Connect with us

COMUNICATE DE PRESĂ

Primul demers al comunității de afaceri din România pentru mediu: eMAG, GreenTech și Fundația Conservation Carpathia lansează Angajamentul pentru Mediu

Published

on

© eMAG

Mediul de afaceri a lansat o inițiativă fără precedent în România, și anume „Angajamentul pentru Mediu”, un demers ce își propune sa reunească comunitatea de business din România în asumarea unui viitor sustenabil, în armonie cu mediul înconjurător, se arată într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro

Proiectul este inițiat de eMAG, alături de Fundația Conservation Carpathia și GreenTech, și are scopul de a încuraja și susține companiile din România în a-și asuma obiective măsurabile și a adopta măsuri concrete pentru protejarea mediului înconjurător și pentru prevenirea schimbărilor climatice. Totodată, Angajamentul pentru Mediu își propune să contribuie la reducerea amprentei de carbon a companiilor din România.

Economia se va transforma ca urmare a direcției Uniunii Europene de a-și reduce, până în 2030, emisiile nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55%, comparativ cu 1990, și de a realiza neutralitatea climatică până în 2050, prin care creșterea economică va fi decuplată de creșterea emisiilor. Angajamentul ajută companiile să se transforme mai devreme, să fie mai rezistente, fără să sufere pierderi.

Angajamentul poate fi accesat de către companiile care își asumă să parcurgă cinci pași: să își calculeze amprenta de carbon, să reducă amprenta de carbon, să compenseze emisiile care nu au putut fi evitate, în mod voluntar, dacă își doresc să ajungă mai repede la net zero, să publice un raport nefinanciar și să adere la o inițiativă globală.

Semnatarii pot beneficia de know-how și instrumente disponibile prin intermediul platformei Angajamentului pentru Mediu www.angajamentpentrumediu.ro, care le pot ajuta să își calculeze amprenta de carbon și să își definească un plan de măsuri concrete pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

„Nicio organizație nu poate reuși să susțină schimbarea de care avem nevoie cu toții de una singura, de aceea ne dorim să lucrăm alături de companii din toate sectoarele economice pentru a contribui la un viitor sustenabil. Angajamentul pentru Mediu este primul demers ce reunește mediul de afaceri din România în asumarea unui viitor sustenabil, în acord cu direcția europeană, și reprezintă o oportunitate pentru toate companiile responsabile din România, care vor putea acționa concret pentru reducerea amprentei de carbon. Companiile care se alătură demersului vor beneficia de cunoștințele necesare acestei transformări treptate, care nu generează costuri suplimentare. Această transformare este precum a fost digitalizarea acum 10-15 ani: cu cât începi mai devreme, cu atât vei avea un avantaj mai mare”, a declarat Iulian Stanciu, Președinte executiv eMAG.

Orice companie poate adera la Angajament, indiferent de domeniul de activitate și indiferent dacă pleacă de la un nivel mare de emisii, întrucât o companie este bună în măsura în care se îmbunătățește. Astfel, Angajamentul este pentru toată lumea.

Prin accesul la conținutul de pe platformă, transformarea nu ar trebui sa fie una costisitoare, ci chiar se pot face optimizări de costuri, cum sunt de pildă cele rezultate în urma utilizării energiei verzi.

Companiile pot folosi participarea la Angajament în poziționarea în fața clienților lor, având în vedere că sustenabilitatea este un criteriu din ce în ce mai important în alegerea bunurilor, serviciilor sau a partenerilor de business.

În misiunea sa de a contribui la conservarea și restaurarea ecosistemelor naturale din Munții Carpați, în beneficiul biodiversității și a comunităților locale, Fundația Conservation Carpathia se alătură acestui demers cu convingerea că, pentru a avea rezultate durabile, este nevoie de implicare din partea cât mai multor organizații non-profit și a comunității de business.

„Fiecare pas pe care-l facem, atât la nivel individual, cât și ca organizații, lasă o amprentă asupra mediului, care este tot mai vizibilă în schimbările climatice pe care le trăim. Dincolo de conștientizarea acestei probleme, credem că este nevoie de pași concreți pe care să-i facem pentru a încetini acest ritm și a schimba felul în care facem lucrurile. Angajamentul pentru Mediu este parte din soluțiile la care au acces companiile pentru a adresa problemele climatice. Companiile care vor să urmeze acest drum, au ocazia să învețe de la alții sau să îi ajute pe alții să avanseze în direcția reducerii amprentei de carbon a afacerii lor. Ceea ce facem noi la Carpathia pentru natură este susținut și de companii responsabile prin proiecte de CSR, dar în cazul companiilor, impactul major vine din acțiuni ce țin de operațiunile lor directe, tocmai prin asumarea reducerii amprentei lor de carbon”, a transmis Barbara Promberger, Director Executiv Fundația Conservation Carpathia.

La rândul său, GreenTech, în calitate de partener pentru compensarea emisiilor ce nu pot fi evitate, se alătură demersului cu convingerea că acesta va juca un rol important în stimularea companiilor din România să adopte măsuri concrete de reducerea emisiilor, în beneficiul tuturor.

„Obiectivul ambițios al Green Deal, de reducere globală a emisiilor de carbon pe continentul european, nu poate fi atins fără implicarea actorilor principali din piață într-un demers ferm. Credem cu tărie că această platformă este necesară și va juca un rol important în stimularea companiilor din România să adopte măsuri concrete de reducere a emisiilor, cu numeroase beneficii pentru mediu. De aceea, ne-am alăturat cu entuziasm proiectului, în calitate de partener fondator, punând la dispoziția celor care vin alături de noi, expertiza de peste 20 de ani în reciclare și soluții circulare de revalorificare materială, precum și aceea de unic reciclator european ce a primit validarea Gold Standard pentru emiterea de certificate de carbon pentru piața voluntară a emisiilor”, a precizat Alina Elena Genes, GreenGroup Divizie Reciclare PET – Europa Centrală și de Est.

Prin intermediul singurului proiect de reducere a emisiilor prin reciclarea PET-urilor, acreditat Gold Standard la nivel european, Green Tech închide circuitul deșeurilor de plastic PET, reciclând 2 miliarde de sticle folosite anual și utilizează plasticul recuperat pentru a crea produse noi, cum ar fi  granule din PET reciclat, fibre sintetice poliesterice sau banda PET.

Până acum au semnat Angajamentul pentru Mediu companiile: Ascendis, AS Metal, Banca Transilvania, BIT Software, Carbon Expert, Chimica SA, Concelex, Conviv Media, Fundația pentru Sănătate Orhideea SPA, Filip&Co, ING Bank, Pehart, Restart Energy, Smart Living Cycle, SmartPoint și Zentiva.


Despre eMAG

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul Genius pentru abonați, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit sau servicii de eșalonare a plății precum Buy now, pay later sau Slice it, și aplicația de mobil. www.emag.ro/desprenoi

Despre Fundația Conservation Carpathia

Fundaţia Conservation Carpathia contribuie la conservarea şi refacerea ecosistemelor naturale din Munţii Carpaţi, în beneficiul biodiversităţii şi a comunităţilor locale, prin achiziţionarea, protejarea şi administrarea de păduri şi pajişti alpine. În peste 12 ani de activitate, Fundaţia a salvat de la tăiere 26.900 ha de pădure, a plantat peste 3 milioane de puieţi în zone grav afectate de vechi tăieri neconforme, a creat o zonă de management cinegetic activ pe o suprafaţă de 78.000 ha şi contribuie la bunăstarea comunităţilor din vecinătatea pădurilor protejate prin proiecte sociale, de educaţie şi de dezvoltare de afaceri verzi: www.carpathia.org  

Despre GreenTech

Compania românească GreenTech este parte din Green Group, cel mai mare grup integrat de reciclare a deșeurilor din Europa Centrală și de Est. Înființată în anul 2002 la Buzău, GreenTech a deschis calea reciclării deșeurilor PET în România. Cu o capacitate anuală de procesare a deșeurilor PET de 150.000 tone, și fabrici în România, Slovacia și Lituania, GreenTech este astăzi unul dintre cei mai importanți reciclatori pentru deșeuri de ambalaje tip PET din Europa. GreenTech este și un important producător european de r-PET (granule reciclate pentru uz alimentar) și bandă PET (produs de legătorie), precum și furnizor de fulgi din PET reciclat pentru producția  fibrei sintetice poliesterice. https://www.green-tech-global.com/ro

COMUNICATE DE PRESĂ

ICI București, dedicat dezvoltării de soluții inovative pentru securitatea cibernetică: ”Amenințările cibernetice devin tot mai sofisticate”

Published

on

© ICI București

ICI București a fost prezent joi, 20 iunie 2024, la masa rotundă intitulată „Provocări actuale la adresa securității globale și naționale”. Evenimentul a fost organizat de Academia Oamenilor de Știință din România și a reunit experți și lideri din diverse domenii pentru a discuta despre provocările contemporane în materie de securitate, potrivit unui comunicat oficial al ICI București. 

„Având în vedere că amenințările cibernetice devin tot mai sofisticate, este necesară o abordare multidisciplinară și o cooperare strânsă între instituții, experți și factori de decizie. ICI București este dedicat dezvoltării de soluții inovative pentru securitatea cibernetică și protecția infrastructurilor critice, contribuind astfel la creșterea rezilienței naționale, promovând, totodată, educația și conștientizarea în aceste domenii esențiale”, a susținut Adrian-Victor Vevera, directorul general ICI București.

În cadrul dezbaterilor, au fost abordate teme esențiale precum securitatea cibernetică, protecția infrastructurilor critice, răspunsul la amenințările hibride și importanța colaborării internaționale în gestionarea riscurilor emergente.

Participarea la acest eveniment subliniază angajamentul institutului de a contribui activ la identificarea și abordarea riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale și globale, într-o perioadă marcată de transformări rapide și complexe.

Continue Reading

COMUNICATE DE PRESĂ

ICI București participă la cea de-a treia ediție a ”Cyber ETEE Summer School”. Suveranitatea digitală și diplomația cibernetică, printre temele principale

Published

on

© ICI București

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București) participă la cea de-a treia ediție a Cyber ETEE Summer School, care se desfășoară în perioada 17-20 iunie 2024, în Constanta. Acest eveniment este organizat de Centrul de Excelență pentru Securitate Cibernetică Maritimă din cadrul Universității Maritime din Constanța sub egida Colegiului European de Securitate și Apărare, informează un comunicat al ICI București. 

Tema din acest an, „Advancing Europe’s Cyber Resilience: Navigating the New Frontiers of Digital Sovereignty, Diplomacy, and Intelligence”, se concentrează pe îmbunătățirea poziției Europei în materie de securitate cibernetică prin formare și educație cuprinzătoare. ICI București contribuie la această misiune prin împărtășirea experiențelor și angajarea în discuții despre suveranitate digitală, diplomație cibernetică și practici inovatoare de securitate cibernetică.

Reprezentanții ICI București vor participa la diferite sesiuni, inclusiv prelegeri și ateliere practice menite să aprofundeze înțelegerea și colaborarea în domeniul securității cibernetice. Astfel, este reiterat angajamentul institutului de a promova cunoștințele privind securitatea cibernetică și de a stimula rezistența împotriva amenințărilor cibernetice aflate într-o evoluție permanentă.

Continue Reading

COMUNICATE DE PRESĂ

New Strategy Center, partener al Forumului de Securitate de la Odesa. Discuțiile au arătat că viitorul european al R. Moldova depinde de rezultatul războiului din Ucraina

Published

on

© New Strategy Center

New Strategy Center a luat parte la conferința internațională Black Sea Security Forum, ce a avut loc în perioada 14-15 iunie, la Odesa, organizatorii fiind toți deputații din Parlamentul Ucrainei din regiunea Odesa. New Strategy Center a fost unul dintre partenerii internaționali ai evenimentului, ce a reunit oficiali și experți din Ucraina, Republica Moldova și din state NATO și UE, informează comunicatul oficial.

George Scutaru, directorul General al NSC, a fost speaker în panelul „Charting the Path to Resolve the Transnistrian Conundrum”, alături de Mihai Popșoi,  ministrul de externe al Republicii Moldova, Pavlo Klimkin, fost ministru de externe al Ucrainei,  și Sergiu Ostaf, Director, CReDO, Republica Moldova.

Panelul moderator de jurnalistul ucrainean  Sergyi Sidorenko, a avut în vedere evaluarea vulnerabilităților procesului de reintegrare a Transnistriei și a mijloacelor avute la dispoziție de Chișinău.

George Scutaru a menționat că principalele vulnerabilități ale Republicii Moldova sunt prezența trupelor ruse, dependența de energia electrică produsă în Transnistria, lipsa unor resurse bugetare adecvate pentru a prelua responsabilitățile sociale în privința plății pensiilor și salariilor pentru bugetari.

Investițiile în infrastructura energetică, cum ar fi liniile de înaltă tensiune de la Chișinău la Vulcănești și cea dintre Suceava și Bălți vor putea conecta Republica Moldova și România, astfel încât energia electrică să nu mai fie importată din Transnistria, care o produce bazându-se pe gazul gratis din Rusia.

De asemenea, gazul ce va fi extras de România din Marea Neagră va da posibilitatea asigurării întregului consum din Republica Moldova, eliminându-se orice legătură și dependență de Rusia. România, UE și Republica Moldova ar trebui sa pregătească un plan de asistență dedicat reintegrării Transnistriei, astfel încât Republica Moldova să beneficieze de resursele necesare pentru acest proces complex.

© New Strategy Center

Discuțiile au arătat că viitorul european al Republicii Moldova depinde de rezultatul războiului din Ucraina, o victorie a Kievului accelerând atât procesul de aderare la UE, cât și reintegrarea Transnistriei în Republica Moldova.

În marja conferinței,  George Scutaru și Ecaterina Dadiverina,  Coordonatorul Deprtamentului Proiecte  pentru Ucraina din cadrul NSC, au avut mai multe discuții cu experți și oficiali din Ucraina, pe diverse aspecte privind cooperarea bilaterală.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ROMÂNIA17 mins ago

Marcel Boloș: Vedem o eficientizare reală a activităților de control fiscal și control antifraudă, ce sunt îndreptate față de operatorii economici cu risc fiscal ridicat

ROMÂNIA28 mins ago

Eurostat: Copiii din România sunt cei mai expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială din UE

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI43 mins ago

În ce comisii și subcomisii ale Parlamentului European au intrat cei 33 de eurodeputați români în cea de-a zecea legislatură europeană 2024-2029

ROMÂNIA2 hours ago

Poliția Română recuperează un iconostas valoros în cadrul Operațiunii Europol ”Pandora VIII” împotriva traficului de artă

INTERNAȚIONAL2 hours ago

O primă victorie pentru Macron după alegerile legislative din Franța. Yaël Braun-Pivet, reprezentanta partidului său, a fost realeasă președintă a Adunării Naționale

ROMÂNIA2 hours ago

Proiect ambițios al ICI București: Cercetări Avansate în Inteligență Artificială pentru aplicații biomedicale și vedere artificială

CONSILIUL UE3 hours ago

Slovacia nu se va alătura niciunei tentative sau acţiuni care vizează boicotarea preşedinţiei ungare a Consiliului UE, transmite preşedintele Peter Pellegrini la Budapesta

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Von der Leyen cere statelor membre să desemneze atât un bărbat, cât și o femeie drept candidați pentru funcția de comisar european

ROMÂNIA4 hours ago

România și Turcia își consolidează cooperarea în domeniul muncii și securității sociale. Simona Bucura-Oprescu: Asigurarea egalității de tratament, unul dintre principiile după care se ghidează coordonarea noastră

SĂNĂTATE6 hours ago

Secretarul de stat Alexandru Rogobete: România va beneficia de cele mai înalte tehnologii pentru digitalizarea sistemului medical

COMISIA EUROPEANA23 hours ago

Ursula von der Leyen, realeasă președintă a Comisiei Europene de Parlamentul European, după un prim mandat de “cinci ani ca niciun altul din istoria UE”

PARLAMENTUL EUROPEAN1 day ago

Președinta Grupului S&D din PE îi cere Ursulei von der Leyen să pună Europa socială în centrul acțiunilor viitoarei Comisii Europene: Avem nevoie de un buget consolidat și de o capacitate de investiții mai mare

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Vicepreședintele PPE Siegfried Mureșan echivalează votul pentru Ursula von der Leyen la șefia CE cu un vot pentru democrație și valori europene

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Strategia de securitate economică va deveni pilon al politicii externe UE. von der Leyen: Cursa cu rivalii sistemici a început. Europa trebuie să schimbe viteza și să aprofundeze piața unică

COMISIA EUROPEANA1 day ago

UE are nevoie de o schimbare a tratatului, transmite Ursula von der Leyen în plenul Parlamentului European: Reformele devin indispensabile pentru extinderea UE

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Ursula von der Leyen propune crearea unui panel al cetățenilor europeni care să recomande politici Comisiei: “Ne aflăm într-o perioadă de anxietate profundă pentru europeni”

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Von der Leyen propune pentru următorii cinci ani în fruntea CE consolidarea competitivității UE printr-un Acord Industrial Ecologic și un Fond European pentru Competitivitate

COMISIA EUROPEANA1 day ago

O “veritabilă UE a apărării” cu “NATO pilon al apărării”: Către un nou mandat, Ursula von der Leyen propune o “piață unică pentru apărare” și un “scut aerian european”

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Din casa democrației europene, Ursula von der Leyen promite că nu va permite ca “polarizarea” și “extremiștii” să distrugă UE: Alegerile sunt balamalele destinului. Destinul Europei depinde de ce vom face mai departe

COMISIA EUROPEANA1 day ago

În aplauzele eurodeputaților, von der Leyen îl ia la țintă pe Viktor Orban: Rusia mizează că Europa se înmoaie, iar unii îi fac jocul printr-o “misiune de aliniere”

Trending