Connect with us

ALEGERI EUROPENE 2019

Președintele PNL și Secretarul General al PPE, declarații înaintea Summit-ului PPE de la București: Am fost conștienți că prin Laura Codruța Kövesi sprijinim un candidat foarte bun la șefia Parchetului European

Published

on

@PNL

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Ludovic Orban, a susținut o conferință de presă comună cu Secretarul General al Partidului Popular European (PPE), spaniolul Antonio Lopez Isturiz, după întrevederea avută astăzi, pentru, pregătirea, printre altele a Summit-ului PPE la nivel înalt, care va avea loc mâine, 16 martie, la București. Potrivit comunicatului de presă remis CaleaEuropeană.ro, cei doi politicieni liberali au atins în cadrul discuției din dimineața aceasta, printre altele, subiectul participării forțelor politice de dreapta la alegerile pentru Parlamentul European din luna mai, precum și subiectul dezvoltării infrastructurii de transport sau desemnarea procurorului-șef al Parchetului European. 

În ceea ce privește alegerile europene, președintele PNL anunță că formațiunea politică pe care o reprezintă va colabora strâns cu liderii partidelor din PPE pe toată durata campaniei electorale pentru coordonarea mesajelor și pregătirea răspunsurilor la provocările și așteptările cetățenilor din Uniunea Europeană. La rândul său, Secretarul General al PPE a apreciat colaborarea avută în ultimii cinci ani cu eurodeputații liberali prezenți din nou pe lista PNL pentru scrutinul din mai, subliniind faptul că plasarea lui Rareș Bogdan drept cap de listă este ,,opțiune foarte bună” care arată legătura pe care vrea să o facă PNL între Bruxelles și România din punct de vedere al comunicării. 

,,Mi se pare foarte bine că locul unu pe listă este ocupat de un om specializat în comunicare. Candidatul numărul unu, Rareș Bogdan,  care va fi mâine alături de noi la eveniment, arată legătura pe care vrea să o facă PNL între Bruxelles și România, comunicarea dintre acestea două. Nu este numai important numai să o faci, este important și să o spui. Așa că este nevoie de oameni specializați în comunicare în acest domeniu. Felicitări, cred că aceasta este o opțiune foarte bună!”, a declarat Lopez Isturiz.

De asemenea, referitor la dezvoltarea infrastructurii de transport, Ludovic Orban a declarat că PNL urmărește preluarea în România a modelului spaniol de succes privind dezvoltarea accelerată a interconectării rutiere și feroviare, care a contribuit, așa cum a confirmat Antonio Lopez Isturiz, la progresul economic al Spaniei prin dezvoltarea turismului, care numai anul trecut a adus 70 milioane de turiști în Peninsula Iberică.

Liderul din România a dorit să-și exprime recunoștința față de familia popularilor europeni, dar și față de grupul PPE din Parlamentul European pentru susținerea puternică a Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European, adăugând că se așteaptă ca acest sprijin să existe în continuare.

,,I-am mulțumit încă o dată domnului secretar general pentru sprijinul extrem de important pe care l-a oferit conducerea Partidului Popular European și grupul parlamentar al Partidului Popular European pentru susținerea candidatului român și, de asemenea, am solicitat ca acest sprijin să se mențină astfel încât deciziile luate la nivelul Parlamentului European, în Comisia LIBE și în Comisia CONT, de asemenea, evaluarea independentă a candidaților care au plasat candidatul român pe primul loc, să fie susținută extrem de serios astfel încât să avem garanția că Laura Codruța Kövesi va ajunge procuror șef al Parchetului European”, a spus Ludovic Orban.

Spaniolul a completat declarația liderului PNL spunând că popularii europeni au fost conștienți de valoarea profesională a Laurei Codruța Kovesi datorită colegilor din PNL, de unde și sprijinul puternic pentru candidatura acesteia pentru Parchetul European. De altfel, Antonio Lopez Isturiz a criticat atitudinea ostilă a guvernului român față de candidatul național și a arătat că nu o poate înțelege:

,,Este foarte important, și PPE, prin intermediul membrilor săi PNL, a fost conștient că sprijinim și încurajăm un candidat foarte bun. Se pare că Guvernul socialist din România nu gândește același lucru și sunt în stare să meargă împotriva candidatului național. Nu am văzut asta niciodată în Spania. Noi nu atacăm candidații pentru că sunt socialiști, populari, și așa mai departe, îi sprijinim. Eu l-am sprijinit pe președintele Parlamentului European acum mai mulți ani pentru că era bine, era bine pentru Spania”, a afirmat Secretarul General al PPE.

Amintim că weekendul acesta, peste 4.000 de lideri locali, regionali și naționali, alături de candidatul Partidului Popular European la șefia Comisiei Europene, Manfred Weber, de liderul grupului PPE în Comitetul European al Regiunilor, Michael Schneider, dar și de președintele Klaus Iohannis participă sâmbătă la Summitul liderilor regionali și locali ai PPE în vederea alegerilor europene din 2019. Evenimentul va avea loc după ce Bucureștiul va găzdui, joi și vineri, al 8-lea Summit european al regiunilor și orașelor, în contextul asigurării de către România a Președinției Consiliului UE.

© EPP

Summitul, co-găzduit de Partidul Național Liberal, împreună cu Grupul PPE din Comitetul European al Regiunilor și cu PPE, are loc la București, la invitația președintelui PNL, Ludovic Orban, președintelui grupului PPE în CoR, Michael Schneider și președintele PPE, Joseph Daul.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ALEGERI EUROPENE 2019

Partidul Social Democrat și-a desemnat candidații pentru alegerile europarlamentare. Rovana Plumb deschide lista social-democraților. Cine se mai află pe listă

Published

on

Partidul Social Democrat, și-a desemnat luni lista candidaților pentru alegerile europene din 23-26 mai privind Parlamentul European. PSD a adoptat lista celor care vor concura pentru cât mai multe din cele 33 de mandate alocate României. 

Pe lista social-democraților pentru alegerile europarlamentare se află, după locurile ocupate la votul intern:

1. Rovana Plumb (ministru al Fondurilor Europene), care va deschide lista 

2. Carmen Avram (jurnalist)

3. Claudiu Manda (senator, presedintele Comisiei SRI)

4. Chris Terhes ( preot greco-catolic)

5. Dan Nica ( președintele delegației PSD din cadrul Parlamentului European)

6. Maria Grapini (europarlamentar)

7. Tudor Ciuhodaru (medic) 

8. Dragoş Benea (senator, președinte PSD Bacău)

9. Victor Negrescu (fost ministru al al Afacerilor Europene și europarlamentar)

10. Andi Cristea ( europarlamentar)

11. Natalia Intotero ( ministru pentru românii de Pretutindeni)

12. Gabriela Zoană (europarlamentar)

13. Bianca Gavriliţă (deputat PSD)

14. Emilian Pavel (europarlamentar)

15. Doina Pană (deputat)

Știre în curs de actualizare 

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Președintele PNL Ludovic Orban îndeamnă românii să iasă la vot în număr cât mai mare la alegerile europene, pentru că doar așa pot schimba direcția antieuropeană în care merge România ghidată de actuala coaliție de guvernare PSD-ALDE

Published

on

Președintele PNL Ludovic Orban transmite românilor că alegerile pentru Parlamentul European din acest an nu sunt niște alegeri  obișnuite, ci unele decisive, în care cetățenii pot lua niște decizii care să schimbe direcția antieuropeană în care merge România ghidată de actuala coaliție de guvernare PSD-ALDE. Afirmația a fost făcută de liderul liberal într-o vizită alături de președintele filialei Sibiu a PNL, Raluca Turcan, pentru prezentarea candidatului cap de listă la alegerile europene, Rareș Bogdan, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro

,,Alegerile pentru Parlamentul European din acest an sunt niște alegeri decisive, nu sunt  niște alegeri obișnuite pentru a trimite un număr de parlamentari din România la Bruxelles. Sunt niște alegeri fundamentale în care cetățenii români sunt chemați să decidă dacă vor ca România să fie și mai strâns legată de Uniunea Europeană, dacă vor ca România să aibă influență la nivel european,  dacă vor ca România să fie respectată la nivel european și să aibă capacitatea ca împreună cu partenerii europeni să ia decizii care să ducă la îmbunătățirea vieții românilor sau să decidă ca România să se îndrepte într-o altă direcție, așa cum vrea PSD-ALDE, să țină România în conflict cu Uniunea Europeană, într-un conflict artificial fără niciun fel de fundament, să pună România pe coji de nucă la nivelul Uniunii Europene, datorită comportamentului anti-european și a atitudinii contrare valorilor și principiilor europene pe care le manifestă PSD-ALDE”,  a declarat în conferința de presă Ludovic Orban.

@PNL/Facebook

De asemenea, liderul liberalilor din România îi îndeamnă pe români să iasă masiv la vot pentru a se asigura că țara noastră este reprezentată corespunzător în instituțiile UE, obținând astfel respectul și aprecierea cuvenite din partea celorlalte state membre, precum și influențarea deciziilor de la nivel european în beneficiul cetățenilor. 

,,Cu siguranță toți europarlamentarii români vor reprezenta România, se vor bate pentru interesele României și vor asigura ca deciziile de la nivelul Uniunii Europene să avantajeze românii și să nu creeze dezavantaje României”.

Ludovic Orban a precizat care este obiectivul campaniei PNL pentru alegerile europene din mai:

,,Obiectivul nostru pe parcursul acestei campanii este să vorbim cu fiecare român, să ajungem în fiecare casă, să facem campanie directă la firul ierbii și să îi convingem pe români că stă în puterea lor să aducă România pe drumul cel bun, iar partidul  care are capacitatea de a aduce România pe drumul cel bun este Partidul Național Liberal”.

Potrivit președintelui PNL, ,,România nu are decât o singură voce la Bruxelles, care se aude, care este ascultată, care este respectată și care poate să influențeze deciziile la nivel european. Această voce este vocea președintelui Klaus Iohannis și a Partidului Național Liberal, parte a Partidului Popular European (PPE), cea mai puternică familie europeană de la nivel european, care conduce Comisia Europeană și majoritatea instituțiilor de la nivelul Uniunii Europene din 1999”, a mai adăugat acesta. 

În acest context, Ludovic Orban a atras atenția asupra faptului că familia popularilor europeni a început ,,să facă curățenie” la nivel european, prin excluderea partidului Fidesz al premierului ungar Viktor Orban pentru derapajele de la democrație și pentru nerespectarea valorilor și principiilor care stau la baza PPE și la baza funcționării Uniunii Europene, iar formațiunea ALDE, respectiv formațiunea social-democrată ar trebui să facă același lucru în privința celor două partide aflate la guvernare în România din cauza asemănării cu Fidesz, ele oricum fiind niște ,,paria” în prezent.

Acesta a mai spus că ,,pe drumul pe care au pornit PSD și ALDE vor avea o viață extrem de scurtă în familiile lor politice”, deoarece ,,astăzi un număr tot mai mare de partide europene din familia politică din care fac parte se pronunță pentru excluderea lor din formațiunea politică, iar cred că asta este rezultatul comportamentului antieuropean și comportamentului împotriva valorilor și principiilor care stau la baza Uniunii Europene”

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Sondaj INSCOP: Cu 60 de zile înainte de alegerile europene, PSD și PNL sunt la egalitate. Procentul românilor care spun că vor merge la vot, în creștere

Published

on

Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal sunt aproape la egalitate în intenţia de vot pentru alegerile europarlamentare 2019, arată rezultatele unui sondaj INSCOP Research, realizat în perioada 5-13 martie, la comanda Fundaţiei Konrad Adenauer. Pe locul al treilea se află Alianţa 2020 USR-PLUS cu 15,3%.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, sondajul INSCOP constată și faptul că întenţia românilor de a se prezenta la urne la alegerile europarlamentare a fost măsurată pe o scală de la 1 la 10, în care nota 1 înseamnă “sigur nu voi vota”, iar nota 10 înseamnă “sigur voi vota”.

Astfel, 11,8% dintre respondenţi au spus că sigur nu vor vota, în timp ce 26,9% au precizat că vor merge cu siguranță la urne, restul procentelor fiind împărțite la nivelul variantelor 2-9 cuprinse în sondaj.

Pe cale de consecință, comparativ cu luna februarie, cifrele actuale arată o creştere ușoară a procentului (de 0,8%) celor care declară că sigur vor vota, în contextul în care apropierea alegerilor pentru Parlamentul European duce la sporirea interesului pentru scrutinul din mai.

Cu aproximativ 60 de zile înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, dintre românii care îşi exprimă o opţiune de vot clară, ceea ce reprezintă 58,5% din eşantion, 26,9% intenţionează să voteze cu PSD, iar 26,3% cu PNL, cele două partide fiind practic la egalitate. Urmează Alianţa 2020 USR-PLUS cu 15,3%, ALDE cu 9,3% şi Pro România cu 9,1%. Ar mai depăşi pragul electoral doar UDMR, care ar obţine 5%.

Pentru PMP şi-au exprimat intenţia de vot 4,4% dintre respondenţi, în timp ce 1,1% au ales PNŢCD, 1% UNPR şi tot 1% DEMOS. De precizat că Alianţa 2020 şi UNPR au fost măsurate pentru prima dată în sondajul din această lună. Faţă de luna precedentă, se observă că procentele cu care sunt cotate partidele politice înregistrează variaţii minime, cu excepţia Pro România care creşte cu aproximativ două procente.

La alegerile europarlamentare 2019, rezultatul final al votului va fi influenţat suplimentar de numeroşi factori care nu pot fi cuantificaţi într-un sondaj de opinie, precum activitatea partidelor politice, mobilizarea organizaţiilor politice, evenimente de impact pe agenda publică (de exemplu convocarea unui referendum în ziua votului), componenţa listei finale de candidaţi pe care o va prezenta fiecare partid, prezenţa efectivă la urne în ziua alegerilor sau volumul voturilor din afara ţării.

Sondajul Inscop Research a fost realizat în perioada 5-13 martie 2019, la comanda Fundației Konrad Adenauer pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor. Volumul eșantionului, de tip multi-stratificat, probabilistic, a fost de 1053 persoane, reprezentativ pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending