Preşedintele Klaus Iohannis va primi sâmbătă, la Sibiu, Medalia de Onoare, cea mai înalta distincţie acordată de Forumul Democrat al Germanilor din România, informează Administraţia Prezidenţială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Această distincţie îi este oferită şefului statului în semn de apreciere pentru întreaga sa activitate în calitate de preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor (2002 – 2013), de primar al municipiului Sibiu (2000 – 2014) şi de preşedinte al României, precum şi pentru importanta sa contribuţie în promovarea valorilor şi tradiţiilor minorităţii germane şi la dezvoltarea acestei comunităţi, precizează sursa citată.
Până în prezent, președintele Klaus Iohannis a primit mai multe recunoașteri și distincții internaționale cu privire la activitatea sa politică.
Anul trecut, șeful statului a primit, la München, premiul ”Franz Josef Strauss” din partea Fundației Hanns Seidel pentru promovarea, în mod constructiv și vizionar, de-a lungul întregii sale cariere politice, a valorilor democratice, a unei societăți unite și a încrederii în proiectul european.
Aceasta a fost cea de-a treia distincție primită de Klaus Iohannis în Germania, după ce în 2016 a fost distins la Kiel cu premiul Fundației Hermann Ehlers pentru “sprijinirea statului de drept şi a luptei anticorupţie”, iar în 2017, la Berlin, cu Ordinul Sfântului Gheorghe, acordat de Balul Operei ”Semper” din Dresda, pentru angajamentul său politic pro-european.
Tot în 2017, președintele a primit, la Washington, distincţia „Light Unto the Nations”, premiu acordat de către Comitetul Evreiesc American (American Jewish Committee – AJC) şefilor de stat care s-au remarcat, de-a lungul timpului, prin promovarea valorilor democratice.




