ROMÂNIA
Prezent la Repatriot Summit 2025, ICI București a reiterat dorința de contribui la digitalizarea României prin noi colaborări
Published
1 month agoon
By
Teodora Ion
ICI București a fost prezent la Repatriot Summit 2025, desfășurat în perioada 2 – 5 octombrie 2025, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Ajuns la a zecea ediție aniversară, evenimentul a reunit 100 de antreprenori și manageri români din Diaspora cu 100 de lideri din țară, într-un cadru dedicat colaborării, încrederii și inițiativelor comune pentru dezvoltarea României, arată institutul într-un comunicat.
Programul summitului a debutat la Palatul Parlamentului, unde a avut loc Gala Top 100 Români de Pretutindeni, ediția a VIII-a, celebrând personalități remarcabile ale Diasporei.
Ulterior, lucrările au continuat prin sesiuni de discuții, prezentări și întâlniri de networking, cu accent pe consolidarea relațiilor de afaceri și pe lansarea de noi parteneriate strategice.
În zilele de 4 și 5 octombrie, participanții au continuat dialogul în cadrul atelierelor de lucru, vizitelor și sesiunilor interactive menite să pună bazele unor proiecte concrete de colaborare.
ICI București reiterează că își asumă „rolul de partener pentru digitalizarea României, iar acest eveniment a fost o oportunitate de a prezenta proiectele institutului, de a asculta nevoile antreprenorilor și de a identifica noi colaborări care pot face România mai competitivă și mai inovatoare”.
Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

You may like

La Forumul de Afaceri România – Arabia Saudită, ICI București a evidențiat expertiza institutului în domenii precum inteligența artificială, securitatea cibernetică și transformarea digitală

Ilie Bolojan, consultări cu reprezentanții companiilor și camerelor de comerț din România privind simplificarea și digitalizarea procedurii de obținere a avizelor ISU

Smart Diaspora 2025: ICI București a vorbit despre sprijinul agenților AI în actul medical și optimizarea traseului pacientului

Securitatea euro-atlantică nu mai poate fi privită separat de securitatea cibernetică și de protecția infrastructurilor critice, subliniază directorul general al ICI București

ICI București: Doi tineri cercetători, membri ai ICI Innolabs, au obținut locul 9 în cadrul competiției internaționale „Competition of Fairness in AI Face Detection”

ICI București a vorbit, la ITS Romania Congress, despre integrarea soluțiilor de plată digitală în sistemele de transport public
NATO
“Dacian Fall 2025”: Oana Țoiu subliniază nevoia de a crește numărul forțelor aliate în România pe flancul estic pentru a întări capacitatea NATO de apărare
Published
28 seconds agoon
November 14, 2025
Ministrul afacerilor externe Oana Țoiu a participat, miercuri și joi, la evenimentele de nivel înalt desfășurate la Sibiu și Cincu, în cadrul exercițiului NATO „Dacian Fall 2025”, context în care a subliniat că este nevoie de o creștere a numărului de trupe aliate dislocate în România și pe tot Flancul Estic, pentru a întări capacitatea defensivă a Alianței, potrivit unui comunicat al MAE remis CaleaEuropeană.ro.
Exercițiul a constituit un moment important în procesul de consolidare a prezenței NATO pe teritoriul țării noastre, deoarece a confirmat capacitatea Grupului de luptă aliat din România de a crește de la nivel de batalion la nivel de brigadă.
“Prezența unui număr de aproximativ 5000 de militari din 10 state aliate a fost o demonstrație concretă a angajamentului NATO de apărare a fiecărui centimetru de teritoriu aliat, inclusiv a României”, transmite sursa citată.
La evenimentele de marcare a încheierii exercițiului au participat numeroși ambasadori ai statelor NATO în cadrul Consiliului Nord-Atlantic, reprezentanți militari ai statelor aliate, precum și înalți oficiali din structurile și comandamentele NATO.
“În cadrul dialogului cu aceștia, precum și cu prilejul vizitelor la Academia Forțelor Terestre, Comandamentul Corpului Multinațional NATO pentru Sud-Est de la Sibiu și Centrul de Instruire de la Cincu, ministrul afacerilor externe Oana Țoiu a adresat mulțumiri statelor aliate pentru contribuțiile cu trupe și capabilități la prezența NATO din România. A arătat că, pe fondul situației de securitate actuale, este nevoie de o creștere a numărului de trupe aliate dislocate în România și pe tot Flancul Estic, pentru a întări capacitatea defensivă a Alianței. A evidențiat rolul important al comandamentelor NATO de pe teritoriul României în coordonarea și integrarea forțelor aliate, în colaborare cu forțele armate române, precum și al militarilor aliați trimiși de statele membre în cadrul acestor comandamente, de punți de legătură între România și aliații săi”, arată sursa citată.
In cadrul vizitei, ministrul român de externe a avut o întâlnire cu ambasadorul Matthew Whitaker, reprezentantul permanent al SUA în cadrul Consiliului Nord-Atlantic, cu care a discutat despre interesul României de consolidare a parteneriatului strategic cu SUA, precum și despre importanța prezenței militare a SUA în țara noastră, ca factor esențial de descurajare și apărare.
Citiți și
Exercițiul Dacian Fall 2025 a fost unul dintre cele mai complexe exerciții multinaționale de pe Flancul Estic, reunind peste 5.000 de militari și aproximativ 1.200 de mijloace tehnice din 10 state aliate, cu componente terestre, aeriene și cibernetice integrate într-o arhitectură unitară de descurajare.
DAFA25 a avut ca obiectiv integrarea operațională a forțelor participante asigurate de națiunile contributoare, în principal Franța și Armata României, și marchează etapa finală de ridicare temporară la nivel brigadă a Grupurilor de Luptă NATO din România și Bulgaria.
Exercițiul s-a încheiat cu Ziua Distinșilor Vizitatori, la care au participat mai mulți oficiali români, între care șeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiță Vlad, ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, ministrul economiei Radu Miruță și consilierul prezidențial pentru securitate națională, Marius Lazurca.
Totodată, la eveniment a fost prezent și generalul Christopher Donahue, șeful Comandamentului Forțelor Terestre NATO și comandant al Forțelor Terestre Americane în Europa și Africa, precum și mai mulți ambasadori ai țărilor aliate la NATO, alături de ambasadorul român Dan Neculăescu, între care reprezentanții Statelor Unite și Franței la Alianța Nord-Atlantică.
NATO
“Așa arată descurajarea pe Flancul Estic”, afirmă ministrul apărării după ce grupul de luptă NATO a fost ridicat la nivel de brigadă: 3.000 de militari francezi sunt integrați cu forțele armate române
Published
8 minutes agoon
November 14, 2025
Ministrul apărării naționale, Ionuț Moșteanu, a transmis joi un mesaj la finalul exercițiului „DACIAN FALL 25”, subliniind rolul esențial al cooperării aliate și nivelul ridicat de pregătire demonstrat în ultimele săptămâni.
Potrivit ministrului, exercițiul a evidențiat capacitatea structurilor NATO din România de a opera la standarde moderne, atât la nivel de comandă și control la HQ MND-SE, cât și în teren, la Cincu, unde Grupul de Luptă al Alianței a fost ridicat temporar la nivel de brigadă.
„Zece state, interoperabilitate reală, reacție rapidă. Așa arată descurajarea pe Flancul Estic”, a afirmat Moșteanu.
Moșteanu a precizat că participarea celor zece state aliate și nivelul avansat de instruire demonstrează că apărarea României este „solidă și bine coordonată”. „În fața oricărei amenințări, avem aliați puternici, forțe bine pregătite și o cooperare care funcționează”, a mai declarat acesta.
Ministrul a ținut să evidențieze contribuția Franței, amintind că aceasta a fost primul stat care a trimis trupe în România, la doar patru zile după începutul invaziei ruse în Ucraina. „O decizie fermă și un mesaj puternic de solidaritate aliată”, a subliniat Moșteanu.
De atunci, Grupul de Luptă NATO de la Cincu, cu Franța ca națiune-cadru, a evoluat până la nivel de brigadă, iar în prezent aproximativ 3.000 de militari francezi sunt integrați cu forțele armate române.
„România este un aliat serios, respectat și un partener activ în asigurarea securității întregii regiuni”, a concluzionat ministrul apărării.
Exercițiul Dacian Fall 2025 a fost unul dintre cele mai complexe exerciții multinaționale de pe Flancul Estic, reunind peste 5.000 de militari și aproximativ 1.200 de mijloace tehnice din 10 state aliate, cu componente terestre, aeriene și cibernetice integrate într-o arhitectură unitară de descurajare.
DAFA25 a avut ca obiectiv integrarea operațională a forțelor participante asigurate de națiunile contributoare, în principal Franța și Armata României, și marchează etapa finală de ridicare temporară la nivel brigadă a Grupurilor de Luptă NATO din România și Bulgaria.
Exercițiul s-a încheiat cu Ziua Distinșilor Vizitatori, la care au participat mai mulți oficiali români, între care șeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiță Vlad, ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, ministrul economiei Radu Miruță și consilierul prezidențial pentru securitate națională, Marius Lazurca.
Totodată, la eveniment a fost prezent și generalul Christopher Donahue, șeful Comandamentului Forțelor Terestre NATO și comandant al Forțelor Terestre Americane în Europa și Africa, precum și mai mulți ambasadori ai țărilor aliate la NATO, alături de ambasadorul român Dan Neculăescu, între care reprezentanții Statelor Unite și Franței la Alianța Nord-Atlantică.
ROMÂNIA
Miniștrii Educației din România și Ucraina au agreat constituirea unui grup de lucru la nivel tehnic privind învățământul în limba maternă
Published
15 hours agoon
November 13, 2025By
Teodora Ion
Ministrul Educației și Cercetării Daniel Dvid a avut o discuție în format videoconferință cu Yevhen Kudriavets, prim-viceministru al Educației și Științei din Ucraina, privind implementarea măsurilor de reformă educațională din Ucraina, la nivelul ciclului liceal, cu impact asupra învățământului cu predare în limba română.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării, cei doi interlocutori au agreat constituirea rapidă a unui grup de lucru la nivel tehnic, format din reprezentanți ai celor două ministere, ai autorităților regionale din Ucraina și ai ministerelor de externe din cele două state.
„Așa cum am spus în diverse contexte, un ministru român al educației și cercetării trebuie să răspundă prezent și să fie implicat de fiecare dată când comunitățile românești din afara țării îi solicită sprijinul în promovarea limbii și culturii naționale sau în orice problemă care privește sistemul de educație-cercetare”, a declarat Daniel David.
Scopul grupului de lucru este elaborarea de propuneri ce vizează asigurarea drepturilor persoanelor aparținând minorității române la educația în limba maternă, în conformitate cu angajamentele internaționale asumate de Ucraina. Rezultatele activității acestui grup vor fi discutate la nivel de miniștri, în cel mai scurt timp.
În egală măsură, ministrul Educației s-a întâlnit marți, la Chișinău, cu omologul moldovean Dan Perciun, context în care au fost analizate proiectele comune aflate în derulare și demararea unui nou proiect prin care profesori români să susțină programe de învățare a limbii române pentru diverse comunități din Republica Moldova, proiect care va fi supus atenției și în cadrul următoarei întâlniri între premierii celor două țări.
Numeroase licee cu predare în limba română din regiunea Cernăuți, Ucraina, vor dispărea începând de la 1 septembrie 2027, ca urmare a reorganizării sistemului de învățământ, a declarat, pentru Agerpres, secretarul responsabil al Uniunii Inter-regionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, Aurica Bojescu.
Potrivit acesteia, Consiliul Regional Cernăuți a aprobat noua rețea de licee din regiune, care prevede doar patru licee cu predare în română și nouă mixte.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

“Dacian Fall 2025”: Oana Țoiu subliniază nevoia de a crește numărul forțelor aliate în România pe flancul estic pentru a întări capacitatea NATO de apărare

“Așa arată descurajarea pe Flancul Estic”, afirmă ministrul apărării după ce grupul de luptă NATO a fost ridicat la nivel de brigadă: 3.000 de militari francezi sunt integrați cu forțele armate române

Miniștrii Educației din România și Ucraina au agreat constituirea unui grup de lucru la nivel tehnic privind învățământul în limba maternă

UE impune de anul viitor taxe vamale coletelor mici, într-o lovitură pentru platformele online din China. România susține inițiativa, considerând-o „esențială”

Țările UE au aprobat PNRR-ul revizuit al României, anunță ministrul finanțelor: România urmează să primească încă 10,7 mld. euro până la sfârșitul anului 2026

Ministrul Economiei continuă demersurile pentru dezvoltarea de noi capacități de producție, esențiale pentru creșterea autonomiei industriale a României în domeniul apărării

Nicușor Dan, la finalul exercițiului Dacian Fall care a marcat ridicarea grupului de luptă NATO la nivel de brigadă: A fost confirmată capacitatea NATO de a reacționa rapid și eficient oriunde este necesar pe teritoriul aliat

Parlamentul European a aprobat reducerea obligațiilor de raportare și a cerințelor privind diligența necesară pentru întreprinderi

Friedrich Merz îl îndeamnă pe Volodimir Zelenski să lupte „cu energie” împotriva corupției din Ucraina

Comisia Europeană se alătură Franței și dorește să accelereze adoptarea taxelor vamale pentru coletele extracomunitare sub 150 de euro
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Bolojan: Vom lucra îndeaproape cu guvernul de la Chișinău. Aderarea la UE, singura opțiune de a răspunde aspirațiilor de viitor și de a crește nivelul de trai în R. Moldova

INTERVIU | Siegfried Mureșan: UE a pierdut din competitivitate față de alte regiuni ale lumii. Creșterea competitivității trebuie să devină o prioritate pentru a menține un standard de viață ridicat

INTERVIU | Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE, despre direcția negocierilor interinstituționale și mizele României în viitorul buget al UE (2028–2034): coeziunea și agricultura, pilonii de neclintit ai noului cadru financiar

EXCLUSIVE | NATO Secretary General: America is completely invested in NATO and Romania. The Eastern Sentry starts in the Black Sea because it’s of vital strategic importance to NATO

Noul Guvern al R. Moldova a depus jurământul de învestire. Președinta Maia Sandu: Trebuie să valorificăm „fereastra istorică de oportunitate oferită de integrarea europeană”

Inovația farmaceutică: motor de competitivitate – România în dialog cu Europa, pentru un acces mai bun al pacienților români la terapiile inovative

ARPIM facilitează dialogul cu Europa pentru a valorifica inovația în sănătate: Industria farmaceutică inovatoare – sector strategic pentru acces la tratamente moderne și dezvoltare economică durabilă

România, angajată să asigure o redresare economică sustenabilă. Bolojan: Ne-am propus să atingem anul acesta o țintă de deficit de 8,4%, iar în 2026 de 6%, pentru a ne recâștiga credibilitatea în fața piețelor și a Comisiei Europene

Von der Leyen: 2,7 milioane de europeni sunt diagnosticați anual cu cancer. Am plasat Planul european de combatere a cancerului în centrul UE a Sănătății, cu o alocare de 4 mld. de euro

Comisarul pentru Energie apreciază România pentru leadership-ul regional în soluționarea problemelor comune și anunță un plan pentru consolidarea interconexiunilor energetice și scăderea prețurilor
Trending
SĂNĂTATE7 days agoRețeaua Europeană a Centrelor Oncologice Integrate, lansată oficial la Paris.”Certificarea europeană a Institutului Oncologic din Cluj-Napoca ne poate duce la un nivel superior în lupta împotriva cancerului”, afirmă Patriciu Achimaș-Cadariu
POLITICĂ1 week agoLuminița Odobescu, fost ministru de externe și ex-consilier prezidențial, a fost numită consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului Ilie Bolojan
COMUNICATE DE PRESĂ1 week ago30 de elevi olimpici români de la ICHB Pallady au vizitat Parlamentul European din Bruxelles, descoperind valorile și mecanismele democrației europene
ENGLISH1 week agoEXCLUSIVE | NATO Secretary General: America is completely invested in NATO and Romania. The Eastern Sentry starts in the Black Sea because it’s of vital strategic importance to NATO
NATO1 week agoRomânia, reconfirmată ca partener de încredere în NATO. Ministrul Economiei: Să fim nu doar beneficiar de securitate, ci și producător de securitate











