Ambasada britanică a sărbătorit joi, la București, Ziua Națională printr-o recepție care a amrcat împlinirea a 67 de ani de domnie a Reginei Elisabeta a II-a și prietenia strânsă dintre Marea Britanie și România, context în care ambasadorul Andrew Noble a apreciat atașamentul românilor față de drepturile pe care le-au câștigat în democrație și faptul că instituțiile au putut să reziste ”la presiuni și la interferențe nepotrivite”.
”Recent, am avut dovada ataşamentului românilor de pretutindeni faţă de drepturile pe care le-au câştigat în democraţie. De asemenea, am văzut că instituţiile create în România într-o perioadă scurtă, odată cu începerea procesului de reformă de la mijlocul anilor 90, au putut să reziste la presiuni şi la interferenţe nepotrivite. Aş dori să îi salut în mod special pe cei prezenţi care au contribuit la modernizarea României în această perioadă scurtă de reformă. (…) Pe baza convingerii mele personale despre durabilitatea şi calitatea schimbărilor câştigate în România, propun să privim această petrecere ca prilej de a sărbători libertatea românilor în cel de-al 30-lea an după căderea comunismului. (…) Această recepţie, cu invitaţi britanici şi români, este o expresie elocventă a Parteneriatului strategic dintre ţările noastre, care au făcut eforturi comune pentru a apăra beneficiile societăţilor noastre liberale şi libere”, a spus ambasadorul Andrew Noble, în deschiderea evenimentului organizat la Arenele BNR, potrivit unui comunicat al Ambasadei Marii Britanii în România remis CaleaEuropeană.ro.
Acesta a precizat că ultima dată când a participat la o recepție destinată zilei reginei în România a fost în 1986.
”Ultima oară când am participat la un QBP în România, impresia dominantă era cea a unui eveniment marcat de teamă şi suspiciune, la care oaspeţii au trebuit să primească autorizaţia Securităţii ceauşiste ca să asiste. Acest lucru s-a întâmplat în 1986. De atunci, au trecut treizeci şi trei de ani, în care (…) mi se pare că această ţară s-a schimbat profund şi ireversibil”, a spus ambasadorul britanic.
Andrew Noble a arătat că, în urmă cu câteva luni, un specialist în domeniul juridic din România a spus că toate controversele din justiţie nu sunt un semn al slăbiciunii sistemului, ci, din contră, al tăriei instituţiilor şi poporului.
Ambasadorul britanic a subliniat că libertatea câştigată trebuie să fie apărată, în toate formele ei, de la libertatea de exprimare la libertatea de a alege şi a evolua într-un cadru just şi democratic.
”Pentru o democraţie solidă avem nevoie de o presă liberă şi independentă. În acest an, guvernul britanic susţine libertatea presei printr-o campanie globală, un demers uriaş prin care vrem să ne asigurăm că drepturile jurnaliştilor sunt apărate şi respectate. Sunt fericit că autorităţile române au confirmat deja participarea la conferinţa globală pe tema libertăţii presei pe care o vom organiza în iulie, la Londra, în parteneriat cu Guvernul Canadei”, a arătat Andrew Noble.
La evenimentul a cărui temă a fost #30YearsOfFreedom (30 de ani de libertate) au participat aproximativ 20 de ONG-uri britanice care au pregătit pentru oaspeți prezentări ale activității lor în România, concentrată pe palierele vulnerabile ale societății, de la copii și tineri cu dizabilități și/sau boli terminale, oameni fără adăpost, reprezentanți ai minorității Roma sau victime ale violenței domestice, dar și pe alte aspecte cheie precum protecția mediului și a patrimoniului.
Corul Ascendis, un grup de tineri muzicieni între 18 și 35 de ani, a intonat imnurile celor două țări și a susținut un scurt program muzical în deschiderea recepției. Acesta a fost urmat de Taraf de Caliu, celebri lăutari din Clejani aclamați în întreaga lume, iar, la final, cunoscuta formația FreeStay i-a încântat pe oaspeți cu muzică pop britanică.