Prima întâlnire a lui Joe Biden cu un lider străin: Președintele SUA și premierul Canadei Justin Trudeau se vor întâlni luna viitoare pentru a deschide “o nouă eră”

Premierul Canadei, Justin Trudeau, şi preşedintele american, Joe Biden, au avut vineri o “călduroasă” discuţie telefonică cu ocazia căreia au decis să se întâlnească “luna viitoare”, a anunţat biroul prim-ministrului canadian, notează AFP, potrivit Agerpres.

În cursul unei discuţii de peste 30 de minute, noul preşedinte american şi Justin Trudeau “au convenit să se întâlnească luna viitoare pentru a face să progrese munca importantă care constă în reînnoirea prieteniei profunde şi durabile dintre Canada şi Statele Unite”, potrivit unui comunicat.

Modalităţile acestei întâlniri bilaterale – online sau în prezenţă fizică -, precum şi data, rămân de precizat, potrivit consilierilor lui Justin Trudeau.

Discuţia telefonică, primul apel al lui Joe Biden unui lider străin, potrivit Casei Albe, s-a desfăşurat pe un “ton foarte călduros”, a precizat biroul premierului canadian. De asemenea, în cazul în care viitoarea întâlnire Biden – Trudeau va fi prima pentru liderul de la Casa Albă, acesta va relua tradiția lui Barack Obama, care a efectuat prima sa vizită externă, în 2009, la Ottawa, spre deosebire de Donald Trump, care a preferat ca întâia sa destinație externă să fie Arabia Saudită.

Cei doi au abordat o serie de subiecte ca lupta împotriva pandemiei de coronavirus, care a dus la închiderea frontierei dintre cele două ţări în martie, protecţia mediului sau relaţia “economică extraordinară şi foarte strânsă” dintre cei doi vecini, potrivit comunicatului.

Joe Bide şi Justin Trudeau au abordat şi primul subiect de discordie între cele două ţări: decizia noului preşedinte american de blocare a construcţiei oleoductului Keystone XL, sprijinit de Ottawa, dar denunţat de Washington pentru impactul său asupra mediului.

“Premierul a exprimat decepţia Canadei în ce priveşte decizia Statelor Unite legată de proiectul Keystone XL”, a indicat biroul său. “Premierul a subliniat avantajele importante pe care le procură relaţia bilaterală în domeniul energiei pe plan economic şi al securităţii energetice. El a mai subliniat sprijinul său pentru muncitorii din domeniul energiei”, potrivit documentului.

Prim-ministrul canadian, care a întreţinut relaţii extrem de dificile cu Donald Trump, a salutat o “nouă eră” în relaţiile dintre cele două ţări, în cursul unei conferinţe de presă vineri dimineaţă.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare