Preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele american Donald Trump vor avea o întrevedere pe 1 decembrie în cea de-a doua zi a summit-ului G-20 din Argentina, informează preşedinţia rusă, potrivit Adevărul.

Conform sursei, discuţiile vor dura două ore şi se vor desfăşura în hotelul Park Hyatt Buenos Aires începând cu ora 17.30 după ora Moscovei.
Preşedinţii se vor concentra asupra agendei bilaterale, inclusiv a modalităţilor de normalizare a relaţiilor aflate în impas, a informat în ajun consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov.
Discuţia între patru ochi va dura 20 de minute, apoi va continua cu participarea echipelor celor doi preşedinţi. John Bolton, consilierul lui Trump pentru problemele de securitate naţională, a declarat că vor fi abordate problemele controlului armamentelor şi cele regionale.
Grupul celor douăzeci reprezintă asocierea a 19 state şi a Uniunii Europeane. Summit-urile lor, care se referă în principal la aspecte de politică economică, au loc de obicei anual. Deciziile finale sunt de fapt declaraţii politice de intenție, nefiind obligatorii din punct de vedere juridic. Țările G20 reprezintă aproximativ două treimi din populația lumii și mai bine de 80% din producția economică globală.
G20 include cele mai importante 19 țări industrializate și emergente: Argentina, Australia, Brazilia, China, Germania, Franța, Marea Britanie, India, Indonezia, Italia, Japonia, Canada, Mexic, Rusia, Arabia Saudită, Africa de Sud, Coreea de Sud, Turcia, SUA – și în postura de al 20-lea membru, Uniunea Europeană.
În plus, summit-urile includ în mod regulat reprezentanți ai organizațiilor internaționale precum Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, precum și ai țărilor gazdă selectate.
–




