o promovare agresivă, derulată cu eludarea legislaţiei naţionale în domeniul electoral şi prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social-media. Manipularea votului a fost cu atât mai evidentă cu cât materialele electorale de promovare a unui candidat nu au purtat însemnele specifice publicităţii electorale conform Legii nr.370/2004. În plus, candidatul a beneficiat şi de un tratament preferenţial pe platformele de social-media, ceea ce a avut ca efect denaturarea manifestării de voinţă a alegătorilor”, se arată în motivarea CCR.

De asemenea, conform Curții Constituționale, Călin Georgescu a încălcat legislaţia electorală referitoare la finanţarea campaniei pentru alegerile prezidenţiale, după ce a raportat la Autoritatea Electorală Permanentă zero cheltuieli, în contradicţie cu datele prezentate de SRI şi MAI.

Totodată, Curtea Constituțională a decis ca actualul președinte Klaus Iohannis să își exercite mandatul până când va fi ales un nou președinte.

”Curtea, având în vedere complexitatea și durata în timp a operațiunilor electorale necesare ulterior pronunțării prezentei decizii, constată aplicabilitatea art.83 alin.(2) din Constituție, potrivit căruia Președintele României în funcție “exercită mandatul până la depunerea jurământului de Președintele nou-ales”, se arată în decizia CCR.

Curtea Constituțională a României a anulat vineri, printr-o decizie în unanimitate a celor nouă judecători constituționali, întregul proces electoral privind alegerea președintelui României.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale este obligatorie pentru toată lumea şi “noi toţi ne conformăm”, precizând că potrivit prevederilor constituționale va rămâne în funcție până la depunerea jurământului de către președintele ales în urma unui nou scrutin și transmițând un mesaj ferm de stabilitate a României către Uniunea Europeană, NATO și investitori.

Procesul electoral pentru alegerea președintelui României va fi refăcut complet, guvernul fiind responsabil de stabilirea unei noi date pentru desfășurarea alegerilor.

Această decizie presupune reluarea de la zero a întregului proces electoral, ceea ce înseamnă că toți candidații vor trebui să se înscrie din nou și să treacă prin validarea Biroului Electoral Central.

„În baza articolului 146 litera f din Constituție, se anulează întregul proces electoral privind alegerea președintelui României”, se precizează în comunicatul oficial. Acest articol din Constituție stipulează că Curtea Constituțională are rolul de a supraveghea respectarea procedurii de alegere a președintelui și de a confirma rezultatele.

Decizia de anulare a alegerilor vine ca urmare a declasificării informațiilor furnizate de serviciile de informații, care au relevat dovezi privind interferența Rusiei în procesul electoral.

Calea Europeană, în calitate de publicație mass-media care și-a asumat promovarea valorilor democratice europene și euro-atlantice în România, a sesizat joi Curtea Constituțională a României privind ilegalitățile identificate și comunicate de CSAT în legătura cu desfășurarea procesului electoral din România pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale.

Președintele Klaus Iohannis a declasificat miercuri documente din ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, organizată în data de 28 noiembrie, la patru zile după ce un candidat pe care președintele francez Emmanuel Macron l-a interpretat drept “ambiguu față de Rusia” a câștigat primul tur.

Informațiile desecretizate au indicat că au fost obținute date certe care relevă intențiile unor persoane de pe teritoriul României de a afecta suveranitatea statului român, “stabilindu-și obiectivul comun de a sprijini demersurile politice ale candidatului Călin Georgescu de a accede pe funcția de președinte al României”. Informațiile declasificate au arătat cum conturi de pe rețeaua de socializare TikTok au fost instrumentalizate și activate în acest scop. TikTok nu l-a marcat pe Călin Georgescu drept candidat politic, iar conținutul asociat hashtag-urilor campaniei lui Georgescu a ajuns pe locul 9 la nivel mondial în topul trendurilor de promovare. Totodată, un finanțator a plătit 381.000 de dolari către utilizatori TikTok care să-l promoveze pe Călin Georgescu, iar infrastructura procesului electoral s-a aflat sub presiune, România fiind țintită de 85.000 de atacuri cibernetice prin platforme de criminalitate cibernetică de sorginte rusă, care au fost lansate prin sisteme informatice din peste 33 de țări

Pe cale de consecință, mai multe demersuri publice individuale, inclusiv unul asumat de Calea Europeană în calitate de publicație consacrată valorilor europene și euro-atlantice, au fost îndreptate către Curtea Constituțională a României să ia în considerare noile informații și să asigure ca alegerile din România să se deruleze în condiții de legalitate deplină, cu respect față de cetățenii acestei țări și față de valorile lumii democratice și ale statului de drept. 

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
Victor Negrescu1 hour ago

Ziua Internațională a Educației: Intergrupul PE privind educația a propus crearea unui Cadru de Investiții al UE destinat educației și competențelor finanțat prioritar în viitorul buget european pe termen lung

NATO8 hours ago

Secretarul general al NATO Mark Rutte se întâlnește săptămâna viitoare la sediul Alianței cu noul ministru de externe al României Emil Hurezeanu

ROMÂNIA8 hours ago

Eurostat: În 2022, România se afla în top trei la nivel UE în ceea ce privește ponderea medicilor stomatologi în raport cu populația

U.E.9 hours ago

Bulgaria amână aderarea la zona euro pentru 2026, invocând criteriul stabilității prețurilor

EDITORIALE9 hours ago

Iulian Chifu: Lumea lui Trump – deconstrucție și reconstrucție pe baza oligarhiei conservatoare globalizante

PARLAMENTUL EUROPEAN9 hours ago

Parlamentul European organizează o sesiune plenară specială pentru a comemora Victimele Holocaustului

COMISIA EUROPEANA9 hours ago

Cooperarea între universitățile europene are potențialul de a transforma învățământul superior, este concluzia unui raport prezentat de vicepreședinta CE Roxana Mînzatu

EDITORIALE10 hours ago

Calea Europeană lansează rubrica “România suverană în NATO și UE”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI10 hours ago

Vicepreședintele PE Victor Negrescu, mesaj de Ziua Unirii Principatelor: Doar în cadrul UE putem construi o națiune puternică și unită. Solidaritatea europeană, fondurile disponibile sunt esențiale pentru dezvoltarea noastră

U.E.10 hours ago

Franța cere amânarea regulilor UE pentru companii privind raportarea impactului de mediu și verificarea lanțurilor de aprovizionare

INTERNAȚIONAL15 hours ago

Donald Trump se angajează la Davos să reducă prețul petrolului pentru “a încheia imediat războiul Rusia-Ucraina”

PARLAMENTUL EUROPEAN2 days ago

Donald Tusk le reamintește europenilor că au descoperit America și îl parafrazează pe Kennedy: Întrebați-vă ce poate face Europa pentru securitatea ei, nu SUA. Pentru a evita repetarea istoriei, trebuie să fim înarmați

INTERVIURI2 days ago

INTERVIU | La 62 de ani de la Tratatul de la Élysée, ambasadorii Franței și Germaniei asigură că motorul franco-german pentru Europa nu va eșua și au încredere că România va rămâne un partener și aliat valoros în NATO și UE

INTERNAȚIONAL3 days ago

Noul șef al diplomației SUA, Marco Rubio, promite “o politică externă a interesului național” și a păcii prin forță. Primele întâlniri, în format “Quad”, cu omologii din Australia, India și Japonia, pentru securitatea indo-pacifică

CHINA3 days ago

Vicepreședintele Chinei subliniază la Forumul Economic de la Davos că ”protecționismul nu duce nicăieri”: Multilateralismul este ”calea corectă pentru menținerea păcii mondiale”

SUA4 days ago

Donald Trump proclamă debutul “epocii de aur” în discursul inaugural: Declinul Americii a luat sfârșit. Am fost salvat de Dumnezeu pentru a face America măreață din nou

SUA4 days ago

Donald Trump a depus jurământul solemn și a devenit oficial cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii

ROMÂNIA1 week ago

Românii își aleg președintele pe 4 mai. Campania electorală începe pe 18 februarie

SUA1 week ago

În discursul de adio înainte de a-i preda ștafeta puterii lui Trump, Joe Biden avertizează că SUA ar putea cădea în “mâinile unei oligarhii” care amenință democrația prin “abuz de putere”: “Este rândul vostru să stați de pază”

ROMÂNIA1 week ago

Ciolacu: Bugetul pentru 2025, construit pe o abordare prudentă care să permită închiderea anului cu un deficit de 7%

Trending