Președintele României, Klaus Iohannis, a adresat forțelor politice din Republica Moldova un ”apel ferm pentru respectarea democrației și a statului de drept”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
”Stabilitatea Republicii Moldova este esențială pentru continuarea parcursului european al acestui stat, care s-a angajat să ducă la îndeplinire un amplu proces de reforme, inclusiv în ceea ce privește statul de drept și buna guvernare, în conformitate cu angajamentul său față de Uniunea Europeană, în baza Acordului de Asociere”, arată șeful statului.
”Această situație de criză poate fi rezolvată în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova doar prin dialogul responsabil al tuturor forțelor politice, care trebuie să manifeste calm și reținere în această perioadă și să acorde astfel prioritate stabilității politice a țării”, se mai arată în comunicat.
Reacția șefului statului vine în contextul în care Curtea Constituțională a Republicii Moldova l-a suspendat pe Igor Dodon din funcția de președinte, a dizolvat Parlamentul și a invalidat guvernul condus de Maia Sandu, numit ieri, dar și alegerea Zianidei Greceanîi în funcția de președinte al Parlamentului.
De asemenea, toate deciziile adoptate sâmbătă de majoritatea parlamentară, formată din socialiști și Blocul ACUM, au fost declarate neconstituționale.
Pavel Filip, în calitate de președinte interimar a anunțat că dizolvă Parlamentul, iar algerile anticipate vor avea loc pe 6 septembrie.




