Connect with us

ROMÂNIA

Prezența activă a SUA în România și în regiunea Mării Negre este vitală pentru securitatea europeană și transatlantică, a subliniat Angel Tîlvăr în întâlnirea cu James O’Brien, secretarul de stat adjunct al SUA pentru Europa

Published

on

©MApN

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut marți, 14 ianuarie, la sediul instituției, o întrevedere cu James O’Brien, asistentul pentru afaceri europene și eurasiatice al secretarului de stat al Statelor Unite ale Americii.

Potrivit unui comunicat al MApN remis CaleaEuropeană,ro, la discuții au participat ambasadoarea SUA la București, ES Kathleen Kavalec, respectiv locțiitorul Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, general-locotenent Mihai Iancu și șeful Direcției generale pentru armamente, general-locotenent Teodor Incicaș.

În cadrul întrevederii, au fost abordate subiecte de interes strategic pentru cele două părți, cu accent pe consolidarea Parteneriatului Strategic româno-american, sprijinul acordat Ucrainei, precum și adaptarea la nivel național și aliat la provocările de securitate generate de actualul context din regiunea Mării Negre.

Citiți și: Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu secretarul de stat adjunct al SUA pentru Europa și Eurasia despre Parteneriatul Strategic și programul Visa Waiver

În intervenția sa, ministrul Angel Tîlvăr a evidențiat rolul crucial al regiunii Mării Negre în asigurarea securității europene și transatlantice, în contextul continuării războiului de agresiune al Federației Ruse în Ucraina.

Oficialul român a subliniat angajamentul ferm al țării noastre față de securitatea colectivă a NATO și a exprimat apreciere pentru contribuția substanțială a Statelor Unite în asigurarea securității flancului estic al Alianței.

”Prezența activă a Statelor Unite în România și în regiunea Mării Negre este vitală pentru securitatea europeană și transatlantică. România rămâne dedicată extinderii cooperării în domeniul securității și apărării, prin investiții continue în capabilități moderne care să asigure un răspuns eficient la provocările de securitate actuale și viitoare,” a declarat ministrul Angel Tîlvăr.

De asemenea, ministrul apărării naționale a subliniat importanța exercițiilor militare comune româno-americane, care contribuie semnificativ la îmbunătățirea interoperabilității și la consolidarea apărării pe flancul estic al NATO.

Totodată, acesta a evidențiat rolul esențial al prezenței militare americane în România, considerând-o un pilon de stabilitate regională și un element-cheie în asigurarea capacității de reacție a Alianței Nord-Atlantice.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

POLITICĂ

Crin Antonescu îi dă replica lui Elon Musk: România este un stat suveran, membru cu drepturi depline în UE și partener strategic al SUA, nu provincia Bruxelles-ului, nici colonia Washington-ului

Published

on

© PNL/ Facebook

Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, i-a dat o replică miliardarului american Elon Musk, după ce deținătorul platformei X a postat pe aceeași rețea socială un mesaj despre situația politică din România, subliniind că țara “își merită propria suveranitate”.

“Elon Musk are dreptate: România merită propria sa suveranitate. Nu că nu ar fi avut-o până acum. Nu că afirmația domnului Musk este altceva decât un anunț de tipul: apa este udă. România este stat suveran de la câștigarea independenței în 1877 și unitar de la Marea Unire din 1918. Nu este nici provincia Bruxelles-ului, nici colonia Washington-ului. Suntem membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene, apărăm flancul estic al Europei și suntem partener strategic al Statelor Unite. Românii și doar românii își pot decide soarta. Suveran. Și la alegerile care urmează, și după alegeri. Asta am făcut cu 148 de ani înainte ca domnul Musk să afle de existența noastră și să ne dea voie să avem propria suveranitate. Mulțumim, avem de toate.”, a scris Crin Antonescu, pe Facebook.

Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, într-o campanie globală de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării mediului de afaceri, arată o analiză a activităţii sale politice din ultimii doi ani, realizată de NBC News.

Continue Reading

ROMÂNIA

Marcel Ciolacu: SUA nu au făcut nicio solicitare României cu privire la situația juridică a unor influenceri străini investigați de autorități

Published

on

© Guvernul României

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a afirmat marți că Statele Unite nu au făcut nicio solicitare către România cu privire la situaţia juridică a fraților Andrew și Tristan Tate, căruia le-a atribuit sintagma “cunoscuţi influenceri străini”.

Poziția șefului Guvernului, exprimată pe contul său de X, a venit după ce Financial Times a scris că SUA au făcut presiuni asupra României pentru a ridica restricțiile de călătorie impuse celor doi influenceri, aflați sub control judiciar.

Statele Unite nu au făcut nicio solicitare către România cu privire la situaţia juridică a unor cunoscuţi influenceri străini investigaţi de autorităţile române. Nu au existat solicitări nici în timpul discuţiei dintre Ministerul de Externe şi Richard Grenell, sau după aceasta”, a scris Ciolacu într-o postare pe X.

Financial Times a scris că administrația Trump a făcut presiuni asupra autorităților române să ridice restricțiile de călătorie care îi vizează pe frații Tate în condițiile în care Andrew Tate este un admirator al președintelui american Donald Trump. Frații Tate au fost plasați sub control judiciar în dosarul în care sunt acuzați de trafic de persoane. 

Publicația britanică s-a referit la o discuție pe care au avut-o la Conferința de Securitate de la München ministrul român de externe Emil Hurezeanu și emisarul special al președintelui SUA, Richard Grenell, cu care a discutat subiecte de “interes comun pentru România și SUA”.

Andrew și Tristan Tate, care au dublă cetățenie americană și britanică, se bucură de sprijin pe rețelele sociale de dreapta după ce au fost arestați în România în 2022 și acuzați de trafic de persoane și spălare de bani, precum și pentru înființarea unei grupări de crimă organizată. Ei au negat toate acuzațiile.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Vicepreședintele executiv Roxana Mînzatu și ministrul Marcel Boloș au discutat ”trei subiecte fundamentale pentru dezvoltarea socio-economică a României”

Published

on

© Roxana Mînzatu/ Facebook

Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș, a avut o întâlnire la Bruxelles cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, responsabilă pentru drepturi sociale, competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire pentru situații de criză.

Potrivit oficialului european, discuția s-a axat pe ”trei subiecte fundamentale pentru dezvoltarea socio-economică a României”:

  • Accelerarea implementării programelor din Politica de Coeziune și în particular Fondul Social European Plus (FSE+);
  • Fondul Social pentru Climă, mai exact – pregătirea Planului Național Social pentru Climă, ce va sprijini tranziția României către o economie mai verde;
  • Utilizarea fondurilor STEP (Platforma Tehnologii Strategice din Europa) pentru finanțarea inițiativelor antreprenoriale în domeniul inovației, cu un accent special pe sectorul IT.

”Contez pe o colaborare strânsă cu autoritățile române pentru o implementare cât mai eficientă a proiectelor finanțate din fonduri europene”, și-a exprimat speranța Roxana Mînzatu.

Întâlnirea dintre cei doi vine după discuțiile pe care le-au avut la București cu prilejul vizitei pe care Roxana Mînzatu a făcut-o în țara noastră la începutul lunii februarie.

La fel ca în întâlnirea de marți, și atunci Marcel Boloș și vicepreședintele executiv al Comisiei Europene au discutat despre accelerarea absorbției fondurilor aferente Politicii de Coeziune, sprijinirea persoanelor vulnerabile prin Fondul Social pentru Climă, extinderea programelor sociale și promovarea inițiativelor antreprenoriale, potrivit unui comunicat MIPE.

Marcel Boloș și-a stabilit ca priorități pentru perioada următoare evaluarea și deblocarea implementării Planului Național de Redresare și Reziliență, închiderea și monitorizarea atentă a proiectelor fazate din 2014-2020, prevenirea riscului de decomitere în cadrul financiar multianual 2021-2027.

În acest sens, el a avut o întâlnire cu directorii și conducerea Autorităților de Management, pentru a evalua situația programelor aferente perioadei 2021-2027.

”Este esențial în acest moment să accelerăm absorbția fondurilor din Politica de Coeziune 2021-2027. Păstrăm bunele practici din trecut, anume să avem o evidență clară a proiectelor aflate în implementare și asupra declarațiilor de cheltuieli pe care trebuie să le depunem. Pentru februarie, de exemplu, vom avea aplicații de plată de 900 milioane de euro. Suntem într-o etapă critică, dar cu o monitorizare riguroasă, vom avea în continuare garanția că fondurile europene vor fi soluția reală la nevoile comunităților”, a fost apelul lansat de Marcel Boloș.

Pentru acest an, calendarul fondurilor europene 2025 prevede apeluri de proiecte de peste 12 miliarde de euro.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
POLITICĂ36 minutes ago

Crin Antonescu îi dă replica lui Elon Musk: România este un stat suveran, membru cu drepturi depline în UE și partener strategic al SUA, nu provincia Bruxelles-ului, nici colonia Washington-ului

ROMÂNIA1 hour ago

Marcel Ciolacu: SUA nu au făcut nicio solicitare României cu privire la situația juridică a unor influenceri străini investigați de autorități

PARLAMENTUL EUROPEAN3 hours ago

România a absorbit o treime din fondurile PNRR. Ce măsuri propune eurodeputatul Siegfried Mureșan pentru creșterea absorbției

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

Vicepreședintele executiv Roxana Mînzatu și ministrul Marcel Boloș au discutat ”trei subiecte fundamentale pentru dezvoltarea socio-economică a României”

U.E.5 hours ago

UE trebuie să-și reformeze modul în care operează și să se comporte ca un singur stat pentru a face față provocărilor, avertizează Mario Draghi

ROMÂNIA5 hours ago

Ilie Bolojan a discutat cu liderii PPE despre situația din Ucraina și despre coordonarea la nivel european pentru asigurarea securității continentului pe termen lung

CONSILIUL UE5 hours ago

Consiliul UE reduce birocrația. Acesta adoptă un certificat electronic de scutire de TVA care va înlocui formularele pe suport de hârtie

ROMÂNIA6 hours ago

Calea integrării europene a devenit, în fața agresivității Rusiei, mai necesară ca oricând, afirmă Bolojan: Sprijinul pentru R. Moldova este o datorie pentru România

RUSIA6 hours ago

SUA și Rusia au decis, la Riad, să instituie un mecanism de dialog pentru pace în Ucraina, normalizarea relațiilor și oportunități economice post-conflict: Un apel telefonic și o întâlnire “nu este suficient pentru a stabili o pace durabilă”

ROMÂNIA7 hours ago

Alexandru Rogobete: A fost aprobată modificarea Legii Sănătății care permite autorităților locale să finanțeze spitale din comunitate neaflate în subordinea lor

CONSILIUL UE7 hours ago

Miniștrii afacerilor europene discută despre strategiile împotriva războiului hibrid și despre extinderea UE. Marta Kos: În contextul geopolitic actual, este crucial să arătăm unitate pentru a face UE și mai mare

NATO7 hours ago

Politica externă a României își menține “cursul firesc”, asigură Bolojan: Credem ferm în viitorul UE, rămânem pro-atlantici. Parteneriatul Strategic cu SUA – pilon al politicii externe

ROMÂNIA8 hours ago

Ilie Bolojan afirmă că rolul vecinilor Ucrainei va fi esențial în asigurarea păcii: Agresiunea Rusiei trebuie să înceteze. Pacea nu va fi durabilă fără garanții de securitate cuprinzătoare pentru Ucraina

ROMÂNIA1 day ago

Guvernatorul BNR atrage atenția că ”orice război comercial între Statele Unite și UE are impact și asupra României”

ROMÂNIA5 days ago

Ilie Bolojan asigură că România este o “țară puternic ancorată pe drumul său european” în primul mesaj de la Cotroceni: Vom avea alegeri corecte și transparente

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Eurodeputatul Virgil Popescu pledează pentru o piață unică a energiei pentru o Europă competitivă: Este vital să creștem producția de energie la nivelul UE

POLITICĂ6 days ago

Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul de președinte: “Să aveți grijă de România. Dumnezeu să binecuvânteze România”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Înainte de împlinirea a 48 de ani de la cutremurul din 1977, Gabriela Firea solicită fonduri europene suplimentare și prevenție reală pentru a proteja românii de consecințele unui viitor cutremur major

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, pledează pentru ”dialog și soluții pragmatice” care să contribuie la reconstruirea colaborării între UE și Regatul Unit: Putem asigura un viitor comun mai bun

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

Eurodeputatul Virgil Popescu subliniază importanța de a finaliza interconectarea rețelelor de energie electrică pentru o consolidare uniformă a competitivității în UE

Trending