Connect with us

#RO2019EU

Președintele Klaus Iohannis nu o va desemna pe premierul Viorica Dăncilă să reprezinte România în Consiliul European pe parcursul exercitării președinției Consiliului UE

Published

on

Președintele Klaus Iohannis nu o va desemna pe premierul Viorica Dăncilă să reprezinte României la nivelul reuniunilor Consiliului European în perioada în care țara noastră va exercita președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, a declarat șeful statului pentru CaleaEuropeană.ro, în cadrul unei întrevederi cu jurnaliștii.

Șeful statului a făcut aceste precizări în condițiile în care președintele Camerei Deputaților și liderul PSD, Liviu Dragnea, a precizat că România este reprezentată la nivelul Consiliului European de președinte în condițiile în care premierul Viorica Dăncilă va fi cea care va exercita, în numele Guvernului, președinția Consiliului UE.

FOTO: Guvernul României

Declarațiile lui Iohannis au survenit la scurt timp după ce președintele a primit, în mod simbolic, de la cancelarul Austriei ștafeta președinției Consiliului UE, simbolul constând într-un triunghi inscripționat cu steagul Uniunii Europene.

De altfel, cancelarul Sebastian Kurz a subliniat că se bucură că ”Austria predă președinția către România” și că el, personal, în calitate de cancelar predă ”președinția către Klaus Iohannis ca președinte al statului român”.

România va asuma în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, în premieră, Președinția rotativă la Consiliul Uniunii Europene, într-o perioadă marcată de finalizarea procesului de retragere a Marii Britanii din UE, avansarea negocierilor pentru adoptarea Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, summit-ul de la Sibiu de la 9 mai 2019 dedicat viitorului UE și alegerile pentru Parlamentul European din 23-26 mai 2019.

Cei patru piloni tematici care vor sta la baza agendei de lucru a Președinției României la Consiliul UE vizează „Europa convergenței: creștere, coeziune, competitivitate, conectivitate”, „Europa siguranței”, „Europa, actor global” și „Europa valorilor comune”.

Motto-ul Președinției României va fi „Coeziunea, o valoare comună europeană“.

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

#RO2019EU

România și Slovenia doresc să schimbe legislația din Uniunea Europeană privind etichetarea mierii prin indicarea precisă a țării de origine

Published

on

©Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale/ Facebook

România și Slovenia doresc să schimbe legislația din Uniunea Europeană privind etichetarea mierii prin indicarea precisă a țării de origine, indiferent dacă aceasta provine la state membre UE sau țări terțe, a afirmat, sâmbătă, Tanja Strnisa, secretar de stat din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Alimentaţiei din Republica Slovenia, la conferinţa ”Apicultura în context european şi mondial”, informează Agerpres.

”Am fost foarte bucuroasă să aflu astăzi că România a făcut progrese în acest domeniu, şi să aflu, de asemenea, că atât cultivatorii de albine, apicultorii, cât şi Ministerul Agriculturii se străduiesc să obţină o miere de foarte bună calitate, că s-a reuşit în România să dubleze producţia şi aproape să se dubleze numărul de colonii, de familii de albine. Am mai auzit astăzi ceva foarte importat legat de calitatea mierii dumneavoastră, de faptul că şi consumatorii de miere doresc să fie informaţi în legătură cu calitatea mierii şi mai ales să fie informaţi cu privire la ţara de origine, cu provenienţa mierii. În conformitate cu legislaţia actuală a Uniunii Europene pe etichetă se poate menţiona provenit din Uniunea Europeană sau nou-UE, iar consumatorii noştri şi apicultorii doresc să aibă informaţii mai precise, dacă este dintr-o ţară terţă, din care anume ţară terţă, iar dacă este din Uniunea Europeană din care ţară membră a Uniunii Europene provine. Iar în această privinţă cele două ministere ale noastre se susţin unul pe altul în ideea schimbării acestui mod de etichetare la nivel European”, a spus Tanja Strnisa.

Prezent la conferinţa de presă, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, a declarat că ar trebui să ne dea de gândit faptul că în România consumul de zahăr pe cap de locuitor este de 30 de kg, iar cel de miere pe cap de locuitor este de un kg şi că ar trebui să face diferenţa în opţiunile pe care le avem.

Tanja Strnisa a participat sâmbătă la conferinţa ”Apicultura în context european şi mondial”, eveniment realizat în contextul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

Evenimentul, organizat cu prilejul ”Zilei Mondiale a Albinei”, îşi propune să evidenţieze importanţa polenizatorilor pentru umanitate şi pentru întregul ecosistem, asupra necesităţii dezvoltării sectorului apicol în contextul schimbărilor climatice, precum şi rolul crucial al acestora în creşterea randamentului culturilor.

România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, iar efectivele au atins în anul 2015 un vârf de 1,47 milioane de familii de albine.

La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

Continue Reading

#RO2019EU

Polonia depune o plângere la Curtea de Justiție a Uniunii Europene împotriva directivei drepturilor de autor, un dosar sensibil negociat și încheiat cu președinția României la Consiliul UE

Published

on

©️ European Court of Justice/ Facebook

Polonia a depus vineri o plângere la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene împotriva reformei drepturilor de autor adoptată în aprilie, a anunţat ministrul adjunct al afacerilor externe, relatează AFP.

Polonia a decis să depună în această dimineaţă la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene o plângere în legătură cu adoptarea de către UE a directivei privind drepturile de autor pe internet“, a declarat Konrad Szymanski la televiziunea publică TVP Info, scrie Agerpres.

“Vedem în această reformă, pentru moment destul de neclară, o ameninţare importantă pentru libertatea de expresie, şi în special pentru libertatea de expresie pe internet”, a adăugat el.

Potrivit acestuia, directiva ar putea conduce “la adoptarea de reguli similare cu o cenzură preventivă”.

Citiți și Parlamentul European a aprobat controversata reformă a directivei drepturilor de autor, un dosar sensibil negociat și încheiat cu președinția României la Consiliul UE

Reforma drepturilor de autor, controversată, a fost adoptată la capătul unei lupte intense de doi ani în care s-au confruntat, pe de o parte, marile grupuri de presă şi artiştii favorabili legii şi, de cealaltă parte, giganţii lumii digitale şi apărătorii libertăţii internetului, îngrijoraţi de consecinţele sale.

Polonia a fost una dintre cele şase ţări care s-au opus reformei.

Continue Reading

#RO2019EU

Președinția română a Consiliului UE a reușit amendarea definitivă a normelor privind dimensiunea autovehiculelor grele în scopul salvării de vieți omenești și protecției mediului

Published

on

Camioanele cu cabine rotunjite sunt prevăzute să ajungă pe drumurile europene începând cu 1 septembrie 2020, Consiliul aprobând astăzi introducerea mai rapidă modelului mai sigur și mai ecologic și încheind, totodată, procedura legislativă, potrivit unui comunicat.

Decizia adoptată de miniștri modifică normele privind dimensiunea maximă a camioanelor, devansând data care permite o lungime mai mare pentru o parte frontală mai rotunjită, fără a se reduce spațiul pentru încărcătură. La 12 februarie 2019, președinția română și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu.

,,Această nouă generație de cabine va fi mai sigură, mai eficientă din punctul de vedere al consumului de combustibil și mai confortabilă pentru șoferi. Deci este o veste bună pentru toți participanții la trafic și pentru mediu”, declară Răzvan Cuc, ministrul român al transporturilor

Partea frontală mai alungită a cabinei va reduce unghiurile moarte ale șoferilor, astfel încât aceștia vor avea o mai bună vizibilitate asupra utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor, cum ar fi pietonii și bicicliștii. Aceasta va reduce totodată pagubele sau vătămările corporale ale altor participanți la trafic produse în caz de coliziune. Potrivit estimărilor Comisiei, acest lucru ar putea duce la salvarea a până la 500 de vieți pe an, în principal în rândul pietonilor și al bicicliștilor din zonele urbane.

Se preconizează că rezistența redusă a aerului va scădea consumul de combustibil cu până la 10%. Reducerea emisiilor va contribui la combaterea schimbărilor climatice.

Înainte de a putea fi introduse pe piață, cabinele aerodinamice trebuie să îndeplinească cerințele de omologare de tip necesare. Acestea vor intra în vigoare până la 1 noiembrie 2019.

Lungimea suplimentară permisă poate fi utilizată numai pentru îmbunătățirea aerodinamicii cabinei, și nu pentru a spori capacitatea de încărcare a vehiculului.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending