ROMÂNIA
Președintele Senatului subliniază că România are potențialul de a ajunge a ”șasea ţară din Europa” la capitolul dezvoltare economico-socială: Să ne propunem un PIB de 500 de miliarde de euro în 2027
Published
1 year agoon
By
Teodora Ion
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a subliniat vineri în cadrul Summitului RePatriot 2023, că nivelul de ambiție trebuie să fie cât mai ridicat pentru a avea rezultate cât mai bune, propunând drept țintă, în urma sugestiei oamenilor de afaceri români, un nivel al PIB-ului pentru 2027 de 500 de miliarde de euro, informează Agerpres.
În intervenția sa, liderul PNL a evidențiat oportunitățile și potențialul României și a deplâns faptul că uneori acestea ”sunt neglijate”.
”Când am avut ocazia să mă întâlnesc cu oameni de afaceri români, am vorbit de două chestiuni foarte importante (…): empatia şi, uneori, ignoranţa. Avem nevoie să renaştem empatia din noi şi să arătăm că ne pasă de noi înşine, de cei de lângă noi, de tot ceea ce este în jurul nostru. Dacă reuşim chestiunea acesta, cred că eliminăm şi partea aceea de ignoranţă”, a afirmat Ciucă, la Palatul Parlamentului.
Președintele Senatului a reliefat beneficiile aderării României la NATO și UE.
”PIB-ul a crescut. Am depăşit anumite ţări pe care nu ne-am fi gândit că vom reuşi să le ajungem. Trebuie să folosim o axiomă, să stabilim nivele de ambiţie cât mai ridicate, ca să avem rezultate cât mai bune. Suntem a şasea ţară din Europa. Trebuie să ajungem a şasea ţară din Europa şi din punct de vedere al dezvoltării economico-sociale. Dacă ne propunem acest lucru, sunt convins că putem. (…) La sfârşitul anului 2022 am avut o creştere în valoare nominală a PIB de 49 de miliarde de euro, ne apropiem de 300 de miliarde de euro ca PIB. Să ne propunem ca la sfârşitul anului 2027 România să aibă un PIB de 500 de miliarde. Avem acest potenţial. Am discutat chestiunea aceasta cu Romanian Business Leaders (…) şi ei au venit şi au spus: <<PIB-ul României 500 de miliarde de euro, pentru că se poate>>”, a adăugat Ciucă.
Acesta a scos în evidență că doar prin ”unitate, voință, putere, deschidere la dialog” lucrurile pot progresa.
”Trebuie să fim cu toţii laolaltă şi să retrezim acel sentiment de unitate, de voinţă şi de putere pentru că le avem pe toate, dar sunt lăsate undeva acolo şi intrăm înt-o anume stare de blazare. România nu este o ţară blazată, România este o ţară cu blazon, românii sunt oameni cu blazon”, a completat președintele Senatului.
Nicolae Ciucă a promis că ”va continua să sprijine tot ceea ce este necesar şi benefic pentru ca românii să resimtă patriotismul adevărat, (…) componenta aceea de suveranitate adevărată, nu falsă, ortodoxismul adevărat, nu fals, credinţa adevărată şi nu doar clamată prin vorbe şi să evităm prin acest dialog tot ceea ce ni se difuzează dintr-o serie întreagă de instrumente foarte bine meşteşugite ca informaţii false, ca informaţii care schimbă percepţii şi ca informaţii care ne fac să intrăm în acea stare în care să fim tot timpul dezamăgiţi”.
Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

You may like
FMI confirmă că nu putem avea dezvoltare economică și stabilitate financiară fără bani europeni, subliniază Marcel Boloș: Trebuie să evităm discursurile populiste care ar arunca România într-o reală criză
Eurodeputatul Virgil Popescu subliniază importanța de a finaliza interconectarea rețelelor de energie electrică pentru o consolidare uniformă a competitivității în UE
Eurodeputatul Virgil Popescu a discutat cu directorul pentru afaceri guvernamentale europene al companiei Newcleo despre modalități de inovare și dezvoltare a programelor nucleare civile
Siegfried Mureșan prezintă o succintă listă a consecințelor Brexitului, ”o poveste spusă de populiști”: Brexitul a fost o greșeală. A asculta de populiști și extremiști este mereu o greșeală
România sprijină prioritățile președinției poloneze a Consiliului UE. Ministrul Emil Hurezeanu: Viitorul Uniunii Europene stă în capacitatea noastră de a lucra împreună în unitate și consens
Ministrul Marcel Boloș invită organizațiile patronale să se înscrie până pe 15 februarie în grupul de lucru destinat îmbunătățirii accesului la finanțare europeană: Haideți să facem echipă!
ROMÂNIA
Marcel Ciolacu, discuții cu FMI: Valorificăm fereastra de oportunitate investițională și de reformă prin PNRR, convergentă obiectivului de aderare la OCDE în 2026
Published
14 hours agoon
February 7, 2025By
Diana Zaim
Menținerea stabilității macroeconomice, ritmul susținut al investițiilor și continuarea reformelor sunt obiectivele Guvernului României pentru acest an, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, la întâlnirea cu delegația Fondului Monetar Internațional, care a avut loc astăzi, la Palatul Victoria, informează un comunicat oficial al Exacuitvului, remis CaleaEuropeana.ro.
„Bugetul recent aprobat în Parlament include cel mai mare volum alocat până acum investițiilor, respectiv 7,8% din Produsul Intern Brut. Vom prioritiza proiectele publice, astfel încât cele aflate în stadiu avansat de implementare să primească finanțarea necesară pentru a fi finalizate într-un ritm alert. O altă linie de acțiune este susținerea proiectelor finanțate din fonduri europene, pentru cofinanțarea cărora am alocat resurse bugetare. Valorificăm această fereastră de oportunitate pe care România o are atât pentru dinamica investițiilor, cât și pentru implementarea reformelor asumate prin PNRR și convergente obiectivului nostru de aderare la OCDE în anul 2026”, a menționat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Guvernul va continua soluțiile și pentru susținerea sectorului privat. Premierul a punctat măsurile care se adresează industriei alimentare, construcțiilor, încurajării creșterii industriale, precum și investițiile din energie și infrastructură.
În cadrul consultărilor, șeful Executivului a subliniat angajamentul Guvernului de a se încadra, în acest an, în deficitul bugetar de 7% din PIB și de a continua trendul de reducere a deficitului în următorii ani, conform Planului fiscal agreat cu reprezentanții Comisiei Europene. În acest context, premierul Ciolacu a punctat măsurile pentru reducerea cheltuielilor publice de personal, restructurarea aparatului bugetar și reorganizarea administrativ-teritorială, incluse între prioritățile guvernamentale pentru perioada următoare. De asemenea, a menționat măsurile pentru îmbunătățirea colectării veniturilor publice, prin extinderea digitalizării.
Întrevederea cu FMI face parte din seria consultărilor Guvernului cu partenerii financiari internaționali și cu mediul de afaceri, premierul Marcel Ciolacu având în această săptămână întâlniri cu Banca Mondială și reprezentanți ai mai multor fonduri de investiții internaționale.
Din delegația guvernamentală, alături de premierul Marcel Ciolacu, au mai participat vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, secretarul de stat în ministerul Finanțelor, Attila Gyorgy, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ștefan Radu Oprea, consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Luminița Odobescu, secretarul de stat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
ROMÂNIA
SUA, în top 4 parteneri comerciali ai României: Ministrul Economiei va colabora cu ambasadoarea Kavalec pentru intensificarea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă pentru români
Published
18 hours agoon
February 7, 2025
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, va colabora cu ambasadoarea SUA la București, Kathleen Ann Kavalec, pentru consolidarea dimensiunii economice a parteneriatului strategic bilateral, în special prin atragerea de noi investiții și crearea de noi locuri de muncă pentru români, potrivit unui mesaj transmis joi pe Facebook.
„Parteneriatul României cu SUA este tot mai puternic!Am discutat astăzi, la sediul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, E.S. Kathleen Kavalec, despre temele esențiale pentru consolidarea Parteneriatului Strategic. Dimensiunea economică a acestui parteneriat este tot mai importantă: SUA au intrat în top 4 parteneri comerciali ai României şi rămân cel mai important partener strategic al României”, a evidențiat ministrul Bogdan Ivan.
În acest sens, el a anunțat că partea română și cea americană vor colabora pentru a găsi „cele mai bune soluții pentru intensificarea investițiilor şi crearea de noi locuri de muncă pentru români, inclusiv prin colaborarea în turism, bazată pe includerea României în programul Visa Waiver”. „Împreună, construim un viitor mai prosper și mai sigur!”, a conchis ministrul.
Potrivit AmCham România, Statele Unite erau al al 5-lea cel mai mare investitor străin direct în ceea ce priveşte investiţiile în România şi al 3-lea în investiţiile din zona verde în 2023. Schimburile comerciale dintre România şi SUA au ajuns, în 2024, la 5,5 miliarde de euro, în creştere cu 10% faţă de anul anterior. Cu toate acestea, ele sunt departe de potențial, comparativ cu volumul schimburilor comerciale înregistrat de alte state din regiune: Polonia – Statele Unite 23-25 de miliarde de euro, Ungaria – 10 miliarde de euro cu SUA sau Cehia – Statele Unite 12 miliarde de euro.
ROMÂNIA
MIPE anunță proiecte cu bani europeni în valoare de 2 mld. euro pentru conectarea românilor la rețeaua de apă-canalizare
Published
19 hours agoon
February 7, 2025By
Diana Zaim
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, anunță derularea de noi proiecte din fonduri europene pentru conectarea românilor la rețeaua de apă-canalizare.
„Realitatea este că unul din patru români încă nu are acces la sistemul public de alimentare cu apă şi aproximativ 40% din populaţia ţării nu este racordată la sistemul de canalizare. Deși gradul de colectare a crescut semnificativ datorită fondurilor din #POIM, mai este de lucru pentru a aduce România la standardele lui 2025. Aici intervin tot baniieuropeni. […] Separat de proiectele pe care le avem deja în implementare, avem în perioada următoare de încheiat contracte prin care vom conecta 1 milion de români din toate zonele țării la rețeaua de apă-canalizare. Vorbim de peste 4.000 km de conducte noi/reabilitate, prin proiecte de aproximativ 2 miliarde euro. Asta doar prin Politica de coeziune, separat avem și proiectele din PNRR”, a transmis acesta într-un mesaj pe pagina de Facebook.
MIPE a trimis în aceste zile o solicitare de rambursare pentru o tranșă de 215,44 milioane euro pentru Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027, fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii de apă-canalizare: „Este a patra deja pe acest program, sumele cerute fiin cheltuieli eligibile realizate în cadrul proiectelor.”
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Marcel Ciolacu, discuții cu FMI: Valorificăm fereastra de oportunitate investițională și de reformă prin PNRR, convergentă obiectivului de aderare la OCDE în 2026

Premierul britanic și omologul său olandez au discutat despre cooperarea împotriva crimei organizate și a migrației ilegale

Cancelarul german Olaf Scholz respinge „complet” planul lui Trump pentru Gaza: Nu este corect

Ungaria preferă să achite o amendă de 1 milion de euro pe zi decât să primească imigranți din țări terțe

NATO-DIANA | ICI București a prezentat la Defence and Security Days 2025 soluții avansate de securitate cibernetică

Sesiunea plenară a PE din februarie. Trei ani de război în Ucraina, Busola Competitiviății UE și tarifele administrației Trump, subiectele principale

O fabrică de trenuri din Germania va fi transformată pentru a produce tancuri. Olaf Scholz: Vrem ca armata să fie capabilă să apere țara și aliații de toate amenințările viitoare

Reacția UE după ce Donald Trump a impus sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale: Sancționarea CPI amenință independența instanței. UE își menține angajamentul de a pune capăt impunității

Eurodeputata Gabriela Firea pledează pentru adaptarea metodelor de predare la realitățile actuale din domeniul tehnologiei și comunicării

Germania înregistrează un excedent comercial record cu SUA, alimentând tensiunile cu Donald Trump

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, pledează pentru ”dialog și soluții pragmatice” care să contribuie la reconstruirea colaborării între UE și Regatul Unit: Putem asigura un viitor comun mai bun

Eurodeputatul Virgil Popescu subliniază importanța de a finaliza interconectarea rețelelor de energie electrică pentru o consolidare uniformă a competitivității în UE

Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, validată de PSD: Avem nevoie să ne apărăm și să ne respectăm condiția de țară a UE, a NATO, a parteneriatului strategic cu Statele Unite

Guvernul a adoptat Bugetul pentru 2025. Ministrul Tánczos Barna: Prin acest buget, punem bazele unei noi viziuni prin care rezolvăm probleme structurale și consolidăm creșterea economică cu ajutorul fondurilor UE

Premierul Belgiei, discurs la Universitatea Harvard din SUA: Rusia a intervenit în alegerile din România, denunțăm asta!

Giganții europeni mută în cursa tehnologică globală: Vodafone a efectuat primul apel video în spațiu din lume dintr-o zonă fără acoperire, folosind un smartphone și sateliți comerciali

“Este timpul să repornim motorul inovării din Europa”: Comisia von der Leyen a lansat Busola competitivității, axată pe inovare, decarbonizare, securitate, simplificare, piața unică, finanțare și competențe

PE marchează Ziua Internațională a Comemorării Holocaustului printr-o ședință solemnă dedicată celor șase milioane de victime. Povestea violoncelistului Pál Hermann, ucis de naziști, a răsunat în hemiciclu

În fața Curții de Justiție a UE, Ursula von der Leyen se angajează să exploreze noi căi pentru a proteja tratatele și valorile atemporale ale Uniunii într-o lume aflată în schimbare

MNIR, detalii despre furtul artefactelor din tezaurul dacic: Jaful nu este comun, fiind primul incident din Europa în care s-a folosit explozibil în cazul unui muzeu
Trending
- U.E.1 week ago
Giganții europeni mută în cursa tehnologică globală: Vodafone a efectuat primul apel video în spațiu din lume dintr-o zonă fără acoperire, folosind un smartphone și sateliți comerciali
- SUA1 week ago
Kaja Kallas a convenit cu Marco Rubio să mențină “presiune maximă” asupra Rusiei pentru “o pace justă și de durată în Ucraina” și să întărească cooperarea UE-SUA privind provocările ridicate de China
- COMISIA EUROPEANA1 week ago
“Este timpul să repornim motorul inovării din Europa”: Comisia von der Leyen a lansat Busola competitivității, axată pe inovare, decarbonizare, securitate, simplificare, piața unică, finanțare și competențe
- CONSILIUL EUROPEAN1 week ago
Liderii europeni se întrunesc într-un summit al apărării UE – NATO – Regatul Unit: Klaus Iohannis va pleda pentru o responsabilitate crescută a UE în domeniul apărării
- ROMÂNIA3 days ago
Un raport oficial francez confirmă “manipularea pe scară largă” a alegerilor din România, primele alegeri democratice majore din Europa anulate din cauza ingerințelor străine