Connect with us

POLITICĂ

Președintele Klaus Iohannis participă joi și vineri la Consiliul European. Migrația, viitorul buget al UE post-2020 și apărarea europeană, pe agenda discuțiilor dintre liderii europeni

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, unde va exprima sprijinul României pentru iniţiativele NATO şi UE destinate îmbunătăţirii mobilităţii militare și va pleda pentru finalizarea negocierilor cât mai rapid posibil pe tema bugetului UE post-2020. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda discuţiilor se află teme care vizează politica europeană de apărare, subiecte economice referitoare la ocupare, creştere economică, competitivitate, domeniul digital, inovare şi comerţ, migraţie, viitorul buget al Uniunii Europene post-2020, precum şi aspecte privind relaţiile externe ale Uniunii. Totodată, vor fi abordate ultimele evoluţii referitoare la procesul de retragere a Marii Britanii din UE.

FOTO: Administrația Prezidențială

Cu privire la politica europeană de apărare, preşedintele Iohannis se va referi la importanţa cooperării structurate permanente (PESCO), salutând progresele înregistrate, în special cele din domeniul mobilităţii militare şi ameninţărilor cibernetice. De asemenea, şeful statului va exprima sprijinul României pentru iniţiativele dezvoltate de NATO şi UE, destinate îmbunătăţirii mobilităţii militare, şi va reitera susţinerea pentru intensificarea cooperării dintre UE şi NATO.

Iohannis va vorbi şi despre nevoia implementării reformelor menite să sporească rezilienţa economiilor statelor membre şi va sublinia importanţa acordată cercetării şi inovării ca elemente-cheie pentru competitivitatea Uniunii.

El va pleda pentru menţinerea unui climat atractiv pentru investiţii în UE, arătând că România susţine un sistem de impozitare echitabil şi eficient al companiilor, care să fie adaptat noilor modele de afaceri în contextul digitalizării economiei. În domeniul comerţului, România rămâne un susţinător puternic al sistemului multilateral bazat pe reguli, stabilit în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, precizează Administraţia Prezidenţială.

Cu privire la viitorul buget al Uniunii post-2020, Iohannis va pleda pentru finalizarea negocierilor cât mai rapid posibil, dar şi pentru necesitatea identificării unor soluţii echilibrate, care să fie acceptabile pentru toate statele membre.

„Gestionarea fluxurilor migratorii rămâne o prioritate a Uniunii Europene şi a statelor sale membre şi, în acest context, preşedintele Klaus Iohannis va reitera necesitatea continuării consolidării protecţiei la frontierele externe ale Uniunii şi va accentua necesitatea unui efort colectiv al statelor membre pentru intensificarea dialogului cu ţările de origine şi de tranzit ale migranţilor”, se arată în comunicat.

În cadrul discuţiilor despre Brexit, Iohannis va reitera importanţa menţinerii unei voci unitare şi coerente a UE în procesul de negociere cu partea britanică, în vederea obţinerii unui acord echitabil pentru toate părţile.

„Pentru România, prioritară este protejarea drepturilor şi a intereselor cetăţenilor săi care locuiesc în Regatul Unit. Ca atare, partea română va urmări ca prevederile Acordului de Retragere să conţină toate aspectele relevante agreate în cadrul primei faze a negocierilor”, se precizează în comunicat.

De asemenea, vineri, 29 iunie, preşedintele Iohannis va participa la Summitul Euro în format extins, unde va sublinia că “pentru ţara noastră, ca stat care doreşte să adere cât mai curând posibil la zona Euro, consolidarea Uniunii Economice şi Monetare are o importanţă majoră”.

„Preşedintele României va arăta că deciziile în acest domeniu sunt foarte importante pentru viitorul întregii Uniuni Europene şi, în consecinţă, susţine menţinerea dezbaterilor în format extins, inclusiv cu participarea statelor membre care încă nu fac parte din zona Euro”, mai arată Administraţia Prezidenţială. 

 

 

 

.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019

Klaus Iohannis, despre relațiile București-Moscova: Rusia încearcă să recâștige sferele de influență pierdute. Împărtășim abordările NATO și UE în ce privește securitatea, comerțul și sancțiunile

Published

on

Relația României cu Rusia este una complicată, iar abordarea țării noastră în raport cu Moscova este ghidată de apartenența noastră la NATO și la Uniunea Europeană, a transmis președintele Klaus Iohannis, marți, cu prilejul dezbaterii prezidențiale pe care a organizat-o la Aula Bibliotecii Centrale Universitare.

”Relația cu Rusia este una foarte complicată, încearcă să recâștige sferele de influență pierdute, încearcă să se militarizeze din ce în ce mai mult. Abordarea e cea pe care o împărtășim cu NATO în ce privește securitatea și cu UE în ce privește comerțul și sancțiunile”, a spus șeful statului.

Președintele Klaus Iohannis a avut marți o dezbatere cu jurnaliști și politologi găzduită de Aula Bibliotecii Centrale Universitare și care are loc înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, care se desfășoară în perioada 22-24 noiembrie în diaspora și în 24 noiembrie în țară.

Partidul Național Liberal a organizat marți dezbaterea președintelui Iohannis, cu analiști, politologi și jurnaliști. La eveniment participă: Ramona Avramescu, Clarice Dinu, Moise Guran, Ion M. Ioniţă, Cristian Leonte, Silviu Mănăstire, Cristian Pîrvulescu, Cristina Şincai și Radu Tudor.

Potrivit PNL, dezbaterea a reprezentat o premieră pentru România, în contextul alegerilor prezidențiale, participanții care au luat parte la dialog având posibilitatea să abordeze orice teme și orice subiecte pe care le consideră de interes pentru opinia publică.

Continue Reading

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019

Klaus Iohannis, reacție privind ”moartea cerebrală a NATO” afirmată de Emmanuel Macron: NATO este garanția securității pentru România

Published

on

Președintele Klaus Iohannis a refuzat marți, cu prilejul dezbaterii prezidențiale pe care a organizat-o la Aula Bibliotecii Centrale Universitare, să comenteze afirmațiile omologului său francez Emmanuel Macron cu privire la ”moartea cerebrală a NATO”, însă a afirmat că pentru România ”NATO este garanția securității”.

Întrebat de jurnaliștii Silviu Mânăstire și Ion M. Ioniță despre tema unei armate europene și despre pozițiile exprimate de președintele francez în ajun de summit NATO, Iohannis a explicat că apărarea europeană este un demers bun, însă numai dacă este realizată în complementaritate cu NATO.

”Noi am creionat împreună un proiect pe apărare europeană care se numește PESCO. Este un proiect la care noi suntem parte și este un proiect destinat revigorării industriei de apărare și cercetării. Există în Europa mai mulți politicieni relevanți ca să avem sisteme de apărare proprii, eficiente, moderne, ceea ce cred că este corect. În viziunea mea, acestea nu trebuie să se afle în afara NATO, ci să fie complementare cu NATO. Crearea unui paralelism cu NATO nu ar ajuta pe nimeni. (…) O armată europeană independentă nu ar fi fezabilă”, a explicat Klaus Iohannis.

Referitor la declarațiile lui Emmanuel Macron, șeful statului a spus că ”NATO este pentru România garanția securității”.

N-o să mă înscriu în lunga listă a comentatorilor a ceea ce a declarat președintele Macron, cu care am o relație foarte bună. Noi discutăm permanent, inclusiv aceste chestiuni. Nici nu vreau să iau partea unora sau altora, dar pot să spun că NATO este pentru noi garanția securității iar aceste chestiuni ce trebuie făcute ca Alianța să funcționeze mai bine le vom discuta la summitul din Londra, la începutul lui decembrie”, a spus șeful statului și candidatul PNL la prezidențiale.

”Nu trebuie să încercăm să exacerbăm declarații politice, e evident o nemulțumire a președintelui Macron, asta înseamnă că trebuie să ne aplecăm mai mult și mai bine”, a insistat Iohannis.

Într-un interviu pentru The Economistpublicat la 6 noiembrie, Macron a afirmat că ”asistăm la moartea cerebrală a NATO” și a spus la îndoială ”eficacitatea” Articolul 5 din Tratatul NATO, clauza care prevede apărarea colectivă a tuturor membrilor Alianței, explicându-şi opinia prin dezangajarea SUA şi comportamentul Turciei. După ce a afirmat că ”suntem pe punctul de a asista la moartea cerebrală a NATO”, președintele francez Emmanuel Macron a vorbit pe un ton sumbru și cu privire la viitorul Uniunii Europene, declarându-se îngrijorat de “fragilitatea extraordinară a Europei”, care “va dispărea dacă ea nu se va considera ca o putere în această lume”. Mai mult, Franța a reluat săptămâna trecută, prin vocea ministrului Apărării Florence Parly, teza construirii unui ”pilon european” în cadrul Alianței Nord-Atlantice și a precizat că Franța va cere lansarea unui proces de reflecție privind viitorul NATO la summitul de la Londra, apărând în egală măsură afirmațiile președintelui francez.

În cea mai recentă replică pe acest subiect, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a promis că va efectua săptămâna viitoare o vizită la Paris pentru a se întâlni cu Emmanuel Macron.

Continue Reading

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019

Cum își dorește Klaus Iohannis să fie consemnat în cărțile de istorie: ”Pe mine mă preocupă să reprezint România bine, cu demnitate”

Published

on

© Partidul Național Liberal/ Facebook

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, cu prilejul dezbaterii prezidențiale pe care a organizat-o la Aula Bibliotecii Centrale Universitare, că se ferește de categorisiri și judecăți de valoare la adresa predecesorilor săi și a afirmat că este treaba celor care scriu cărțile de istorie să îi consemneze mandatul sau mandatele prezidențiale.

Întrebat cum își dorește să rămâne în cartea de istorie după zece ani de mandat, dacă îl va câștiga pe cel de-al doilea, și cum îi definește pe predecesorii săi, Iohannis a răspuns: Mă feresc de astfel de categorisiri, de judecăți de valoare, eu prefer să vin cu argumente.

”Asta o să ne spună cei care scriu istoria. Pe mine mă preocupă să reprezint România bine, cu demnitate. După aceea om vedea ce vor spune cei de după noi după acest mandat. Eu sunt un om orientat spre construcție și soluție. Partea cu scrierea istoriei este partea altora”, a completat Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis are o dezbatere cu jurnaliști și politologi găzduită de Aula Bibliotecii Centrale Universitare și care are loc înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, care se desfășoară în perioada 22-24 noiembrie în diaspora și în 24 noiembrie în țară.

Partidul Național Liberal organizează marți dezbaterea președintelui Iohannis, cu analiști, politologi și jurnaliști. La eveniment participă: Ramona Avramescu, Clarice Dinu, Moise Guran, Ion M. Ioniţă, Cristian Leonte, Silviu Mănăstire, Cristian Pîrvulescu, Cristina Şincai și Radu Tudor.

Potrivit PNL, dezbaterea reprezintă o premieră pentru România, în contextul alegerilor prezidențiale, participanții care iau parte la dialog având posibilitatea să abordeze orice teme și orice subiecte pe care le consideră de interes pentru opinia publică.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending