PARLAMENTUL EUROPEAN
Președintele Parlamentului European, David Sassoli, apel către liderii mondiali: Faceți din acest summit al ONU un adevărat moment de cotitură și luați măsuri îndrăznețe împotriva schimbărilor climatice
Published
5 years agoon
By
Diana Zaim
Înaintea Summit-ului ONU pentru Acțiuni Climatice, președintele Parlamentului European, David Sassoli, face un apel liderilor mondiali să ia măsuri îndrăznețe împotriva schimbărilor climatice.
„Planeta noastră este în stare de urgență. Nu putem sta și privi în timp ce sute de specii dispar în fiecare zi, ghețarii se topesc și dezastrele naturale iau mii de vieți umane. Liderii politici poartă o responsabilitate istorică. Știința ne spune că avem mai puțin de un deceniu pentru a opri declinul pământului. În același timp, impulsul schimbării nu a fost niciodată atât de puternic ca în prezent. Tinerii din întreaga lume ies pe stradă și cer să luptăm pentru viitorul lor. Fac un apel liderilor mondiali să facă din acest summit un adevărat moment de cotitură și să ia măsuri imediate și îndrăznețe împotriva schimbărilor climatice”, se arată în comunicatul legislativului european.
„În timp ce Uniunea Europeană a fost în fruntea acțiunilor climatice globale, trebuie să accelerăm eforturile noastre și să țintim un nivel mai ridicat. Parlamentul European a subliniat de mai multe ori că, pentru a atinge neutralitatea climatică în 2050, trebuie ridicat nivelul ambiției pentru 2030. Regretăm că liderii europeni nu au putut fi de acord cu strategia 2050 și cu o țintă mai ambițioasă pentru 2030 la Consiliul European în luna iunie. Summit-ul ONU de la New York este o șansă unică de a arăta că Europa este pregătită să conducă, de exemplu, atunci când vine vorba de acțiuni climatice serioase și să sprijine și alte regiuni din lume pentru a merge mai departe”, mai transmite acesta.
Vicepreședinte al Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din Parlamentul European, Cristian Bușoi, este singurul eurodeputat român (PNL, PPE) care face parte din această delegație și care va participa la acest summit dedicat acțiunilor climatice, potrivit comunicatului oficial am legislativului european.
Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

You may like
”Securitatea Europei se află la un punct de cotitură”, a declarat președinta CE la începutul Summitului de urgență de la Paris
Primele mișcări de politică externă ale lui Bolojan: Președintele interimar participă marți la summitul PPE și se întâlnește cu ambasadorii străini acreditați în România
Polonia nu trimite trupe în Ucraina. Tusk avertizează împotriva dezbinării alianței Europa-SUA: Nu poate exista loc pentru ”fie unul, fie celălalt”
”România e parte a Europei civilizate și a blocului euroatlantic. Este singura cale spre libertate, democrație și prosperitate”, subliniază eurodeputatul Dan Motreanu
Von der Leyen și echipa sa vor vizita Ucraina pentru a marca trei ani de la declanșarea războiului de agresiune al Rusiei. UE pregătește intensificarea sprijinului militar pentru Kiev
Zelenski le transmite lui Trump și Putin că Ucraina va considera nul orice acord SUA-Rusia: Ucraina nu va lua parte la negocierile din Arabia Saudită
PPE
”România e parte a Europei civilizate și a blocului euroatlantic. Este singura cale spre libertate, democrație și prosperitate”, subliniază eurodeputatul Dan Motreanu
Published
9 hours agoon
February 17, 2025By
Diana Zaim
Europarlamentarul Dan Motreanu face apel la apărarea libertății și a valorilor democrației „în fața asaltului unor lideri populiști care recurg la agresivitate, vin cu mesaje anti-occidentale, propun o economie autarhică, disprețuiesc regulile democratice și încearcă să conteste apartenența României la UE.”
„Regimul comunist a încercat să suprime orice dorință de libertate, dar nu a reușit. Spiritul românesc a rezistat, iar astăzi suntem în sfârșit parte deplină a lumii democratice, facem parte din UE și NATO. După ani de muncă și sacrificii, am intrat în Schengen. România stă cu fruntea sus în Europa. România e parte a Europei civilizate și a blocului euroatlantic. Este singura cale spre libertate, democrație și prosperitate. […] Însă libertatea nu este garantată automat – trebuie apărată zi de zi. Avem misiunea să apărăm valorile democrației, în fața asaltului unor lideri populiști care recurg la agresivitate, vin cu mesaje anti-occidentale, propun o economie autarhică, disprețuiesc regulile democratice și încearcă să conteste apartenența României la UE”, a transmis deputatul european într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.
Alegerile prezidențiale de la sfârșitul anului trecut au creat unde de șoc în viața politică și socială. Mesajele anti-occidentale, dezinformări, neîncrederea crescută în politicieni reprezintă deja o obișnuință în rândul oamenilor. Eurodeputatul liberal reamintește că democrația occidentală este fundamentată pe libertate, stat de drept și respect pentru individ: „În contrast, dictatura rusă este un sistem construit pe represiune, propagandă și frică. În timp „ce statele occidentale garantează drepturile cetățenilor, Rusia rămâne captivă unui regim autoritar care înăbușă orice opoziție.
„Marile momente ale istoriei României, Unirea Principatelor, Independența României, Marea Unire din 1918, s-au realizat cu sprijinul Occidentului. Dacă ne uităm la istoria PNL, vedem că liberalii au înțeles întotdeauna că România trebuie să își caute aliații în statele occidentale democratice. Brătienii au făcut acest lucru în trecut, iar astăzi avem aceeași responsabilitate”, a conchis acesta.
PARLAMENTUL EUROPEAN
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, propune cinci direcții ”esențiale” pentru politica externă a României: Trebuie să fim un actor influent
Published
10 hours agoon
February 17, 2025By
Diana Zaim
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, propune cinci direcții „esențiale” pentru politica externă a României, în contextul prezent în care țara noastră absentează de la consultări la nivel înalt privind războiul Rusiei în Ucraina.
„Evoluțiile pe scena internațională sunt tot mai îngrijorătoare, însă mereu am crezut că, în momentele de criză, trebuie să ne concentrăm pe soluții. Cred în România, într-o țară puternică, care își asumă cu profesionalism rolul său în plan european și internațional. Nu suntem un simplu aliat, trebuie să fim un actor influent și relevant în luarea deciziilor care privesc viitorul regiunii noastre”, a scris deputatul european într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.
Care sunt propunerile eurodeputatului social-democrat:
- Stabilirea unui contact direct cu președintele Franței, Emmanuel Macron (ideal înaintea întâlnirii de astăzi). Ulterior, trebuie organizată rapid o întâlnire pentru a discuta aspectele abordate în reuniunea informală. România trebuie să își prezinte argumentele, dar și să demonstreze că, pe viitor, trebuie să fie prezentă la discuțiile despre viitorul UE și la cele care privesc situația din regiunea noastră.
- Relansarea parteneriatului cu Polonia prin stabilirea urgentă a unei întâlniri între cele două guverne. Știu că acest demers este în pregătire, însă trebuie accelerat procesul. Este esențial să semnăm un nou acord de colaborare în domeniul apărării, combaterea amenințărilor cibernetice și dezvoltarea unui mecanism eficient de consultare în afacerile europene și în cadrul NATO. Totodată, trebuie să consolidăm rolul nostru în regiune prin întărirea flancului estic.
- Stabilirea unui contact cu oficiali americani de rang înalt, precum Secretarul de Stat, Marco Rubio, Secretarul pentru Apărare, Pete Hegseth, sau chiar vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance. Întâlnirea trebuie pregătită foarte bine, astfel încât să includă informații clare despre alegerile prezidențiale din România, situația din regiune, rolul-cheie al României și propuneri concrete de colaborare viitoare cu SUA.
- Lansarea unui amplu proces de consultări publice privind viitorul României în plan european și internațional, cu direcții clare și o strategie coerentă. De la formarea profesională a funcționarilor și reformarea acțiunii noastre externe, până la consultări cetățenești și dialog structurat cu experți, toate aceste inițiative trebuie integrate într-o nouă agendă internațională. România trebuie să conteze în plan extern.
- Fără o politică internă solidă, este aproape imposibil să fii relevant în plan extern. Convocarea CSAT-ului, numirea unor șefi de servicii și în domeniul apărării cu o reputație foarte bună, stabilirea unui termen limită pentru prezentarea tuturor datelor privind ingerințele străine și acțiunile ilegale cu privire la alegerile din România, regândirea bugetului național în raport cu noile realități, adaptarea bugetului de apărare și securitate la noile condiții, dezvoltarea unei strategii în domeniul industriei apărării și corelarea planului de achiziții militare cu obiectivele de politică externă.
„Pentru realizarea acestor obiective, România trebuie să mobilizeze toate resursele necesare. Nu mai putem împărți oamenii în culori politice și nu ne putem permite să rămânem blocați de aceleași persoane care nu au demonstrat capacitate de acțiune rapidă în zona de politică externă și europeană. Zilele acestea se decide viitorul României în plan european și internațional. Istoria îi va judeca pe cei care nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor, dar, din păcate, inacțiunea ne poate costa pe toți”, a mai subliniat Victor Negrescu.
EUROBAROMETRU
Eurobarometru: Tinerii din România sunt cei mai încrezători din Uniunea Europeană că nu au fost expuși niciodată la dezinformare și știri false
Published
11 hours agoon
February 17, 2025By
Andreea Radu
Rețelele sociale reprezintă principala sursă de informare pentru cetățenii europeni cu vârste între 16 și 30 de ani, conform unui nou sondaj realizat de Parlamentul European, iar majoritatea dintre aceștia sunt conștienți de riscurile dezinformării online.
Creșterea prețurilor și costul vieții reprezintă o preocupare pentru 40% dintre tinerii cu vârste între 16 și 30 de ani care au participat la ultimul sondaj Eurobarometru pentru tineret, publicat luni. Un sfert dintre respondenți consideră că UE ar trebui să își concentreze atenția asupra mediului și schimbărilor climatice în următorii cinci ani, în timp ce 31% consideră că situația economică și crearea de locuri de muncă ar trebui să fie o prioritate.
Aproape trei din zece (29%) doresc ca UE să prioritizeze protecția socială, bunăstarea și accesul la îngrijire medicală. Mai mult de una din cinci persoane (27%) au subliniat educația și formarea profesională, locuințele (23%) și apărarea și securitatea UE (21%) ca fiind priorități importante pentru Uniune.
În 12 state membre, creșterea prețurilor și costul vieții sunt considerate priorități principale pentru UE în următorii cinci ani. Proporția tinerilor care aleg acest subiect ca prioritate variază între 23% în România și 52% în Olanda. În 11 state membre, mai mult de 40% dintre respondenți consideră acest subiect prioritar, inclusiv în Polonia (46%), Slovacia și Franța (ambele 47%).
În România, 41% dintre respondenți consideră că atât creșterea prețurilor și costul vieții, cât și situația economică și crearea de locuri de muncă sunt priorități pentru UE în următorii cinci ani.
În ceea ce privește subiectul apărării și securității UE, Cehia (36%), Polonia (33%) și Estonia (32%) au cele mai mari ponderi, în timp ce Ungaria (13%) și Spania (14%) înregistrează cele mai mici valori. În ceea ce privește migrarea și azilul, 27% dintre respondenții din Suedia și Olanda consideră că UE ar trebui să acorde prioritate acestui subiect în următorii cinci ani, comparativ cu doar 10% în România și 11% în Ungaria.
Rețelele sociale depășesc televiziunea ca sursă principală de informare
Rețelele sociale sunt principala sursă de informare despre probleme politice și sociale pentru 42% dintre respondenții cu vârste între 16 și 30 de ani, în timp ce televiziunea este a doua sursă cea mai populară (39%). Preferința pentru TV este deosebit de evidentă în rândul celor cu vârste între 25 și 30 de ani. Această grupă de vârstă este, de asemenea, mai predispusă să folosească platforme de știri online și radio decât tinerii cu vârste între 16 și 18 ani. Tinerii participanți (16-18 ani) se bazează mai mult pe rețelele sociale (45%) decât cei cu vârste între 25 și 30 de ani (39%), și au mai multă încredere în prieteni, familie sau colegi pentru informații (29% comparativ cu 23%).
Televiziunea rămâne, de asemenea, sursa principală de informare pentru tinerii din Portugalia (53%), Italia (52%), Slovenia (45%) și Franța (43%). Platformele de presă online și/sau platformele de știri și radio sunt surse de informare pentru 26% dintre participanții tineri și 16% dintre cei mai vârstnici. În ediția din 2021 a sondajului, principalele surse de știri erau rețelele sociale și site-urile de știri (ambele fiind menționate de 41% dintre respondenți).
Instagram și TikTok sunt cele mai utilizate rețele sociale pentru știri
Platformele de socializare (precum Instagram, TikTok etc.) reprezintă sursa principală de informații despre problemele politice și sociale în 19 din cele 27 de state membre, fiind menționate cel mai frecvent în alte patru state. Ponderea tinerilor care se bazează pe aceste platforme pentru majoritatea informațiilor politice și sociale variază între 33% în Belgia și România și 49% în Spania și 51% în Danemarca.
Instagram este principala platformă pentru obținerea de știri politice și sociale în rândul tinerilor (47%), urmată de TikTok (39%). X (fostul Twitter) este utilizat doar de 21% dintre tineri.
Tinerii sunt conștienți de expunerea lor la dezinformare
O majoritate semnificativă (76%) a tinerilor consideră că au fost expuși anterior la dezinformare și știri false.
În nouă țări din UE, mai mult de jumătate dintre respondenți declară că au fost expuși la dezinformare „des” sau „foarte des”, cele mai mari procente fiind înregistrate în Malta (59%), Ungaria (58%), Grecia (57%), Luxemburg (55%) și Belgia (54%). În schimb, ponderea celor care consideră că nu au fost niciodată expuși la dezinformare și știri false este cea mai mare în România (19%), urmată de Bulgaria (11%).
Așadar, România înregistrează cel mai mare procentaj de respondenți care afirmă că nu au întâlnit nicio dezinformare sau știri false în ultimele șapte zile (19%).
70% dintre participanții la sondaj au fost încrezători că pot recunoaște dezinformarea. Respondenții din Malta și Croația au fost cei mai încrezători în capacitatea lor de a recunoaște dezinformarea, în timp ce cei din Austria, Germania și Slovenia au fost cei mai puțin încrezători.
Libertatea de exprimare și gândire este valoarea principală în șapte state membre, iar aceasta este aleasă de majoritatea respondenților din Polonia (56%), Cehia (54%), Olanda (53%) și Portugalia (51%). Cea mai mică pondere a celor care aleg această valoare se regăsește în Cipru (23%), unde valoarea principală este demnitatea umană, inclusiv interzicerea pedepsei cu moartea, torturii sau sclaviei, aleasă de 38% dintre respondenți. În Bulgaria și Danemarca, 36% dintre respondenți aleg această valoare, în timp ce în Ungaria și România, doar puțin peste 21%, iar în Olanda și Portugalia, aproximativ 22%.
În toate statele membre, cel puțin jumătate dintre respondenți sunt în favoarea UE, procentele variind între 50% în Ungaria și 79% în România. În Portugalia, aproape jumătate dintre respondenți (47%) susțin UE și „modul în care aceasta funcționează în prezent”, iar acest lucru este valabil și pentru cel puțin patru din zece respondenți din Irlanda (45%), România (42%) și Lituania (40%). În Cipru, 61% dintre respondenți sunt în favoarea UE, dar nu și a „modului în care aceasta funcționează în prezent”, iar acest procent se regăsește și în Finlanda (42%), Malta (42%), Croația (41%) și Bulgaria (40%).
În același timp, proporția celor care sunt destul de sceptici față de UE, dar care ar putea să-și schimbe opinia dacă modul în care aceasta funcționează se schimbă cu adevărat, variază între 15% (în Danemarca și România) și 31% (în Belgia). În toate statele membre, proporția respondenților care se opun ideii de UE în general rămâne sub 10%.
În ceea ce privește inteligența artificială, în Germania, cea mai mare pondere a utilizatorilor (32%) a folosit aplicații bazate pe AI pentru muncă creativă. Proporții similare se regăsesc în Cehia (33%), Letonia (33%) și Croația (34%). În schimb, în România, această pondere scade la 17%.
„Ascultarea tinerilor europeni și a preocupărilor lor este vitală pentru politicieni, pentru factorii de decizie și pentru democrația europeană. Tinerii de astăzi sunt îngrijorați de creșterea prețurilor, de schimbările climatice, de securitate și de șansele lor de a găsi un loc de muncă bun. Acestea sunt preocupări pe care trebuie să le abordăm în fiecare decizie pe care o luăm și în fiecare lege pe care o adoptăm. Altfel, riscăm să pierdem o generație din cauza deziluziei”, a declarat Roberta Metsola.
Sondajul Eurobarometru pentru tineret a fost realizat de Ipsos între 25 septembrie și 3 octombrie 2024 în toate cele 27 de state membre ale UE. Un total de 25 863 de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani au fost intervievați prin intermediul Interviurilor Web Asistate de Computer (CAWI), utilizând panouri online. Rezultatele au fost ponderate în funcție de proporția acestei grupe de vârstă în cadrul fiecărei țări UE.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

”Securitatea Europei se află la un punct de cotitură”, a declarat președinta CE la începutul Summitului de urgență de la Paris

Sfatul comisarului european pentru afaceri interne: UE ”trebuie să se concentreze asupra îndeplinirii propriilor sarcini și să nu se îngrijoreze de ceea ce spun americanii în fiecare minut”

Primele mișcări de politică externă ale lui Bolojan: Președintele interimar participă marți la summitul PPE și se întâlnește cu ambasadorii străini acreditați în România

Polonia nu trimite trupe în Ucraina. Tusk avertizează împotriva dezbinării alianței Europa-SUA: Nu poate exista loc pentru ”fie unul, fie celălalt”

”România e parte a Europei civilizate și a blocului euroatlantic. Este singura cale spre libertate, democrație și prosperitate”, subliniază eurodeputatul Dan Motreanu

Von der Leyen și echipa sa vor vizita Ucraina pentru a marca trei ani de la declanșarea războiului de agresiune al Rusiei. UE pregătește intensificarea sprijinului militar pentru Kiev

Zelenski le transmite lui Trump și Putin că Ucraina va considera nul orice acord SUA-Rusia: Ucraina nu va lua parte la negocierile din Arabia Saudită

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, propune cinci direcții ”esențiale” pentru politica externă a României: Trebuie să fim un actor influent

Germania consideră „premature” discuțiile privind o eventuală trimitere de trupe în Ucraina

Guvernatorul BNR atrage atenția că ”orice război comercial între Statele Unite și UE are impact și asupra României”

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Guvernatorul BNR atrage atenția că ”orice război comercial între Statele Unite și UE are impact și asupra României”

Ilie Bolojan asigură că România este o “țară puternic ancorată pe drumul său european” în primul mesaj de la Cotroceni: Vom avea alegeri corecte și transparente

Eurodeputatul Virgil Popescu pledează pentru o piață unică a energiei pentru o Europă competitivă: Este vital să creștem producția de energie la nivelul UE

Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul de președinte: “Să aveți grijă de România. Dumnezeu să binecuvânteze România”

Înainte de împlinirea a 48 de ani de la cutremurul din 1977, Gabriela Firea solicită fonduri europene suplimentare și prevenție reală pentru a proteja românii de consecințele unui viitor cutremur major

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, pledează pentru ”dialog și soluții pragmatice” care să contribuie la reconstruirea colaborării între UE și Regatul Unit: Putem asigura un viitor comun mai bun

Eurodeputatul Virgil Popescu subliniază importanța de a finaliza interconectarea rețelelor de energie electrică pentru o consolidare uniformă a competitivității în UE

Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, validată de PSD: Avem nevoie să ne apărăm și să ne respectăm condiția de țară a UE, a NATO, a parteneriatului strategic cu Statele Unite

Guvernul a adoptat Bugetul pentru 2025. Ministrul Tánczos Barna: Prin acest buget, punem bazele unei noi viziuni prin care rezolvăm probleme structurale și consolidăm creșterea economică cu ajutorul fondurilor UE

Premierul Belgiei, discurs la Universitatea Harvard din SUA: Rusia a intervenit în alegerile din România, denunțăm asta!
Trending
- NATO4 days ago
NATO, îngrijorată de arta necurată prin care Rusia măsluiește alegerile din România: “Operațiunea Rusiei în România, o campanie îndelung pregătită pentru a afecta în secret scrutinul”
- CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ1 week ago
“Multipolarizare”: Maga Carta și abdicarea lui Trump de la Pax Americana, furtună polară în Europa, China în pole-position și Rusia țarului (raportul Conferinței de Securitate de la München)
- ROMÂNIA4 days ago
Prima întâlnire a României cu administrația Trump, la München: Emil Hurezeanu și Richard Grenell, trimisul special al lui Trump, au discutat despre subiectele de interes comun România-SUA
- ROMÂNIA3 days ago
Ilie Bolojan îl numește pe Cristian Diaconescu consilier prezidențial pentru securitate națională și șef al Cancelariei președintelui
- EDITORIALE1 week ago
O scurtă cronologie a epocii Klaus Iohannis la cârma României