Connect with us

POLITICĂ

Președintele PPE Joseph Daul: Se vorbeşte numai despre Viktor Orban, deși există încălcări ale statului de drept și în alte țări, printre care și România

Published

on

Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a declarat miercuri că o eventuală excludere din PPE a partidului Fidesz al premierului ungar Viktor Orban nu va fi uşor de realizat şi a promis că va încerca în continuare să discute cu acesta din urmă. Totodată, Daul a criticat faptul că în chestiunea statului de drept se vorbeşte numai despre Orban, nu şi despre socialiştii din ţări precum Malta, Slovacia sau România, informează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

„Despre Viktor Orban vorbim mereu şi vom vorbi astăzi din nou cu el. Nu este uşor. O ştim cu toţii”, a răspuns Joseph Daul la Salzburg, la sosirea la reuniunea PPE de dinaintea summitului european informal.

El a reacţionat astfel după ce a fost întrebat de un jurnalist dacă la această întâlnire a popularilor europeni va fi discutată şi eventuala excludere a Fidesz din PPE, după ce Parlamentul European a cerut Comisiei Europene cu o săptămână în urmă să iniţieze procedura articolului 7 din Tratatul UE, estimând că în Ungaria există un risc de încălcare „gravă şi persistentă” a valorilor UE, inclusiv a statului de drept.

„Mereu am spus că presa nu mă poate obliga să-l exclud pe Viktor Orban. Avem democraţie în partidul nostru (PPE), avem stat de drept, libertate şi reguli”, a completat Daul răspunsul dat.

Pe de altă parte, preşedintele PPE a criticat faptul că, în opinia sa, se vorbeşte numai despre Orban, nu şi despre alte ţări, precum Malta, Slovacia sau România, toate guvernate de formaţiuni politice membre ale Partidului Socialiştilor Europeni, ţări unde, consideră Daul, există de asemenea încălcări ale statului de drept.

Declarațiile liderului PPE survin după ce liderul grupului popularilor europeni din Parlamentul European, Manfred Weber, a criticat la rândul său guvernul din România „care afectează procesul de luptă împotriva corupției” și ale cărui acțiuni au împiedicat aderarea țării noastre la Schengen.

„Solicit Guvernului român să oprească riscurile care afectează procesul de luptă împotriva corupției. (…) Europa este o Europă a democrației”, a precizat Weber, în fața plenului reunit al Parlamentului European.  Apelul la adresa Executivului român reprezintă o nouă salvă de tun a retoricii acestuia, care și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, față de Guvernul de la București, care a început să capete nuanțe din ce în ce mai evidente în ultima perioadă. De altfel,Weber a invocat în cadrul discursului său suținut cu ocazia dezbaterii privind statul de drept în Ungaria protestele din 10 august. „Să nu uităm că au avut loc demonstrații de masă nu în Budapesta în această vară, ci la București și președintele ( n.r. Klaus Iohannis) a trebuit să intervină după aceste proteste certând forțelor de ordine să fie puțin mai atente. Există și alte probleme politice în sânul grupului socialist din Europa și sper că toată lumea este dispusă să lupte împotriva corupției în toate situațiile în care aceasta se manifestă”, a menționat atunci Manfred Weber.

 

Urmăriți și: VIDEO| Manfred Weber, pentru Calea Europeană: România trebuie să devină un membru al Spațiului Schengen, însă „guvernul actual dăunează foarte mult acestei direcții”

 

 

.

POLITICĂ

Deputatul Ionuț Stroe, mesaj din Plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei: Am reușit o radiografie obiectivă și clară a situației din Albania. Procesul de monitorizare, încheiat

Published

on

© Ionuț Stroe - Facebook

Plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a adoptat ieri, 17 aprilie, rezoluția care încheie procesul de monitorizare pentru Albania, ca urmare a raportului întocmit de deputatul român, Ionuț Stroe.

„Acest moment marchează finalul unei misiuni importante, de peste un an, în care am avut nenumărate întâlniri și discuții cu toate forțele politice din Albania, cu societatea civilă, cu parlamentul, zona justiției și guvernul albanez. Am reușit o radiografie obiectivă și clară a situației din Albania”, a trasmis deputatul român într-un mesaj postat pe pagina de Facebook. 

Potrivit acestuia, „este o zi istorică pentru Albania, care se afla sub monitorizare din anul 1995”: „Este o onoare pentru mine să fi contribuit la acest moment.”

„Acesta este rolul Consiliului Europei, de a ghida, ajuta și susține statele membre pentru a-și consolida democrația, statul de drept și respectarea drepturilor omului”, a mai adăugat Ionuț Stroe. 

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2024

“Pasele între prieteni merg cel mai bine. Acum e timpul României să înscrie!” – Reacția lui Ciolacu după ce Scholz i-a dăruit o minge de fotbal pentru EURO 2024

Published

on

© Guvernul României

Cancelarul german Olaf Scholz i-a dăruit sâmbătă premierului Marcel Ciolacu o minge de fotbal cu înscripția Campionatului European de Fotbal 2024 pe care Germania îl va găzdui în perioada 14 iunie – 14 iulie și care l-a România s-a calificat după o pauză de opt ani.

“Pasele între prieteni merg cel mai bine”, a scris Ciolacu, pe Facebook, unde a distribuit o fotografie cu momentul imortalizat.

“Acum e timpul României să înscrie! În iunie, și tricolorii și românii vor face o figură frumoasă în Europa!”, a continuat liderul PSD.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut sâmbătă o întrevedere, la Palatul Victoria, cu cancelarul federal german, Olaf Scholz, aflat în vizită în România, unde Partidul Social Democrat şi PES activists România găzduiesc, la Palatul Parlamentului, o reuniune a liderilor Partidului Socialiştilor Europeni la care participă, alături de Ciolacu și Scholz, comisarul european Nicolas Schmit, candidatul PES la șefia Comisiei Europene, și preşedintele PES, Stefan Lofven.

Discuțiile au vizat aprofundarea relațiilor bilaterale, cooperarea în plan economic și de securitate, aderarea completă a României la Schengen, precum și teme de interes european, în contextul apropiatelor alegeri pentru Parlamentul European

Continue Reading

POLITICĂ

Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu premierul ceh Petr Fiala: Alegerile europene vor fi momentul în care forţele democratice trebuie să afirme cu tărie angajamentul faţă de valorile occidentale

Published

on

© Nicolae Ciucă/ Facebook

Preşedintele Senatului și liderul PNL, Nicolae Ciucă, a avut joi, la Praga, o întrevedere cu premierul Republicii Cehe, Petr Fiala, el afirmând că cele două ţări vor da pe 9 iunie testul alegerilor europarlamentare şi că acesta este momentul în care forţele democratice trebuie să afirme cu tărie angajamentul faţă de valorile occidentale.

”M-am văzut la Praga cu premierul Republicii Cehe, Petr Fiala, pe care l-am vizitat la sediul Guvernului. Am discutat despre întărirea cooperării dintre cele două state şi modalităţi prin care putem face faţă complicaţiilor geopolitice şi economice care afectează întreg continentul”, a transmis, într-o postare pe Facebook, președintele PNL.

Nicolae Ciucă a subliniat că în asemenea perioade, este foarte importantă solidaritatea între statele partenere în cadrul Uniunii Europene, pentru că doar împreună avem forţa de a depăşi cele mai dificile provocări.

”Ţările noastre vor da pe 9 iunie testul alegerilor europarlamentare. Premierul ceh şi cu mine apreciem că acesta este momentul în care forţele democratice trebuie să afirme cu tărie angajamentul faţă de valorile occidentale”, a mai spus Ciucă.

”I-am mulţumit, de asemenea, pentru sprijinul pe care ţara sa îl acordă României în favoarea admiterii noastre depline în Spaţiul Schengen şi în cadrul procesului de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD)”  a mai afirmat liderul liberal.

Președintele Senatului a efectuat în această săptămână o vizită la Praga, unde a avut întrevederi și cu președintele ceh, Petr Pavel, “un prieten vechi” din vremurile când ambii serveau în uniformă militară, dar și cu omologul său, președintele Senatului Republicii Cehe, Miloš Vystrčil.

 

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
INTERNAȚIONAL37 mins ago

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg: Nimeni nu are de câștigat de pe urma unui alt război în Orientul Mijlociu. Facem apel la toate părțile să dea dovadă de reținere

PARLAMENTUL EUROPEAN51 mins ago

Parlamentul European se reunește într-o nouă sesiune plenară centrată pe combaterea violenței împotriva femeilor, revizuirea politicii agricole a UE și combaterea spălării banilor

NATO12 hours ago

Candidatura lui Iohannis la NATO, pe agenda convorbirii cu Erdogan. Liderul turc susține că următorul secretar general trebuie să consolideze unitatea și solidaritatea Alianței

NATO12 hours ago

Klaus Iohannis a discutat la telefon cu Recep Tayyip Erdogan despre rolul NATO în regiune și contribuția României și a Turciei la unitatea transatlantică

U.E.19 hours ago

Viktor Orban: Nu vom interveni de nicio parte a războiului ruso-ucrainean

G719 hours ago

Miniștrii de externe din G7 reafirmă ”angajamentul față de securitatea Israelului” și avertizează că sunt gata ”să adopte noi sancțiuni” contra Iranului, cerând părților să evite o escaladare

CONSILIUL EUROPEAN19 hours ago

Charles Michel răspunde la atacurile lui Trump cu cifre: Sprijinul UE pentru Ucraina, 150 de miliarde de dolari. Nu vă lăsați intimidat de Putin, că noi nu suntem

NATO19 hours ago

MApN: Încă trei avioane de luptă F-16 achiziționate de la Norvegia au aterizat în România la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii

G719 hours ago

Țările G7 se angajează să consolideze apărarea aeriană a Ucrainei și vor analiza folosirea activelor rusești înghețate în sprijinirea Kievului

ROMÂNIA20 hours ago

Sebastian Burduja: Hidroelectrica și compania emiratează Masdar încheie un parteneriat de investiții verzi de 1,5 mld. de euro în România

ROMÂNIA2 days ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

ROMÂNIA3 days ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA3 days ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

ROMÂNIA3 days ago

Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta

REPUBLICA MOLDOVA4 days ago

Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure

ROMÂNIA DIGITALĂ4 days ago

Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată

ROMÂNIA DIGITALĂ4 days ago

Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

NATO1 week ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

Trending