Connect with us

POLITICĂ

Prim-vicepreședintele PNL, Andreea Paul: “România este în afara deciziei Eurogrupului cu privire la Grecia. Împărtăşim problemele, dar nu şi deciziile pentru că nu suntem membri ai zonei Euro”

Published

on

andreea paul vass“Grecia are cea mai mare datorie guvernamentală şi cel mai mare şomaj din UE. Grecia are o datorie guvernamentală de aproape patru ori şi jumătate mai mare raportată la PIB decât România. Şomajul elen oficial este de 25%, de trei ori şi jumătate mai mare decât în România”, declară Andreea Paul, prim-vicepreședinte PNL, într-un comunicat de presă transmis CaleaEuropeana.ro.

Deputatul PNL realizează o distincție privind problemele economice cu care se confruntă România și Grecia:

– 6 puncte procentuale ajustare bugetară în ambele ţări, la timp în România, prea târziu în Grecia

Deficitul bugetar s-a redus cu 6 puncte procentuale în România, de la 8,9% în 2009, la 2,9% în anul 2012, la timp şi cu costuri majore. Cu întârziere de trei ani, Grecia îşi ajustează deficitul cu un salt similar, de la 10,2% în 2011, la 3,5% în 2014, dar ratează grav onorarea plăţii datoriilor publice.

+6 puncte procentuale creştere a datoriei guvernamentale în ambele ţări între 2011 şi 2014

România şi Grecia au continuat să se îndatoreze în ultimii 3 ani, dar au pornit de la niveluri diferite de îndatorare. Creşterea datoriei guvernamentale a Greciei de 6 puncte procentuale, de la 171% la 177% din PIB între anii 2011 şi 2014, este identică cu cea a României, dar de la 34% la 40% din PIB, în aceeaşi perioadă.

Grecia în Euro, România nu

”Grecia este membră a UE de 25 de ani, în timp ce România a intrat de-abia în al nouălea an de apartenenţă la spaţiul comunitar european”, menționează deputatul.

”Grecia este de 15 ani în zona Euro, România nu e. Aşadar, România nu participă la deciziile Eurogrupului care vizează Grecia. Dar tot ceea ce se întâmplă în UE ne vizează în mod direct. Împărtăşim problemele, dar nu şi deciziile Eurogrupului pentru că nu suntem membri ai zonei Euro”, conchide Andreea Paul.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

POLITICĂ

Marcel Ciolacu: România nu-și permite experimente. Crin Antonescu este singura garanție reală că tot ce am construit într-un ritm nemaiîntâlnit de la Revoluție încoace va continua

Published

on

© PES

Marcel Ciolacu, premier și președinte al PSD, a atras atenția asupra riscului pe care îl prezintă un președinte extremist pentru România și a explicat de ce Crin Antonescu reprezintă ”singura garanție reală” pentru ca ”tot ce am construit într-un ritm nemaiîntâlnit de la Revoluție încoace, dezvoltarea care ne-a permis să creștem nivelul de trai al românilor, să continue”.

”Oricine altcineva ar ieși președinte va arunca România în HAOS. Pentru că doar Crin Antonescu are deja o Coaliție și o echipă guvernamentală care îl susțin. Restul vor încerca să-și facă propria alianță de guvernare și propriul guvern, provocând o criză politică și socială cu efecte catastrofale”, a arătat Marcel Ciolacu.

El a semnalat că ”un președinte extremist ar izola România, iar un președinte fără susținere politică în Parlament și în Guvern nu poate realiza nimic din ceea ce promite în campania electorală”.

”România nu-și permite niciunul dintre aceste experimente”, a concluzionat președintele PSD.

Pe 23 decembrie anul trecut, liderii PSD, PNL, UDMR și reprezentantul minorităților au semnat protocolul coaliției. În acest context, Ilie Bolojan a anunțat că fostul președinte al liberalilor Crin Antonescu va fi candidatul susținut de partidele din coaliție pentru Președinția României.

Pe 16 ianuarie, Guvernul a aprobat hotărârea privind stabilirea datei alegerilor pentru președintele României. Astfel, Românii sunt chemați la urne pe 4 mai.  În cazul în care niciun candidat nu obține majoritate absolută, atunci va fi organizat un al doilea tur în data de 18 mai.

Crin Antonescu, în vârstă de 65 de ani, a fost președinte al Partidului Național Liberal (PNL) din 2009 până în 2014 precum și fost președinte al Senatului României între 2012–2014. A fost candidatul PNL la alegerile prezidențiale din 2009, unde s-a clasat pe locul al treilea în primul tur. De asemenea, în perioada 10 iulie 2012–31 august 2012, a fost președinte interimar al României, pe durata suspendării din funcție a lui Traian Băsescu.

Deși reales președinte al PNL în 2013, Antonescu a făcut un pas în spate în anul electoral 2014 în favoarea lui Klaus Iohannis, care a preluat conducerea partidului și a fost ales președinte al României la scrutinul prezidențial din 2014.

Continue Reading

POLITICĂ

Prezidențiale 2025: Consolidarea instituțiilor pentru aplicarea legislației electorale și în mediul online, discutate de Bolojan cu reprezentanții instituțiilor responsabile în domeniu

Published

on

© Administrația Prezidențială

Administrația Prezidențială a transmis luni la întâlnirea președintelui interimar Ilie Bolojan cu reprezentanții instituțiilor și autorităților publice responsabile cu organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai au fost abordate aspectele logistice, menționând că pregătirile sunt în grafic atât pe componenta internă, cât și pe cea externă.

“Se urmărește consolidarea instituțiilor pentru a asigura aplicarea legislației existente, inclusiv a celei electorale, și în mediul online”, arată sursa citată.

Palatul Cotroceni a subliniat că totul se va desfășura în limita competențelor legale existente la acest moment, atribuite fiecărei instituții implicate în discuții.

“Este esențială asigurarea unei coordonări și cooperări strânse între toate instituțiile cu responsabilități în domeniu, inclusiv pentru aspectele ce vizează mediul online”, a precizat sursa citată.

Administrația Prezidențială a arătat că în extern se identifică spațiile de vot în străinătate, astfel încât să fie același număr de secții de vot ca la alegerile precedente, “ca să nu fie probleme din acest punct de vedere, mai ales că în Polonia și Portugalia se suprapun cu alegeri interne. Până la sfârșitul lunii martie vor fi definitivate locațiile pentru secțiile de vot și comunicate public”.

În plan intern, instituțiile trebuie să aplice legislația în vigoare, fără să apară alte modificări legislative și cu o coordonare bună între instituții. Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Interne au confirmat că sunt în grafic.

În ceea ce privește desfășurarea campaniei electorale în mediul online, instituțiile competente trebuie să aplice legile în vigoare, pentru combaterea conținutului ilegal. S-a convenit să se facă un grup de lucru pentru o bună coordonare și colaborare între AEP, BEC, CNA și ANCOM, a menționat sursa citată.

Președintele interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit, luni, cu reprezentanții instituțiilor și autorităților publice responsabile cu organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, discuțiile vizând și apropiata reuniune a Consiliului European.

“Vom discuta puțin pe problemele legate de actualitatea noastră și de întâlnirea de la Consiliul European din partea a doua a săptămânii. Vă mulțumesc pentru că ați răspuns invitației să ne întâlnim astăzi”, a spus Bolojan în debutul întâlnirii, potrivit imaginilor publicate de Administrația Prezidențială.

La întâlnirea de la Cotroceni au participat premierul Marcel Ciolacu, vicepremierii Marian Neacșu și Cătălin Predoiu, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Ana Cristina Tinca, președintele interimar al Autorității Electorale Permanente, Zsombor Vajda, vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului, Valentin Alexandru Jucan, președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Valeriu Zgonea, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Ferenc Asztalos, și adjunctul directorului general al Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Gabriel Dinu.

De asemenea, au fost prezenți consilierul prezidențial Luminița Odobescu și consilierul de stat Bianca Firezar.

Continue Reading

POLITICĂ

Bolojan deschide Palatul Cotroceni pentru cetățeni: Trebuie să arătăm, prin ceea ce facem, că suntem în serviciul oamenilor. Ține și de o mândrie și demnitate națională ca tinerii să vadă Batalionul de Gardă, o elită a Armatei României

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele interimar Ilie Bolojan a susținut, vineri, o conferință de presă, în care a anunțat deschiderea Complexului Palat Cotroceni pentru public începând cu săptămâna viitoare, vineri, 21 martie.

“La fiecare final de săptămână, de vineri până duminică, toată această suprafață, inclusiv interioarele, vor fi deschise cetățenilor. Va fi un acces liber atât în grădini, în curtea interioară, la biserică, iar Palatul propriu-zis va fi integrat în circuitul Muzeului Cotroceni. Este un semn de respect față de cetățenii României și un semn de deschidere din partea Administrației Prezidențiale, și cred că un pas de bază în recâștigarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului este asigurarea transparenței, a deschiderea acestora și a respectului față de cetățenii noștri”, a spus Ilie Bolojan, într-o conferință de presă.

Șeful statului a fost însoțit de consilierii prezidențiali George-Vladimir Duhan și Mihai Jurca și de directorul general al Muzeului Național Cotroceni, Ana Maria Ludatşer, care ulterior le-au prezentat jurnaliștilor acreditați, într-un tur al grădinii și Palatului, facilitățile în aer liber și muzeale la care vor avea acces cetățenii, inclusiv Batalionul de Gardă.

© Administrația Prezidențială

Întrebat ulterior dacă această decizie poate contribui la restabilirea încrederii între cetățeni, instituții și lideri politici și dacă poate funcționa ca un pansament în acest sens, președintele Bolojan a subliniat că este “o chestiune de obligație din partea noastră ca cei care suntem pe funcții publice să arătăm, nu doar prin vorbe, ci și prin ceea ce facem, că suntem în serviciul oamenilor, indiferent dacă au o orientare politică sau alta”.

“Cred că este o condiție de bază asigurarea transparenței și inclusiv să le arăți oamenilor unde se lucrează, ceea ce s-a făcut din banii acestei țări și faptul că au acces peste tot, așa cum se întâmplă în toate țările europene unde vedem acest lucru. Mă gândesc de la Praga, de exemplu, unde ai acces în spațiile de lucru, la Bratislava, la Londra, și așa mai departe. Și, în plus, cred că a permite tinerilor noștri să vadă în fiecare săptămână Batalionul nostru de Gardă, să ne vadă militarii, ține și de o mândrie și de o demnitate națională“, a conchis Bolojan.

© Administrația Prezidențială

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
NATO11 hours ago

Ministrul român al apărării, primit la sediul NATO de Mark Rutte: Am discutat despre importanța strategică a Mării Negre și apărarea NATO pe flancul estic

INTERNAȚIONAL12 hours ago

Zelenski acceptă armistițiul în Marea Neagră și avertizează: Dacă Rusia îl încalcă, îi voi arăta lui Trump dovezile și voi cere sancțiuni și arme

INTERNAȚIONAL13 hours ago

Casa Albă anunță că Rusia și Ucraina au acceptat un armistițiu pentru o încetare a focului în Marea Neagră

PARLAMENTUL EUROPEAN13 hours ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: România devine un jucător strategic în domeniul metalelor rare, consolidând securitatea economică a Europei

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI14 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu a solicitat Comisiei Europene să precizeze ce măsuri are în vedere pentru asigurarea unor servicii de educație și îngrijire timpurie de înaltă calitate pentru toți copiii din UE

ROMÂNIA14 hours ago

Oficial: SUA revizuiesc desemnarea României în programul Visa Waiver. Premierul Ciolacu, convins că este o “măsură strict tehnică”. Precizările MAE

INTERNAȚIONAL14 hours ago

Premierul Danemarcei critică administrația Trump pentru că exercită „presiuni inacceptabile” asupra Groenlandei: „Ne vom opune”

EUROBAROMETRU15 hours ago

Eurobarometru: Tinerii din România, printre cei mai optimiști din UE cu privire la viitorul proiectului european. Ce aștepări au de la Uniunea Europeană

COMISIA EUROPEANA15 hours ago

Comisia Europeană va finanța cu 615 milioane de euro trei proiecte strategice pentru viitorul economiei românești, anunță Marcel Ciolacu: „Trei investiții care vor exploata minerale pe care se bat toate marile puteri economice ale lumii”

euro bani moneda
COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Comisia Europeană va plăti parțial cea de-a treia cerere de plată din cadrul PNRR, după ce România nu a îndeplinit 6 jaloane

POLITICĂ6 days ago

Marcel Ciolacu: România nu-și permite experimente. Crin Antonescu este singura garanție reală că tot ce am construit într-un ritm nemaiîntâlnit de la Revoluție încoace va continua

INTERNAȚIONAL1 week ago

OCDE anticipează o încetinire a creșterii economice globale în contextul tensiunilor tarifare: Este esențial să se mențină piețele deschise și un sistem comercial internațional bazat pe norme

CONSILIUL UE1 week ago

Înaltul Reprezentant al UE se îndoiește de intenția Rusiei de a face pace în Ucraina: Condițiile prezentate ridică un mare semn de întrebare

MAREA BRITANIE1 week ago

Planurile “coaliției de voință” pentru un acord de pace în Ucraina trec la “faza operațională”, anunță Starmer: Putin și Rusia să lase “armele să tacă în Ucraina”

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Marcel Ciolacu: Livrarea primelor automobile complet electrice fabricate de Ford Otosan este o realizare ce subliniază puterea unui parteneriat solid

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Zelenski denunță manipularea Rusiei privind un armistițiu: Lui Putin îi este teamă să îi spună direct lui Trump că dorește să continue acest război

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

Extremismul și populismul nu aduc bani și nu construiesc spitale, subliniază vicepreședintele PE Victor Negrescu, prezentând eforturile depuse pentru a aduce mai multe fonduri UE în România

COMUNICATE DE PRESĂ2 weeks ago

Președintele Consiliului Județean Cluj, după sosirea celor 34 de microbuze electrice achiziționate cu fonduri de redresare: Facilitează accesul tinerilor la școală, asigurându-le dreptul la educație

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII3 weeks ago

Vicepreședintele BEI, Thomas Östros, subliniază importanța parteneriatelor pentru a răspunde nevoii universale de acces echitabil la servicii medicale: Provocările în acest domeniu nu cunosc granițe

CONSILIUL EUROPEAN3 weeks ago

Ilie Bolojan: Semnarea acordului SUA-Ucraina privind mineralele, o “bază bună” pentru dialog transatlantic aprofundat către o soluție de pace

Trending