Connect with us

POLITICĂ

Președintele USR Dan Barna: Dacă România nu va lua măsuri pentru a contracara efectele războiului hibrid, riscă să piardă meciul politicii externe regionale

Published

on

Marea Neagră este în prezent laboratorul războiului hibrid al Rusiei, a fost concluzia principală a dezbaterii găzduite și moderate luni de Președintele USR, Dan Barna, în calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaţilor la care a participat Vladimir Socor, expert renumit al Fundaţiei Jamestown specializat pe problematica spaţiului est-european şi ex-sovietic. 

„Vizita domnului Vladimir Socor a prilejuit o foarte bună dezbatere pe care am organizat-o la Comisia pentru politică externă din Camera Deputaţilor, dezbatere care a scos la iveală încă o dată politica agresivă, însă inteligentă, pe care Federaţia Rusă o duce pentru a-şi extinde sau consolida influenţa în regiune. Modelul pe care l-a aplicat în Estul Ucrainei a adus un nou conflict îngheţat în regiunea Mării Negre, dezvăluind un model al conducerii de la Moscova de a aplica statut special în zone care ajung să fie controlate de etnici ruși cu posibilități depline de a influența politica guvernului central. Dacă adăugăm în discuţie propaganda înfiorătoare pe care Rusia o duce în mai toate statele din regiune, modul în care se foloseşte de panslavism, de ortodoxism, inclusiv în România, din păcate, dar şi de anumiţi oameni politici din aceste state care ajung să respecte agenda Moscovei prin politica anti-europeană pe care o promovează, obţinem un tablou complet al unei regiuni instabile şi cu un climat de securitate extrem de volatil, pe care domnul Socor a rezumat-o foarte frumos spunând că “Marea Neagră este astăzi laboratorul războiului hibrid al Rusiei”, a transmis preşedintele USR şi vicepreşedintele Comisiei pentru politică externă.

În tot acest tablou, România are teribilul ghinion să fie condusă de un guvern şi o majoritate parlamentară care fac jocul Rusiei, direct sau indirect, însă şi marele noroc al unor cetăţeni care demonstrează pe zi ce trece că şi-au asumat ireversibil un parcurs european şi democratic. 

“Avem, însă, nevoie şi de o clasă politică sănătoasă şi curată care să înţeleagă întregul context şi să conştientizeze că dacă România nu va lua măsuri cât mai curând pentru a contracara efectele războiului hibrid şi pentru a se pregăti pentru ce poate fi mai rău, riscă să piardă meciul politicii externe regionale. Este timpul să ne trezim!”, a conchis Dan Barna. 

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

POLITICĂ

Fosta eurodeputată Renate Weber a fost aleasă Avocat al Poporului de Parlamentul României

Published

on

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a votat, miercuri, numirea Renatei Weber ca Avocat al Poporului, după retragerea din funcție a lui Victor Ciorbea. Fostul europarlamentar a fost propus de ALDE, relatează Agerpres și Hotnews.

Parlamentul s-a reunit miercuri, în şedinţă comună pentru alegerea unui nou Avocat al Poporului, după ce mandatul lui Victor Ciorbea a încetat. Propunerile au fost Renate Weber din partea PSD – ALDE, Peter Eckstein-Kovacs, susţinut de opoziţie (PNL, USR şi UDMR) şi Cătălin Voinea Mic, din partea PMP.

Renate Weber, propusă de PSD – ALDE, a obţinut 208 voturi pentru şi 134 împotrivă.

Contracandidaţii săi au fost respinşi. Astfel, Peter Eckstein-Kovacs – susţinut de Opoziţie (PNL, USR şi UDMR) – a obţinut 109 voturi pentru şi 233 împotrivă, iar Cătălin Voinea Mic – propus de PMP – a întrunit 16 voturi pentru şi 326 împotrivă.

Renate Weber s-a născut la data de 3 august 1955 în orașul Botoșani. A absolvit în anul 1979 Facultatea de Drept a Universității din București. 

A fost președintele Centrului de Resurse Juridice, iar în decembrie 2004 a fost numită consilier prezidențial în prima echipă a președintelui Traian Băsescu. În 2005, demisionează invocând motive de sănătate. 

În septembrie 2007, Renate Weber s-a înscris în PNL. Renate Weber a ajuns de trei ori europarlamentar pe listele PNL, însa a fost exclusă din partid, în 2015, alături de Norica Nicolai, motivul constituindu-l faptul că cele două s-au afiliat grupului ALDE din Parlamentul European.

Continue Reading

POLITICĂ

Klaus Iohannis, convorbire telefonică cu Maia Sandu: La invitația președintelui, premierul Republicii Moldova va efectua în România prima sa vizită în străinătate

Published

on

Președintele Klaus Iohannis și premierul Maia Sandu au avut miercuri o convorbire telefonică, a anunțat șefa executivului de la Chișinău într-o postare pe Facebook, precizând că va efectua o vizită oficială la București pe 2 iulie.

”Astăzi am avut o convorbire telefonică cu Președintele României, Klaus Iohannis. I-am mulțumit Președintelui Iohannis pentru sprijinul constant acordat de România cetățenilor din Republica Moldova. Am discutat despre necesitatea avansării în implementarea proiectelor comune dintre România și Republica Moldova. Președintele Iohannis ne-a asigurat de susținerea domniei sale și a României în procesele de integrare europeană a țării noastre”, a spus premierul Republicii Moldova.

Maia Sandu i-a mulțumit președintelui Klaus Iohannis pentru invitația de a întreprinde o vizită oficială la București pe 2 iulie.

”După vizita la București, mă voi afla într-o vizită oficială la Bruxelles pe 4 iulie”, a conchis ea.

Citiți și Premierul Viorica Dăncilă transmite felicitări premierului Republicii Moldova, Maia Sandu, și o invitație pentru a vizita România la prima sa vizită externă

Convorbirea Iohannis – Sandu a avut loc la câteva zile după ce șefii de stat sau de guvern din Uniunea Europeană au căzut de acord la Consiliul European de joi și vineri, la solicitarea președintelui Klaus Iohannis, să introducă o referire la Republica Moldova în textul de concluzii al unui summit dificil și tensionat pe fondul numirilor politice din interiorul Uniunii Europene.

Citiți și Klaus Iohannis, sprijin politic la Bruxelles pentru Republica Moldova: La solicitarea sa, liderii europeni au salutat transferul pașnic de putere de la Chișinău

Anunțul a fost făcut de președintele Klaus Iohannis, care a salutat faptul că, la solicitarea sa, ”liderii europeni au fost de acord să introducem o referire la Republica Moldova în textul de concluzii”.

”Consiliul European salută transferul pașnic de putere din Republica Moldova și invită Comisia Europeană și pe Înaltul Reprezentant să elaboreze un set de măsuri concrete pentru sprijinirea Republicii Moldova, bazat pe punerea în aplicare în mod susținut de către aceasta a reformelor în temeiul acordului de asociere / acordului de liber schimb aprofundat și cuprinzător”, se arată în textul concluziilor summitului de la Bruxelles.

Reamintim faptul că la 12 iunie președintele Klaus Iohannis a trimis o scrisoare președintelui Comisiei Europene și președintelui Consiliului European în care a făcut un apel urgent la liderii instituțiilor europene ca ”împreună cu statele membre ale UE să identifice acțiuni concrete pentru a pune capăt situației actuale printr-o soluție negociată în Republica Moldova, pe baza valorilor și principiilor Uniunii Europene”.

Ulterior, președintele a trimis la Chișinău o delegație condusă de consilierul prezidențial pentru politică Bogdan Aurescu pentru a discuta cu părțile implicate în situația dualității la putere din Republica Moldova. În aceeași zi, Partidul Democrat din Republica Moldova a cedat puterea în favoarea coaliției formate din blocul european ACUM și PSRM, socialiștii președintelui pro-rus Igor Dodon.

La acel moment, președintele Klaus Iohannis a salutat evoluțiile politice de la Chișinău, evocând coordonarea dintre delegația condusă de Bogdan Aurescu și ambasadorul SUA în Republica Moldova.

Continue Reading

POLITICĂ

Ziua Drapelului Național. Klaus Iohannis: Tricolorul ne amintește de sacrificiile făcute de întreaga națiune pentru a avea, astăzi, un stat democratic

Published

on

© Administrația Prezidențială

Drapelul României reprezintă un liant al trecutului, prezentului și viitorului și ne amintește de sacrificiile făcute de întreaga națiune pentru a avea un stat democratic și pluralist, a afirmat, miercuri, președintele Klaus Iohannis, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Drapelului Național.

„Sărbătorim, în această zi, Drapelul Național, care, de peste 170 de ani, reprezintă pentru românii de pretutindeni simbolul identității, independenței, suveranității și unității noastre naționale. Sub faldurile tricolorului s-au desfășurat toate marile evenimente care au marcat existența României moderne, precum și devenirea țării noastre ca membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, NATO și partener strategic al Statelor Unite ale Americii”, a transmis președintele, conform unui comunicat al Administrației Prezidențiale remis CaleaEuropeană.ro.

De altfel, cu ocazia Zilei Drapelului, Administrația Prezidențială iluminează Palatul Cotroceni în culorile Tricolorului.

În mesajul său, președintele a mai spus că ”drapelul nostru reprezintă un liant al trecutului, prezentului și viitorului și ne amintește de sacrificiile făcute de întreaga națiune pentru a avea, astăzi, un stat democratic și pluralist, în care drepturile fundamentale ale omului sunt protejate, iar principiile statului de drept sunt respectate”.

Menționând arborarea tricolorului ca un ”moment emoționant” și în care ”trăim mândria de a aparține națiunii noastre”, Iohannis a mai arătat că identificăm drapelul cu pacea, securitatea și libertatea.

”Nu trebuie să uităm că acesta este, în egală măsură, și un simbol al răspunderii pe care cu toții o avem pentru dezvoltarea societății noastre. Prin celebrarea Zilei Drapelului Național, ne revine datoria morală de a transmite generațiilor tinere, prin exemplul personal, conștiința apartenenței la valorile noastre naționale, precum și a faptului că patriotismul nu înseamnă doar emoția unei sărbători, ci asumarea responsabilității de a contribui la progresul României”, a mai indicat șeful statului.

”Dragi români, suntem toți uniți de un singur pământ, o singură țară și un singur drapel, iar împreună suntem puternici! La mulți ani României și tricolorului nostru!”, a conchis Klaus Iohannis.

Cu ocazia Zilei Drapelului, Administrația Prezidențială iluminează Palatul Cotroceni în culorile Tricolorului.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Trending