Connect with us

INTERNAȚIONAL

Primul unicorn românesc scrie istorie: UiPath a devenit prima companie românească listată la Bursa din New York

Published

on

© UiPath

UiPath, prima companie românească „unicorn”, a reușit să vândă acțiuni peste intervalul de preţ ţintit cu ocazia Ofertei sale Publice Iniţiale (IPO) derulată la Bursa de la New York, strângând 1,34 de miliarde de dolari, scrie Reuters, citată de Agerpres.

Compania IT a precizat că a vândut 23,89 milioane de acțiuni la un preţ de 56 dolari per acţiune. În urma acestui IPO, UiPath este evaluat la 29 de miliarde de dolari.

Acţiunile UiPath sunt programate să intre miercuri la tranzacţionare la New York Stock Exchange sub simbolul “PATH”.

UiPath, companie care numără printre acţionari nume precum Accel, Coatue, Dragoneer, IVP and Sequoia, utilizează inteligenţa artificială şi instrumente digitale pentru a ajuta mari companii şi agenţii guvernamentale să îşi automatizeze procesele de rutină în domenii precum contabilitate şi resurse umane.

Luni, compania UiPath informa că şi-a majorat intervalul de preţ vizat cu prilejul IPO-ului până la un unul cuprins între 52 şi 54 de dolari pe acţiune, de la unul cuprins între 43 şi 50 de dolari anterior. Din acţiunile vândute, 9,4 milioane au venit de la UiPath şi aproximativ 14,5 milioane de la investitorii actuali.

Oferta publică inițială a celor de la UiPath vine pe fondul unei explozii a listărilor companiilor din sectorul tehnologiei, în condiţiile în care start-up-urile vor să profite de cererea mare a investitorilor pentru noi acţiuni, cu ritm de creştere mare, în sectorul tehnologiei.

Înfiinţată în România în anul 2005 sub denumirea DeskOver şi redenumită UiPath în 2015, compania are printre clienţi entităţi precum CIA, forţele navale ale SUA, McDonald’s Corp, Duracell şi Swiss Re. În anul fiscal care s-a încheiat la 31 ianuarie 2021, UiPath a înregistrat pierderi de 92,40 milioane de dolari, mai reduse decât pierderile din anul anterior, de 519,90 milioane de dolari. Veniturile au urcat la 607,60 milioane de dolari, de la 336,2 milioane de dolari.

Acum, UiPath vrea să se extindă după ce în perioada pandemiei mai multe companii au devenit interesate să îşi automatizeze procesele pentru a reduce costurile. Directorul general, Daniel Dines, declara recent că actualii clienţi ai UiPath din sectoarele de retail, sănătate şi finanţe utilizează serviciile companiei pentru a face faţă unei modificări semnificative a cererii provocată de pandemia de coronavirus.

În 2018, UiPath a devenit primul start-up fondat în România care a dobândit statutul de unicorn, adică a fost evaluat la peste un miliard de dolari. Între timp, compania şi-a mutat sediul general în SUA.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

NATO a furnizat materiale medicale și echipamente pentru forțele afgane angajate în lupte împotriva talibanilor: Situația de securitate din Afganistan rămâne una extrem de dificilă

Published

on

© NATO

NATO vine în sprijinul forțelor afgane angajate în lupte împotriva talibanilor, furnizându-le materiale medicale și echipamente, în contextul în care forțele aliate continuă să se retragă, a anunțat marți purtăorul de cuvând al Alianței, Dylan White, potrivit unui comunicat al organizației.

”Situația de securitate din Afganistan rămâne una extrem de dificilă, așadar aceste provizii sosesc într-un moment important”, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO. ”Pe măsură ce ne retragem forțele din țară, vom continua să sprijinim Afganistanul, inclusiv cu echipamente pentru a ajuta forțele afgane să își asigure mai bine propria securitate”, a completat White.

Printre proviziile furnizare de Alianță forțelor afgane se numără echipamente medicale pentru tratarea soldaților răniți pe câmpul de luptă și echipamente pentru Spitalul Medical Național din Kabul.

În egală măsură, livrarile includ autospeciale de stingere a incendiilor, veste antiglonț și materiale didactice pentru a-i ajuta pe copii să detecteze și să evite minele.

Până în prezentat, NATO a donat forțelor afgane de apărare bunuri și echipamente în valoare de aproximativ 72 de milioane de dolari, acestea constrând în materiale medicale și simulatoarea de luptă de înaltă tehnologie, aparate de radiografie pentru spitale și echipamente specializare pentru dezamorsarera bombelor.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reiterat sprijinul continuu al NATO pentru Afganistan în cadrul unei convorbiri telefonice cu președintele Ashraf Ghani la 27 iulie, menționând că acesta va include finanțare, prezență civilă și pregătire în afara țării.

De altfel, Alianța Nord-Atlantică și-a exprimat în repetare rânduri ”profunda îngrijorare față de nivelurile ridicate de violență, ofensiva militară a talibanilor și față de numărul de abuzuri și încălcări grave ale drepturilor omului” din Afganistan și au făcut apel la ”toate părțile implicate să protejeze civilii” care au ”suferit prea mult din cauza conflictului”.

De la decizia liderului de la Casa Albă din luna aprilie de a retrage toate trupele americane înainte de data de 11 septembrie pentru a pune capăt celui mai lung război în care sunt angajate Statele Unite talibanii au dus lupte zilnice cu forțele guvernamentale.

Gruparea a demarat o campanie de extindere a influenței sale în întreaga țară, în contextul în care Washingtonul a demarat procedurile de retragere a trupelor la 1 mai și a închis unele baze pe care le-au predat guvernului afgan.

Oficialii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la blocarea negocierilor și au declarat că talibanii nu au prezentat încă o propunere scrisă de pace, care să constituie un punct de plecare pentru discuții de fond.

Continue Reading

SUA

Joe Biden promite că SUA vor fi „arsenalul de vaccinuri” al lumii în lupta cu COVID-19

Published

on

© The White House/ Flickr

Președintele american Joe Biden promite că SUA vor fi „arsenalul de vaccinuri” al lumii în lupta cu COVID-19, în contextul în care Casa Albă a anunțat marți că 500 milioane de doze de vaccin vor fi distribuite până în 2022 către 100 de țări cu venituri mici, informează AFP, preluat de Agerpres.

Pe măsură ce încearcă să stimuleze creșterea numărului de vaccinări la nivel național, Biden a evidențiat, de asemenea, progresul administrației sale în ceea ce privește distribuția de vaccinuri către restul lumii – o inițiativă favorizată în parte de ritmul încetinit al vaccinării interne care a crescut stocul de doze al țării. Aproximativ 90 de milioane de americani eligibili cu vârsta de 12 ani și peste nu au primit încă o doză de vaccin.

Biden a anunțat că SUA au donat și expediat peste 110 milioane de doze de vaccinuri COVID-19 în peste 60 de țări, începând din Afganistan și până în Zambia.

„Vaccinați America și ajutați la vaccinarea lumii”, a spus Biden, „Așa vom învinge această boală”.

Președintele american a promis că SUA vor fi „arsenalul de vaccinuri” pentru întreaga lume, dar, deși considerabile, cele 110 milioane de doze pe care SUA le-au donat în mare parte prin intermediul unui program global de vaccinare cunoscut sub numele de COVAX reprezintă o mică parte din ceea ce este necesar la nivel mondial.

Casa Albă a precizat marți, într-o declarație, că SUA la sfârșitul lunii august va începe să expedieze 500 de milioane de doze de vaccin Pfizer prevăzute pentru 100 de țări cu venituri mici până în iunie 2022.

Biden se angajase să expedieze peste 80 de milioane de doze peste hotare până la sfârșitul lunii iunie, dar nu a reușit să distribuie decât o mică parte din această cantitate din cauza obstacolelor logistice și de reglementare din țările beneficiare.

Ritmul expedierilor s-a accelerat semnificativ pe parcursul lunii iulie.

Conform planului de distribuire al Casei Albe, aproximativ 75% din dozele americane sunt distribuite prin intermediul COVAX, care urmărește să ajute țările cu venituri mici și medii, iar restul sunt trimise partenerilor și aliaților SUA.

Casa Albă insistă asupra faptului că nu se urmărește nimic în schimbul vaccinurilor, ceea ce contrastează cu abordarea adoptată de Rusia și China, despre care susține că au folosit accesul la vaccinurile produse la nivel național ca pe un instrument de influență geopolitică.

Continue Reading

SUA

Ursula von der Leyen cere Statelor Unite să ridice cât mai curând posibil interdicția de intrare pe teritoriul lor a călătorilor europeni

Published

on

© European Union, 2020/ Source: EC - Audiovisual Service

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a solicitat miercuri Statelor Unite să ridice cât mai repede posibil interdicția aplicată pe scară largă pentru sosirile din Europa în contextul pandemiei de coronavirus, anunță DPA, citat de Agerpres.

”Insistăm pentru ca reguli comparabile să fie aplicate sosirilor în ambele direcţii”, a afirmat Ursula von der Leyen pentru grupul media RND într-o declaraţie dată publicităţii miercuri.

Situația epidemiologică din Statele Unite și Uniunea Europeană este foarte similară la ora actuală, a apreciat oficialul european.

”Trebuie să rezolvăm această problemă cât mai repede posibil şi suntem în contact cu prietenii noştri americani”, a precizat von der Leyen, adăugând că problema ”nu trebuie să dureze săptămâni”.

Uniunea Europeană a inclus SUA pe lista de țări terțe pentru care restricțiile apărute pe fondul pandemiei nu se mai aplică din luna iunie.

Dar o interdicţie de intrare pe scară largă în Statele Unite continuă să fie aplicată pentru călătorii care vin din Europa.

Singurele categorii de persoane care fac excepție de la această regulă sunt cetățenii SUA, dar și rude apropiate ale cetățenilor americani, diplomați sau angajați ai organizațiilor internaționale.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Dragoș Pîslaru2 hours ago

Dragoș Pîslaru: Conferința privind Viitorul Europei, prima șansă pentru România de a contribui în mod direct la setarea priorităților UE

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Politica agricolă comună: Comisia Europeană adoptă măsuri prin care fermierii pot să primească plăți în avans mai mari

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Incendiile de pădure: UE ajută Italia, Grecia, Albania și Macedonia de Nord să lupte împotriva incendiilor devastatoare

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Raport al Comisiei Europene: Țările din Balcanii de Vest și cele din Parteneriatul Estic îndeplinesc în continuare cerințele pentru a beneficia de un regim de călătorii fără viză

ROMÂNIA3 hours ago

Mercer Street: România continuă demersurile diplomatice la ONU pentru condamnarea internațională a atacului Iranului

CONSILIUL EUROPEAN5 hours ago

Charles Michel, la un an de la explozia din Beirut: UE continuă să sprijine Libanul. Este nevoie urgent de reforme pentru o ieșire sustenabilă din criză

Marian-Jean Marinescu5 hours ago

Marian-Jean Marinescu apreciază că pachetul ”Fit for 55” conține ”propuneri foarte complicate”: Nu cuprinde alternative în afara energiei electrice

Dan Nica5 hours ago

Liderul delegației PSD din PE, Dan Nica: Trei state au primit deja bani din fondul european de relansare, iar în România nu mai auzim nimic de PNRR 

ROMÂNIA5 hours ago

Klaus Iohannis: Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu este unul perfect, dar este rezonabil şi va fi aprobat

ROMÂNIA5 hours ago

Eurostat: România, printre statele membre UE cu cea mai mare creștere a vânzărilor cu amănuntul în luna iunie

ROMÂNIA2 days ago

Primele 5000 de cărți electronice de identitate vor fi emise de MAI în cadrul unui proiect-pilot din Cluj-Napoca

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Comisarul european Janez Lenarcic îi răspunde premierului sloven, care l-a acuzat că acționează împotriva intereselor țării sale: Prejudiciile sunt provocate de cei care subminează statul de drept

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Emmanuel Macron, aflat la Tokyo pentru Jocurile Olimpice, a discutat cu premierul japonez despre lupta împotriva schimbărilor climatice și despre o regiune ”indo-pacifică liberă”

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Republica Moldova: Bogdan Aurescu a anunțat un nou sprijin de 300.000 euro pentru societatea civilă și presa independentă

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Vizita lui Bogdan Aurescu la Chișinău: România va fi mereu alături de Maia Sandu. R. Moldova poate deveni un model de orientare pro-europeană în vecinătatea estică a UE

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu apreciază că viteza cu care România va face tranziția la o economie verde va fi diferită de cea a altor țări UE: Partenerii europeni trebuie să ne sprijine mai mult

IMAGINEA ZILEI2 weeks ago

IMAGINEA ZILEI Militari ai Forțelor Aeriene SUA ajută localnicii afectați de inundațiile devastatoare din Germania

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Se vor construi trei centre de mari arși la București, Timișoara și Târgu Mureș. Finanțarea se va face printr-un program cu Banca Mondială

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Recunoștință și respect față de militarii români care au participat la acțiunile din Afganistan. Sunt eroi ai României

ROMÂNIA2 weeks ago

România: CE constată o îmbunătățire a cadrului general privind situația statului de drept în 2021, dar subliniază necesitatea desființării SIIJ și modificarea codurilor penale

Team2Share

Trending