Connect with us

INTERNAȚIONAL

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski continuă lupta împotriva corupției inaugurând Înalta Curte Anticorupție, care se va ocupa de cazurile în care sunt implicați înalți oficiali ai statului

Published

on

© www.president.gov.ua

Înalta Curte Anticorupție din Ucraina, ce se va ocupa de cazuri de corupție în care sunt implicați cei mai înalți oficiali ai statului, a cărei înființare întârzie de mai mulți ani, și-a început joi activitatea în prezența președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Sarcina Înaltei Curţi Anticorupţie este extrem de simplă: corupţii trebuie pedepsiţi; statul, societatea şi investitorii, protejaţi”, a declarat Zelenski la inaugurarea acestei structuri, a cărei creare a fost iniţiată de predecesorul său Petro Poroşenko sub presiunea statelor occidentale.

”Nu este vorba doar de a le da cetăţenilor ceea ce a fost furat (…), ci şi de a restaura încrederea în justiţie”, a adăugat el, în contextul în care tribunalele din Ucraina sunt considerate în mare măsură ca fiind foarte corupte.

Noua structură judiciară este formată din 38 de magistrați aleși în urma unei serii de concursuri supervizate de experți ucraineni și internaționali. Aceștia vor analiza cazurile pregătite de organismele aticorupție ale țării. Judecătorii urmează să fie repartizați între un tribunal de primă instranță, unde vor lucra 27 dintre ei, și camera de apel, din care vor face parte 11 magistrați.

La 11 aprilie, fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko, anunța lansarea unui tribunal special pentru judecarea cazurilor de corupție, înființare ce a fost decisă în contextul programului stand-by de 3.9 miliarde de dolari convenit cu Fondul Monetar Internațional (FMI).

De altfel, crearea instanței anticorupție este una dintre condițiile pentru continuarea cooperării dintre Ucraina și FMI, proiectul de lege privind înființarea sa fiind adoptat la începutul lunii iunie 2018 de Rada Supremă de la Kiev.

Lupta insuficientă împotriva corupției reprezintă una dintre principalele cauze ale lui Petro Poroșenko, învist fără drept de apel de Volodimir Zleenski la alegerile prezidențiale din aprilie. Acesta din urmă, care a promis că va ”sparge sistemul”, era până la alegerea sa, un actor de comedie novice în politică.

Drept mărturie că președintele reformist Volodimir Zelenski pune în aplicare promisiunile electorale anticorupție stă faptul că parlamentarii ucraineni au votat, la 3 septembrie, în favoarea ridicării propriei imunități în fața justiției, lege ce va intra în vigoare anul viitor.

Noua măsură a trecut fără emoții pentru Volodimir Zelenski, în contextul în care partidul său, Sluga Naroda (Sluga Poporului) este primul din istoria independentă a Ucrainei care deține singur majoritatea în Legislativul ucrainean, obținută în urma alegerilor anticipate din 21 iulie, convocate de liderul de la Kiev în cea de-a doua zi după învestirea sa în funcție, după ce, în discursul său de învestitură anunțase că dizolvă Rada Supremă, care îi era în mare parte ostilă.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CONSILIUL EUROPEAN

Charles Michel: Calea viitoarei ordini mondiale va fi stabilită în regiunea Indo-Pacific, iar Uniunea Europeană și India sunt parteneri cheie

Published

on

© European Union, 2021

Combaterea schimbărilor climatice și stoparea pierderii biodiversității necesită implicarea marilor economii, acestea fiind motivele pentru care Uniunea Europeană dorește să obțină un parteneriat cu India pentru creșterea economiei și a energiei curate, care sunt necesare în întreaga lume și vor crea locuri de muncă și oportunități economice.

„UE a fost prima care s-a angajat să respecte neutralitatea climatică până în 2050. Acesta este un angajament față de poporul nostru, dar și pentru restul lumii. Acordul nostru ecologic european, împreună cu Agenda noastră digitală, se află în centrul strategiei de redresare economică”, a transmis președintele Consiliului European, Charles Michel, într-un discurs la dialogul Raisina 2021.

Dialogul Raisina este o conferință multilaterală, ce are loc anual în New Delhi, India. De la înființarea sa în 2016, conferința a apărut drept conferința emblematică a Indiei privind geopolitica și geo-economia. 

Calea viitoarei ordini mondiale va fi stabilită în regiunea Indo-Pacific, regiune ce a devenit un centru de gravitate economic și politic global, iar UE este strâns legată de acesta, prin comerț și investiții. „Fiind cele mai mari două democrații din acest peisaj provocator, India și Uniunea Europeană sunt parteneri cheie. Putem și ar trebui să facem mai mult împreună”, a punctat președintele Consiliului European. 

Acesta a amintit că în trei săptămâni, un important summit UE-India va avea loc în Portugalia, ambele părți pregătind intens această întâlnire. 

„India apare adesea în dezbaterile Consiliului European, chiar și atunci când nu se află pe ordinea de zi. Prețuim drepturile omului, egalitatea de șanse, egalitatea de gen și statul de drept. Împărtășim același ADN multilateralist. Suntem uniți de voința noastră de a ne uni forțele și de a coopera, pe baza unor norme convenite de comun acord”, a declarat președintele Consiliului European.

Acesta subliniat necesitatea unui interes reciproc de a maximiza potențialul neexploatat al comerțului și al investițiilor dintre cele două economii majore, propunând concentrarea pe patru aspecte de cooperare: COVID-19, schimbările climatice, cooperare economică, securitate și pace.

Charles Michel a afirmat că cea mai mare provocare este pandemia de COVID-19 și producerea de vaccinuri, cât și livrarea acestora în toate regiunile și țările lumii. Atât India, cât și Europa sprijină prin COVAX țările cu venituri mici și medii în eforturile lor de vaccinare. Datorită eforturilor comune, COVAX a livrat peste 38 de milioane de doze în 100 de țări din întreaga lume.

„Știm cu toții că accelerarea producției de vaccinuri este o provocare enormă. Trebuie să ne asigurăm că lanțurile noastre de aprovizionare rămân deschise și rezistente”, a adăugat acesta.

Michel a amintit, de asemenea, ideea unui tratat internațional privind pandemiile, care ar urma să fie ancorat în Organizația Mondială a Sănătății. „Cu Dr. Tedros Ghebreyhesus, am adunat deja sprijinul a 26 lideri de pe cele 5 continente”.

Mai mult, în discursul său, președintele Consiliului European a subliniat faptul că UE este primul partener comercial și investitor străin din India, declarând că Uniunea este pregătită să  dezvolte potențialul imens pentru mai mult comerț, mai multe locuri de muncă, făcând astfel economiile mai rezistente.

Făcând trimitere la securitatea regiunii Indo-Pacific, Michel a afirmat că Uniunea Europeană nu este doar un partener economic, fiind angajată să asigure pacea în Afganistan, solicitând și restabilirea procesului democratic din Myanmar. În ceea ce privește Iranul, UE a jucat un rol-cheie și rămâne un apărător puternic al JCPOA.

„Prietenia noastră și parteneriatul cu India reprezintă o piatră de temelie a strategiei noastre geopolitice. Suntem hotărâți să dezvoltăm în continuare legăturile dintre popoarele noastre. Este în interesul nostru comun să arătăm că modelul democratic este cel mai puternic pentru a aborda provocările lumii”, a conchis președintele Consiliului European.

Continue Reading

NATO

Șeful diplomației SUA, la NATO: Acesta este un moment important pentru Alianța noastră. Forțele NATO vor pleca împreună din Afganistan

Published

on

© US Secretary of State/ Twitter

Secretarul de stat american Antony Blinken a anunţat miercuri, de la sediul Alianței Nord-Atlantice, că este timpul ca ţările NATO să se retragă din Afganistan şi că Alianţa va lucra la o fază de adaptare, după ce Washingtonul şi-a anunţat intenţia de a pune capăt până la 11 septembrie 2021, celui mai îndelungat război în care au fost implicate SUA.

“Acesta este un moment important pentru Alianța noastră. Acum aproape 20 de ani, după ce Statele Unite au fost atacate pe 11 septembrie, împreună, am mers în Afganistan pentru a ne ocupa de cei care ne-au atacat și pentru a ne asigura că Afganistanul nu va deveni din nou un refugiu pentru teroriștii care ar putea ataca pe oricare dintre noi. Și împreună, am atins obiectivele pe care ne-am propus să le atingem. Și acum, este timpul să ne aducem forțele acasă. Președintele Biden va vorbi despre asta în câteva ore în Statele Unite”, a afirmat el, în cadrul unor scurte declarații de presă alături de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

”Mă aflu aici pentru a lucra îndeaproape cu aliaţii noştri, cu secretarul general, asupra principiului pe care l-am stabilit de la început: intrăm împreună, adaptăm împreună şi ieşim împreună”, a mai spus Blinken.

Miniştrii apărării şi afacerilor externe din NATO vor dezbate această chestiune miercuri după-amiază într-o videoconferinţă prezidată de secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, în prezenţa, la Bruxelles, a secretarului de stat american Antony Blinken şi a şefului Pentagonului, Lloyd Austin.

În cadrul acestor scurte declarații, Jens Stoltenberg a punctat că pe agenda discuțiilor se vor afla și acțiunile agresive ale Rusiei în Ucraina și în jurul acesteia.

“Suntem cu toții îngrijorați de acumulările militare masivă. Rusia trebuie să pună capăt acestei desfășurări militare, să oprească provocările”, a punctat secretarul general al Alianței.

Joe Biden a decis ca trupele americane să rămână în Afganistan dincolo de data de 1 mai prevăzută într-un acord cu talibanii dar acestea vor pleca “fără condiţii” până la 11 septembrie, ziua în care se împlinesc 20 de ani de la atentatele din 2001 din SUA, a anunţat marţi un responsabil american citat de AFP şi DPA.

Anunțul acestui oficial vine în contextul în care secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, și secretarul american al apărării, Lloyd Austin, se vor afla miercuri la sediul NATO unde se vor întâlni cu secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, și vor avea o reuniune prin videoconferință comună cu miniștrii de externe și ai apărării din toate celelalte 29 de state aliate.

Reuniunea a fost anunțată de NATO într-un comunicat publicat marți seară.

SUA au intervenit în Afganistan după atentatele asupra turnurilor gemene din New York şi a Pentagonului de la 11 septembrie 2001, un moment important și în istoria NATO, întrucât atunci a fost activat în premieră și pentru singura dată articolul 5 privind apărarea colectivă din Tratatul Atlanticului de Nord. Armata americană a alungat rapid de la putere regimul taliban de la Kabul, acuzat că a găzduit organizaţia jihadistă Al Qaeda, responsabilă de atentate şi pe liderul său Osama bin Laden, dar apoi a rămas blocată în acest conflict.

 

Continue Reading

RUSIA

Germania acuză Rusia de provocări prin mobilizarea de trupe de-a lungul frontierei cu Ucraina

Published

on

©Annegret Kramp-Karrenbauer/ Facebook

Germania a acuzat miercuri Rusia de provocări prin mobilizarea de trupe de-a lungul frontierei cu Ucraina, transmite AFP, preluat de Agerpres.

„Impresia mea este că partea rusă încearcă totul pentru a provoca o reacție”, a declarat ministrul german al apărării Annegret Kramp-Karrenbauer pentru televiziunea publică ARD. “Împreună cu Ucraina, nu vom fi atrași în acest joc”, a adăugat ea.

Prezența crescândă a Rusiei la granița ucraineană a provocat îngrijorare în Occident în ultimele zile, Statele Unite spunând că numărul trupelor este cel mai ridicat din 2014, când a izbucnit pentru prima dată războiul cu separatiștii din est susținuți de Moscova.

Purtătoarea de cuvânt a administraţiei prezidenţiale ucrainene, Iulia Mendel, a declarat luni că Rusia a comasat peste 40.000 de soldaţi în apropierea frontierei estice a Ucrainei şi alţi 40.000 de soldaţi în Crimeea.

Moscova a declarat că a trimis trupe la granițele sale occidentale pentru exerciții militare din cauza „amenințărilor” ridicate de NATO.

Dar Kramp-Karrenbauer și-a exprimat îndoielile cu privire la declarația Moscovei.

„Dacă este o manevră precum spune partea rusă, există proceduri internaționale prin care se poate crea transparență și încredere”, a spus ea, adăugând că Germania monitorizează foarte atent evoluția acesti situații.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

COMISIA EUROPEANA20 seconds ago

Comisia Europeană a prezentat o nouă strategie de combatere a traficului de persoane în următorii cinci ani

CONSILIUL UE58 mins ago

Țările UE și-au stabilit mandatul de negociere pentru certificatul de vaccinare: Deținerea adeverinței “nu este o condiție prealabilă pentru a exercita dreptul la liberă circulație”

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Ursula von der Leyen: Pfizer-BioNTech creşte cu 50 milioane de doze cantitatea de vaccin anti-COVID livrată UE în a două jumătate a anului

PPE2 hours ago

Manfred Weber, liderul grupului PPE din Parlamentul European: Turcia nu poate fi niciodată membru în UE! Erdogan va continua să ne provoace cât continuă discuțiile de aderare

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII2 hours ago

Banca Europeană de Investiții aprobă un împrumut de 24 de milioane de euro pentru consolidarea cercetării, educației și sănătății publice la Universitatea de Medicină și Farmacie din București

CONSILIUL EUROPEAN2 hours ago

Charles Michel: Calea viitoarei ordini mondiale va fi stabilită în regiunea Indo-Pacific, iar Uniunea Europeană și India sunt parteneri cheie

U.E.2 hours ago

Eurostat: România, printre țările UE unde producția industrială a înregistrat un declin semnificativ în luna februarie

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ3 hours ago

Studiu al Băncii Centrale Europene: Europenii doresc ca euro digital să fie confidențial, sigur și ieftin

NATO3 hours ago

Șeful diplomației SUA, la NATO: Acesta este un moment important pentru Alianța noastră. Forțele NATO vor pleca împreună din Afganistan

RUSIA3 hours ago

Germania acuză Rusia de provocări prin mobilizarea de trupe de-a lungul frontierei cu Ucraina

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Comisia Europeană preconizează că adeverința electronică verde va intra în vigoare la sfârșitul lunii iunie

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 day ago

Marian-Jean Marinescu, în dialog cu tânăra generație: Reducerea emisiilor de carbon trebuie făcută într-un mod realist, ținând cont de competitivitatea economică, de locurile de muncă

COMISIA EUROPEANA6 days ago

Charles Michel explică lipsa sa de reacție cu privire la gafa de protocol din Turcia la adresa șefei Comisiei Europene: Am decis să nu facem o scenă, ci să ne concentrăm pe esența discuțiilor politice

INTERNAȚIONAL6 days ago

Președintele american, Joe Biden, cere Congresului să adopte planul de investiții: Este absolut necesar ca SUA să rămână ”prima putere mondială”

ROMÂNIA1 week ago

Guvernul mandatează Ministerul Investițiilor să negocieze Planul Național de Redresare și Reziliență la nivelul Comisiei Europene

INTERNAȚIONAL1 week ago

UE și Turcia sunt pregătite să-și revitalizeze relațiile în mod constructiv: Cooperarea economică, migrația și mobilitatea, pilonii unei agende „concrete și pozitive”

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Florin Cîțu: În lunile aprilie și mai vor ajunge în România 8,3 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă: Institutul ”Cantacuzino” din Capitală va fi relansat cu bani din procentul anual de 2% de la Apărare

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Institutul ”Cantacuzino” va pune în valoare capacitatea și expertiza pe care le are în cadrul mecanismului european de creștere a capacității de producție a vaccinului anti-COVID-19

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu: În următoarele două luni vor veni în România peste 7 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19

Advertisement
Advertisement

Trending