Connect with us

INTERNAȚIONAL

Președintele PPE, Joseph Daul, o felicită pe Maia Sandu pentru asumarea funcției de premier a Republicii Moldova: Doresc guvernului ACUM un mandat pro-european de succes

Published

on

@Joseph Daul/ Facebook

Președintele Partidul Popularilor Europeni din Parlamentul European, Joseph Daul, salută atitudinea noului premier al Republicii Moldova, Maia Sandu și a vicepreședintelui Andrei Năstase: „Felicitări pentru asumearea funcției și conducerii după o săptână grea”.

Reamintim că Partidul Democrat din Republica Moldova (PDM) a decis vineri să cedeze puterea guvernului învestit de majoritatea ACUM – PSRM, a anunţat Vladimir Cebotari, vicepreşedintele PD citat de portalul Deschide.md.

În mesajul său transmis pe contul de Twitter, Joseph Daul, a mai adăugat că „În timp ce tranziția pașnică a puterii s-a încheiat, doresc guvernului un mandat pro-european de succes și puternic.”

 

Este de menționat faptul că grupul PPE din Parlamentul European a avut mereu o poziție fermă față de haosul politic creat în Republica Moldova și mereu și-a arătat susținerea față de partidul ACUM. Într-un comunicat transmis pentru Calea Europeană, Joseph Daul a explicat că întregul grup PPE este foarte conștient de presiunea enormă pe care Plahotniuc o exercită asupra tuturor părților, pentru a face această nouă colaborare să eșueze. „Orice provocări sau tulburări organizate vor fi condamnate cu fermitate.Întotdeauna am spus că democrația găsește o cale de a prevala și că regimurile autocratice se sfărâmă. Sunt foarte mândru că datorită partidelor PPE din Republica Moldova putem vedea o strălucire a speranței de a restabili democrația pentru moldoveni și țara lor “.

Context politic:

Partidul Democrat din Republica Moldova (PDM) a decis vineri să cedeze puterea guvernului învestit de majoritatea ACUM – PSRM, a anunţat Vladimir Cebotari, vicepreşedintele PD citat de portalul Deschide.md.

Aceasta e singura modalitate legală prin care se poate face acest lucru în situaţia juridică în care ne aflăm. Toţi miniştrii urmează să demisioneze de azi. Decizia noastră are efectiv politic şi va fi un semnal clar că PD nu se ţine de putere, lucru pe care îl spunem de mai multe zile. Decizia noastră nu va soluţiona însă problema blocajului politic şi instituţional în care se află ţara”, a afirmat el, conform Agerpres.

Având în vedere situaţia actuală, am decis să ne retragem de la guvernare prin demisia executivului” condus de premierul Pavel Filip, a declarat Cebotari.

Anunțul PDM apare în contextul în care ambasadorul SUA la Chișinău a avut o întrevedere vineri cu președintele PDM, Vlad Plahotniuc, întâlnire ce a durat aproximativ 15 minute și s-a axat pe tema deblocării instituțiilor de către guvernul Filip.

De la sfârşitul săptămânii trecute în Republica Moldova s-a instalat o dualitate de putere. Sâmbăta trecută, Partidul Socialiştilor (prorus) al lui Igor Dodon s-a aliat cu Blocul ACUM (PAS plus PPDA) şi au învestit un nou guvern condus de premierul Maia Sandu.

Reamintim că a  doua zi, la solicitarea Partidului Democrat (PD), care până atunci negociase cu socialiştii formarea unei alianţe majoritare, Curtea Constituţională a Republicii Moldova, despre care se spune că este aservită liderului democraţilor, Vlad Plahotniuc, a decis suspendarea temporară a lui Igor Dodon din funcţia de preşedinte, iar premierul în exerciţiu, Pavel Filip, a fost numit preşedinte interimar. De asemenea, Curtea Constituţională a decis dizolvarea noului legislativ rezultat în urma alegerilor din 24 februarie, vechiul guvern convocând alegeri legislative anticipate pentru 6 septembrie.

Citiți și: Haos în Republica Moldova. Curtea Constituțională l-a suspendat pe Igor Dodon din funcţia de preşedinte și a dizolvat Parlamentul. Președintele intermar Pavel Filip convoacă alegeri anticipate pentru 6 septembrie

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INTERNAȚIONAL

Ucraina îi avertizează pe aliații din UE că „nu putem și nu trebuie să ne relaxăm” în ciuda pachetului substanțial de sprijin pentru securitate al SUA

Published

on

© European Union, 2024

Ucraina îi avertizează pe aliații din UE că „nu putem și nu trebuie să ne relaxăm” în ciuda pachetului substanțial de sprijin pentru securitate al SUA, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe ucrainean.

Ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a participat online la o reuniune a miniștrilor de externe și de apărare din UE împreună cu ministrul apărării ucrainean Rustem Umerov.

Șeful diplomației ucrainene și-a informat colegii europeni cu privire la nevoile critice ale țării sale de a contracara agresiunea rusă și de a schimba situația pe câmpul de luptă în favoarea Ucrainei. El a reamintit apelul președintelui Volodimir Zelenski la acțiune imediată, nu la discuții, pentru a sprijini țara noastră.

„Putem preveni cele mai grave scenarii dacă acționăm împreună și fără teamă. Avem nevoie de decizii concrete și îndrăznețe astăzi pentru a furniza Ucrainei sisteme Patriot și SAMP/T suplimentare, rachete, artilerie și muniție, precum și alte arme și echipamente cât mai curând posibil. Acum că sunteți cu toții aici, la masă, este timpul să acționăm, nu să dezbatem”, a subliniat ministrul.

Citiți și Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă

Miniștrii afacerilor externe și al apărării din Ucraina și-au exprimat recunoștința față de omologii lor europeni pentru tot sprijinul militar și de altă natură acordat Ucrainei de la începutul invaziei rusești la scară largă.

„Salutăm cu toții decizia Camerei Reprezentanților din SUA de a oferi un pachet puternic de sprijin pentru Ucraina. Dar noi, în Europa, nu putem și nu trebuie să ne relaxăm. În primul rând, apărarea Europei este mai întâi de toate o chestiune care ne privește pe noi, europenii. În al doilea rând, pe parcursul celor șase luni de discuții în Statele Unite, Europa a demonstrat un leadership real și capacitatea de a acționa. Vă sunt recunoscător pentru acest lucru. Trebuie să ne amintim acest sentiment și să continuăm această evoluție a Europei”, a declarat Dmytro Kuleba.

Citiți și Camera Reprezentanților din SUA a aprobat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Aliații europeni salută un mesaj clar transmis Kremlinului

Ministrul a subliniat că Ucraina este capabilă să oprească agresiunea rusă pe teritoriul său și să împiedice răspândirea acesteia în alte țări, așa cum a subliniat în repetate rânduri președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

„Forța oprește Rusia. Prudența nu face decât să o provoace. Nu și invers. Singura modalitate de a-l împiedica pe Putin să declanșeze un război mai mare în Europa este de a provoca pierderi dureroase forțelor de ocupație rusești pe teritoriul Ucrainei. Doar provocându-i o înfrângere lui Putin pe teritoriul nostru îl putem forța să renunțe la planurile sale agresive pentru Moldova, Polonia, statele baltice, Finlanda și alte țări europene”, a declarat ministrul ucrainean de Externe.

O altă temă de discuție a fost protecția sistemului energetic al Ucrainei împotriva terorii rusești și consolidarea capacității de rezistență a țării noastre, protecția orașelor și comunităților și întărirea soldaților ucraineni.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Președintele turc încearcă să reseteze relațiile cu Irakul printr-o rară vizită în această țară, în cadrul căreia ar urma să fie semnate mai multe memorandumuri de înțelegere

Published

on

© Presidency of the Republic of Türkiye/ Facebook

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a început luni o vizită rară în Irak cu scopul de a restabili legăturile bilaterale dificile dintre cele două țări, prin intermediul unei serii de acorduri privind energia, comerțul și cooperarea în domeniul securității împotriva militanților kurzi PKK, informează Reuters.

Mult așteptata vizită a lui Erdogan este prima vizită a unui lider turc din 2011 încoace și urmează după ani de relații tensionate, în timp ce Ankara a intensificat operațiunile transfrontaliere împotriva militanților PKK, care au sediul în nordul Irakului, o zonă muntoasă, în special kurdă.

”Președintele Erdogan a precizat că Turcia are așteptări din partea Irakului în lupta cu organizația teroristă PKK, că Irakul trebuie să eradicheze orice fel de teroare”, a precizat președinția turcă într-un comunicat după discuțiile lui Erdogan cu președintele irakian Abdul Latif Rashid.

Rashid – cel mai înalt oficial kurd din Irak – a declarat că Irakul a sprijinit munca comună pentru combaterea terorismului și că este împotriva folosirii teritoriului său pentru a ataca orice vecin, a precizat președinția irakiană. Însă Rashid a mai spus că Irakul se opune oricăror atacuri pe teritoriul său.

Irakul a declarat că operațiunile turcești îi încalcă suveranitatea și au ucis civili. Ankara spune că trebuie să se protejeze împotriva PKK,  pe care Turcia, SUA și UE îl consideră o organizație teroristă și care a dus o insurecție de zeci de ani împotriva Ankarei, soldată cu decesul a zeci de mii de persoane de la începutul conflictului, în 1984.

Turcia plănuiește o nouă lovitură asupra militanților în această primăvară și a solicitat cooperarea militară irakiană, sub forma unei celule de operațiuni comune, precum și recunoașterea de către Bagdad a amenințării PKK.

Purtătorul de cuvânt al guvernului irakian, Bassem al-Awadi, a declarat într-o declarație că vizita lui Erdogan va fi un ”punct de plecare important în relațiile irakian-turce”, conform Deutsche Welle.

Al-Awadi a adăugat că vizita va include semnarea unui acord privind o ”abordare comună a provocărilor de securitate” și un ”acord strategic” privind aprovizionarea cu apă.

Anul trecut, Bagdadul a lansat un proiect de dezvoltare a infrastructurii în valoare de 17 miliarde de dolari (15,9 miliarde de euro) care urmărește să transforme Irakul într-un centru de tranzit.

Scopul este de a conecta Asia și Europa cu o legătură între portul Grand Faw din Irak, în sud, și Turcia, în nord, pe o distanță de 1.200 de kilometri.

Bagdadul dorește, de asemenea, să-și asigure o cotă mai mare de apă din râurile Tigru și Eufrat, care își au originea în Turcia și constituie principala sursă de apă dulce din Irak.

Oficiali din ambele țări spun că peste 20 de memorandumuri de înțelegere vor fi semnate în timpul vizitei de o zi a lui Erdogan.

Continue Reading

NATO

Președintele Andrzej Duda declară că Polonia este “pregătită să găzduiască arme nucleare” dacă NATO decide să consolideze securitatea flancului estic

Published

on

© Grzegorz Jakubowski/ KPRP

Președintele polonez, Andrzej Duda, a declarat că Polonia este “pregătită” să găzduiască arme nucleare pe teritoriul său dacă Alianța Nord-Atlantică decide să își întărească flancul estic.

“Rusia militarizează din ce în ce mai mult oblastul Königsberg (Kaliningrad). Recent, și-a mutat armele nucleare în Belarus”, a declarat Duda într-un interviu publicat luni de publicația poloneză Fakt și citat de Politico Europe.

“Dacă aliații noștri decid să desfășoare arme nucleare ca parte a partajării nucleare și pe teritoriul nostru, pentru a consolida securitatea flancului estic al NATO, suntem pregătiți pentru acest lucru”, a adăugat el.

De la începutul invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, președintele Vladimir Putin a făcut amenințări nucleare voalate la adresa Occidentului, deplasând chiar arme atomice în Belarus, care se învecinează cu Polonia, Lituania și Letonia, membre NATO.

Duda a declarat că partajarea nucleară a fost subiectul discuțiilor dintre Polonia și SUA “de ceva timp”.

“Am vorbit deja despre asta de mai multe ori. Trebuie să recunosc că, atunci când am fost întrebat despre asta, am declarat că suntem pregătiți”, a spus el.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns luni că Rusia “va lua toate măsurile de retorsiune necesare pentru a ne garanta securitatea”, potrivit serviciului de presă de stat RIA Novosti.

Duda, care a călătorit recent la New York și s-a întâlnit cu candidatul republican pentru Casa Albă, Donald Trump, a vorbit cu drag despre fostul președinte, spunând că cei doi au “multe subiecte comune”.

“Este un politician cu care am cooperat direct cu Statele Unite timp de patru ani, când era președintele Statelor Unite”, a spus Duda.

“Vreau să subliniez cu tărie că suntem prieteni de atunci. Îmi place foarte mult să vorbesc cu el, pentru că este o personalitate extrem de interesantă și are multă experiență, atât politică, cât și de afaceri”, a conchis liderul polonez.

Andrzej Duda s-a aflat în SUA și la mijlocul lunii martie, fiind primit la Casa Albă de Joe Biden, împreună cu premierul Donald Tusk, pentru a marca aniversarea a 25 de ani de la aderarea țării sale la NATO.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE5 mins ago

Comitetul pentru e-guvernare și reducerea birocrației (CERB) s-a reunit pentru a discuta recomandările unui nou raport OCDE

INTERNAȚIONAL16 hours ago

Ucraina îi avertizează pe aliații din UE că „nu putem și nu trebuie să ne relaxăm” în ciuda pachetului substanțial de sprijin pentru securitate al SUA

INTERNAȚIONAL16 hours ago

Președintele turc încearcă să reseteze relațiile cu Irakul printr-o rară vizită în această țară, în cadrul căreia ar urma să fie semnate mai multe memorandumuri de înțelegere

ROMÂNIA16 hours ago

Președintele Klaus Iohannis a vizitat Zona demilitarizată coreeană dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord

COMISIA EUROPEANA17 hours ago

Euronews: “Strategul” Klaus Iohannis, între cei șapte lideri din Europa care ar putea fi următorul președinte al Comisiei Europene dacă Ursula von der Leyen nu primește susținere

U.E.17 hours ago

Raport: Europa se încălzește de două ori mai rapid decât celelalte continente, tendință care urgentează tranziția la neutralitate climatică

ROMÂNIA17 hours ago

Bucharest Leaders’ Summit a oferit ICI București oportunitatea ”de a contribui la dezbaterile despre viitorul digital al României și despre rolul cercetării și inovării în progresul societății” românești

ROMÂNIA18 hours ago

Eurostat: România, printre țările UE cu cel mai mare deficit în 2023. Anul trecut, datoria publică a crescut la 48,8% din PIB

NATO19 hours ago

Președintele Andrzej Duda declară că Polonia este “pregătită să găzduiască arme nucleare” dacă NATO decide să consolideze securitatea flancului estic

U.E.19 hours ago

Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă

U.E.19 hours ago

Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă

ROMÂNIA5 days ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

ROMÂNIA6 days ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA6 days ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

ROMÂNIA6 days ago

Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta

REPUBLICA MOLDOVA7 days ago

Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure

ROMÂNIA DIGITALĂ7 days ago

Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată

ROMÂNIA DIGITALĂ7 days ago

Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

NATO2 weeks ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

Trending