Connect with us

CONSILIUL EUROPEAN

Prima reacție a lui Donald Tusk după votul din Parlamentul britanic, un duș rece pentru Theresa May: Acordul de retragere nu este deschis pentru renegociere

Published

on

Mecanismul de ”backstop este parte a acordului de retragere, iar acordul de retragere nu este deschis pentru renegociere”, a precizat un purtător de cuvânt al președintelui Consiliului European, Donald Tusk într-o primă reacție a unui oficial european, informează The Guardian.

”Salutăm și împărtășim ambiția Parlamentului britanic de a evita un scenariu fără acord. Continuăm să îndemnăm guvernul britanic să-și clarifice intențiile cu privire la pașii următori cât mai curând posibil. Acordul de retragere este și rămâne singura și cea mai bună soluție de a garanta o retragere ordonată a Regatului Unit din Uniunea Europeană. Backstop-ul face parte din acordul de retragere, iar acordul de retragere nu este deschis pentru renegociere. Concluziile Consiliului European din decembrie sunt foarte clare în acest sens.”, a precizat Donald Tusk, în cadrul unei declarații scrise convenite cu UE-27.

”Dacă intențiile Regatului Unit  privind viitorul parteneriat vor evolua, Uniunea Europeană va fi pregătită să-și reconsidere oferta și să ajusteze conținutul și nivelul de ambiție al declarației politice, respectând în același timp principiile stabilite. În cazul în care există o cerere motivată din partea Regatului Unit pentru o prelungire a Articolului 50, UE-27 este pregătită să o ia în considerare și să decidă în unanimitate. UE-27 va adopta această decizie, luând în considerare motivele și durata unei posibile prelungiri, dar și necesitatea de a asigura funcționarea instituțiilor UE. Vom continua pregătirile noastre pentru toate rezultatele, inclusiv un scenariu fără acord. Vom continua, de asemenea, procesul UE de ratificare a acordului încheiat cu guvernul britanic. Președintele Tusk va rămâne în strânsă legătură cu liderii UE-27”, mai este precizat în document.

Poziția acestuia survine în contextul în care amendamentul Brady, cel potrivit căruia se solicită înlocuirea mecanismului de ”backstop” cu aranjamente alternative pentru a evita ”o frontieră dură” între Irlanda de Nord și Irlanda, a fost votat marți în Parlamentul de la Londra cu o majoritate de 16 voturi, 317 la 301, parlamentarii britanici cerându-i astfel premierului Theresa May să redeschidă acordul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, o înțelegere asupra căreia Uniunea Europeană a avertizat că nu va reveni.

Potrivit termenilor cuprinși în mecanismul backstop, întregul Regat Unit va rămâne în uniunea vamală până la stabilirea unor aranjamente alternative, cum ar fi un acord comercial cuprinzător, care să asigure evitarea unei granițe dure între Irlanda și Irlanda de Nord.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CONSILIUL EUROPEAN

Brexit/ Surse europene: Țările UE-27 sprijină prelungirea termenului de retragere a Marii Britanii prin procedură scrisă, fără a mai fi convocat un summit extraordinar

Published

on

© Council of the European Union

Țările UE-27, reunite miercuri la Bruxelles la nivelul ambasadorilor statelor membre, sprijină procedura scrisă propusă de președintele Consiliului European în privința unei noi amânări a termenului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, au declarat surse europene pentru CaleaEuropeană.ro.

”La reuniunea COREPER în format articolul 50 de astăzi a avut loc un tour de table din care a rezultat sprijinul UE-27 pentru procedura scrisă propusă de președintele Tusk”, au precizat sursele citate.

Sursele menționate au subliniat, de asemenea, că la nivelul UE-27 ”există sprijin general pentru acordarea unei noi extinderi” privind retragerea Marii Britanii din UE, însă ambasadorii nu au intrat în detalii specifice pe acest subiect.

Miercuri, președintele Consiliului European Donald Tusk a avut o convorbire telefonică cu premierul britanic Boris Johnson în care i-a oferit acestuia ”motive pentru care recomand țărilor UE-27 să accepte solicitarea Regatului Unit pentru o extindere”.

Potrivit Downing Street, şeful executivului britanic ”a subliniat că el continuă să creadă că nu trebuie să fie nicio prelungire şi că este deopotrivă în interesul UE şi al Regatului Unit ca noi să ieşim (din UE) pe 31 octombrie”.

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a recomandat marţi liderilor statelor membre să accepte, prin procedură scrisă, o nouă amânare a datei retragerii Marii Britanii din UE, după ce Parlamentul britanic a respins calendarul accelerat al lui Boris Johnson de a aproba legislația pentru punerea în aplicare a acordului Brexit și l-a determinat pe premierul britanic să suspende acest proces. Propunerea acestei prelungiri prin procedură scrisă presupune că nu este necesară convocarea unui summit extraordinar.

Parlamentul de Londra a aprobat marți legea privind implementarea acordului de retragere a Marii Britanii din UE, o victorie a premierului Boris Johnson pe care predecesoara sa Theresa May nu a putut să o obțină, însă parlamentarii britanici au respins, într-un al doilea vot, calendarul de trei zile propus de șeful executivului prin care acesta urmărea să accelereze procesul de ieșire din Uniunea Europeană și să-l îndeplinească până la data de 31 octombrie 2019, pentru a evita o nouă amânare.

Adoptarea legislației de aplicare a acordului privind Brexit, care a avut loc în a doua lectură cu 329 de voturi pentru și 299 împotrivă, a deschis e calea spre o examinare a textului în detaliu. 

Ulterior, membrii Camerei Comunelor au respins cu 322 de voturi la 308 calendarul propus de guvern pentru adoptarea legii care ar implementa acordul pentru Brexit al lui Johnson.

Acest calendar prevedea o aprobare a legislaţiei de aplicare a acordului până joi seara, termen considerat prea scurt de deputaţi pentru a dezbate un text de 110 pagini.

După voturile de marți, vorbind în Camera Comunelor, Boris Johnson a confirmat că suspendă procesul legislativ pentru legea privind implementarea acordului Brexit, în pofida faptului că parlamentarii au adoptat-o la primul vot, după ce membrii Camerei Comunelor au respins în aceeaşi zi calendarul accelerat, de trei zile, pentru aprobarea acordului, pe care premierul îl propusese parlamentului spre examinare.

În cazul în care liderii europeni vor prelungi termenul de retragere a Marii Britanii din UE, acesta va expira la 31 ianuarie 2020, după ce premierul britanic a fost obligat de legea britanică să solicite o prelungire până la data menționată dacă nu reușește aprobarea acordului în Parlament până la 19 octombrie 2019.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Un Brexit fără sfârșit: Donald Tusk recomandă liderilor UE să prelungească termenul de retragere a Marii Britanii prin procedură scrisă, fără organizarea unui summit extraordinar

Published

on

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a recomandat marţi liderilor statelor membre să accepte o nouă amânare a datei retragerii Marii Britanii din UE, după ce Parlamentul britanic a respins calendarul accelerat al lui Boris Johnson de a aproba legislația pentru punerea în aplicare a acordului Brexit și l-a determinat pe premierul britanic să suspende acest proces.

“După decizia prim-ministrului Boris Johnson de a suspenda procesul de ratificare a Acordului de Retragere și pentru a evita un Brexit fără acord, recomand liderilor celor 27 de membri ai UE să accepte solicitarea Regatului Unit pentru o prelungire a datei de retragere“, a precizat Tusk, într-o postare pe Twitter.

”Propun ca aceasta să fie decisă prin procedură scrisă”, a completat el.

Propunerea acestei prelungiri prin procedură scrisă presupune că nu este necesară convocarea unui summit.

Parlamentul de Londra a aprobat marți legea privind implementarea acordului de retragere a Marii Britanii din UE, o victorie a premierului Boris Johnson pe care predecesoara sa Theresa May nu a putut să o obțină, însă parlamentarii britanici au respins, într-un al doilea vot, calendarul de trei zile propus de șeful executivului prin care acesta urmărea să accelereze procesul de ieșire din Uniunea Europeană și să-l îndeplinească până la data de 31 octombrie 2019, pentru a evita o nouă amânare.

Adoptarea legislației de aplicare a acordului privind Brexit, care a avut loc în a doua lectură cu 329 de voturi pentru și 299 împotrivă, a deschis e calea spre o examinare a textului în detaliu. 

Ulterior, membrii Camerei Comunelor au respins cu 322 de voturi la 308 calendarul propus de guvern pentru adoptarea legii care ar implementa acordul pentru Brexit al lui Johnson.

Acest calendar prevedea o aprobare a legislaţiei de aplicare a acordului până joi seara, termen considerat prea scurt de deputaţi pentru a dezbate un text de 110 pagini.

După voturile de marți, vorbind în Camera Comunelor, Boris Johnson a confirmat că suspendă procesul legislativ pentru legea privind implementarea acordului Brexit, în pofida faptului că parlamentarii au adoptat-o la primul vot, după ce membrii Camerei Comunelor au respins în aceeaşi zi calendarul accelerat, de trei zile, pentru aprobarea acordului, pe care premierul îl propusese parlamentului spre examinare.

În cazul în care liderii europeni vor prelungi termenul de retragere a Marii Britanii din UE, acesta va expira la 31 ianuarie 2020, după ce premierul britanic a fost obligat de legea britanică să solicite o prelungire până la data menționată dacă nu reușește aprobarea acordului în Parlament până la 19 octombrie 2019.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Brexit: Președintele francez Emmanuel Macron îl susține pe Boris Johnson și spune că ”o amânare suplimentară nu este în interesul nimănui”

Published

on

© European Union, 2019

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a cerut premierului britanic Boris Johnson o clarificare rapidă asupra situaţiei acordului privind Brexitul, după ce Camera Comunelor a amânat sâmbătă votarea acestuia, a anunţat Palatul Elysee, citat de AFP.

Potrivit preşedinţiei franceze, Macron şi Johnson au avut o convorbire telefonică sâmbătă după-amiaza.

Un acord a fost negociat, aşadar de acum înainte parlamentului britanic îi revine să spună dacă îl aprobă sau îl respinge. Trebuie un vot pe fond. O amânare suplimentară nu este în interesul nimănui’‘, a indicat preşedintele Franţei, potrivit Agerpres.

Obligat de lege, premierul Boris Johnson a trimis o scrisoare către președintele Consiliului European Donald Tusk prin care premierul Marii Britanii solicită o nouă prelungire a termenului privind Brexit până la data de 31 ianuarie 2020. Imediat după primirea scrisorii, Tusk a scris pe Twitter că va începe consultările cu liderii UE pentru a decide cum va reacționa Uniunea la această nouă cerere de prelungire.

În fapt, Johnson a trimis două scrisori însoțite de o notă explicativă din partea ambasadorului britanic la UE, în care diplomatul explică faptul că scrisoarea de prelungire este conformă cu legea Benn adoptată de Parlament la 4 septembrie.

Prima scrisoare este cea de prelungire și nu este semnată de premierul Marii Britanii, fiind precizat că Londra propune extinderea termenului pentru Brexit până la 31 ianuarie 2020 cu posibilitatea devansării termenului dacă un acord este ratificat până la acea dată.

În cea de-a doua scrisoare, de această dată semnată, Johnson arată că săptămâna viitoare va face tot posibilul pentru aprobarea acordului care să permită ieșirea Marii Britanii din UE la 31 octombrie 2019, acesta subliniind că o nouă prelungire a Brexit-ului ar fi o greșeală și ar prejudicia interesele Regatului Unit și ale Uniunii Europene.

Duminică, ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene se reunesc la Bruxelles pentru a discuta cererea oficială a Regatului Unit de a-şi amâna retragerea din Uniune.

Potrivit unor oficiali europeni citați de The Guardian, liderii statelor membre vor fi de acord cu extinderea termenului pentru Brexit, însă o astfel de decizie va fi luată spre finalul lunii octombrie pentru a permite evenimentelor de la Londra să își urmeze cursul.

Regatul Unit este primul stat din Uniunea Europeană care a activat clauza de retragere din UE (art. 50) la 29 martie 2017.

De atunci şi până în iulie 2019, când Theresa May a fost înlocuită de Boris Johnson, Parlamentul britanic a respins, în total, de trei ori rânduri acordul de retragere convenit între echipele de negociere ale Uniunii Europene și Marii Britanii. În condițiile în care acordul a fost respins și pentru a treia oară, în urma unui summit organizat la 10 aprilie, termenul pentru Brexit a fost prelungit până la 31 octombrie, Uniunea Europeană solicitând atunci Marii Britanii să nu ”piardă acest timp” oferit.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending