Connect with us

ȘTIRI POZITIVE

Președintele Parlamentului din Noua Zeelandă, surprins în timp ce hrănea un bebeluș cu biberonul chiar la ședința din Legislativ

Published

on

© Trevor Mallard/ Twitter

Trevor Mallard este președintele Parlamentului din Noua Zeelandă, care a făcut un gest mai puțin obișnuit și a ajuns imediat viral pe internet. Acesta fost surprins de fotoreporteri în timp ce hrănea cu biberonul bebeluşul unui coleg ocupat cu o şedinţă.

În mod normal, scaunul de președinte este folosit doar de funcționarii care au avut această funcție, dar astăzi un VIP mi s-a alăturat”, a scris acesta pe Twitter.

Trevor Mallard i-a felicitat pe părinții bebelușului: ” Tamati Coffey și Tim Coffey pentru cel mai nou membru al familiei voastre.”

 

 

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

ȘTIRI POZITIVE

Diplomatul român Viorel Isticioaia-Budura, fost șef al Delegației UE în Japonia, a primit cel mai înalt ordin japonez pentru contribuția la dezvoltarea relațiilor UE-Japonia

Published

on

© Ambasada României în Japonia/ Facebook

Diplomatul român Viorel Isticioaia-Budura, fost șef al Delegației Uniunii Europene în Japonia, a primit Ordinul Soarelui Răsare cu stea de aur şi argint, cel mai înalt ordin japonez acordat cetățenilor străini, pentru contribuția sa la dezvoltarea și promovarea relațiilor de prietenie dintre Japonia și UE, informează Ambasada României în Japonia.

Ambasadorul Viorel Isticioaia-Budura a fost numit în poziţia de Şef al Delegaţiei UE în Japonia în septembrie 2014.

Ambasadorul român ocupa, anterior, funcţia de director general pentru gestionarea relaţiilor cu Asia, în cadrul echipei de conducere a Serviciului European de Acțiune Externă.

Totodată, în cadrul diplomaţiei naţionale, acesta a ocupat funcţia de Ambasador al României în Republica Populară Chineză și Mongolia, precum și în Republica Coreea.

Uniunea Europeană și Japonia au încheiat la 17 iulie 2018 acordul de parteneriat economic, care a creat o zonă de comerţ cu o populaţie de 600 de milioane de locuitori şi care produce o treime din PIB-ul global şi aproximativ 40% din comerţul global.

La 1 februarie 2019 acordul istoric de liber-schimb, cel mai amplu acord bilateral negociat vreodată de Uniunea Europeană, a intrat în vigoare.

Continue Reading

ȘTIRI POZITIVE

Începând de astăzi, o piațetă din Tunis poartă numele Reginei Maria a României: Personalitatea sa puternică universală rămâne un exemplu de curaj și progres pentru istoria României

Published

on

© Ambasada României la Tunis/ Facebook

Ambasada României în Tunisia și oficialitățile capitalei Tunis au inaugurat marți “Piațeta Regina Maria a României”, într-un gest care reprezintă un semn al excelentelor relații româno-tunisiene atât la nivel politico-diplomatic, cât și la nivelul autorităților locale, informează un comunicat al Ambasadei României la Tunis.

Piațeta Regina Maria a României este situată în cartierul Cité Jardins, în fața Secției consulare a Ambasadei României în Republica Tunisiană. Inaugurarea acestei piațete are loc la un distanță de când a fost inaugurată, la Paris, Promenada Regina Maria a României”, pe o porțiune a cheiului Senei, în fața Turnului Eiffel.

În ultimii ani aceste relații s-au aflat pe un trend ascendent, nu numai din punct de vedere politico-economic, academic dar și prin relații apropiate la nivelul autorităților locale. Souad Abderrahim, primar al capitalei Tunis, a vizitat România și a avut întâlniri cu autoritățile locale din mai multe orașe pentru a face schimb de experiență și bune practici administrative.

 

Având în vedere decizia Consiliului Municipal al Primăriei Tunis cu privire la Piațeta Regina Maria a României, ce datează din data de 6 decembrie 2019, precum și aniversarea Tratatelor de Pace de la Paris (1919-1920), semnate în urma Primului Război Mondial, inaugurarea acestui spațiu public reprezintă o premieră nu numai în Tunisia dar și în Africa. Conferința de Pace de la Paris și implicit Tratatul de la Versailles sunt evenimente istorice importante în care Regina Maria a României a jucat un rol important.

La eveniment autoritățile tunisiene au fost reprezentate de dna Souad Abderrahim, primar al capitalei Tunis și șeic al medinei și consilieri din cadrul primăriei. Inițiativa de a avea la Tunis un spațiu cu numele Reginei Maria aparține Ambasadei României în Tunisia și a fost călduros susținută de autoritățile locale.

Autoritățile române au fost reprezentate de Dan Stoenescu, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României la Tunis care a citit un mesaj din partea lui Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe.

Au mai luat parte la eveniment reprezentanți ai Corpului Diplomatic, membri ai comunității românești din Tunisia, studenți ai Lectoratului român din Tunis și foști studenți tunisieni care au studiat în România. În context pandemic, ceremonia de inaugurare a fost restrânsă cu respectarea normelor de protecție sanitară.

A fost dezvelită placa inaugurală care consfințește atribuirea numelui Reginei Maria acestui spațiu public, situat într-unul dintre cele mai prestigioase cartiere ale capitalei Tunisiei.

Personalitatea puternică universală a Reginei Maria a României rămâne un exemplu de curaj și progres pentru istoria României, iar prin crearea acestui spațiu public, locuitorii capitalei Tunis care vizitează Secția consulară a Ambasadei României vor avea oportunitatea să cunoască mai multe despre istoria României, în spiritul apropierii între poporul român și tunisian.

Continue Reading

ȘTIRI POZITIVE

Editura Club România lansează miercuri cea de-a 5-a lucrare din Seria Caiete Documentare, intitulată “Calitatea vieții”

Published

on

© Club România

Editura Club România lansează miercuri, 16 septembrie, cu începere de la ora 17:00, la Teatrul de vară Herăstrău, cea de-a 5-a lucrare din Seria Caiete Documentare, intitulată „Calitatea vieții”, în coordonarea lui Marius Stoian, Magor Csibi și Grațian Mihăilescu, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Primele patru volume din seria Club România au analizat domenii economice strategice- energia, infrastructura fizică și mobilitatea, infrastructura digitală și inteligența încorporată și agricultura, în vederea aprofundării procesului de integrare europeană.

Noul proiect editorial colaborativ, care reunește în două volume viziunile a peste 250 de autori din generații și cu pregătiri diferite, aduce în prim-plan conceptul de wellbeing (starea de bine a societății) și recalibrează focusul de la performanța sistemelor economice, la elemente cu precădere non-economice care pot contribui la creșterii calității vieții în România.

Construcția lucrării se axează pe trei piloni:

  • Educație pentru tranziția globală,
  • Ecologie extinsă, starea de sănătate a societății,
  • Urbanizare: mega, smart, well cities.

Capitolul Educație nu insistă asupra a ceea ce este disfuncțional, ci vine mai degrabă să ofere inițiative și intervenții pe direcția noului mers al lumii: Pregătirea pentru cetățenia globală, inovarea și creativitatea, tehnologia și inteligența emoțională, educația personalizată, incluzivă și accesibilă, colaborativă și continuă sunt modele de pregătire care sunt deja ro- date în sistemele cele mai avansate de educație și care, și în România, încep să depășească statutul de proiecte pilot.

Abordarea propusă în capitolul 2 – ecologie extinsă, starea de sănătate a societății – cuprinde atât înțelegerea transformărilor la nivelul climatului fizic, dar și cum rezistă presiunii climatul și țesutul psiho-social.

Cheia de construcție a Capitolului 3 – Urbanizare: mega, smart, well cities este aceea de wellbeing cu aportul comunității și tehnologiei. Este un efort de schimbare de optică, de aceea,  tratează zona de investiții publice doar tangențial, administrația publică centrală și locală fiind privită doar ca facilitator de procese și reglementator.

Intenția autorilor este de a crea și în România puterea comunității și de a educa administrația că orașul este pentru oameni, iar el se conduce împreună cu oamenii, prin implicarea privată și pe inițiativa civică.

Volumul cuprinde lucrările a 255 de autori, între aceștia numărându-se și directorul CaleaEuropeană.ro, Dan Cărbunaru (Reapariția „interesului național”.  Cum prevenim degradarea marilor formate de decizie colectivă?), și redactorul-șef al CaleaEuropeană.ro, Robert Lupițu (Westlessness: mai este posibilă o lume a valorilor occidentale? Cum ar putea arăta schimbarea?).

Continue Reading

Facebook

LIVE 19 noiembrie ora 11:00 – Conferință organizată de Grupul S&D și MEP Victor Negrescu

Europe Talks 2020 – Survey

CONSILIUL EUROPEAN2 hours ago

Liderii instituțiilor UE au vorbit la telefon cu Joe Biden și l-au invitat pe viitorul președinte SUA la un summit special cu cei 27 de lideri europeni

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Comisia Europeană a inițiat proceduri de infringement împotriva a 23 de state membre UE, printre care și România, pentru netranspunerea Directivei privind conținutul audiovizual

Dacian Cioloș3 hours ago

Dacian Cioloș reafirmă disponibilitatea Alianței USR-PLUS de a ajuta Guvernul în elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență

Dragoș Pîslaru4 hours ago

Dragoș Pîslaru, co-raportor al PE pentru Mecanismul de redresare și reziliență al UE, cere Guvernului României să refacă Planul Național de Redresare și Reziliență

POLITICĂ4 hours ago

Klaus Iohannis: Strategia de vaccinare anti-COVID-19 va fi aprobată de CSAT. Vaccinul este singura soluție de a pune capăt pandemiei

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

COVID-19: Comisia Europeană va achiziționa 200 de roboți pentru dezinfectare care vor fi livrați spitalelor din țările UE

Dan Motreanu4 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu: Parlamentul European va vota o rezoluție pentru a asigura accesul la o locuință pentru cetățenii europeni fără adăpost

MAREA BRITANIE4 hours ago

Ambasada României în Regatul Unit a solicitat ca afișul discriminatoriu față de români afișat într-o filială a unui cunoscut lanț de magazine din Marea Britanie să fie îndepărtat

MAREA BRITANIE5 hours ago

Uniunea Europeană și Regatul Unit au reluat online negocierile în încercarea de a depăși ”divergențele fundamentale” și de a ajunge la un acord comercial post-Brexit

NATO5 hours ago

MApN: Comitetul Executiv Româno-American a discutat despre extinderea bazelor aeriene de la Mihail Kogălniceanu şi Câmpia Turzii

U.E.1 day ago

Președinția Germaniei la Consiliul UE patronează proiectul fotografic ”Faces of Europe”, un tablou despre toleranță și conviețuirea în pace

Marian-Jean Marinescu1 day ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Bugetul politicii de transport nu a fost mărit de Parlamentul European, ceea ce este în detrimentul țărilor din Est

ROMÂNIA1 day ago

Președintele Klaus Iohannis: Voi sprijini solicitările pentru fonduri europene pentru a începe reconstrucția Institutului Clinic Fundeni

Marian-Jean Marinescu2 days ago

Marian-Jean Marinescu: Parlamentul European cere o foaie de parcurs privind trecerea de la motoare cu combustie la cele bazate pe resurse nepoluante pentru a proteja producătorii și consumatorii

Gheorghe Falcă2 days ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Administrațiile locale trebuie să acorde prioritate studiilor pentru reabilitarea termică a clădirilor pentru a primi rapid finanțare europeană

ROMÂNIA2 days ago

MFE a organizat prima dezbatere publică privind reforma sistemului de sănătate, care poate atrage investiții de 6 mld. euro

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Ludovic Orban: Comisia Europeană a aprobat acordul România-SUA, care permite construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă cu parteneri strategici din Statele Unite și UE

Marian-Jean Marinescu3 days ago

Marian-Jean Marinescu, raportor pentru Cerul Unic European, speră ca finalizarea dosarului „foarte complicat” să soluționeze cele 27 de monopoluri pe controlul traficului aerian din UE

PARLAMENTUL EUROPEAN4 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu recomandă crearea unei echipe ministeriale de experți în atragerea fondurilor europene pentru ca România să valorifice cele 80 mld. EUR pentru redresare

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu face apel la un consens național pentru a fructifica cele 80 de miliarde de euro alocate României de UE: Dacă pierdem acest moment, pierdem șansa la dezvoltare

Advertisement
Advertisement

Trending