Connect with us

INTERNAȚIONAL

Primul acord de liber schimb semnat de Donald Trump: Președinții SUA și Coreei de Sud au semnat, la ONU, revizuirea acordului comercial bilateral lansat în 2007

Published

on

Președintele SUA, Donald Trump, a făcut luni primul pas major al mandatului său în direcția comerțului liber, semnând un nou Acord de Liber Schimb cu omologul sud-coreean, Moon Jae-in, după un an și jumătate de mandat în care s-a remarcat prin retragerea Statelor Unite din Parteneriatul Trans-Pacific, dispute comerciale cu Uniunea Europeană și China și prelungirea negocierilor pentru revizuirea NAFTA, acordul de liber schimb nord-american.

Trump și Moon au semnat, în marja participării lor la lucrările Adunării Generale a ONU de la New York, un nou acord comercial între Statele Unite și Coreea de Sud. Acordul inițial fusese semnat în anul 2007 și revizuit în 2010.

În Declarația Comună, cei doi președinți își reafirmă „alianța strânsă și importanța menținerii unor legături economice puternice, reciproc avantajoase între popoarele” american și sud-coreean.

Acordul comercial implică un număr estimat de 362 milioane de consumatori în Statele Unite și Republica Coreea. Dispozițiile tratatului inițial au eliminat 95% din tarifele fiecărei națiuni pe mărfuri și creează noi protecții pentru serviciile financiare multinaționale și alte firme.

FOTO: Donald Trump/ Twitter

Pentru Statele Unite, tratatul din 2007 a fost primul acord de liber schimb semnat cu o economie asiatică majoră și cea mai mare tranzacție comercială de la Acordul de Liber Schimb Nord-American (NAFTA) în 1993.

Pentru Coreea de Sud, acordul comercial cu SUA este al doilea ca mărime după cel cu Uniunea Europeană.

Acordul revizuit semnat la New York se diferențiază de abordarea lui Donald Trump în privința comerțului internațional. Liderul SUA și-a angajat, până în prezent, țara în negocieri cu partenerii regionali Mexic și Canada pentru revizuirea NAFTA, tratativele fiind Mexic fiind încheiate cu succes la finalul lunii august, însă cele cu Canada continuă să se afle în impas.

Tot în dimensiune comercială, Donald Trump a inițiat sporirea tarifelor pentru produsele importate din China. Recent, administrația americană a impus tarife de 200 de miliarde de dolari pentru 6.000 de produse provenite din China. Impozitele au intrat în vigoare începând cu 24 septembrie, pornind de la 10% și crescând la 25% de la începutul anului viitor, cu excepția cazului în care cele două țări ajung la un acord.

Până recent, SUA s-a aflat într-o dispută similară și cu Uniunea Europeană, dar în urma vizitei președintelui Comisiei Europene la Casa Albă, Bruxelles-ul a reușit să obțină zero tarife pentru produsele importate pe celalalt mal al Oceanului Atlantic. Cei doi lideri au ajuns la un acord privind neimpunerea reciprocă a unor taxe suplimentare, îndeosebi pentru importurile de aluminiu și oțel, și pentru deschiderea și mai mare a piețelor de pe ambele maluri ale oceanului Atlantic.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INTERNAȚIONAL

Pacea cu Rusia, intermediată de Franța și Germania: Emmanuel Macron și Angela Merkel l-au asigurat pe Vladimir Putin că ”Rusia își are locul în Consiliul Europei”

Published

on

©️ Bundesregierung/Kugler

Franţa şi Germania au jucat din nou ”cartea temperării” marţi seara în criza dintre Rusia şi Consiliul Europei, asigurând Moscova că ‘îşi are locul’ în acest organism paneuropean, notează France Presse, citând informațiile reieșite dintr-o convorbire telefonică ce a avut loc între președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel și președintele rus Vladimir Putin.

Cei doi lideri europeni l-au asigurat pe liderul de la Moscova că ”Rusia îşi are locul (în Consiliul Europei) şi au subliniat importanţa găsirii unei soluţii rapide care să permită menţinerea acesteia (în cadrul instituţiei), cu toate drepturile şi obligaţiile care îi revin”, a indicat Palatul Elysee după o convorbire telefonică avută între cei trei lideri, scrie Agerpres.

Franţa prezidează de săptămâna trecută Consiliul Europei, având sarcina dificilă de a scoate organizaţia paneuropeană de apărare a drepturilor omului din criza sa cu Rusia. Vinerea trecută, la Consiliul Ministerial de la Helsinki, miniștrii de Externe din țările membre ale Consiliului Europei au decis să redea Rusiei dreptul de a vota în cadrul instituției, drept pe care îl pierduse în urma anexării peninsulei Crimeea în 2014.

Pentru a sancţiona anexarea Crimeii de către Moscova, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a suspendat dreptul de vot în 2014 pentru delegaţia rusă. Moscova a replicat prin politica ”scaunului gol”. Din 2017, Rusia nu şi-a mai achitat contribuţia de 33 milioane de euro la bugetul anual al Consiliului Europei (CE).

Conform regulilor Consiliului, un stat membru care nu-şi plăteşte contribuţia riscă excluderea după doi ani, începând cu luna iunie pentru Rusia. Aceasta înseamnă că Moscova nu va participa în iunie la alegerea noului secretar general al organizaţiei, o posibilitate care, potrivit Rusiei, ar putea să însemne plecarea sa din Consiliul Europei.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Sondaj Reuters/Ipsos: 50% dintre americani cred că Statele Unite vor purta un război cu Iranul în următorii ani

Published

on

©House of Representatives/ Flickr

50% dintre americani cred că Statele Unite vor purta un război cu Iranul ,,în următorii câţiva ani”, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos difuzat marţi, pe fondul intensificării tensiunilor între cele două ţări.

Sondajul arată că americanii sunt mai preocupaţi de Iran în 2019 decât în anul precedent, stat pe care îl consideră o ameninţare de securitate la adresa Statelor Unite, însă nu mulți susțin un atac preventiv împotriva armatei iraniene. Dar dacă Iranul ar ataca primul forţele militare americane, patru din cinci respondenţi cred că Statele Unite ar trebui să răspundă militar printr-o ofensivă pe scară largă sau limitată, arată sondajul din perioada 17-20 mai, potrivit sursei citate.

Mai exact, dacă Iranul atacă, 79% au răspuns că armata americană ar trebui să se răzbune: 40% sunt pentru un răspuns limitat cu lovituri aeriene, în timp ce 39% sunt în favoarea unei invazii complete.

De asemenea, gestionarea relațiilor cu Iranul de către Donald Trump este dezaprobată de 49% dintre americani, în timp ce doar  39% aprobă politica lui Trump per ansamblu.

Sondajul mai arată că mai mult de jumătate dintre americanii de vârstă adultă (51%) sunt de părere că Statele Unite şi Iranul vor purta un război în următorii câţiva ani, ceea ce reprezintă o creștere cu 8 pp.  față de un sondaj asemănător din aceeași perioadă a anului trecut.

Trecând la spectrul politic,  atât republicanii, cât şi democraţii văd  Iranul mai mult ca pe o ameninţare şi afirmă că războiul este probabil. În acest sens, percepția că Iranul este o amenințare ,,gravă” sau ,,iminentă” s-a accentuat cu 6 pp. față de luna iulie a anului precedent, ajungând la 53%.

Comparativ, majoritatea americanilor percept Coreea de Nord ca fiind cea mai mare amenințare la adresa securității SUA (58%) și doar 51% dintre ei consideră că Rusia este o ameninţare.

În ciuda preocupărilor lor, 60% dintre americani au declarat că Statele Unite nu ar trebui să efectueze un atac preventiv împotriva armatei iraniene, în timp ce 12% afirmă că americanii ar trebui să lovească primii.

În orice caz, atât Statele Unite, cât şi Iranul au declarat că nu vor război, deşi au existat declaraţii belicoase din ambele părţi.

Relaţiile istoric tensionate dintre Washington şi Teheran s-au înrăutăţit în mai, după ce preşedintele american Donald Trump şi-a înăsprit poziţia anti-Iran şi a restabilit toate sancţiunile asupra exporturilor de petrol iranian după decizia sa cu un an înainte de a retrage Statele Unite dintr-un acord nuclear internaţional cu Teheranul din 2015.

Statele Unite au trimis forţe militare suplimentare în Orientul Mijlociu, inclusiv un portavion, bombardiere B-52 şi rachete Patriot într-o demonstraţie de forţă împotriva a ceea ce înalţi responsabili de la Washington spun că ar fi ameninţări iraniene la adresa trupelor şi intereselor SUA în regiune.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Noul președinte al Ucrainei Volodimir Zelenski a convocat alegeri anticipate pe 21 iulie

Published

on

© www.president.gov.ua

Noul președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, a convocat marți, a doua zi după învestirea sa în funcție, alegeri legislative anticipate pe 21 iulie, conform unui decret publicat pe site-ul președinției care oficializează dizolvarea Parlamentului, anunță AFP, citat de Agerpres.

Acest document ”pune capăt puterii Parlamentului”, ostil noului şef al statului şi ”fixează alegeri legislative anticipate pe 21 iulie”.

Volodimir Zelenski, un neinițiat în lumea politică, în vârstă de 41 de ani, care a câștigat cu un scor răsunător în fața contracandidatululi său Petro Poroșenko, atacă astfel o clasă politică neîncrezătoare în fața unui novice care a promis să transforme o țară marcată de războiul din estul separatist și de dificultățile economice.

Partidul său ”Slujitorul poporului”, în prezent aproape inexistent, este creditat cu până la 40% din intenţiile de vot de ultimele sondaje.

Anunţându-şi decizia de a dizolva Parlamentul luni, noul preşedinte a făcut apel la miniştri să demisioneze, chiar dacă legea nu obligă guvernul să plece decât după legislative.

Premierul Volodimir Groisman, în funcţie de trei ani, şi-a anunţat imediat demisia, invocând dezacorduri cu noul preşedinte.

Anunţul dizolvării Parlamentului, procedură foarte complexă şi precis reglementată, a provocat o controversă, anumiţi experţi şi oameni politici denunţând această decizie drept una anticonstituţională şi cerându-i lui Zelenski să renunţe la idee.

Citiți și: 
Noul președinte al Ucrainei Volodimir Zelenski cere SUA să înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei: Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră. Nu putem face faţă singuri agresiunii Moscovei
Ucraina are oficial un nou președinte. Volodimir Zelenski a fost învestit în funcție: Dizolv astăzi Parlamentul și convoc alegeri anticipate

Continue Reading

Referendumul național din 26 mai

#DAlaReferendum #RomaniiVoteaza #RomaniiConteaza

Dragi români,Cu toții ne dorim să trăim într-o țară în care hoții și corupții stau la pușcărie, nu în fruntea statului. Pe 26 mai, să spunem răspicat DA pentru România europeană, DA pentru România pe care o iubim, țara oamenilor cinstiți și integri, în care nimeni nu este mai presus de lege. Votați DA la referendum și nu îi lăsați pe alții să decidă în locul vostru! Românii votează pentru că românii contează!#DAlaReferendum #RomaniiVoteaza #RomaniiConteaza

Publicată de Klaus Iohannis pe Joi, 16 mai 2019

”Alege-ți viitorul” – dedataastavotez.eu

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending