Connect with us

INTERNAȚIONAL

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, la New York, cu Regele Iordaniei. Șeful statului l-a invitat pe Regele Abdullah al II-lea în România anul viitor

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis a avut marţi, la New York, o întrevedere bilaterală cu regele Regatului Haşemit al Iordaniei, Abdullah al II-lea, în marja celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, ocazie cu care a reiterat invitaţia adresată acestuia de a efectua o vizită în ţara noastră anul viitor, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale remis CaleaEuropeana.ro.

Cu ocazia întrevederii, preşedintele României a reiterat invitaţia adresată regelui Iordaniei de a face o vizită în ţara noastră anul viitor, invitaţie a cărei acceptare a fost reconfirmată cu plăcere şi interes de către Majestatea Sa“, arată Administraţia Prezidenţială.

FOTO: Administrația Prezidențială

Cei doi oficiali au discutat despre aprofundarea relaţiilor bilaterale, cu accent pe dimensiunea economică, şi organizarea celei de-a doua ediţii a Forumului româno-iordanian anul viitor la Bucureşti.

“Preşedintele României şi regele Iordaniei au apreciat caracterul excelent al relaţiilor bilaterale la nivel politic, întrevederea fiind un bun prilej pentru a discuta despre modalităţile concrete de aprofundare a relaţiilor bilaterale, cu accent pe dimensiunea economică, dorinţa manifestată de ambii înalţi oficiali. Astfel, preşedintele Klaus Iohannis a evocat potenţialul crescut de colaborare în acest domeniu. În acest sens, s-a discutat organizarea celei de-a doua ediţii a Forumului Economic româno-iordanian în 2019, la Bucureşti. De asemenea, cei doi şefi de stat au apreciat cooperarea deosebită existentă deja în domeniul medical şi al educaţiei, precum şi potenţialul de dezvoltare al acesteia”, precizează Administraţia Prezidenţială în comunicatul citat.

Şeful statului a subliniat rolul deosebit pe care Iordania îl are în regiune, apreciind politica externă echilibrată şi eforturile acesteia de a promova stabilitatea regională într-un mediu turbulent şi complex.

La rândul său, regele Iordaniei şi-a exprimat aprecierea faţă de comunitatea de români din regat, precum şi contribuţia acesteia la dezvoltarea societăţii iordaniene.

Cei doi şefi de stat au abordat şi temele actuale de pe agenda ONU şi internaţională şi au evidenţiat necesitatea întăririi cooperării atât în plan regional, cât şi global, printr-un răspuns coordonat şi cuprinzător, în vederea gestionării mai eficiente a provocărilor regionale de securitate.

Totodată, cei doi înalţi oficiali au discutat despre oportunităţile pe care le prezintă exercitarea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019, preşedintele Iohannis subliniind disponibilitatea ţării noastre de a acţiona în această calitate pentru consolidarea relaţiei dintre UE şi Iordania.

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, marţi, în marja celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a ONU şi cu omologul său din Cipru, Nicos Anastasiades.

Urmăriți și GALERIE FOTO Klaus Iohannis, la a treia sa participare la Adunarea Generală ONU de la New York pentru a promova candidatura României la Consiliul de Securitate

Citiți și despre participarea președintelui Klaus Iohannis la lucrările celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a ONU

Tot marţi, şeful statului a participat, alături de delegaţia României formată din ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall, consilierii prezidenţiali Bogdan Aurescu şi Andrei Muraru, ambasadorul României la ONU, Ion Jinga, la deschiderea segmentului la nivel înalt al dezbaterilor din cadrul celei de a 73-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. Cu această ocazie preşedintele american, Donald Trump, a susţinut un discurs.

Miercuri, preşedintele Iohannis va susţine intervenţia naţională în cadrul dezbaterilor generale şi va participa la recepţia oferită de Uniunea Europeană în onoarea şefilor de delegaţii. 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

REPUBLICA MOLDOVA

Bogdan Aurescu a transmis, la reuniunea anuală a ambasadorilor R. Moldova, sprijinul deplin al României pentru reformele necesare în vederea aderării la UE

Published

on

© MAE

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a transmis, în calitate de invitat special al ministrului afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, un mesaj în cadrul Reuniunii Anuale a ambasadorilor Republicii Moldova, care s-a desfășurat în perioada 18-19 august 2022, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

În mesajul său, ministrul Bogdan Aurescu a transmis sprijinul deplin și multidimensional al României pentru Republica Moldova și pentru cetățenii Moldovei, în special pentru reformele necesare în vederea aderării la Uniunea Europeană, precum și în vederea depășirii provocărilor cu care țara se confruntă ca urmare a impactului agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Șeful diplomației române a felicitat autoritățile și diplomații din R. Moldova pentru demersurile vizând obiectivele de integrare europeană a Republicii Moldova și pentru reușita istorică de a obține statutul de stat candidat pentru aderarea la UE, precum și pentru eforturile de consolidare a rezilienței, de gestionare a provocărilor și dificultăților curente și de reformă de ansamblu a statului. A evidențiat că România sprijină în totalitate aceste acțiuni, în special integrarea în familia europeană, care reprezintă un obiectiv strategic de politică externă și pentru România.

În context, a punctat sprijinul consecvent și îndelungat al țării noastre, atât la nivel european, cât și în interacțiunile bilaterale, pentru integrarea în Uniunea Europeană a statului vecin, asigurând că România va fi în continuare un partener foarte activ și dedicat acestui obiectiv comun.

România este cel mai important susținător al aderării țării noastre la Uniunea Europeană, a afirmat vineri ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, în contextul participării ministrului român al afacerilor externe, Bogdan Aurescu, la runiunea ambasadorilor Republicii Moldova, găzduită de către MAEIE în perioada 18 – 19 august.

Integrarea europeană trebuie să fie un dosar permanent și o preocupare zilnică a misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova, a afirmat joi Maia Sandu, în alocuțiunea sa către ambasadorii peste hotare ai Republicii Moldova.

Totodată, ministrul român a reamintit sprijinul multidimensional oferit de România statului vecin, inclusiv prin lansarea, alături de miniștrii de externe german și francez, la 5 aprilie 2022, a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova.

De asemenea, Bogdan Aurescu a evidențiat rezultatele Conferinței ministeriale a Platformei pentru Republica Moldova pe care a găzduit-o la București, la 15 iulie 2022, care a avut rezultate foarte bune și a marcat transformarea Platformei de Sprijin într-un instrument interguvernamental solid, menit să ajute Republica Moldova în a face față provocărilor curente și viitoare, precum și crearea, în marja acestui mecanism, a celui de-al șaselea grup de lucru tematic dedicat reformei administrației publice și administrării finanțelor publice, o zonă prioritară de reformă pentru Republica Moldova, inclusiv în planul agendei europene.

Bogdan Aurescu a salutat, totodată, dinamica excelentă a dialogului și cooperării între România și Republica Moldova, la toate nivelurile în ultimul an. A amintit, în context, rezultatele consultărilor la nivel de Președinte, Premier, precum și cele care au urmat Ședinței comune a Guvernelor României și Republicii Moldova (de la 11 februarie) și Ședinței comune a celor două Legislative (din 18 iunie a.c.), desfășurate la Chișinău. Ministrul român a evidențiat astfel că discuțiile aplicate la nivel înalt au generat soluții de substanță, transpuse în practică printr-un dialog intens, permanent, la nivelul tuturor structurilor guvernamentale.

De asemenea, demnitarul român a amintit agenda de cooperare cuprinzătoare și ambițioasă în plan sectorial, asumată prin Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare România-Republica Moldova, pe care a semnat-o la București, la 23 noiembrie 2021, împreună cu omologul său.

Ministrul a evidențiat, în mesajul adresat diplomaților din Republica Moldova, și atenția specială acordată de România implementării proiectelor strategice bilaterale, mai ales interconectările din domeniul energiei, transporturilor și infrastructurii.

A precizat, totodată, că implementarea Acordului privind asistența financiară nerambursabilă în valoare de 100 milioane de euro, care a intrat în vigoare la 12 mai, a fost demarată prin patru proiecte ample primite recent de la autoritățile R. Moldova (vizând investiții în infrastructura de apă și canalizare, în achiziția de autobuze școlare, în dotarea de laboratoare școlare, precum și în domeniul mass-media). A menționat totodată sprijinul bugetar direct din partea României de 10 milioane de euro, anunțat în cadrul Platformei de Sprijin, menit să sprijine Republica Moldova în depășirea crizelor dificile cu care se confruntă.

În context, a amintit și fondurile de asistență oficială pentru dezvoltare acordate de România pentru implementarea de proiecte în domenii importante pentru procesul de reforme din Republica Moldova, printre care modernizarea serviciilor consulare ale Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, pregătirea diplomaților din Republica Moldova prin cursuri organizate de Institutul Diplomatic Român.

În încheiere, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat aprecierea pentru toată activitatea diplomaților Republicii Moldova caracterizată prin curaj, viziune și tenacitate, și a dat asigurări cu privire la continuarea sprijinului consecvent, de încredere și solid al diplomației române pentru susținerea obiectivelor ambițioase de reformă și de avansare ireversibilă a parcursului european al Republicii Moldova. 

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Directorul Transgaz: Dacă R. Moldova rămâne fără gaze, România o va ajuta. Într-o oră, gazele ajung la Chișinău

Published

on

© Transgaz

Dacă Republica Moldova s-ar confrunta cu lipsa de gaze naturale, o oră ar fi de ajuns ca problema să fie rezolvată, dacă Chișinăul va cere ajutorul Bucureștiului, a afirmat joi directorul Transgaz România, Ion Sterian.

Întrebat într-un interviu pentru Europa Liberă, dacă România ar putea să ajute R. Moldova, în caz că ar avea nevoie de gaze, Ion Sterian a răspuns: “Bineînțeles!”.

“Am construit și gazoductul Ungheni – Chișinău, e funcțional de anul trecut. Suntem pregătiți oricând, e o chestiune de o oră de când se cer gazele, până când ajung la Chișinău”, a asigurat directorul Transgaz.

Gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău a devenit pe deplin funcțional la începutul lunii octombrie 2021, amintește portalul deschide.md.

Republica Moldova a primit atunci o anumită cantitate de gaz din România pentru a menține presiunea necesară în sistem.

Cu o lungime de circa 150 km dintre care 110 km pe teritoriul Republicii Moldova, gazoductul interconectează rețelele de gaze din România și Republica Moldova, asigurând statului acces la piața energetică europeană.

În martie anul acesta, ministrul de externe al României, Bogdan Aurescu, anunța că România este dispusă să participe la securitatea energetică a R. Moldova prin construirea unui depozit de gaze pe teritoriul României.

Luna trecută, când s-a aflat în vizită în România, președinta Maia Sandu a spus că Republica Moldova are ”nevoie de soluții pentru securitatea energetică”, motiv pentru care dorește să cumpere ”gaze din România și este important ca acest lucru să fie posibil cât mai curând”.

Continue Reading

SUA

Statele Unite vor livra gratis Republicii Cehe opt elicoptere militare Bell

Published

on

FOTO: bellhelicopter.com

SUA vor livra gratis Republicii Cehe opt elicoptere militare Bell, a anunţat ambasada Statelor Unite la Praga, ministrul ceh al apărării considerând că aceasta este o recunoaştere a ajutorului ceh pentru Ucraina, transmite vineri Reuters, citat de Agerpres.

Astfel, Republica Cehă va primi 6 elicoptere de atac Viper AH-1Z şi două elicoptere utilitare Venom UH-1Y.

Cehia doreşte să-şi modernizeze rapid armata, înlocuind echipamente din dotare care datează din perioada sovietică, inclusiv elicoptere.

„Se vede că poziţia noastră clară şi neclintită de la începerea invaziei ruse în Ucraina este răsplătită. Nu doar că am obţinut respectul aliaţilor noştri ca urmare a eforturilor noastre de a ajuta Ucraina, dar am primit şi sprijinul lor pentru modernizarea armatei noastre”, a declarat ministrul apărării ceh Jana Cernohova pentru cotidianul Hospodarske Noviny.

Citiți și: SUA pregătesc un nou ajutor militar de aproximativ 800 milioane de dolari pentru Ucraina

La 24 februarie, Rusia a declanşat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o „operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Pentru a se putea apăra, Ucraina se bazează în prezent mai ales pe livrările de armament greu dinspre Occident. 

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA5 days ago

Klaus Iohannis, de Ziua Marinei: Din 2023, vom face un efort pentru a crește bugetul Apărării de la 2% din PIB la 2,5%

ROMÂNIA1 week ago

România, solidară cu Franța în lupta cu incendiile. Țara noastră trimite 17 mijloace de intervenție și 77 de pompieri salvatori

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă le-a cerut miniștrilor săi să colaboreze cu MIPE în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Azerbaidjan a lansat operațiunea „Răzbunarea” împotriva forțelor armene din Nagorno-Karabah

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul aprobă contractul de finanțare dintre România și BEI privind Spitalul Regional Craiova

ROMÂNIA2 weeks ago

România este ”peste graficul asumat în fața Comisiei Europene” privind stocurile de gaze naturale. Virgil Popescu: Există un grad de umplere de peste 59%, peste ținta pentru septembrie

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

R. Moldova dorește să reducă consumul de gaze pentru a diminua dependența de Gazprom. Vicepremierul Andrei Spînu: O alternativă o reprezintă păcura, care ar putea fi livrată de România

ROMÂNIA3 weeks ago

Nicolae Ciucă a dat asigurări că bugetul din 2023 va putea susține noile prevederi privind educația, iar țința de 15% pentru învățământ va fi atinsă până în 2027

U.E.3 weeks ago

Premierul spaniol, turneu în Balcanii de Vest: Locul acestei regiuni este în Uniunea Europeană

ROMÂNIA3 weeks ago

Klaus Iohannis, la Săptămâna Haferland: Dialogul intercultural, sursă a prosperității. România va continua să apere drepturile și interesele minorităților sale

Team2Share

Trending