Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a devenit astăzi, 1 februarie 2020, primul stat membru din istorie care se retrage din Uniunea Europeană, în ceea ce este tratat drept ”divorțul și momentului secolului”. După 47 de ani de apartenență la comunitatea europeană, începuți la 1 ianuarie 1973, și după trei ani și jumătate de la referendumul privind Brexit, Marea Britanie a ieșit din UE, începând perioada de tranziție, care se încheie la 31 decembrie 2020, timp în care se vor aplica în continuare normele europene.
Demarată ca o promisiune politică a fostului premier David Cameron în timpul campaniei electorale pentru alegerile legislative din 2015, propunerea organizării unui referendum privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană a devenit o realitate precedată de negocieri între guvernul Cameron și instituțiile UE pentru un nou statut al Marii Britanii în Uniune. La 23 iunie 2016, un număr de 17.410.742 de britanici, reprezentând 51,89% din voturi, au optat pentru ca Marea Britanie să devină primul stat membru care va fi părăsit Uniunea Europeană.
Premierul demisionar David Cameron a fost înlocuit în funcție de Theresa May, fostul său ministru de Interne, cea care avea să devină, la 29 martie 2017, primul lider al unui stat UE care a activat clauza de retragere voluntară din UE cuprinsă la articolul 50 din Tratatul de la Lisabona. Pentru a-și întări majoritatea politică în Parlament, premierul Theresa May a convocat alegeri anticipate pe care le-a câștigat, fără însă a obține majoritate. Au urmat un an și jumătate de negocieri, începuți în iunie 19 iunie 2017 și încheiați la 25 noiembrie 2018, când liderii UE au aprobat proiectul de acord de retragere a Regatului Unit și proiectul de declarație politică privind viitoarele relații dintre UE și Regatul Unit.
Acordul negociat de Theresa May a fost respins în trei rânduri de Parlamentul britanic, îndeosebi din cauza mecanismului de backstop prevăzut să evite o frontieră dură între Irlanda și Irlanda de Nord, fapt care a determinat-o pe aceasta să solicite Uniunii Europene prelungirea articolului 50. Brexit-ul a fost prelungit inițial până la 22 mai 2019, cu o zi înainte de debutul alegerilor europene, deși premierul Theresa May solicitase o prelungire până la 30 iunie. După un summit extraordinar organizat la 10 aprilie, liderii UE și Theresa May au convenit prelungirea Brexit-ului până la cel târziu 31 octombrie 2019, cu condiția participării Marii Britanii la alegerile europene și cu prevederea ca dacă acordul de retragere va fi ratificat de ambele părți mai devreme, Regatul Unit va părăsi UE în prima zi a lunii următoare.
La data de 24 mai, la o zi distanță după organizarea alegerilor europene în Marea Britanie, premierul Theresa May și-a anunțat demisia din funcția de lider al Partidului Conservator și de prim-ministru, fiind înlocuită de Boris Johnson la data de 24 iulie.
Noul premier britanic a ajuns la un acord revizuit cu instituțiile UE și cu statele membre la data de 17 octombrie, însă Camera Comunelor, care își reluase activitatea parlamentară după prorogarea propusă de Johnson și declarată neconstituțională de Curtea Supremă, s-a abținut să voteze noul acord până când legislația de implementare a Brexit-ului nu este aplicată. În acest context, premierul britanic, împotriva dorinței sale politice, a fost obligat de lege să solicite o nouă prelungire a Brexit-ului, până la cel târziu 31 ianuarie 2020.
La 28 octombrie, statele membre ale UE, de această dată prin procedură scrisă, au decis să acorde o nouă extindere flexibilă pentru Brexit. O zi mai târziu, la 29 octombrie, Camera Comunelor a aprobat organizarea de alegeri legislative anticipate propuse de premierul Boris Johnson. Alegerile din 12 decembrie au fost câștigate de conservatori, care au obținut o majoritate confortabilă, iar Brexit-ul s-a îndreptat de atunci spre o certitudine.
La 23 ianuarie 2020, Acordul de retragere a Marii Britanii din UE a deveni lege, fiind aprobat de Parlamentul European. Pe 24 ianuarie, acesta a fost semnat de premierul Boris Johnson și promulgat de Regina Elisabeta a II-a, iar de partea Uniunii Europene, documentul a fost semnat președinții Comisiei Europene și Consiliului European.
La 29 ianuarie, Parlamentul European a ratificat Acordul de retragere a Marii Britanii din UE, iar la 30 ianuarie statele membre au adoptat, prin procedură scrisă, decizia privind încheierea Acordului de retragere a Regatului Unit din UE.
La 31 ianuarie, la miezul nopții (ora 23:00 în Marea Britanie), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a părăsit în mod oficial Uniunea Europeană.
Începând de astăzi, 1 februarie, Marea Britanie este un stat terț. Totodată, începe o perioadă de tranziție de 11 luni până la 31 decembrie 2020, interval în care Londra și Bruxelles-ul trebuie să negocieze termenii viitoarei relații.